Timpul prezent

Parlamentul georgian a adoptat controversatul proiect de lege care obligă ONG-urile finanțate în proporție de peste 20% din străinătate să se înregistreze ca „organizații care servesc interesele unei puteri străine”. Legea privind „agenții străini” sau „legea rusă”, cum e numită de contestatarii săi, fiindcă e similară cu o lege a Kremlinului prin care au fost reduse la tăcere vocile opoziției, a scos zeci de mii de oameni în stradă la Tbilisi, la proteste uneori tensionate. Care e situația acum în Georgia, ce se întîmplă după ce legea a fost votată de Parlament, care sînt perspectivele europene pentru această țară care a primit în 2023 statutul de candidată la Uniunea Europeană? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. 

Legea urmează să ajungă pe masa președintei pro-europene a Georgiei, Salome Zurabișvili, care e de așteptat să o respingă. Dar ce putere are ea de fapt?

Angela Grămadă: „E o decizie simbolică pentru preşedintă pentru că ea ştie că legislaţia în vigoare îi permite Parlamentului să-i anuleze veto-ul. Marea întrebare este la ce dată va intra în vigoare această lege. Perioada următoare va fi folosită de cei care au ieşit să protesteze pentru a forţa un nou vot, de anulare a acestei legi. Nu ştim dacă Visul Georgian, partidul care deţine majoritatea în Parlament, va auzi vocea străzii. Pînă acum nu a dat dovadă că ar ezita sau că ar putea să se răzgîndească în privinţa legii adoptate. Dar oamenii sînt decişi să nu părăsească strada. Deja protestul a devenit permanent, oamenii nu mai pleacă din stradă. Este clar că lucrurile se vor complica în perioada următoare.”

Uniunea Europeană cere retragerea legii „agenţilor străini”. Sînt europarlamentari care cer sancționarea guvernului de la Tbilisi. Dar cît contează aceste reacţii internaţionale pentru partidul de guvernămînt, Visul Georgian?

Angela Grămadă: „Contează, dar Visul Georgian a obţinut statutul de ţară candidată la UE. Publicul georgian a cerut cu vehemenţă anul trecut ca autorităţile de la Tbilisi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a obţine statutul de ţară candidată. Autorităţile spun: am obţinut statutul de ţară candidată, mai departe vom încerca, în ritmul nostru, să continuăm acest proces de integrare europeană. Dar, în acelaşi timp, ei spun şi că UE nu va lua nici o decizie împotriva Georgiei, pentru că UE nu-şi pedepseşte partenerii.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Alexandru Stermin este biolog, explorator, autorul volumelor „Călătorie în jurul omului”, „Căzuți din junglă” și „Privirea urangutanului”, apărute la Humanitas. Cu mult farmec și mare talent de povestitor, el descrie călătoriile sale prin cele mai îndepărtate locuri din lume, precum și călătoriile sale interioare, fiindcă una o cheamă pe cealaltă, pare să fie convingerea sa. Am vorbit cu Alexandru Stermin despre călătorii, despre cum putem reface legăturile profunde cu natura, despre cum privește ca biolog efectele încălzirii globale și despre importanța popularizării științei. 

Călătoria e foarte importantă pentru dumneavoastră, călătoria cît mai departe, atît în interior, cît și în exterior. În exterior ați ajuns în Siberia dar și în jungla braziliană, în interior cît de departe ați ajuns?
Alexandru Stermin: „Eu cred că, pe măsură ce mergem tot mai departe în lume, ajungem oarecum tot mai departe în noi. (...) Cu cît în călătoria în lume ajungem în niște spații pe care nu le cunoaștem și-n care trebuie să ne adaptăm, cu cît călătoria asta în lume ne duce în niște locuri care-s total diferite de locurile în care trăim noi și în culturi total diferite de culturile noastre, ne ducem tot mai adînc în noi, pentru că de fapt ne întîlnim cu oamenii din interiorul nostru. Eu cred că în fiecare om sînt toți oamenii.”

