SEMI SILENT

Liniștea este un lucru foarte personal și subiectiv. Ca și grădinile.

De vorbă cu Kázmér Kovács, arhitect, autorul cărții „Peisaje cu grădină și casă”, Simetria, 2012

Românului i-a plăcut dintotdeuna să stea pe iarbă, să mănânce, să bea apă, să pescuiască și să petreacă. De vorbă cu prof. dr. Dolores Toma, autoarea cărții „Despre grădini ș modurile lor de folosire”, Polirom, 2001

Vara, la bunica, într-un sat din nordul Moldovei.

Odată ajunși "copiii" în vacanță, unele lucruri încep să nu mai fie la locul lor. Dar situația trebuie redresată, căci ce pentru ceilalți nu e foarte important, pentru bunica e un ritual.

În timpul unei excursii în Bucovina am vizitat Salina Cacica, iar într-una dintre sălile de sare, am descoperit acest leagăn și sunetul său care cuprindea tot spațiul.

Vorbele-s nemuritoare cu un reportofon în mâna. Visele, la fel. Înregistrez poveşti născocite ad-hoc seara, înainte de culcare, pentru fetiţa mea. Urmăresc cântăreţi stradali şi imami inimoşi, dansatoare nocturne şi cerşetori metalici. Uneori ajung la politicieni cu agendă, alteori doar la shaormisti cudetoate. Îs chestii care ştiu că pleacă asap, altele de care ştiu că nu m-aş despărţi never. Cu reportofonul mi-am păstrat ultima discuţie cu un unchi drag, care mi-a înflorit viaţa cu matematica sufletului său. Şi am sunete uitate, parcă neauzite încă, pitite undeva, pe o bandă mică de casetofon, cu bunica mea, cea de demult, cea nemaivăzută.

Mara Mărăcinescu se dedică sunetului ca editor de filme și emisiuni de televiziune, iar ca artist documentează peisajul sonor al orașului natal. S-a apucat de înregistrări de teren în 2009 și de atunci colecționează sunetele Bucureștiului și pe cele ale prietenilor ei de aici. O interesează ecologia acustică și susține ascultarea activă.

În tinda casei, într-un sat din Oltenia din care tinerii au plecat de mult, Lina îi povestește cu nostalgie și căldură nepoatei ei de care o despart 55 de ani, despre vremurile de altă dată: petrecerile din sat (nedei), obiecte prețioase și rare, intimitatea feminină. Pudoarea și dulceața glasului i-au rămas nealterate, chiar dacă toate sunt diferite acum.

O deranjez pe mama în timp ce face baie ca să-mi spună rețeta cremei prăjiturii cu bulion, specialitatea ei de Crăciun. Foile erau deja făcute de ea, eu urmând să fac crema și, ca în fiecare an, am uitat cantitățile.

Vocea mamei mele (Elena) povestind (de cum i-am simțit fluxul ăla duios-entuziasmat am și dat drumul repede la recorderul de pe telefon) cum se organizează cu elevii ei (de clasa a II-a, cred) de la Centrul Școlar Special "Câmpulung Moldovenesc". Am înregistrat fix înainte să mă întorc la Cluj, orașul unde studiez, a fost cumva secvența de maximă poezie (spontană!) din vacanța mea prelungită acasă.

Printr-o întorsătură ironică, în peisajul sonor al străzilor Bucureștiului, vânzătorul ambulant a fost înlocuit de cei care nu mai vând nimic, ci colectează fier vechi, pe care îl vând apoi altora ca să îl ducă la topit. Chemarea pe care și-au perfecționat-o iaurgii sau geamgii de odinioară este însă la fel de stilizată și acum, iar vocile care anunță această ocupație folosesc strada ca pe o scenă, pe care intră efemer pentru un maxim de impact dramatic. Libretul este simplu, iar această piesă le este dedicată. Ea se prezintă fără o formă finală; există doar un punct fix, locul din care e facută înregistrarea.