În 1987 condițiile de trai erau extrem de proaste pentru toți românii, indiferent de ocupația pe care o aveau sau locul în care trăiau. Se făcea economie la tot ce se putea (sau nu se putea) face. Curentul electric pe sponci, căldura lipsă în sălile de curs, biblioteci și căminele studențești i-au adus pe studenții din Iași la capătul răbdării.

După ce pe 16 februarie 1987 muncitorii de l-a Nicolina i-au surprins cu o amplă grevă pe cei de la comitetul județean al PCR, imediat a doua zi a venit și protestul surpriză al studenților pe străzile Iașului.

Istoricul Oana Demetriade povestește și explică acest episod mai puțin cunoscut din istoria de dinainte de 1989 a României.

Ce se poate întâmpla atunci când vine ziua de salariu și oamenii primesc “fluturașii” pe care scrie ZERO lei? O revoltă, desigur. Acest lucru poate părea firesc în zilele noastre, însă în teribili ani ‘80 în România, o revoltă părea imposibilă. Și totuși…

Istoricul Oana Demetriade desfășoară firul unui eveniment neanunțat, dar care pândea în frigul și întunericul acelor vremuri.

Revista Securitatea era publicația cu circuit închis în paginile căreia se manifestau prin studii și articole (pseudo) științifice ofițerii de securitate.

Un astfel de articol este și cel despre “Rețeaua informativă feminină” - adică informatoarele - care prezintă foarte pedant o serie de observații rezultate în urma dirijării tovarășelor pentru obținerea de informații.

Doar că “știința” Securității se transformă în umor involuntar, în ridicol și considerații misogine pline de sinceritate.

Multiplele probleme din România anilor ‘70 și ‘80 pare că nu erau prea grave pentru Partid și Securitate. Preocuparea acestora era să îi oprească pe cetățeni să fugă din țară: oamenii erau disperați și sătui de lipsuri, voiau să trăiască o viață mai bună, iar acest lucru în România comunistă era imposibil.

Enunțând principiile prevenirii și contracarării fenomenului migrației ilegale, Securitatea propunea un soi de medicină politică unde prevenția și profilaxia urmăreau “boala” reprezentată de aspirația către libertate a oamenilor.

Valuta era o prioritate economică pentru Ceaușescu. Aceasta putea fi obținută prin contracte internaționale, adică din exporturi. Automobilele erau o sursă considerabilă de bani pentru statul român comunist. Sau, mai degrabă, ar fi putut să fie.

Suntem în 1989 la Oltcit Craiova iar lucrurile arată și aici ca peste tot: foarte rău. Producția stagnează, materiile prime lipsesc sau sunt de proastă calitate, rebuturile sunt la ordinea zilei și comenzile externe și interne nu pot fi onorate. Ce face partidul în această situație? Face un plan absurd.