Judecata de Acum

Judecata de Acum - episodul 122


Listen Later

Un document de aproape 100 de milioane de lei, așa poate fi numită o analiză a licitației pentru celebrele BMW-uri luate de Poliția Română de la prietenul președintelui Iohannis, analiză la finalul căreia niște funcționari ai statului român specialiști în achiziții publice au constatat nereguli esențiale. Practic, ce constatam și noi, la Judecată, alături de multe alte voci (de bun simț) din spațiul public, și anume că respectivul caiet de sarcini a fost întocmit cu dedicație pentru BMW, devine acum o concluzie oficială.

Sancțiunile însă nu sunt clare, căci nimeni nu îndrăznește să ceară decontarea banilor deja cheltuiți, în ciuda crizei de bani cu care ne tot înnebunesc cei din Guvern.

Nici cu justiția nu pare că stăm mai bine, căci cu ocazia „prinderii” unui influencer cu droguri în el la volan am ajuns să aflăm ceva cu adevărat important: în România poți fi tras la răspundere pentru condus sub influența substanțelor ilegale chiar și dacă nu ești, de fapt, sub influența substanțelor. Așa spune justiția.

Vedeți în discuția de săptămâna asta detaliile acestor două lucruri importante, zicem noi, dar și timing-ul abject și consecințele unei noi vești proaste pentru jurnalism: patronatul bulgaro-elvețian trage fără somație în ediția de print a Gazetei Sporturilor, care dispare de pe o zi pe alta, după aproape un secol de apariție neîntreruptă.

Și, desigur, duhuri rele (liberale). Doamne-ferește!

Ne tragem sufletul (vorba vine!) și ne revedem joia viitoare!

Gânduri bune!

----------------------------------------------------------------------

Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

----------------------------------------------------------------------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Judecata de AcumBy Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Judecata de Acum

View all
EconTalk by Russ Roberts

EconTalk

4,270 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

15 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,858 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Decriptaj by RFI România

Decriptaj

0 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners