Podcast cuMINTE

„Este complicat să înțeleg ce site-uri de știri sunt credibile, am nevoie de ajutor.”

„Am nevoie de un instrument care să-mi zică dacă un site este credibil sau nu. Prea multe dezinformări și prea multe știri false. Nu vreau să fiu manipulată de știrile false.”

„Folosesc site-ul Mediaradar, care arată veridicitatea portalurilor media. Mă bucur că site-urile din care mă informez se află în topul celor credibile.”

„Cred că avem nevoie de astfel de aplicații pentru situații critice cum ar fi alegerile prezidențiale, cum oponenții se atacă cu minciuni și sunt publicate pe site-uri false. Asta influențează modul în care votăm și astfel, și viitorul nostru.”

Cantitatea informațiilor pe care o asimilăm zilnic este una chiar… industrială, aș zice, și nu cred că exagerez: știri, spoturi video, investigații, emisiuni TV și radio, articole, comentarii și opinii. O parte dintre ele sunt departe de a fi corecte și circulă în special pe site-urile web. Care-s și ele foarte multe. Recunoaște, de câte ori ți-a fost complicat să te lămurești în toate site-urile de știri pe care le cunoști, ca și tinerii pe care i-ai auzit mai devreme? Cu siguranță, nu o dată. Tuturor ne-ar fi de ajutor să ne putem da seama care instituții media sunt credibile.

Bună, sunt Ana Sârbu și în această ediție a podcastului cuMINTE vorbim despre cum să ne dăm seama, cât mai simplu, care portaluri de informare sunt de încredere și care nu.

Să presupunem că tocmai ai deschis un link cu o știre. În primul rând, în momentul când îl accesezi, asigură-te că nu este un site de tip clickbait, adică nu are un titlu senzațional, scris cu CAPSLOCK și semne de exclamare, dar mai ales, fii sigur că nu te obligă să-l distribui pe rețelele sociale ca să-l poți citi. După ce te-ai asigurat că nu ai accesat un astfel de site, verifică prezența datelor de contact. La categoria DESPRE NOI sau CONTACTE, o instituție media care se respectă afișează informații despre proprietar, numele jurnaliștilor, numărul de telefon, adresa fizică și cea electronică. Este foarte important să știm cine a scris știrea și să putem lua legătura cu acea persoană sau cu proprietarii site-ului. Asta arată că instituția media nu are nimic de ascuns, este deschisă și credibilă.

„Întâi de toate, trebuie să spunem că politica editorială este un set de reguli și principii asumate de o redacție, pe care aceasta o respectă și după care se ghidează în reflectarea realității. Prin urmare, orice redacție care pretinde a fi credibilă și respectă cititorii își va prezenta politica editorială în compartimentul «despre noi». Astfel, beneficiarul sau beneficiara de știri va ști la ce să se aștepte de la un site sau altul. Urmează numele și datele de contact ale autorilor/autoarelor materialelor, sunt ei personaje reale, pot fi identificați? Dacă aceste date lipsesc sau nu sunt suficiente, atunci trebuie să ne punem întrebări. La fel, gradul de actualizare a site-ului – dacă sunt sau nu suficiente materiale, atunci trebuie să ne punem întrebări. De asemenea, titlurile în acord sau dezacord cu textul sau semnarea de către redacție a Codului deontologic al jurnalistului sunt și ele indicii pentru credibilitate. Ultimul criteriu nu trebuie tratat decât în complex cu celelalte, pentru că avem în Moldova site-uri care respectă normele deontologice, dar care încă nu au reușit să semneze Codul”, potrivit cercetătoarei media Aneta Gonța.

Să recapitulăm: numele autorilor, datele de contact, politica editorială, semnarea Codului deontologic – toate aceste elemente sunt importante să înțelegem dacă un site de știri este credibil sau ba. La ele se mai adaugă și calitatea cu care a fost scris fiecare articol.

Pare un pic complicat și presupun că ai prefera un instrument ce ar face toată treaba pentru tine. Ghici ce? Centrul pentru Jurnalism Independent a lansat recent un astfel de instrument. Se numește

Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud 

Șase zile până la alegerile prezidențiale – atât a mai rămas până vom decide cine ne va fi președintele pentru următorii patru ani. Sau, cel puțin, care doi dintre candidați vor lupta pentru acest fotoliu în al doilea tur de scrutin.

Campania electorală a început pe 2 octombrie și chiar de atunci, ba chiar de mai devreme, suntem inundați zilnic de articole propagandistice și tendențioase despre alegeri și candidați – cu acuzații fără replică, cu cifre ce manipulează, cu realizări inventate și laude peste laude despre cine-i cel mai bun. Mulți dintre noi nu reușesc să facă față fluxului imens de dezinformare. Totuși, nu putem să ne deconectăm de la știri, or informarea este esențială ca să evaluăm candidații, să analizăm ceea ce spun, să cunoaștem ceea ce fac și să alegem, conștient, cel mai bun președinte.

Și atunci, cum să ne informăm corect despre alegeri și să facem față luptelor informaționale care acompaniază, de obicei, orice campanie electorală? Bună, sunt Ana Sârbu și în cea de-a patra ediție a podcastului cuMINTE discutăm la subiect cu Viorica Zaharia, jurnalistă și președintă a Consiliului de Presă din Moldova.

Ana Sârbu: Bună, Viorica! Campania electorală pentru alegerile din 1 noiembrie e pe ultima sută de metri. Cum ți s-a părut până acum lupta pentru fotoliul prezidențial din punct de vedere informațional?

Viorica Zaharia: Deocamdată, dacă să mă raportez la campania prezidențială, nu prea au fost chestii mizere, cum au existat anterior. Dar avem foarte multă manipulare, o parte din portalurile care transmit știri pot scoate declarații ale politicienilor din context, pot să răstălmăcească unele declarații, astfel încât acestea capătă un cu totul alt sens.

Primul pas al politicienilor ca să-și informeze potențialii votanți este să-și publice programele electorale, să-și publice declarațiile de avere. Practic toți au făcut-o. Nu știu câți dintre cetățeni s-au interesat de acestea, dar un sfat ar fi ca, atunci când vrei să te informezi corect într-o campanie electorală, să deschizi informația primară, din prima sursă despre candidații respectivi. E bine ca omul să se uite la programele electorale, la declarațiile de avere. Cum au luptat candidații între ei? Deocamdată, nu aș zice că avem atacuri foarte dure, care să pornească exact de la candidați. Cum am zis, presa care sprijină acești candidați sau presa care este finanțată de acești candidați își permite să manipuleze, să încadreze greșit anumite declarații sau informații.

Cât de proactive au fost și sunt autoritățile la capitolul informării despre scrutinul prezidențial? Ce notă le-ai oferi?

Nu prea am văzut deschidere din partea unor politicieni atunci când erau întrebați la emisiuni cum au trăit cu atâția bani sau cum a fost finanțat grupul de inițiativă pentru a strânge semnături.  În unele cazuri, politicienii se mai enervau când primeau astfel de întrebări din partea jurnaliștilor. Este un detaliu din care publicul ar trebui să-și facă o părere despre un anumit politician. La capitolul deschidere și informare corectă, dacă ar fi să fac o medie, ar fi un șapte. Dar trebuie să spunem că există politicieni care au deschidere și transparență totală, nu fug de jurnaliști, nu evită anumite întrebări dificile.

În perioadele electorale, și cea de acum nu e o excepție, în presă apar numeroase articole denigratoare la adresa unui candidat sau altul. Cum să ne dăm seama că această știre sau acest material este unul scris cu rea-intenție și ce facem în momentul în care am citit un astfel de articol?

Un editorial și o știre intră într-un restaurant.

„Hei, de ce toată lumea mă confundă cu tine?”, întreabă știrea.

„Nu am idee. Noi nici măcar nu suntem pe aceeași pagină!”, răspunde editorialul.

Acesta este un banc pe care l-am auzit, câțiva ani în urmă, de la un coleg jurnalist din SUA, o glumă populară în rândul ziariștilor americani. Din păcate însă, în ultimii ani, bancul a devenit un adevăr, or foarte des, tot mai des, atunci când citim sau ascultăm știri, dăm peste opinii. Știu, nimeni nu le-a interzis și inclusiv un jurnalist are dreptul la propria părere despre un lucru sau altul. E cetățean, până la urmă. Totuși, în presă, opiniile au spații speciale, dedicate, iar amestecul dintre ce s-a întâmplat și ce cred EU despre ceea ce s-a întâmplat, într-o știre, este inadmisibil.

Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi, în cea de-a treia ediție a podcastului cuMINTE, încercăm să explicăm cum facem diferența între știri și editoriale, dar și de ce e periculos să le punem pe toate într-o oală. Pentru început, să clarificăm cele două noțiuni.

Știrea relatează pe scurt despre un fapt sau eveniment și trebuie să răspundă la câteva întrebări: ce, unde, când, cum, de ce. Cam atât. În știre lipsește cu desăvârșire părerea jurnalistului. Toate informațiile se bazează pe surse – funcționari, experți, martori, suspecți și alții, informații care sunt verificate de jurnaliști înainte să ajungă în știre. Scopul jurnalistului în acest caz este doar să informeze.

Editorialul este un articol de opinie, un text în care jurnalistul are dreptul să spună ce crede despre un fapt sau eveniment. De obicei, e vorba despre evenimente actuale și importante în societate, iar cei care scriu editoriale sunt ziariști cu experiență, care cunosc foarte bine domeniul despre care scriu. Altfel spus, un nume greu. Într-un editorial, scopul jurnalistului este să analizeze, să explice, să spună ce crede, nu să informeze.

Într-o lume ideală, dacă deschidem un portal informațional, vom vedea categorii precum Politic, Social, Economic etc. și o altă rubrică numită Editorial sau Opinie. Anume acolo vom găsi tot felul de păreri pe diferite subiecte. Codul deontologic al jurnalistului, un soi de biblie a breslei, spune răspicat: „Materialele de opinie și cele faptice trebuie delimitate astfel încât oricine să poată face ușor distincția corespunzătoare între ele”.

Ei… știu că teoria sună bine. Dar trăim într-o lume nici pe departe ideală, iar ceea ce găsim pe multe dintre portalurile noastre informaționale arată un pic altfel.

Cercetătorul media Victor Gotișan: „Există o problemă mare în ceea ce privește respectarea normelor deontologice. Jurnaliștii încă nu pot face diferența dintre un material de opinie și o știre. Mai bine spus, ghidați de intenții ascunse, ei nu vor să facă această diferență. În ultimul timp, în foarte multe cazuri, nu mai putem vorbi despre respectarea principiului de bază al unei știri – separarea clară a faptelor de opinii. Monitorizările pe care le fac de peste patru ani arată că amestecul faptelor și opiniilor este abaterea comisă cel mai des de jurnaliști, fiind prezentă la toate instituțiile media monitorizate. Cred că se face cu intenție pentru că nu mi se pare matematică superioară sau rocket sience pentru un jurnalist să ofere în știri doar fapte și să excludă opiniile. E o abatere nocivă și periculoasă pentru că impune o anumită părere consumatorului și nu-l lasă pe el să gândească, să analizeze, să-și formeze propria opinie. Altfel spus, îl manipulează și îi insuflă opiniile altcuiva.”

Acum, ca să înțelegem mai bine cum se întâmplă lucrurile, să vedem câteva exemple actuale din presa de la Chișinău. Bunăoară, cei de la Komsomoliskaia Pravda au publicat recent un material de opinie la categoria Noutăți.

Ce-ar fi fost dacă și tu, și eu am fi învățat, încă din școală, cum să ne descurcăm cu avalanșa de informații neverificate și manipulatoare. Astăzi, elevii au șansa să-nvețe aceste lucruri. Din anul 2017, profesorii din Moldova pot preda disciplina Educația pentru media în toate școlile din țară, încercând să-i împrietenească pe cei mici și pe adolescenți cu noțiuni complexe, de la deontologie, echidistanță, dezinformare, la netichetă, instrumente digitale sau hărțuire online. Până acum, Centrul pentru Jurnalism Independent, care a adus acest curs în școli, a instruit peste 300 de profesori din toată țara. Îți pare puțin? Dar să știi că, datorită acestor profesori, cursul a ajuns pe băncile a tocmai 6.000 de elevi în doar trei ani.

Una dintre cei care au ales să predea această disciplină este Cristina Cernei de la Liceul „Onisifor Ghibu” din Chișinău, cu care discutăm astăzi.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează marți, 15 septembrie, primul podcast de educație media din Republica Moldova, intitulat „Podcast cuMinte”. Începând cu primul episod, care explică cum se dezinformează pe timp de pandemie, podcastul cuMINTE îi va ajuta pe ascultătorii săi să filtreze informația pe care o citesc în presă, o aud la radio și televizor sau o află de pe rețelele de socializare.

Podcastul cuMINTE își propune să ghideze publicul în tot ce înseamnă dezinformare, manipulare și fake news. În fiecare ediție, jurnaliști, cercetători și experți media vor analiza și vor explica cum sunt interpretate faptele, de ce o anumită afirmație poate să nu fie adevărul în ultimă instanță, de ce educația media este crucială și cum să nu ne lăsăm manipulați în avalanșa informațională a erei în care trăim.

Podcastul cuMINTE va apărea de două ori pe lună, în limba română, iar câteva episoade vor fi și în limba rusă. Directoarea de dezvoltare strategică a CJI, Ina Grejdeanu, notează că organizația, de câțiva ani, promovează educația media și gândirea critică prin diverse initiative: „Ne propunem să fie un produs media util, care să încurajeze oamenii să-și pună întrebari atunci când citesc ceva, să fie poate mai sceptici (de ce nu?) față de tot ce oferă zilnic mass-media și, astfel, să caute să se informeze din mai multe surse. În acest sens, sper ca podcastul «cuMINTE» să le fie de mare ajutor”.

Gazda podcastului, jurnalista Ana Sârbu, afirmă că oamenii, din păcate, nu conștientizează cât de mult le poate afecta viața o știre falsă sau care dezinformează: „Voi încerca, împreună cu membrii echipei, să explic inclusiv cum funcționează site-urile de tip clickbait, să ajut oamenii să evite portalurile dubioase și să le depisteze în timp util. Îmi doresc ca cei care vor asculta acest podcast să devină mai atenți atunci când citesc, ascultă sau vizionează știri”.

Podcastul cuMINTE  poate fi ascultat direct de pe telefoanele voastre mobile, prin intermediul aplicațiilor Apple Podcasts, Soundcloud și în curând pe Google Podcasts și Spotify.

__________________________

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”.