Judecata de Acum

Judecata de Acum - episodul 105


Listen Later

Ediția de săptămâna asta a fost una în care am râs amar de noua „schemă” a politicienilor români cu pensiile speciale: le scoatem, de dragul banilor din PNRR, așa cum tot noi ne-am angajat, doar că nu acum, nuuuu. Începem să le tăiem din 2028, dar de terminat terminăm peste încă 15 ani. De azi în 20 de ani GATA! Serios că e de râs, așa-i?

Un copil care se naște mâine ar putea fi tată la momentul la care România intră în rândul lumii civilizate fără circul ăsta cu pensionari de nici 50 de ani și cu pensii fără nicio legătură cu suma cu care au contribuit în timp ce lucrau, iar asta i se pare o idee bună președintelui vostru, Klaus Iohannis.

Sperăm, pentru a nu-i mai prosti pe cei de la Bruxelles încă o dată, să spună și ei fix la fel: vă dăm banii din PNRR începând din 2028, iar până în 2043 zău că vi-i virăm până la ultimul cent.

Curat meșteșug de tâmpenie și la Facultatea de Jurnalism a Universității București, unde prodecanul (consilier liberal la Sectorul 1) și-a angajat fictiv colegul de partid la facultate. A fost demis, dar e supărat și contestă decizia în justiție. Decanul, însă, care a fost alături de el și la angajarea fictivă, dar și la toate celelalte combinații de-acolo, rămâne liniștit pe funcție, spre a produce noi și noi generații de viitori profesioniști în căutarea adevărului. Nu-i așa că și aici râdeți? Și noi am râs, deși, ca orice lucru din România, e de fapt de plâns.

O radiografie a haosului și prostiei românești se găsește public în actele de listare la bursă a Hidroelectrica. Obligați să fie transparenți, cei de la compania de stat admit că, deși în România avem risc seismic, n-au făcut nici măcar un studiu ca să vadă cum țin barajele. Sau, alt românism: nu știe nimeni, în anumite situații, dacă proprietățile Hidroelectrica sunt și în teren chiar alea din acte. Cireașa de pe tort: statul face un contract cu statul, pe care, conform legilor statului, trebuia să-l publice în Monitorul Oficial. Nu a făcut-o. 11 ani.

Și când au făcut-o, în sfârșit, nu mai era obligatoriu să-l publice de trei ani.

Superb, nu?

---------------------------------------------------------------------- 

Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației.

----------------------------------------------------------------------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Judecata de AcumBy Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Judecata de Acum

View all
EconTalk by Russ Roberts

EconTalk

4,270 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

15 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,858 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Decriptaj by RFI România

Decriptaj

0 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners