Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990, deși acestea au marcat în mod decisiv istoria noastră recentă? În ce fel a fost modelat mentalul societății românești în ultimele trei decenii de comunism? Cum este posibil ca o parte a națiunii noastre să se identifice și astăzi cu sinteza discursivă propagandistică de tip ceaușist? S-ar putea spune că în perioada comunismului teatrul și literatura erau forme de acces spre anumite insule de libertate controlată? Cât de paradoxală era existența acestor zone de lumină, în care o parte a intelectualității a reușit să se salveze prin artă? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o lucidă și pătrunzătoare radiografie a vieții intelectuale – scindate între luminile demnității umane și pulsiunile abjecției morale – din regimurile comuniste, dar și a deceniilor care au urmat după căderea totalitarismului, deoarece lupta de clasă este departe de a se fi încheiat definitiv.
9:36 „Istoria contrafactuală nu este posibilă și noi trebuie să înțelegem cu foarte mare sinceritate și brutalitate că Frontul Salvării Naționale a răspuns aproape în totalitate așteptărilor majorității societății noastre. Majoritatea societății noastre era alcătuită, plămădită, modelată în perioada dintre 1960 și 1989 și a răspuns în mod organic stimulilor politici pe care i-a transmis Frontul Salvării Naționale.”
19:07 „E foarte important de înțeles totuși cum în douăzeci de ani structura unei națiuni se schimbă. Și cred că e important să înțelegem de ce. De ce? Pentru că regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a avut acces la pârghii subliminale și instituționale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.”
30:28 „Comunismul nu putea produce în cele din urmă decât asemenea societăți. Dar pe măsură ce controlul acesta totalitar își propunea să permită anumite insule controlate de libertate, oamenii își făureau propria lor viață. Să ne amintim de stalinism, în Uniunea Sovietică. Stalinismul în Uniunea Sovietică este cea mai paradoxală epocă intelectuală a umanității...”
40:16 „Noi am avut momente în care ne-am sincronizat cultural și momente în care ne-am desincronizat cultural cu Occidentul. Dar noi nu am putut deveni niciodată Coreea de Nord. Visul urmașului lui Burebista ar fi fost să ne transforme pe toți. Este visul stalinismului absolut, visul etanșeizării societății. Dar ceva, ceva a rămas...”
49:52 „În 1991 este capătul absolut de drum, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar capătul de drum al Uniunii Sovietice nu înseamnă nici capătul comunismului, nici capătul imperialismului și cu siguranță nu este capătul istoriei. Sfârșitul istoriei ar presupune ca oamenii să se elibereze de propriile lor păcate. Sfârșit al istoriei vedeau doar marxiștii și naziștii.”
59:32 „Karl Marx a formulat punctele de vedere al căror potențial cuprindea crimă de stat. După care leninismul și stalinismul au dezvoltat acest potențial, iar maoismul este cu siguranță foarte important, pentru că le-a permis expansiunea acestei ideologii nu doar în lumea a treia, cum se numea pe vremuri Sudul global, ci și în Occident.”
Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html