CuriosITy

CURIOSITY 118 - Covid Micșorează Creierul, Coduri Netflix, Oneplus N20, Audi Grandsphere, Asteroizi


Listen Later

Bine te-am regăsit într-o frumoasă zi de sâmbătă, într-o mini vacanță în care sperăm că ai reușit să te relaxezi și să evadezi de viața cotidiană, cu familia sau cu prietenii. Avem multe știri pregătite pentru tine, unele dintre ele mai mult sau mai puțin șocante decât celelalte. Cum ar fi faptul că această Pandemie ne micșorează creierul, la propriu, mai ales celor care au avut nenorocul de a se infecta de Covid. Nici Netflix nu o duce prea bine după ce a fost foarte profitabil în timpul pandemiei, Oneplus vine cu telefoane noi de buget, sau cel puțin așa sperăm noi. Audi lansează un nou prototip pe care s-ar putea să îl vedem și în realitate în câțiva ani, iar asteroizii care au trecut razant pe lângă planeta noastră ne puteau face pilaf.

Am testat Starlink și m-am urcat în cea mai nouă limuzină BMW i7, și avem clipuri cu ambele aici pe canal. Mai discutăm și despre noile procesoare de la Apple și de ce nu și despre Nvidia RTX 4090 care va avea probabil un preț exorbitant. California bate recorduri la energie verde și ar putea alimenta toată populați folosind doar energie din surse regenerabile, iar chinezii inventează bețișoare electrice care te ajută să mănânci mai puțină sare. Un electroșoc la fiecare îmbucătură.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

CuriosITyBy George Buhnici, Radu Neagu


More shows like CuriosITy

View all
Dj Dark @ Radio Podcast by Dj Dark

Dj Dark @ Radio Podcast

25 Listeners

Banii Vorbesc by Banii Vorbesc

Banii Vorbesc

2 Listeners

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett by DOAC

The Diary Of A CEO with Steven Bartlett

6,726 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

George Buhnici | #IGDLCC by George BUHNICI

George Buhnici | #IGDLCC

25 Listeners

Vocea Natiei by Starea Natiei

Vocea Natiei

13 Listeners

Lorena Buhnici by Lorena Buhnici

Lorena Buhnici

4 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

47 Listeners

Istoria României by Călina

Istoria României

19 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Striblea, Paraschivescu, Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

11 Listeners

Podcastul lui Damian Draghici by Damian Draghici

Podcastul lui Damian Draghici

6 Listeners

Sunetul Banilor by SSIF Goldring

Sunetul Banilor

0 Listeners

VREAU SĂ ȘTIU by Boof Media

VREAU SĂ ȘTIU

2 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Gand la Gand cu Teo by Teo Trandafir

Gand la Gand cu Teo

1 Listeners