
Sign up to save your podcasts
Or


Dan Radu este jurnalist și face parte dintr-o categorie rară, aceea a activiștilor pentru dezvoltare. Militează pentru revenirea Moldovei românești la un stadiu cel puțin egal cu al celorlalte regiuni ale țării. A organizat marșuri, dezbateri și acum promovează o viziune care propune Iașul ca centru al unei zone economice care să cuprindă nu numai nord-estul României ci și Republica Moldova și sudul Ucrainei.
O discuție despre regionalism, infrastructură, recuperarea decalajelor și cum impui idei în spațiul public.
Șerban „Shere” Marinescu este arhitect, activist și, ca mulți dintre noi, membru al mai multor familii urbane. La doi ani de la alegerile locale câștigate în capitală sub sloganul „Noul București”, am vorbit cu Shere despre nevoile, perspectivele unui oraș încă insuficient iubit.
Pride București a avut anul acesta probabil cea mai mare participare de cand seria de evenimente dedicate culturii queer a avut prima ediție. Altfel spus, asistăm la o deschidere tot mai mare a societății către comunitatea gay. Situația e confirmată parțial și de sondajele care măsoară atitudinea românilor față de evoluțiile din societate.
Paradoxal, politicul - care ar trebui să fie sursa principală pentru o viziune incluzivă a viitorului pare mai degrabă blocat în trecut.
De ce e așa și ce ar putea urma am încercat să aflu de la Vlad Levente Viski, directorul executiv al Mozaiq, una dintre cele mai vizibile organizații dintre cele care militează pentru drepturile omului și, în special, ale comunității gay.
Consultanții politici sunt oameni care vorbesc rar în public. Munca lor se vede în deciziile de comunicare și în politicile publice ale clienților lor: partide, guverne, lideri sau viitori lideri de toate culorile. Despre cum arată viața unui consultant român aflați mai multe de la Cătălin Dumitru, unul dintre fondatorii și partenerii Kensington Communication.
Ca expert anticorupție, Codru Vrabie fost uneori martor alteori participant direct la multe dintre momentele importante care au marcat evoluția statului de drept în România. A făcut-o pasional și în același timp rațional. Asta îi permite să vorbească azi nu numai ca un cunoscător, dar și ca un om care poate găsi punctul acela de echilibru în care speranța și realismul pot conviețui.
De cele mai multe ori cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Când își calculeaza profiturile companiile se gandesc doar la balanta contabila de maine. Insa resursele sunt finite iar stilul de viata sau de business are efecte pe termen lung. Uneori ireversibile.
Dragoș Tuță-Mihaylov, fondatorul Ambasadei Sustenabilității în România crede că e posibilă o lume în care resursele pot fi administrate conservator-inteligent fără ca asta să afecteze calitatea vieții. Alegerea, crede Dragoș, este între utopie și singura lume posibilă.
Sorin Ioniță este, de ani de zile, una dintre principalele voci ale societății civile din România și Republica Moldova. De la începutul războiului din Ucraina eforturile sale s-au concentrat pe ajutorarea populației civile din țara vecină. Asta l-a ajutat să înțeleagă chiar mai bine decât o făcea înainte natura complicată a estului european, un tărâm unde puține lucruri sunt certe și și mai puține sunt explicate.
Publicist și lider de opinie, Sorin Cucerai este una dintre cele mai lucide voci ale spațiului public românesc. În episodul de azi discutăm, evident, despre război, despre cum se comportă politicienii români sub vremuri și despre soarta liberalismului.
Radu Uszkai este cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul Universității București, profesor de filosofie la ASE. Pe fundalul unui război din ce în ce mai sângeros, cât timp lumea își ține răsuflarea pentru a înțelege mai bine încotro ne îndreptăm, Teo povestește în noul episod despre etică. Există un război etic? Cum se așează etica într-o lume inundată de imagini cu masacre din Ucraina? Află în 55 de minute de discuții care curg ca un fundal perfect pentru aceste zile.
O conversație cu Valeriu Pașa președintele Watchdog.md despre cum rezistă Republica Moldova în fața propagandei rusești, cum gestionează valul de refugiați moldoveni și cât de mare e pericolul de a se destabiliza.
From the publisher's feed

12 Listeners

3 Listeners