De cate ori îți spui pe zi ” Nu am timp”, “Sunt mereu pe fugă”, ”Mi-as dori sa mă ocup de un hobby, dar nu am niciodată timp” sau ”As dori sa imi deschid un business, dar nu am când sa ma gandesc la detalii”. Află că ai resursele să faci tot ce iți dorești, este necesar doar sa îți stabilești o rutina în primele ore ale zilei.
Daca iti doresti sa ai performante similare cu a celor mai de succes oameni din lume, poți începe cu primul pas: o rutina de dimineata.
O rutina de dimineata nu înseamnă sa te trezești obligatoriu la 5:00 AM, la 5:30 AM sau 6:00 AM, tu îți alegi ora și ce vei face. Ce conteaza este asumarea deciziei de a aloca o perioadă în fiecare dimineată pentru lucrurile care conteaza pentru tine personal. Nu este obligatoriu sa aloci 2 ore, însă din experiență îți pot spune că mai puțin de o oră nu este suficient și nu vei simți ca ai timp.
Cum am folosit eu timpul acesta, în general un mix din activitățile de mai jos. Uneori doar o singura activitate, alta data poate chiar 5, depinde de stare. Nu am pus presiune sa fac ceva anume, am considerat ca este timpul meu de dezvoltare și pot sa fac ce simt ca am nevoie:
citit, citeam cam o carte pe saptamana
meditație, minimum 10 minute
morning pages- aproximativ 10-15 minute
planificarea zilei, lunii, anului sau anilor
setare de obiective pe termen scurt sau lung
pentru a lupta cu stresul sau anxietatea, adică să scriu diverse gânduri generate de anumite evenimente trecute sau viitoare
am invatat pentru examene, am făcut proiecte pentru facultate
am dat examene
pentru a face ordine, deși asta mai rarCe se mai poate face dimineata de la 5:
-ascultat audiobook/podcast
-sa te ocupi de o pasiune – orice din zona arts & crafts, scris
-exerciții de recunostinta
-exerciții de vizualizare, proiectare in viitor
Orice activitate ai face dimineata de la 5 vei avea sentimentul ca deja ai îndeplinit ceva in acea zi și îți va da un sentiment de bine.
Ai întrebãri? Mai jos gãseşti link-urile unde ne poţi ne poţi contacta:
https://www.instagram.com/perfect_morning_routine/