Cum se împletesc cercetarea, călătoriile de documentare și popularizarea pe care o faceți științei?
Alexandru Stermin: „Pentru foarte multă vreme oamenii de știință au crezut că, dacă descoperă sau inventează ceva, au rezolvat problema. Și au stat tot timpul izolați de lume, în laboratoarele lor și-au studiat. Să ne uităm la marile probleme ale lumii de azi. Avem foametea. Oamenii de știință au inventat organismele modificate genetic. Avem încălzirea globală. Oamenii de știință au inventat surse de energie alternativă. Am avut pandemia. Oamenii de știință au inventat vaccinurile. S-au rezolvat problemele? Nu. De ce? Pentru că toate lucrurile pe care oamenii de știință le-au inventat trebuie aplicate de societate. Astăzi nu mai ajunge să descoperi ceva, asta nu rezolvă problema. Unii dintre noi trebuie să ne ducem înspre societate și să explicăm ce se întîmplă în laboratoare. Eu cred că fac știință și încercînd să fac comunicare și popularizarea științei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat vineri o rezoluție prin care i se cere Consiliului de Securitate al ONU să admită Palestina ca stat membru cu drepturi depline al ONU. Mai multe țări europene, între care Spania și Irlanda, vor să recunoască în 21 mai statul Palestina. Care sînt mizele și semnificațiile acestor gesturi? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Care sînt perspectivele pentru o pace durabilă?

„Atîtat timp cît femeile sînt excluse de la discuțiile privind pacea, pacea nu va rezista. În al doilea rînd, e nevoie de recunoașterea statului Palestina. Fără această recunoaștere, Hamasul va fi mereu alimentat ideologic. În fine, nu în ultimul rînd, mai e o chestiune care ține de comunitatea internațională: atîta timp cît Rusia și SUA alimentează discursuri radicale și furnizează echipament militar semnificativ celor două părți, e mai dificil să se termine războiul.”   

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Adriana Jderu este autoarea volumului de povestiri „Spații mici” (Editura Humanitas), nominalizat la premiul „Ovidiu Verdeș” pentru debut al revistei „Observator cultural”. Oameni obișnuiți, în aparență, personajele Adrianei Jderu au însă ciudățenii de comportament, pasiuni stranii, ascund mici sau mari secrete sau duc după ele o rană veche, o vină apăsătoare. Scriitura e simplă, precisă și eficientă și asigură unitatea stilistică a volumului. Am a stat de vorbă cu autoarea despre cartea ei de debut, despre personaje și lucrul pe text, despre „spațiile mici” ale prozei sale.

Adriana Jderu: „Cînd mă gîndesc la personaj ca la un om pe care îl întîlnesc și pe care vreau să-l cunosc, încep să-i pun întrebări, vreau să aflu mai multe. (...) Am nevoie de mult timp petrecut într-un fel de dialog cu personajul. Asta e o metodă pe care o aplic adesea, mai ales cînd mă blochez, îmi imaginez că stau la masă cu personajul meu și-l întreb cum ar reacționa sau ce părere are. Îl descos, ca și cum aș sta de vorbă cu un prieten.”

De la ce pornești, ce declanșează scrierea unei povestiri și cum ajungi să conturezi trăsăturile bizare ale personajelor tale?
Adriana Jderu: „Pornesc de la ideea că inspirația inițială poate veni de oriunde. Poate veni dintr-o știre pe care o văd la televizor, poate veni dintr-o poveste pe care o aud de la cineva, dintr-o replică pe care o aud pe stradă. Orice îmi trezește curiozitatea merită explorat.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

9 mai este Ziua Europei. Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, ministru francez al afacerilor externe, propunea, în 9 mai 1950, o formă de organizare și cooperare prin care să se anuleze definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Așa s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene.Ce sărbătorim azi la 9 mai, în contextul complicat al vremurilor actuale? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”.

Robert Lupițu: „Sărbătorim faptul că încă mai avem pace, sărbătorim faptul că încă mai avem prosperitate şi bunăstare, sărbătorim faptul că noi, România, avem şansa istorică de a fi în interiorul acestui proiect de pace şi bunăstare, creat în urmă cu 74 de ani. Sărbătorim faptul că avem o perspectivă pentru o ţară dragă nouă, Republica Moldova, care azi, la Chişinău, a oferit o mostră de proeuropenism: peste 10 000 de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, în prezenţa preşedintei Maia Sandu, a comisarului european pentru buget, pentru a sărbători Ziua Europei. Sînt motive de sărbătoare, dar să nu pierdem din vedere că este pentru al treilea an la rînd cînd marcăm Ziua Europei pe timp de conflict la graniţele Uniunii Europene, din cauza agresiunii militare ilegale pe care Federaţia Rusă a declanşat-o împotriva Ucrainei.”

Ce a adus acest război în relația dintre diferitele ţări membre ale Uniunii Europene în domeniul apărării, cooperării și consolidării militare? Ne-a apropiat sau ne-a făcut să ne distanţăm unii de alţii?

Robert Lupițu: „Cred că ne-a trezit. Nu-mi este clar cît de mult ne-a apropiat, pentru că discuţia legată de apărarea europeană este mult mai largă. Din perspectivă conceptuală, în mod tradiţional, statele din Europa Centrală şi de Est îşi văd această securitate sub umbrela Nord-Atlantică, sub umbrela NATO, sub umbrela americană. Chiar şi Germania este în continuare favorabilă acestui echilibru. Avem, pe de altă parte, susţinători ai unei apărări europene mai puternice, cum este Franţa. Acum avem o nouă abordare de la Paris, dar şi din alte părţi, cu privire la un pilon european în cadrul NATO. Din perspectivă practică, într-adevăr a fost mult timp ofertant şi important pentru statele membre NATO din interiorul UE să cumpere armament american. (...) În ultima vreme, în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, am asistat la un semnal de trezire foarte puternic. Toate discursurile în care apare cuvîntul război sînt semnale, e-adevărat, alarmiste, dar care afişează o intenţie din ce în ce mai clară pentru a trece la acţiuni practice: o reindustrializare militară puternică în Europa şi creşterea bugetelor militare.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Pentru prima oară în ultimii cinci ani, președintele chinez Xi Jinping face o vizită în Europa. Turneul a început în 5 mai, în Franța, unde președintele chinez s-a întîlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, și cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme precum schimburile comerciale și războiul din Ucraina. Marți seară Xi Jinping a ajuns în Serbia, la Belgrad, iar ultima oprire este în Ungaria. De ce președintele Chinei a ales aceste trei țări: Franța, Serbia și Ungaria? Care sînt semnificaţiile şi mizele vizitei sale? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Ce e de negociat - şi cu ce rezultat - în chestiunea comerţului Europei cu China?

Valentin Naumescu: „În opnia mea, vizita preşedintelui Xi Jinping nu va aduce nimic bun pentru Europa. China nu-şi va modifica în nici un fel politicile comerciale faţă de Europa. Relaţiile comerciale vor rămîne în continuare în defavoarea economiilor europene prin practici economice şi comerciale neloiale. Asta înseamnă că prin subvenţionarea în China a companiilor care fac exporturi avem pe piaţa europeană atît de multe produse chinezeşti mai ieftine, care fac dumping pentru producătorii europeni. Lucrurile acestea vor continua.”

Care sînt semnificaţiile vizitei preşedintelui chinez în Europa?

Valentin Naumescu: „Miza foarte mare a acestei vizite, din perspectiva Chinei, este încercarea de a bloca Uniunea Europeană să adopte măsuri mai ferme împotriva intereselor sale expansioniste. În ultimii ani China începuse deja să piardă din influenţa de pe teritoriul UE. A pierdut anumite contracte economice, tehnologiile chineze au început să fie boicotate în Occident şi sînt considerate lipsite de credibilitate. De aceea vine preşedintele Xi Jinping în Europa: pentru a se asigura că UE nu va avansa cu aceste politici de control, restrictive, cu aceste măsuri protecţioniste în faţa expansionismului economic chinezesc.” 

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Există un specific al gastronomiei românești? Care sînt cele mai vechi cărți de bucate apărute în limba română? Dar cele mai noi? Invitatul nostru este Cosmin Dragomir, jurnalist culinar, fondatorul editurii GastroArt, autorul, între altele, al volumelor „Curatorul de zacuscă și alte povestiri culinare românești” și „Colecționarul de sarmale și alte povestiri gastronomice”, coinițiator al Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România. 

Cosmin Dragomir: „Am vrut să demonstrez că avem istorie gastronomică. Pentru că o majoritate covîrșitoare a românilor spun că totul este împrumutat, că noi n-am inventat nimic, ignorînd faptul că ideea de stat național este mult mai recentă decît schimbul de rețete. Ei bine, am descoperit o lume fabuloasă și o istorie fascinantă, mult mai îndepărtată și mai bogată decît tindem să credem că avem. Acum sînt într-o căutare a unei identități gastronomice românești, a unui brand gastronomic de țară.”

Ce ai pune pe un drapel gastronomic românesc?
Cosmin Dragomir: „Un bol de ciorbă. Cred că, de departe, ciorba este cu adevărat parte din identitatea noastră. Sînt trei argumente aici. E o mîncare cotidiană, de zi cu zi, pe care, tocmai pentru firescul ei, noi tindem s-o ignoră. Apoi, în special supa clară este o mîncare de întremare și o mîncare de duminică, de după slujbă, la masa cu întreaga familie, o mîncare ceremonială și rituală. Și, al treilea argument: numărul enorm de variațiuni la temă, de rețete pe care le avem.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Ce înseamnă o viață bună? Cum putem deprinde știința fericirii, dacă există așa ceva? Cum ne poate ajuta filozofia să avem o viață mai bună? Invitatul nostru este Cristian Iftode, conf. univ. dr. la Facultatea de Filosofie a Universității din București, autorul a două cărți dintr-o proiectată trilogie a „vieții bune”: „Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității” și „Viața bună. O introducere în etică”, apărute la editura Trei.

Cristian Iftode: „Nici prea mulți bani, nici faima cu orice preț, nici goana după onoruri nu sînt secretul unei vieți fericite, lucruri pe care anticii le știau și pe care știința contemporană a fericirii ni le reamintește. Totul trebuie dozat, echilibrat și, dincolo de bunuri materiale sau de vanitate, calitatea relațiilor pe care le întreținem și le menținem pînă la finalul vieții este esențială.”  

Ne pot ajuta cărțile să fim fericiți sau, dimpotrivă, conviețuirea cu cărțile ne stîrnește perplexități, anxietăți, neliniști care ne împiedică să fim fericiți?
Cristian Iftode: „Exercițiul spiritual al lecturii are această natură de pharmakon, de leac și otravă. Sigur că depinde de ce citim, dar poate mai important e felul în care o facem. Și, într-adevăr, există raportări diferite la lectură. Primim de la cărți ceea ce sîntem deschiși să primim, cu felul nostru de a vedea, de a gîndi, cu timpul pe care sîntem dispuși să-l investim acolo. Putem să primim simplu divertisment sau putem să avem acces la lecturi transformatoare, care să pregătească și să susțină atît experiențele noastre fundamentale de viață, cît și tălmăcirea lor. Pentru că aceste două planuri sînt de fapt permanent întrepătrunse, cel puțin într-o concepție a identității personale suficient de complexă încît să dea seama și de această latură narativă, a poveștii de viață pe care ne-o spunem nouă și celorlalți și pe care o țesem împreună cu persoanele importante din viețile noastre.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Mihai Duțescu a publicat recent volumul de poezie „Ca într-o povestire de Carver”, apărut la OMG Publishing. O carte care poate fi citită, într-adevăr, și ca o povestire, fiindcă are un narator și cîteva personaje – soții și cele două fiice, cărora li se alătură spre final „cel mic”. Un alt personaj important al acestor poeme este casa de la țară, unde tînăra familie își petrece cîteva weekenduri pe an, departe de București. O poveste de familie, așadar, spusă din perspectiva tatălui. O poveste în care se vor regăsi probabil mulți dintre cei din clasa de mijloc și care sînt acum în jurul vîrstei de 40 de ani. În micro-scenele de familie, de viață simplă, aproape banale, se strecoară uneori temeri, tensiuni, vise neliniștitoare.
Adela Greceanu a stat de vorbă cu Mihai Duțescu despre volumul „Ca într-o povestire de Carver”.

