Timpul prezent

Timpul prezent

By Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România CulturalSociety & CultureNewsNews CommentaryPolitics
Download on the App Store

Timpul prezent episodes

  • Cui îi e frică de diversitate? Cultele religioase cer modificări la legile educaţiei

    Reprezentanții a 13 culte religioase din România au trimis o scrisoare către Ministerul Educației în care au solicitat modificări la legile învățămîntului, printre care se numără: eliminarea articolului care definește diversitatea, a articolului care prevede obligativitatea promovării diversității, eliminarea sintagmei „orientare sexuală” din enumerarea criteriilor de discriminare. De asemenea, în scrisoare se  propune ca materia Religie să devină disciplină de bacalaureat. Invitații noștri sînt: Laura D. Stifter, profesoară de religie, preotul George Jambore, de la Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei, şi profesorul Ciprian Mihali, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. 

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
    Un produs Radio România Cultural 

    30 min
  • Cristina Ispas despre poezie în vremuri de criză

    Cristina Ispas a publicat pînă acum volumele de poezie „fetița. mixaj pe vinil”, „rezervația” și „40. să înceapă jocurile”. Are un doctorat despre poezia română de după 1989 și scrie cronică de poezie în presa culturală. Recent, a primit bursa privată „Ligia Ignățoiu-Sora”. Am invitat-o la o discuție despre rolul și sensurile poeziei în lumea de azi, o lume marcată de crize de tot felul. Altfel spus, despre poezie la timpul prezent, în anticiparea Zilei Internaționale a Poeziei, care va fi sărbătorită, ca în fiecare an, în 21 martie.

    O emisiune de Adela Greceanu  
    Un produs Radio România Cultural  

    28 min
  • Guvernul de la Paris își asumă responsabilitatea pentru reforma pensiilor. Proteste masive în Franța

    Guvernul Elisabeth Borne și-a asumat răspunderea pentru reforma sistemului de pensii. Legea care prevede creșterea treptată  a vîrstei de pensionare de la 62 la 64 de ani trecuse de Senat, însă guvernul nu a vrut să riște să treacă legea și prin Adunarea Națională, preferînd adoptarea legii prin asumarea responsabilității. Ce urmează? L-am întrebat pe politologul Alexandru Gussi. 

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
    Un produs Radio România Cultural 

    24 min
  • Statutul lucrătorului cultural în dezbatere

    E aşteptată de multă vreme o lege care să ofere protecție socială și fiscală pentru cei care lucrează în sectorul cultural independent, un domeniu a cărui vulnerabilitate s-a văzut mai mult ca oricînd în pandemie. Propunerea legislativă a venit recent din partea Ministerului Culturii, care a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență numit „Statutul lucrătorului cultural profesionist”, un document care a fost în dezbatere publică și a iscat discuţii şi controverse. Nemulţumirile sînt legate de denumirea „lucrător cultural profesionist” dar şi de conţinutul actului normativ. Am discutat despre o parte dintre ele cu Oana Radu, expert în politici culturale, şi Laurenţiu Constantin, directorul Festivalului de Muzică Veche.   

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
    Un produs Radio România Cultural  

    29 min
  • Ce-am învățat după colapsul Silicon Valley Bank

    E, probabil,  cel mai teribil colaps bancar de la Lehman Brothers încoace. Silicon Valley Bank (SVB) era a 16-a bancă americană după volumul de active. Fiind specializată în sectorul tehnologiei, intrările și ieșirile de bani depind de situația generală a industriei. Și, cum tocmai acest sector de mare risc se confruntă cu dificultăți, clienții SVB au retras mulți bani în ultimela vreme: mai mulți decît avea banca disponibili. Pentru a avea suficiente lichidități, banca a încercat să strîngă, repede, capital. Însă tranzacționarea acțiunilor la bursă nu a funcționat așa cum estimase. Iar vînzarea titlurilor de stat avute în portofoliu a adus pierderi importante. Cînd se duce vestea că o bancă e în incapacitate de plată, toți deponenții vor să-și retragă fondurile deodată. E rețeta standard pentru faliment. Care sînt consecințele acestui faliment pentru SUA și pentru restul lumii? I-am întrebat pe Bogdan Glăvan, prof. univ. de economie și pe Radu Uszkai de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. 

    28 min
  • România - de la euroentuziasm la euroscepticism

    Încrederea românilor în Uniunea Europeană a scăzut dramatic, conform Eurobarometrului realizat de Parlamentul european. Doar 46% dintre români mai cred că apartenența noastră la UE e un lucru bun. În 2007, anul aderării noastre la blocul comunitar, 71% dintre români evaluau pozitiv apartenența la UE. Care sînt cauzele şi care sînt posibilele consecințe ale euroscepticismului? Am întrebat-o pe Oana-Valentina Suciu, sociolog, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.   

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
    Un produs Radio România Cultural 

    28 min
  • Judith Mészáros, o mare poetă de (re)descoperit

    Foarte puțin cunoscută publicului larg, extrem de apreciată, pînă acum, doar într-un cerc restrîns, format mai degrabă din poeți, Judith Mészáros a publicat două cărți de poezie, la începutul anilor ’90: „Îngeriada” și „We all live in a yellow submarine”. Ele au fost reeditate recent la Editura Cartier sub titlul „Îngeriada”. Antologia este un prilej pentru public de a descoperi o forță poetică aparte și o viziune fără seamăn în poezia noastră postdecembristă. Am vorbit despre Judith Mészáros cu  poeții Anastasia Gavrilovici, autoarea postfeței antologiei, și Claudiu Komartin, cel care a îngrijit ediția de la Cartier.

    O emisiune de Adela Greceanu  
    Un produs Radio România Cultural

    29 min
  • Între Bruxelles și Moscova: dansul ezitant al guvernului georgian

    Partidul Visul georgian, aflat la putere în Georgia, anunță că retrage proiectul de lege care a generat proteste violente. Proiectul prevede ca organizaţiile care primesc mai mult de 20% din fonduri de la donatori din străinătate să se înregistreze ca „agenţi străini”. O lege putinistă ferm respinsă în stradă de protestatarii pro-europeni. Invitatul nostru este Camil Pârvu, conf. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
    Un produs Radio România Cultural 

    27 min
  • 8 Martie: manifestație pentru dreptul la avort și sănătate reproductivă

    8 martie este Ziua Internaţională a Drepturilor Femeii. În ce măsură drepturile și libertățile femeilor sînt respectate în România? Astăzi a avut loc un protest în fața Guvernului la care s-a cerut acces la avort și la servicii de sănătate reproductivă. Cum de dreptul la avort, garantat în România, a devenit temă de protest? Am întrebat-o pe Ionela Băluță, sociolog, profesoară la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, directoarea Centrului pentru Politicile Egalităţii de Şanse. 

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
    Un produs Radio România Cultural 

    27 min
  • Roxana Bojariu, climatolog: „Numai cu un ocean sănătos ne putem adapta la schimbările climei”

    Naţiunile Unite au ajuns la un acord istoric privind protejarea oceanelor, după ani întregi de negocieri. Se numește Tratatul pentru Marea Liberă și prevede plasarea a 30% din suprafața marină în zone protejate pînă în 2030. Care e semnificaţia tratatului şi de ce este important? Care sînt cele mai mari amenințări pentru fauna și flora mărilor și oceanelor? În ce măsură ar contribui protejarea oceanelor la diminuarea încălzirii globale? Am întrebat-o pe Roxana Bojariu, climatolog.

    O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. 
    Un produs Radio România Cultural. 

    26 min

About Timpul prezent

From the publisher's feed

Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează, cu Adela Greceanu și Matei Martin. Interviuri și analize despre actualitatea din România, Europa și lumea de azi. Un produs…

More shows like Timpul prezent

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

12 Listeners

Știrile Recorder by Știrile Recorder

Știrile Recorder

2 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners