Podcastul de EQ

Este perioada din an în care toată lumea este preocupată să ofere cadouri.

Unii dintr-o stare de entuziasm și bucurie, alții din obligație. Unii știu să primească având o stare de bucurie, alții reacționează stângaci sau chiar ciudat.

Cum facem cadourile anul acesta?

Cum le facem să fie pentru toata lumea o sărbătoare cu adevărat?

Tu ce cadou îți faci Crăciunul acesta? 🙂

Intrebări intrigante de la Oana, ca de obicei. 🙂

Întotdeauna mi s-a părut interesant faptul că oamenii folosesc două expresii atunci când este vorba de greșelile lor față de alții : “Iartă-mă ” sau “Îmi cer iertare” și “Scuză-mă ” sau “Îmi cer scuze”.

Pentru mulți este vorba despre exact același lucru. Am făcut o greșeală și mi-as dori ca ceilalți sau celălalt să interpreteze acest act astfel încât să evităm un conflict.

Totuși , ceea ce eu “cer” de la celălalt în acest context, este foarte diferit, în funcție de cuvântul pe care îl folosesc.

Dacă ne uităm în DEX, înseamnă “Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare.”

Hai să recunoaștem, fiecare dintre noi știm ce înseamnă când îți găsești “scuze”.

Nu vrei să recunoști că ai greșit sau nu ți se pare la fel de gravă greșeala și te aștepți ca celălalt cumva să “treacă cu vederea”. Nu cred că îți place când cineva își găsește scuze, sau nici măcar nu își găsește el, ci îți cere ție “dă-mi niște scuze”, prin fraza “Îmi cer scuze.” 🙂

Pe de altă parte, “iertarea” înseamnă : “A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.”

Diferența dintre cele două ? Simplu… Atunci când îți ceri scuze, de fapt nu îți asumi cu adevarat greșeala , respectiv dreptul celuilalt de a considera fapta ta ca greșeală .

Când îți ceri iertare, îți asumi că ai greșit și faci apel la bunăvoința celuilalt, ca să aveti o relație amiabilă în continuare.

Am mai avut un podcast la un moment dat pe subiectul iertării . Acum însă , în lumina finalului de an am considerat un moment bun să reluăm discuția.

Ne-am pus pe gânduri reciproc cu Oana, prin întrebări de genul: De ce ar trebui să iertăm ? Ce presupune iertarea de sine? Ce se ascunde în spatele expresiei “te iert, dar nu te uit?” și multe altele.

Am văzut o grămadă de cursuri.

Acum este unul de “masculinitate”.

Am văzut și de astea.

✅ Cu ce este diferit un curs de masculinitate conceput de cineva cu expertiză în dezvoltarea inteligenței emoționale?

✅ Ce ar putea conține un curs de acest gen?

✅ Care sunt subiectele care țin de acest aspect?

✅ Cum abordezi masculinitatea în lumina unei științe care ține de emoții?

Multe întrebări din partea Oanei, unele dintre ele m-au ajutat și pe mine să am conștientizări chiar profunde.

Visul oricărei femei este un bărbat care face tot posibilul să devină din ce în ce mai bun. Unul căruia nu trebuie ea să îi tot atragă atenția “Vezi că ai de lucru cu tine!”, “Vezi că nu ești perfect!”, “Vezi că ți-ar prinde bine să te transformi în anumite aspecte!”

Știi care este culmea? Că și bărbații își doresc același lucru. Să nu vină femeia și să le spună aceste lucruri.

Cu toate acestea, unii bărbați își dau seama că ar fi mai bine să aibă ei inițiativa și să se apuce de lucru cu ei, alții doar se enervează când femeia le atrage atenția (într-un mod sau altul), că ceva nu este în regulă și este nevoie de o schimbare.

Diferența dintre bărbați și bărbați? În acest episod de podcast.

De data asta discutia cu Oana s-a pornit de la webinarul pentru barbati.

Ceea ce a fost interesant de prima data de cand am tinut acest webinar exclusiv pentru barbati, este ca 40% dintre inscrisi au fost de fapt femei.

Cu toate ca peste tot era mentionat ca este un webinar exclusiv pentru barbati, majoritatea femeilor ori nu au vazut, ori pur si simplu au ignorat aceasta informatie.

De aici au venit intrebarile Oanei.

✅ De ce femeile sunt mai interesate sa se “bage” in viata barbatilor decat invers?

✅ Care sunt motivele comportamentelor atat de diferite?

✅ Este necesar sa avem activitati separate sau ar treui sa le facem pe toate impreuna?

✅ Ne face bine sa studiem fircare pe specificul lui, sau ar trebui sa existe “schimb de experienta”?

Subiecte controversate si pentru multi, poate chiar deranjante, dar cu siguranta majoritatea o sa va distrati bine ascultand acest episod.

Este interesant cum, deși trăim într-una din cele mai bogate ere ale umanității din toate punctele de vedere, totuși să fie atât de mare diferența între cei care au mult și cei care nu au aproape deloc.

Mă refer la bani, mancare, haine, case, mașini, tehnologie…

Există și teorii multe despre aceste diferențe. Cât de modernă este țara, cât de educați sunt locuitorii, câte resurse are, cât muncesc oamenii, cine îi conduce și muuuulte altele.

Cu toate acestea, această “distanțare socială” dintre bogați și săraci se petrece peste tot în lume și devine din ce în ce mai evidentă. Unii au o abordare comunistă de genul “își merită soarta dacă nu invață și nu muncesc”, alții au o abordare socialistă “trebuie să îi ajutăm pe toți cei defavorizați și rămași în urmă”.

Sunt convins că undeva între ele există și un echilibru.

Dar atât timp cât preocuparea oamenilor este siguranța personală și a familiei, respectiv să acumuleze cât mai mult în numele “prosperității” personale și a familiei, e puțin mai greu să vedem imaginea mare sau să facem ceva pentru un ideal mai înalt.

Despre acest subiect cu multe controverse, în podcastul de inteligență emoțională. 🙂

anume sau mașini “denuștiucare”.

În același timp, dacă analizăm foarte atent, limita dintre “nevoi” și “fițe” este foarte subțire.

Spunem că “am nevoie de xyz”. Altcineva ar putea spune ca asta este o fiță, la fel cum tu la nevoile altora reacționezi cu aceeași monedă.

Ce înseamnă nevoi de fapt? Ce înseamnă fițele? Avem nevoie de fițe? :))

Un subiect interesant, acum în perioada în care toată lumea iese din “nevoi” și cumpără de toate, doar pentru că sunt la un preț bun.

Despre toate acestea și multe altele, în podcastul de inteligență emoțională de săptămâna asta.

Am auzit pe cineva spunând la un moment dat: “Durerea este obligatorie. Suferința este opțională.”

Fiecare dintre noi avem situații care ne deranjează sau chiar ne dor. Cu toate acestea, fiecare dintre noi gestionăm diferit aceste situații. Pentru unii orice deranj mărunt se transformă într-o formă de suferința, pentru alții este un proces firesc să depășească rapid momentele respective.

Unii dintre noi am crescut cu “drame” în familie, adică un părinte care exagera importanța oricărui mic deranj, alții cu părinte insensibil, poate chiar dur.

Ce este aceasta “suferința”? De unde pornește ea?  Cum o gestionăm? Ce facem cu ea în diferite situații ca să o putem depăși cât mai repede? Cum aplicăm inteligența emoțională ca să suferim din ce în ce mai puțin și să treacă din ce în ce mai repede?

Subiectele podcastului de astăzi. 🙂

Conflictele sunt parte din viețile noastre. Am vrea să nu fie, nu ne plac deloc, dar sunt parte din noi.

Îi judecăm pe ceilalți atunci când sunt conflictuali, ne judecăm pe noi când ne pierdem controlul într-o discuție, uneori avem conflicte cu cei din jurul nostru fără măcar să fi zis ceva. Doar ne certăm așa în capul nostru pentru ceea ce ar fi putut zice sau ce ne imaginăm noi că ar fi zis, dacă…

Din perspectiva inteligenței emoționale și a mecanismelor creierului, conflictele au o matematică foarte precisă. O matematică de care nu ținem cont pentru că nu o cunoaștem.

Mulți ani de zile, arta și știința comunicării a fost dominată de gandirea masculină, care încerca să armonizeze conflictele și în general comunicarea prin ordonarea potrivită a cuvintelor, prin înlocuirea diferitelor cuvinte cu altele, ca să obțină rezultatul scontat.

Cu toate acestea, după ce am început să înțelegem și să acceptăm modul în care funcționăm noi oamenii, am început să ne dăm seama că starea este de multe ori mai importantă decât cuvintele pe care le spunem.

Poți spune lucruri dureroase cu o stare de compasiune și respect și să fii ascultat și înțeles, dar poți și să spui cuvinte frumoase și bine alese cu o stare de dispreț sau aroganță și nu ai nicio șansă să ajungă la ceilalți.

La fel de bine poți asculta cuvintele pe care ți le spune cineva și să ajungi dezamăgit, sau te poți uita în “spate”, la starea și atitudinea omului și să îți dai seama că el pe el se minte…

Despre cum se aplică știința inteligenței emoționale în gestionarea conflictelor (și multe alte subiecte), în discuția mea cu Oana, în acest episod de podcast.

Am auzit de nenumărate ori acest concept de “creator” sau “co-creator” al experiențelor sau al vieții.

Am convingerea însă, că majoritatea oamenilor suferă de o confuzie majoră. Spun asta pentru că am observat că vorbesc despre actul de “creație” doar atunci când reusesc să obțină rezultatele pe care și le doresc. Iar atunci când nu le ies lucrurile, trec la “am atras în viața mea” sau dau vina pe ceva “karma” din cauza căreia suferă sau nu le iese ce-și doresc.

Când vorbim de rolul de creator, nu putem vorbi despre asta decât dacă ne asumăm propria creație, în acest context conjuncturile și situațiile din propria viața, cu bune și cu rele.

Mai sunt unii care par să fie o continuă victimă a propriilor “creații”: “iarăși nu am reușit să”, “eu niciodată nu sunt în stare să” și multe altele.

Cum găsești echilibrul dintre conjuncturile asupra cărora nu ai control și controlul pe care îl poți exercita în urma situațiilor? Care este “matematica” prin care reușești să îți re-creezi viața sau situațiile care nu îți plac? Cum se leagă inteligența emoțională și ce se petrece în general în capul tău cu această creație care se numește “viața ta”?

Oana s-a străduit să obtină răspunsuri la intrebarile de mai sus, cât a reușit în jumătate de oră de podcast.

Răspunsurile elaborate și explicațiile în detaliu le vei găsi în trainingul online de o oră și jumătate pe care l-am pregătit pe această temă. Te invit cu mare drag să le descoperi.