Judecata de Acum

Judecata de Acum - episodul 177


Listen Later

Am dedicat ediția din această săptămână, cumva normal, României pe care-o lasă în urmă, după ce-i trântește ușa a sfidare, poate cel mai slab președinte de după 1989.

Am întors pe toate părțile atât plecarea lui neanunțată de nimic, dar mai ales consecințele epocii, decadei Iohannis. Pe care, așa cum puteți auzi, le găsim dramatice.

Epoca Iohannis nu ne-a lăsat doar cu sisteme întregi și instituții făcute praf, ci a săpat adânc în tot ce înseamnă obraz, bun-simț societal.

Rămânem, la capătul acestor zece ani de coșmar, nici măcar așa cum ne-a găsit, ci mult mai rău, pășind din inerție, fără cap, fără direcție și fără vlagă cetățenească, într-o epocă nouă în care pare că nu avem voie să greșim.

Uitându-ne la realitate din acest unghi, pare că are sens repetata urare a fostului președinte către țară și popor, aia cu „Dumnezeu să binecuvânteze România”.

Am apucat, totuși, să ne uităm și la resturile partidelor „de dreapta” și la cum se pregătesc ele pentru marea încleștare cu extremismul întrupat de trezitul în conștiință Georgescu. Concluzia? Dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs.

Ce urmează?

Nimeni nu știe.

Dar vom fi aici să aflăm, să vă spunem și să comentăm.

Pe joia viitoare! (Doar cu Vlad și un invitat interesant, fără Ovidiu, plecat, preț de o săptămână, ca un plaisirist aproape iohanian, la schi.)

Mulțumim pentru că ne urmăriți și pentru susținerea voastră. Continuăm!

----------------------------------------------------------------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Judecata de AcumBy Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Judecata de Acum

View all
EconTalk by Russ Roberts

EconTalk

4,267 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

12 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

48 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

5 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

11 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,088 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

4 Listeners

Decriptaj by RFI România

Decriptaj

0 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners