Judecata de Acum

Judecata de Acum - episodul 131


Listen Later

În ediția din această săptămână am disecat, absolut logic, nașterea partidului-stat.

Noul USL, anunțat cu o zi în urmă cu relaxare și emfază de șefii PSD și PNL, ar trebui să ne aducă stabilitate în contextul regional complicat și ar trebui să ne ferească de dușmanii (inventați, cel puțin ca dimensiuni) extremiști.

Odată cu nașterea noului USL, a mai fost decisă și comasarea europarlamentarelor cu localele, o lovitură cruntă dată ideii de participare publică și dezbatere politică, un voleu dat democrației, până la urmă, însă, aveam să aflăm tot cu o zi în urmă, tot spre binele nostru. Nu ne mai complicăm cu atâtea drumuri la urne, și copii își văd de școală nestingheriți, nu mai cheltuim nici bani...

Pe toate le-am despicat și am ajuns, credem noi, la ideea corectă pe care au avut-o în cap cei de la PSD și PNL: Ciolacu are nevoie de un PNL slab, pe care să și-l pună la cheile âării oricând, un PNL dependent de el și de partidul său care îi este partener, nu îi face opoziție. Niște rezultate catastrofale ale actualei conduceri PNL la europarlamentare ar fi însemnat, cel mai probabil, o revoltă în partid, accederea la conducere a unei noi garnituri de lideri care să-i facă opoziție PSD-ului. Așa, cu un PNL în perfuzii și dependent de PSD, Ciolacu & Co. au drumul deschis spre eternizarea la putere.

În tot acest peisaj, opoziția (partea ei zdravănă la cap) nu pare să-și găsească busola.

Nu puteam evita subiectul (aparent frivol, dar în realitate unul important) nesiguranței femeilor în România zilelor noastre, subiect care a apărut după ce o cântăreață a lansat un manifest devenit viral.

Și, firește, nu puteam încheia fără a pune puțină ordine în altă poveste complet horror: uciderea disidentului rus Alexei Navalnîi de către regimul dictatorului Putin.

Și, firește, nefiind iarăși presați de cine știe ce probleme tehnice, am ales, pe final, și duhul rău al săptămânii (săptămânilor, mai exact): un mod de a face presă, declinat prin două interviuri din zilele din urmă, unul cu Putin, altul cu tânărul politician Burduja, interviuri luate de două stative de microfon cu CNP, doi oameni (alți doi...) care și-au bătut joc de meseria noastră.

Mulțumim tuturor pentru că ne sunteți aproape.

Ne vedem joia viitoare!

----------------------------------------------------------------------

Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.

----------------------------------------------------------------------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Judecata de AcumBy Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Judecata de Acum

View all
Global News Podcast by BBC World Service

Global News Podcast

7,692 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

CuriosITy by George Buhnici, Radu Neagu

CuriosITy

0 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

In Moscow's Shadows by Mark Galeotti

In Moscow's Shadows

367 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

7 Listeners

Digi FM by Digi FM

Digi FM

0 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,094 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners