O piesă avangardistă scrisă în 1959, în care dramaturgul franco-român Eugène Ionesco avertiza împotriva puterii subjugatoare a fascismului. Într-un articol de opinie, The Boston Globe lansează un avertisment relevant pentru America lui Donald Trump. Dar și pentru Europa. Și, evident, pentru România.
Povestea este următoarea: într-o zi, într-un sat francez liniștit, oamenii încep brusc și fără explicații să se transforme în rinoceri. La început, locuitorii sunt șocați și scandalizați. Trebuie făcut ceva! Dar aproape imediat se răzgândesc și, după ce îi comndamnă pe rinoceri, ajung și ei să fie transformați.
Bérenger, un funcționar public ciufulit căruia îi place să bea și să lenevească, este singurul care se opune. La sfârșitul piesei, el este literalmente ultimul om în picioare, înconjurat de rinocerii furioși care îi fuseseră odată prietenii, colegii, vecinii. „Vai de cel care vrea să-și păstreze originalitatea!” declară el publicului, stând în picioare pe scenă, singur și neajutorat.
Piesa poate părea teribil de sumbră și deprimantă, dar este de fapt destul de amuzantă. Mai ales când săteanul care se opune cel mai deschis vânării rinocerilor explică de ce se răzgândește și se alătură turmei: „Trebuie să te miști odată cu vremurile!”
Citeste siPiesele lui Eugen Ionescu se joacă neîntrerupt de 67 de ani la Paris
Ionesco, acest român năzdrăvan și cu o față tristă, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Franța, a explicat că s-a bazat pe experiențele sale din România interbelică, în timpul ascensiunii Gărzii de Fier, mișcarea fascistă a țării. Dar el a insistat, de asemenea, că nu era vorba doar despre nazism.
Rinocerii sunt naziștii, dar pot fi și comuniștii, staliniștii, totalitarii în general.
Lecțiile? Să nu urmezi orbește pe nimeni sau ceva, mai ales o mulțime. Fii mereu sceptic. Pune întotdeauna întrebări. Gândește întotdeauna pentru tine.
Avem adesea senzația că asistăm la o punere în scenă dementă și superlativă a piesei, în timp ce o mulțime de persoane și instituții, una după alta, se închină în fața lui Donald Trump și a mișcării sale autoritare MAGA.
Acest sentiment s-a înzecit de când Trump a câștigat un al doilea mandat și, împreună cu acolitul său Elon Musk, a început să guverneze prin decrete, fără ca republicanii să scoată măcar un cuvânt de dezaprobare.
Citeste siPoșta franceză îi aduce un omagiu lui Eugène Ionesco și publică un timbru în ediție limitată
Este tulburător să vezi cât de îndeaproape a urmat traiectoria Partidului Republican în ultimii zece ani pe cea a sătenilor rinocerizați. La fel ca ei, instituțiile, oficialii și aleșii republicani au reacționat inițial la sosirea lui Trump cu dezgust și repulsie. Și, la fel ca ei, au strigat că trebuie făcut ceva pentru a opri acest lucru. Apoi, brusc, ca și cum ar fi fost peste noapte, s-au răzgândit.
La fel ca sătenilor din piesă, în acest moment le-au apărut umflături, primele semne ale coarnelor, iar pielea lor s-a îngroșat și s-a înverzit [în piesă, rinocerii sunt verzi, poate o aluzie la culoarea cămășilor membrilor Gărzii de Fier].
Dar republicanii nu sunt singurii care au cedat rinocerizării.
Conformismul a infectat, de asemenea, mari secțiuni ale Partidului Democrat, precum și o mare parte din mediul academic, industria editorială, Hollywood-ul, elitele jurnalistice, organizațiile de advocacy, organizațiile non-profit și ONG-urile, precum și intelectualii de stânga.
Rinocerul ne arată unde ne aflăm și cum am ajuns aici. Ora poate părea întunecată, dar finalul piesei este o sursă de alinare și inspirație. În ultimul moment, Bérenger se smulge din disperare și jură să lupte: „Sunt ultimul om, voi rămâne așa până la sfârșit! Nu mă voi preda!”
(Articol adaptat după Courrier International).
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România