A Fost Odată

A Fost Odată

Download on the App Store

A Fost Odată episodes

  • Iarna

    Vasile Alecsandri este poetul român care a inventat pastelul. Ce este pastelul? Termenul a fost împrumutat din pictură și descrie un tablou de natură sau un peisaj realizat în creion moale. Pastelul este o specie a genului liric, o poezie în care sunt prezentate peisaje reale sau imaginare, prin care se exprimă sentimente.

    Poezia Iarna ne descrie un tablou de iarnă. Din văzduh norii răspândesc fulgi albi pe umerii țării. Mândra țară se îmbracă cu o zale argintie, iar soarele se vede printre nori. Primele trei strofe sunt dominate de culoarea albă : „fluturi albi, umeri dalbi, zale argintii". Ultima strofă prezintă ultimul tablou al poeziei. Încordarea produsă de ninsoare se risipește făcând loc bunei dispoziții exprimate de imaginea apariției soarelui, a saniei și a clinchetelor de clopoței.

    2 min
  • Cum protejăm Pădurile

    Descoperă noua serie despre #SUSTENABILITATE. Podcasturi pentru întreaga familie despre planetă, respect, comunitate și reciclare.

    EDUboost

    podcastul de bună creștere susținut de

    11 min
  • Aleodor Împărat

    A fost odată un împărat. Atunci când ajunse la bătrâneţe, dobândi un fiu. Numele lui era Aleodor. Pe patul de moarte împăratul i-a zis că poate să vâneze în multe locuri numai pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop să nu vâneze. Aleodor se urcă pe tron. Din întâmplare, într-o zi, alunecă nu ştiu cum şi ajunse pe moşia celui slut care i se şi înfăţişă. El îi ceru pentru a scăpa teafăr să îi aducă pe fata lui Verdeş împărat. Zis şi făcut.

    7 min
  • Popa Tanda

    Nuvela Popa Tanda nu începe cu „a fost odată", așa cum se întâmplă în povești, ci cu o exclamație directă care te introduce în atmosfera textului scris de Ioan Slavici: „Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreţ vestit". Ei bine, acest dascăl avea un băiat: om bun, corect și cu mult talent la cântat. Îl chema Părintele Trandafir și era fiul dascălului Pintilie din Butucani. Tare frumos vorbea omul acesta cu cei din jur și îi ajuta de fiecare dată când putea. După ce a studiat mult și a absolvit școala, s-a întors în satul natal pentru a fi preotul acelei comunități de oameni nici prea bogați, nici prea săraci. Un singur defect avea părintele Trandafir: spunea direct tot ce gândea.

    7 min
  • Alexandru Ioan Cuza

    Bună! Facem un joc? Ghicește personajul urmărind descrierea următoare: imaginează-ți că privești un tablou care ilustrează un domnitor cu favoriți și mustață, îmbrăcat în uniformă militară cu epoleți și nasturi aurii, stând în picioare, cu mâna dreaptă pe o carte și mâna stângă pe garda sabiei. Știi pe cine am descris? Pe nimeni altul decât Alexandru Ioan Cuza. Trebuie să știi că în timpul domniei lui Cuza a fost prima dată când țara noastră s-a numit România! A fost momentul în care ne-am transformat dintr-o țară care plătea tribut turcilor într-una modernă, capabilă să-și câștige Independența. Hai cu noi într-o poveste despre curaj și patriotism!

    10 min
  • Reciclarea

    Descoperă noua serie despre #SUSTENABILITATE. Podcasturi pentru întreaga familie despre planetă, respect, comunitate și reciclare.

    EDUboost

    podcastul de bună creștere susținut de

    19 min
  • Respect și Comunitate

    Descoperă noua serie despre #SUSTENABILITATE. Podcasturi pentru întreaga familie despre planetă, respect, comunitate și reciclare.

    EDUboost

    podcastul de bună creștere susținut de

    10 min
  • Încălzirea globală

    Descoperă noua serie despre #SUSTENABILITATE. Podcasturi pentru întreaga familie despre planetă, respect, comunitate și reciclare.

    EDUboost

    podcastul de bună creștere susținut de

    11 min
  • Constantin Brâncuși

    Rămâi cu noi pentru a afla povestea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai cunoscuți sculptori ai epocii moderne și ai artei contemporane. Constantin Brâncuși i-a dăruit țării noastre ceva unic, scara către cer, Coloana infinitului, dar și o mulțime de alte lucrări pentru care este apreciat de întreaga lume. Artistul spunea că a fost întotdeauna inspirat de simplitatea, dragostea de natură și bunul simț al oamenilor din România, iar aceste motive se regăsesc în întreaga sa creație. „Când eram copil am visat întotdeauna că zbor în copaci și în cer" declara marele sculptor care, de altfel, a avut o personalitate complexă pe care puțini oameni au cunoscut-o și înțeles-o.

    12 min

About A Fost Odată

From the publisher's feed

Ascultă cele mai frumoase povești pe afostodata.ro!

More shows like A Fost Odată

Психология. Реальные истории людей by Три пункта

Психология. Реальные истории людей

24 Listeners

Cufărul cu povești by Alina

Cufărul cu povești

1 Listeners

Povești pentru copii by Povesti pentru copii

Povești pentru copii

1 Listeners

Biblioteca Magică by Povești Disney

Biblioteca Magică

4 Listeners

Povești Magice by Sorina

Povești Magice

0 Listeners

Povesti Pentru Copii by Povesti Pentru Copii

Povesti Pentru Copii

0 Listeners