Noul Guvern de la Chișinău urmează să fie învestit marți, 21 iulie. Ar însemna că între demisia fostului premier Alexandru Munteanu și învestirea noului cabinet condus de Vasile Tofan ar fi 18 zile. Pe parcursul acestui săptămâni Tofan a avut consultări și miniștri, partide și societatea civilă și a lucrat la programul de guvernare. Candidatul desemnat Vasile Tofan a anunțat zilele trecute că își dorește un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate.
Temele ediției: - Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și alți lideri europeni au participat, miercuri, la Kiev, la summitul Ucraina – Europa de Sud Est. Detalii, de la Valeria Vițu.
- Uniunea Europeană și Marea Britanie acuză Rusia că a coordonat, prin gruparea de hackeri numită Turla, una dintre cele mai ample campanii de spionaj cibernetic desfășurate în ultimii ani împotriva statelor europene. Potrivit autorităților occidentale, gruparea este controlată de FSB-ul ruseasc și a vizat instituții guvernamentale și infrastructură critică din mai multe țări, inclusiv din România. Republica Moldova nu este menționată în lista oficială a statelor afectate. Totuși, în contextul atacurilor cibernetice și al campaniilor hibride atribuite Moscovei în ultimii ani, experții avertizează că și Chișinăul rămâne expus unor astfel de operațiuni. Liliana Barbăroșie discută subiectul cu analistul politic Mihai Isac, senior redactor la publicația Karadeniz Press.
- Flota fantomă a Rusiei angajează marinari inclusiv din Republica Moldova. Flota fantomă transportă marfa în special în India, China, Pakistan, Turcia, iar uneori și Italia, Georgia sau România, scrie într-o investigație publicația The Insider. Despre urmele lăsate de Flota Fantomă a Rusiei în Republica Moldova și România ne vorbește Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
- În marja reuniunii la nivel înalt de la Kiev, Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat la Kiev parteneriatul UE–Ucraina pentru producţia comună de drone.
- Ministerul Energiei de la Chișinău anunță că primii 100 de kilometri ai Liniei electrice de tensiune înaltă Vulcănești – Chișinău au fost puși sub tensiune. Rețeaua, numită simbolic Linia Independenței, va permite importuri directe din România, fără a mai folosi infrastructura din Transnistria.
- Compania Energocom a cerut majorarea tarifelor la gaze în Republica Moldova cu aproape 50 la sută, motivându-și solicitarea prin creșterea prețurilor de achiziție din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu.
- Tot mai multe țări aduc în discuție pericolul pe care îl reprezintă rețelele de socializare mai ales pentru copii și adolescenți și se gândesc la modalități de a-i proteja pe tineri. O comisie de experți din Germania propune mai multe măsuri pentru protejarea adolescenților pe rețelele sociale, bazate pe reducerea riscurilor și nu pe interdicții generale, inclusiv limitarea telefoanelor în școli până în clasa a 7-a. Partidele din Germania au poziții diferite, după cum aflăm de la William Totok.
Știrile zilei: Reuniune la nivel înalt în Ucraina: Liderii din Europa de Sud-Est au semnat Declarația comună pentru pace și extinderea UE. În context, președinta de la Chișinău, Maia Sandu, a declarat că aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE este o investiție în securitatea Europei. Maia Sandu a cerut partenerilor occidentali livrarea de sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina și a pledat pentru aplicarea unor sancțiuni economice mult mai stricte, concepute să reducă drastic veniturile bugetare cu care Moscova își finanțează mașinăria de război.
La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Statalității Ucrainei a participat și liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și lideri europeni de prim rang, pentru a consolida sprijinul militar, economic și logistic acordat Ucrainei.
În marja summitului de la Kiev, Maia Sandu a discutat cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, și cu prim-ministrul Sloveniei, Janez Janșa. Subiectul a fost sprijinul pe care cele două state membre UE îl pot acorda Republicii Moldova în procesul de armonizare a legislației naționale cu normele comunitare, dar și pe extinderea cooperării economice bilaterale.
***
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat la Kiev parteneriatul UE–Ucraina pentru producţia comună de drone, printr-un acord pe care l=a semnat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Acest acord va reuni ingeniozitatea ucraineană şi puterea industrială a Europei”, a subliniat Ursula von der Leyen, fără a dezvălui valoarea financiară a parteneriatului.
Potrivit preşedintei Comisiei Europene, există deja unităţi de producţie sigure şi bine protejate, capabile să contribuie substanţial la creşterea volumelor. „Prin acest acord, mesajul nostru este clar: a sosit momentul să investim în Ucraina, deoarece aceasta înseamnă să investim în Europa şi să investim în securitatea noastră comună”, a argumentat Ursula von der Leyen.
Preşedintele Zelenski a precizat, la rândul său, că Ucraina produce deja aproximativ 10 milioane de drone pe an, inclusiv modele cu rază de acţiune foarte mare. Ţara îşi propune să dubleze această producţie în perioada următoare, consolidându-şi astfel rolul de actor-cheie în industria dronelor.
Publicația de la Chișinău, Ziarul Național, notează că Ucraina a semnat deja mai multe acorduri de cooperare în domeniul dronelor cu state precum Qatar şi Arabia Saudită, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Sunt pregătite şi alte înţelegeri similare, în special cu Germania, Norvegia, Finlanda şi Canada, ceea ce ar putea extinde şi mai mult reţeaua internaţională de parteneriate a Ucrainei în această industrie strategica.
***
Parlamentul de la Chișinău se va întruni marți, 21 iulie, în ședință plenară pentru a examina Programul de activitate al Guvernului și a acorda votul de încredere noului Cabinet de miniștri, inclusiv componenței acestuia.
Fostul premier Alexandru Munteanu și-a dat demisia în mod neașteptat pe 3 iulie. Pe 11 iulie președinta Maia Sandu a desemnat candidatura antreprenorului Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru. Pe parcursul acestui săptămâni Tofan a avut consultări și miniștri, partide și societatea civilă și a lucrat la programul de guvernare. Iar marți, 21 iulie, cabinetul său urmează să fie învestit.
Vasile Tofan a anunțat zilele trecute că își dorește un Guvern concentrat pe câteva priorități clare, disciplinat în folosirea banilor publici și evaluat în funcție de rezultate.
***
Ministerul Energiei de la Chișinău anunță că primii 100 de kilometri ai Liniei Vulcănești – Chișinău au fost puși sub tensiune. Testările continuă pentru a pune în funcțiune întreaga linie construită recent, numită simbolic Linia Independenței. Aceasta va putea fi dată în exploatare după punerea sub tensiune și verificarea tuturor celor trei componente principale: Stația Vulcănești, Linia Electrică Aeriană și Stația Chișinău.
Este prima linie electrică de tensiune înaltă care se finalizează în Republica Moldova după independență, în mai bine de trei decenii. Aceasta va permite importul direct de curentul din România, fără ca electricitatea să mai treacă prin regiunea separatistă Transnistria, cum era traseul construit încă în perioada sovietică.
***
Distribuitorul Energocom a cerut astăzi Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică majorarea tarifelor la gaze cu aproape 50 la sută, de la 14,42 lei la 20,93 lei moldovenșeti pe un metru cub.
Compania motivează cererea prin prețurile mai mari de achiziție pe piețele internaționale, influențate de tensiunile din Orientul Mijlociu.