Mihai Duțescu: „N-aș vrea ca aceia care citesc poeziile mele să-și închipuie că sînt ca la psiholog și-mi pun viața pe tavă întru totul. Poeziile mele sînt stilizate, sînt o formă de artă autonomă, inspirată din ce văd în jurul meu. Unele lucruri nu mi s-au întîmplat neapărat mie, sînt ficțiuni potrivite în mecanismul acestor relatări la limita cotidianului, care, însă, au uneori o nevroză ascunsă sau anumite tensiuni latente, abia ținute în frîu.”

Ce ți-ai propus cu aceste scene de viață de familie, scurtcircuitate din cînd în cînd de angoase, tensiuni, spaime?
Mihai Duțescu: „E, poate, un fel de radiografie socială a unui tip de familie foarte reprezentativ pentru anii ăștia și pentru societatea în care trăim: o familie cu copii, cu casă de vacanță, cu mașină și cu joburi apăsătoare care te fac să fii praf.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

De cîțiva ani, trăim o perioadă marcată de crize care ne-au afectat și ne afectează în feluri diferite, pe mulți dintre noi. De la pandemie și complicațiile pe care le-a adus în viețile noastre pînă la războiul din Ucraina și amenințările care vin constant dinspre Federația Rusă, la care se adaugă războiul dintre Israel și Hamas și tensiunile pe care le-a generat în lumea occidentală – toate au provocat spaime, îngrijorări, anxietate, traume. Despre efectele crizelor pe care le parcurgem de cîțiva ani și despre cum să ne menținem echilibrul într-o lume profund tulburată, despre traume colective și personale și despre sănătate mintală și reziliență în vremuri complicate vorbim cu Zenobia Niculiță, psiholog și psihoterapeut.

Zenobia Niculiță: „Trauma este vizibilă prin efectele ei. Putem să trăim evenimente cu potențial traumatic cu toții, dar nu neapărat toți vom și suferi efectele în aceeași măsură. Nu toți vom dezvolta efecte negative, nu toți vom rămîne afectați, nu toți vom dezvolta sindromul de stres posttraumatic.  (...) Este foarte important să știm ce ni se întîmplă și să denumim corect ce trăim, pentru că, dintr-o dată, ceea ce denumim corect devine o realitate conținută, pe care putem să o stăpînim mai bine.”

E adevărat că ceea ce nu ne omoară ne întărește?
Zenobia Niculiță: „Nu neapărat. Ce facem cu ceea ce nu ne omoară ne întărește. Există multe studii cu privire la reziliență, din diferite unghiuri. La nivel individual, reziliența se bazează foarte mult pe resursele pe care reușim să le adunăm la nivel fizic. Persoanele reziliente dorm bine, mănîncă sănătos, fac mișcare, își prezervă forțele fizice. În plus, există o legătură directă între echilibrul hormonal într-un corp sănătos și ceea ce simțim și gîndim. Și există studii cu privire la faptul că acele convingeri disfuncționale de viață corelează negativ cu reziliența. Adică avem mai puțină reziliență dacă noi credem despre noi că nu merităm să fim susținuți, că sîntem de neiubit, că sîntem defecți, că ceva e în neregulă cu noi sau că sîntem neajutorați.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural