
Sign up to save your podcasts
Or


Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un gândacel care mergea liniștit de-a lungul unui perete, când un șobolan cenușiu și mare i-a ieșit în față.
– O, hoooo, cât de încet mergi! Uită-te la mine cât de repede fug, a spus șobolanul încrezut, alergând spre capătul peretelui cu gheruțele lui mici și ascuțite. Nu-i așa că ai vrea și tu să alergi ca mine și să nu te mai târăști milimetru cu milimetru?
Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un rege pe nume Șuddhodana care locuia împreună cu regina sa, Maya, în apropierea muntelui Himalaya din India. Mult s-au bucurat aceștia când regina a adus pe lume un băiețel, pe micul prinț Siddhartha, așa că au organizat o petrecere în cinstea micuțului. Printre musafiri s-a aflat și un bătrân înțelept, care străbătuse cu răbdare un drum foarte lung până la curtea regală. Acesta a coborât chiar din vârful muntelui, unde se afla casa lui, ca să îi prezică soarta copilului, precum era obiceiul în acele vremuri de demult.
Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată o maimuță singuratică care trăia într-un smochin la malul mării. Era mulțumită, dar tare și-ar mai fi dorit un prieten pentru că, de la o vreme, se cam plictisea.
Într-o zi, pe nisipul umed se ivi o țestoasă. Fericită, maimuța îi aruncă mai multe smochine să se îndulcească. Broasca, încântată de atenție și primire, rămase pe loc. Toți erau acum bucuroși: maimuța că are cu cine vorbi, iar broasca că-și găsise o gazdă bună și generoasă.
Între timp, se auzi o veste mare: leul, regele animalelor, era bolnav și putea fi vindecat doar cu o inimă de maimuță. Slujitorii anunțară că acela care va aduce o inimă de maimuță să-l vindece pe leu, va primi o mare rasplată si va fi urmașul tronului.
Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată Antoine, un bărbat căruia îi plăcea să descopere lumea de la bordul avionului său. Odată, avionul a rămas în pană în Pustiul Saharei, cu o defecțiune la motor. Era singur, fără mecanici sau călători, așa că se apucă să îl repare. Avea apă de băut doar pentru opt zile și se simțea ca un naufragiat pe o insulă pustie în mijlocul oceanului.
Ca toate poveștile și Fram, ursul polar aceasta începe cu… a fost odată o reprezentație uimitoare a circului Struțki. Miss Ellian, îmblânzitoarea de trigri, zâmbea către copiii și părinții din public, organizând intrarea în arenă a tigrilor de Bengal cu ochi mari, galbeni și cozi lungi, foarte grele.
Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată, cu mult timp în urmă, în Spania, într-un sat din ţinutul La Mancha, un hidalgo, adică un mic boier cu strămoși cavaleri. Îl chema Alonso Quixano, avea cam 50 de ani și cât era ziua de lungă, uneori chiar și noaptea, citea povestiri despre cavalerii faimoși și curajoși. Ba mai mult, din puținii bani pe care îi avea își cumpăra mereu cărți, așa că adunase atât de multe volume, încât umpluse o cameră întreagă unde își petrecea toată ziua. De la un timp, începuse să creadă că el însuşi este un cavaler, asemenea celor despre care citea.
Ca toate poveștile, și aceasta începe cu a fost odată… un pui de om pe nume Mowgli. De ce este atât de interesantă povestea lui? Fii atent și vei afla! Ei bine, totul a început într-o seară foarte caldă, când o familie de lupi a salvat micuțul bebeluș cu gropițe în obraji de tigrul Shere Khan, un tigru fioros care supăra mereu haitele de lupi și voia să devină regele ținuturilor.
Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel înaripat, capricios și pus pe glume care încurcă și descurcă povești de dragoste. Da! Cred că ai ghicit! De Cupidon e vorba! Tu ai auzit de el? În legendele Grecie Antice era cunoscut sub numele de Eros, fiu al Afroditei, zeiţă iubirii şi a frumuseţii, iar în mitologia clasică, îşi păstrează numele, fiind reprezentat ca fiu al zeiţei Venus. Avem și noi românii un reprezentant al iubirii, Dragobete, fiul frumoasei Dochia.
Romeo și Julieta este o tragedie scrisă de William Shakespeare despre soarta a doi îndrăgostiți care luptă împotriva prejudecăților sociale, a urii între familii, a ambiției vanitoase și a destinului. Tragedia celor doi adolescenți, fatal îndrăgostiți unul de altul este considerată una dintre poveștile clasice de dragoste ale lumii.
Ca toate poveștile și Dumbrava minunată începe cu… a fost odată… demult, într-un oraș mic din Moldova, o fetiță de vreo șase ani pe care o chema Lizuca. Mama Lizucăi murise, iar domnul Vasilian, tatăl fetiței, se recăsătorise cu doamna Mia. Intr-o zi de vară, doamna Mia se bucura de vizita a două doamne și vorbea, printre altele, despre viața frumoasă pe care o ducea alături de soțul ei. Singurul ei motiv de supărare era Lizuca, fiica ei vitregă.
From the publisher's feed

24 Listeners

1 Listeners

1 Listeners

4 Listeners

0 Listeners

0 Listeners