
Sign up to save your podcasts
Or


Patru oameni, trei luni și peste 160 de restaurante. Bucharest Food Week a fost, spun organizatorii, cea mai bună săptămână pe rezervări din București, peste Valentine’s Day. Și totuși, când i-am întrebat cum a ieșit financiar, răspunsul a fost simplu: încă nu știm.Am stat de vorbă, pentru Ideas Chat, cu Alexandra și Cătălin de la Călători și Farfurii , cu Cosmin de la iaLoc și cu David de la Studio Maller, designerul care a intrat în proiect ca furnizor și a ieșit din el partener. Proiectul a pornit de la o întrebare pusă în martie: ce putem face pentru o industrie în care rezervările scădeau de la lună la lună. Au ales să nu ia comision de la restaurante, au finanțat totul din bani proprii și din sponsori, iar la primul service cu bucătarii aduși de la Paris au rămas fără mâncare pentru a doua zi și au descoperit, la 2:30 noaptea, că le mai trebuiau trei bucătari.Afli și cum au redus cu AI 42 de ore de lucru la o jumătate de oră, de ce 860 de oameni au stat pe lista de așteptare pentru 400 de locuri și ce schimbă la ediția din mai.
Aveau coadă la ușă și nu reușeau să acopere cheltuielile.
Am vorbit cu Valentina și Cristi de la Grain Trip Bakery, o brutărie din București care lucrează doar cu maia, din 2018. Primii ani au însemnat 14 ore de muncă pe zi și prea puțin timp pentru cifre.
Patru lucruri din conversație:
1. Coada nu e profit. Au descoperit târziu că vindeau unele produse sub costul ingredientelor, pentru că nu făcuseră analiza de cost pe produs.
2. Investiția nu se oprește la deschidere. Au adus bani de acasă în primii doi ani, până când afacerea a ajuns la break-even.
3. Un singur om care lipsește poate bloca producția. Într-o zi, brutarul nu a mai venit și nu aveau niciun backup.
4. O renunțare poate ajuta. Au închis un proiect ca să salveze restul.
Ai vreun produs sau serviciu despre care nu știi exact cât te costă? Scrie-ne în comentarii.
#antreprenoriat #HoReCa #IdeasChat
Cum a creat Raluca Haulică o poziționare care se simte în fiecare detaliu, de la produs, la client, la showroom, și de ce brandingul real nu e doar o poveste frumoasă, ci o decizie de business dureroasă, dar esențială.
Cristi Codresi a pornit cu 1.250 RON investiți într-o trusă de scule, la 18 ani, în timp ce era încă angajat.Ani mai târziu, firma lui a pierdut aproximativ 200.000€ dintr-o combinație de neînțelegeri interne și probleme cu furnizorii. Iar când firma n-a mai avut bani să-și plătească furnizorii, Cristi a acoperit datoriile din banii lui personali.În acest episod vorbim despre:Primii clienți, veniți exclusiv prin recomandareAfacerea de familie pornită alături de tatăl lui, aflat la acel moment cu diagnostic de cancerMomentul din 2025 în care aproape totul s-a opritDe ce a durat prea mult să învețe să delegeCum a apărut The Line, consorțiul de 11 meserii tehnice care a rezultat din restructurareUn episod susținut de ING Bank.Deschide-ți cont 100% online pentru afacerea ta https://ing.ro/lp/digital-onboarding-bbIdeas Chat este o serie de conversații cu fondatori care construiesc acum. Vorbim despre bani, greșeli și ce funcționează.
La 18 ani îi cerea mamei 600 de lei ca să-și ia permisul, iar câțiva ani mai târziu răspundea clienților de pe balcon, încercând să pară „la birou”.Drumul n-a fost deloc liniar. Șantiere, crize, bani pierduți și decizii grele l-au forțat să construiască sisteme care să funcționeze fără el zi de zi.Astăzi Ionut Popa coordonează un grup de 7 companii, cu peste 4 milioane de euro cifră de afaceri, iar drumul până aici e mai valoros decât rezultatul final.
"Am făcut din 75 de lei aproape 20.000 de euro... și i-am pierdut pe toți. Am plâns, am vrut să renunț, dar orgoliul nu m-a lăsat. Cu 8700 de lei am început Ruvix. Azi e un business de peste 4 milioane de euro."Ce s-a întâmplat între cele două momente?Nu e doar o poveste despre bani e despre curaj, eșecuri, învățare și despre cum să nu pui frână creativității niciodată.Dacă ești antreprenor sau visezi să fii, clipul ăsta o să te facă să te gândești altfel la începuturi.
Ce faci când după pierzi 70% din recoltă și trebuie totuși să mergi mai departe?Asta e una dintre întrebările grele pe care le-am atins în conversația cu Ionel Burtea de la Abund Berry. Un antreprenor care a început încă din facultate și a construit un business din curiozitate, disciplină și mult mai multă reziliență decât se vede la suprafață.Vei afla cum gestionezi pierderi mari, cum te adaptezi când clima îți dă planurile peste cap și ce înseamnă disciplina într-un business agricol.
Când pornești cu 3000 de lei, zero echipamente și trei copii acasă descoperi că antreprenoriatul nu e despre noroc, ci despre decizii curajoase și adaptare iar povestea lui Bogdan Samoilă de la Haute Couture Metal arată exact cum poți transforma un început imposibil într-un business de 600.000 €
Răzvan Matache de la Ironic Taproom și Iironic Beer povestește despre ani de împrumuturi, lockdown, riscul de a pierde banii altora și sacrificii personale… dar și despre cum a reușit să crească un brand de bere artizanală într-o piață extrem de competitivă.
De la primele campanii și greșelile din contabilitate, până la momentele în care a pierdut startul, Lorena Dumitru ( @LorenaSerban ) povestește sincer ce înseamnă cu adevărat să construiești o carieră în social media fără rețete magice dar cu o doză mare de intuiție și muncă.Cum reușești să crești online când industria se schimbă peste noapte și cât de mult contează o agenție, comunitatea și curajul de a te asculta pe tine?
From the publisher's feed