Viitorul este alchimia multor lucruri și întâmplări care, aparent, nu au legătură unele cu altele. Există vreo legătură între muzică, agricultură, business, științe grele, curiozități exotice? Da, există.
Am invitat astăzi la „Noi venim din viitor” pe un om care le aduce pe toate laolaltă. Este businessman în domeniul agriculturii, compozitor de muzică clasică și pasionat de științele grele care încearcă să ne reveleze alcătuirea intimă a universului nostru.
Haideți să le luăm pe rând. Muzica nu este despre note. Muzica este vibrația care trezește în noi versiunea noastră mai bună, ascunsă sub zgura vieții cotidiene. În esența ei, muzica face treaba asta: ne eliberează de zgura pe care am pus-o pe noi și ne deschide ochii către ceea ce e mai bun în noi.
Asta a făcut compozitorul Dan Popescu atunci când a compus concertul de muzică clasică „Vântul, Apa și Pământul” (Wind, Water, Earth). A fost interpretat pe scenă de un trio de excepție: Alexandru Tomescu la vioară (și nu una oarecare, ci Stradivarius), Sînziana Mircea la pian și Ștefan Cazacu la violoncel.
Am ascultat acest concert și am simțit vraja muzicii, acele momente privilegiate în care devii imponderabil și te conectezi la stele. Da, muzica nu este despre note, ci despre vibrația pe care dialogul lor o produce pe diverse instrumente.
Dan Popescu nu doar compune muzică. Omul a studiat electronica și telecomunicațiile și este actualmente un om de afaceri în domeniul agricol. A fondat firma AECTRA AGROCHEMICALS, cu care conectează agricultura românească la viitor.
L-am invitat la emisiunea „Noi venim din viitor” pentru a explora împreună alchimia unui om care duce România în viitor prin afaceri și prin muzică. Nu vă ascund că, personal, pe mine m-a lăsat cu gura căscată.
În ce privește businessul, mai multe despre ceea ce face puteți afla la adresa: aectra.ro