THIS IS ECLECTIC

Și-a vândut sau nu sufletul, Doja Cat, pentru faimă?

În "Paint The Town Red", Doja Cat cred că tratează cu sinceritate provocările și beneficiile faimei. De la versurile de deschidere, ea își asumă opinii controversate și își afirmă dorința de faimă: "B**** I said what I said, I'd rather be famous instead". Incredere, un soi de “vă dau jet”, dar și dorința ei de a fi în centrul atenției, indiferent de jet-ul primit. Abordează și tema percepției publicului asupra ei, în special în legătură cu noua ei estetică demonică.

În primul rând, trebuie să înțelegem ce înseamnă cuvântul "escapism". Ei bine, este despre a fugi de realitate, de probleme, de durere. "Escapism" a devenit un fel de terapie, o modalitate de a face față durerii ei și de a trece peste mizeriile in care era afundata. Asta arată cât de mult muzica poate însemna pentru cineva într-un moment dificil.

Când te simți rău după o despărțire, ce faci? Poate îți iei un timp singur, poate te distrezi cu prietenii sau poate te afunzi în muzică.

În lumea muzicală, unele piese devin subiecte de discuții aprinse și controverse fără sfârșit.

După Violator nimic nu a mai fost la fel.

Pentru o imagine micro cel mai potrivit nume mi se pare Gorillaz. Aici te duci cu precizie chirurgicală pe fiecare piesă, care este un amestec de nspe stiluri. Însă, privită macro, muzica Gorillaz este unitară. 

Cred că Electric Castle se poate încadra în ambele imagini, diversitate, multiculturalism, atât în alcătuirea line-up ului, cât și la fiecare artist in parte. 

M-am uitat pe line-up fiecărei scene în parte și cred că Backyard ar răspunde, în opinia mea, cel mai bine diversității și multi culturalismului.

Adrian Enescu a reprezentat tot timpul, dar tot timpul o emblema și un model de creativiate, știință și modestie care pentru un copil de 15 ani (atăt aveam când l-am descoperit) a cântărit emorm. Este atât de important să avem modele la care să ne raportam. 

Și pentru asta, Adrian, îți mulțumesc.

Au participat:

Silvia Dumitrescu 00:00:51

Valentin Săhleanu 00:17:31

Camelia Chenciu 00:25:54

Alin Zăbrăuțeanu 00:35:47

Andrei Bucureci 00:43:15

Horia Ghibuțiu 00:51:57

Marius Chivu 01:02:58

Adrian Enescu este primul muzician care și-a propus și a reușit să dea un alt sens muzicii electronice românești. 

Primul său album, Basorelief, apare spre finalul anilor ‘70, dupa 5 ani de stat în sertar. Poemul pop fusese considerat mistic de cenzura comunistă. Funky Synthesizer 1 apare la începutul anilor ‘80. Combinația era neobișnuită pentru vremea aceea… un soi de jazz electronic, curajos și produs într-o manieră occidentală. Volumul 2 păstrează aerul electronic însă inspirația este muzica dansantă. Folosirea instrumentelor moderne face ca Adrian Enescu să fie considerat și un tehnolog.

În anii '80, el a fost unul dintre primii muzicieni din România care a început să experimenteze cu sunete produse de sintetizatoare. 

Publicul larg începe să guste compoziția lui Enescu odată cu apariția albumului Loredanei Groza “Buna seara iubito”. Toate versurile sunt scrise de poetul Lucian Avramescu iar la piesa ce dă titlul albumului, colaborează actorul Ion Caramitru, acest fel de colaborare, featuring cum o numim astăzi, fiind iarăși un lucru neobișnuit. Albumul se vinde în peste un milion de exemplare… un record greu de egalat și în ziua de azi. Colaborarea cu Loredana s-a prelungit… a urmat un alt album, care  s-a vândut la fel de bine.

Revoluția nu a adus așa cum speram o diversificare a stilurilor muzicale. Adrian Enescu s-a orientat mai mult către muzica de film și de teatru. 

La începutul anilor 2000 a reluat colaborarea cu Loredana, atunci când a prelucrat pentru ea patru teme clasice. Lucrul acesta a fost din nou o premieră în muzica românească, dar și punctul de încheiere a conturilor cu muzica pop. Dupa Diva Inamorata au urmat lansări de compilații, dar și un album consacrat lui Johan Sebastian Bach în care deconstruiește și reasamblează în manieră proprie compozițiile lui Bach.

Pentru mai bine de o ora, bine ai venit în lumea lui Adrian Enescu.