Judecata de Acum

Judecata de Acum, episodul 80


Listen Later

Cea mai recentă ediție am dedicat-o refuzului absolut neîntemeiat al Austriei pentru accesul României în Schengen, dar și răspunsului absolut de râs al României la această - corect - nedreptate.

Să nu mai meargă schiorii români pe pârtiile - altfel bune - ale alpilor austrieci? Asta ne-a indemnat ministrul român al Turismului, nu vreun cetătean oarecare.

Și de-aici a început un concurs tembel de “boicotat austrieci” care a curs între miniștri, europarlamentari sau “oameni de stat” și care curge încă și azi, cu oameni de stat sau anonimi care brusc realizează cât de ilegal au jucat austriecii la noi în anii din urmă.

Hello, unde-a fost statul român până azi, dacă ziceți că a fost așa?!

Liniște. Românească.

Cine câștigă? Extremiștii. Adică AUR, la noi.

Până una-alta, pe joia viitoare!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Judecata de AcumBy Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

2 ratings


More shows like Judecata de Acum

View all
EconTalk by Russ Roberts

EconTalk

4,270 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

15 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

Recorder Talks by Recorder

Recorder Talks

22 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Timpul prezent by Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

Timpul prezent

3 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

The Rest Is Politics by Goalhanger

The Rest Is Politics

3,858 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Decriptaj by RFI România

Decriptaj

0 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

40 de minute by RFI România

40 de minute

0 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners