Lorena Buhnici

”Sentimentul de apreciere este cea mai puternica nevoie pe care femeile o au!” - Cristina Chiriac


Listen Later

Cristina Chiriac este antreprenor, fondatoarea CONAF România (Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin) si Flori de Ie. De profesie este economist, specializată în finanțe, bănci, burse de valori și asigurări și doctor în economie, evaluator, expert contabil, practician în insolvență, mediator, arbitru internațional în mediere, cu mastere in economie. În 1998, a absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Burse de Valori și Asigurări din cadrul Academiei de Studii Economice, București, în anul 2013, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a absolvit cursurile de specializare ale Colegiului Național de Apărare, studii postuniversitare de masterat în Managementul financiar al mediului, respectiv Dreptul afacerilor, iar în anul 2015 obține titlul de doctor în economie al Academiei Române. În 2015 lansează proiectul "Flori de Ie"[8], un brand autentic românesc, o inițiativă de promovare și susținere a iilor tradiționale românești, un efort important de conservare a valorilor și tradițiilor culturale ale României, prezentând colecțiile sale, în toată lumea.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Lorena BuhniciBy Lorena Buhnici

  • 4.3
  • 4.3
  • 4.3
  • 4.3
  • 4.3

4.3

4 ratings


More shows like Lorena Buhnici

View all
Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

Pauza de Bine by Cristina Oțel

Pauza de Bine

2 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners

ZUnivers Podcasts by ZUnivers Podcasts

ZUnivers Podcasts

0 Listeners