
Sign up to save your podcasts
Or


Vestea că instituția care supraveghează regulile de respectare a concurenței în România va face un studiu despre piața cărnii de porc a atras atenția. Consiliul Concurenței și-a consolidat imaginea unei instituții în care există expertiză și de multe ori reprezentanții unor companii, antreprenori sau experți au făcut apel la intervenția Consiliului pentru a regla unele distorsiuni dintr-un sector economic.
Desigur, un studiu realizat pe filiera de produs a cărnii de porc nu are ce să strice, mai ales că instituția a anunțat că vrea să analizeze întregul lanț, de la fermă, la abator, la procesatori și până la retail. Sunt foarte curios, însă, dacă analiza Consiliului Concurenței va aduce mai mult decât știm în acest moment. Vom vedea.
Deocamdată, câteva lucruri sunt clare. Prima constatare este că, dintre produsele alimentare, carnea de porc contribuie cel mai mult la deficitul balanței comerciale, respectiv cu aproape un miliard de euro. Sunt estimări care arată că din totalul consumului de carne de porc doar o treime mai provine din România. Recent, unul dintre acționarii unui mare procesator român, Cris Tim, declara că importă carne de porc în valoare de 100 milioane de euro anual, pentru că din țară nu poate cumpăra.
Situația este logică dacă ne gândim că de la identificarea primului focar de pestă porcină africană (PPA) în România, în anul 2017, și până anul acesta, estimările arată că au fost sacrificați aproximativ 1,8 milioane de porci.
Practic, cifrele ne spun că România nu a putut opri niciodată în ultimii opt ani răspândirea pestei porcine africane. Nu s-a putut reduce sau eradica acest virus din două motive: situația atipică față de alte state europene a creșterii porcinelor în România și populismul politicienilor.
În România, se cresc mai mulți porci în gospodăriile individuale decât în exploatațiile industriale. Ceea ce este o tradiție și un motiv de mândrie pentru unii români, duce, în condițiile existenței pestei porcine africane, la mari riscuri de răspândire. Mai mult, sunt situații în care gospodăriile populației se transformă în adevărate mini-ferme în care sunt crescuți zeci de porci. Nerespectarea normelor de biosecuritate și sanitare, foarte sensibile în cazul pestei porcine africane, și transportul animalelor pentru vânzarea lor au fost principalele cauze pentru care virusul nu a putut fi stopat, ba, dimpotrivă, chiar s-a răspândit.
În același timp, decidenții politici nu au avut curajul să ia măsuri care să împiedice extinderea focarelor de pestă porcină africană. Motivul este simplu: ar fi trebuit să le impună fie respectarea unor reguli de biosecuritate stricte, fie chiar în anumite zone să interzică creșterea porcilor. Au fost câteva încercări legislative care ar fi trebuit să reglementeze situația gospodăriilor individuale, dar niciun politician și niciun partid nu le-a dus până la capăt și astfel regulile stricte nu s-au aplicat.
În aceste condiții, cu 1,8 milioane de porci sacrificați în opt ani, nu este de mirare că România importă multă carne de porc. Creșterea porcilor în gospodăriile populației este un subiect atât de sensibil electoral încât niciun ministru al agriculturii și niciun șef al ANSVSA nu au îndrăznit să ia măsuri eficiente. Este adevărat că s-au derulat mai multe programe de reproducție în sectorul suin, dar rezultatele sunt încă eclipsate de prezența virusului PPA.
Spre deosebire de România, Spania, cel mai mare producător de carne de porc din Uniunea Europeană, a luat măsuri rapide și hotărâte atunci când în Catalonia a apărut virusul PPA la câțiva porci mistreți. Au fost mobilizați oameni pentru a vâna mistreții, iar efectivul acestora se va reduce la jumătate, au fost închise unele drumuri critice și instituțiile sau companiile au trecut la repararea împrejmuirilor care au rolul de a bloca apropierea porcilor mistreți de zonele locuite. Este o mobilizare pe care în România nu am văzut-o niciodată. De aceea, studiul Consiliului Concurenței nu strică, dar analizele industriei cărnii de porc ar trebui făcute de alte instituții, care apoi să ia și decizii.
. Ea pune în aplicare deciziile agreate în coaliţie şi prevede, printre altele, majorarea salariului minim şi reducerea impozitului minim pe cifra de afaceri dar si reducerea subvențiilor pentru partide. Ordonanta prevede înghețări în zona pensiilor și indemnizațiilor. Nici pensiile de serviciu nu vor fi actualizate anul viitor.
Cine va fi noul ministru al Educației?
După demisia ministrului Educației, Daniel David, în spațiul public au apărut primele informații pe surse privind posibilii succesori la conducerea ministerului. Surse politice indică două nume aflate în discuție, iar o nominalizare ar putea fi făcută chiar astăzi.
Fenomenul nostalgiei pro-totalitare e din ce în ce mai pregnant în mediul onlineUn sondaj comandat recent de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc arata ca peste 55% din cei chestionati consideră că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, mai bine de 66 la suta apreciau că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun iar 48 de procente considerau că în comunism se trăia mai bine. E un fenomen îngrijorător și dificil de cuantificat în totalitate, spune Danial Șandru, directorul IICCMER.
Vicepremierul Tanczos Barna spune într-un interviu la RFI că ”Ordonanța trenuleț” pe care o are în vedere Guvernul pregătește terenul pentru legea bugetului pe 2026. Demnitarul declară pe de altă parte că unii directori de companii de stat, mai ales în domeniul feroviar, nu-și merită banii. Tanczos Barna crede de asemenea că protocolul coaliției nu poate fi renegociat acum.
Tanczos Barna, despre reforme: ”Sunt în continuare, din păcate, câteva companii unde nu-și merită banii directorii, mai ales companiile din domeniul feroviar, unde sunt foarte mari pierderile, pe de o parte, iar pe partea cealaltă, sunt în continuare mari salariile directorilor (...). Au contracte care nu pot fi desfăcute”.
Despre o renegociere a protocolului coaliției: ”Eu nu cred că este posibil acum. Partidele au un comportament neadecvat, nu vreau să folosesc alt termen, în Parlament, am văzut și ieri, când USR a scos cartelele de vot în momentul în care ar fi trebuit coaliția să-l apere practic pe domnul ministru Predoiu. Din punctul meu de vedere, acest comportament este de neacceptat, la fel cum a fost de neacceptat comportamentul PSD când a fost vorba de o moțiune simplă la adresa doamnei Buzoianu (...). Nu cred astăzi că se poate renegocia protocolul, nu există intenție din partea partidelor”.
Despre eventuale demersuri de suspendare a președintelui Nicușor Dan, pe fondul problemelor din Justiție: ”Aberante, n-au nici o șansă. Nu se va întâmpla. Trebuie să ne uităm la cine spune, nu la ce spune și o să ne dăm seama că este doar o flacără de paie. Este imposibil, nu există nici o intenție serioasă din partea nimănui de suspendare a președintelui Nicușor Dan”.
Nu este exclus ca anul viitor în discuțiile de pace pentru Ucraina să apară și numele Republicii Moldova, în contextul în care Rusia ar vrea să își păstreze teritoriile pe care le controlează în acest moment și să-și extindă influența și în alte regiuni, cum este și cazul Transnistriei. Invitatul Moldova Zoom de astăzi este Alexandru Lăzescu, analist de politică externă, cu care a stat de vorbă Larisa Bernaschi.
Temele ediției:- România va găzdui, în primul trimestru al anului 2026, trilaterala miniștrilor de externe de la București, Kiev și Chișinău. „Un subiect important pe agendă va fi procesul de reconstrucție a Ucrainei”, declară ministra de Externe a României, Oana Țoiu, aflată într-o vizită oficială la Chișinău, cu prilejul reuniunii șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate. O corespondență semnată de Valeria Vițu.
- Un fost premier de la Chișinău a fost condamnat la închisoare. Doar că nu s-a întâmplat în Republica Moldova, ci în Franța. O instanță a decis ca Vlad Filat să stea doi ani în închisoare în Franța și să plătească 100 de mii de euro statului francez pentru spălare de bani într-un dosar de corupție. Dar cine este Vlad Filat și ce rol a jucat în politica Republicii Moldova? Ne explică Vitalie Cojocari în ”Cronical lui Vitalie”.
- Apropierea de Uniunea Europeană, sprijin ferm pentru Ucraina și parteneriat strategic cu România. Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile politicii externe pentru anul următor.
- Linia electrică Vulcănești-Chișinău, cea care va asigura transportarea directă către Republica Moldova a energiei electrice cumpărate în România, este aproape de a fi dată în exploatare.
- Patru companii și-au depus ofertele pentru extinderea terminalului Aeroportului Internațional Chișinău.
- În satul Mândreștii Noi, din raionul Sângerei, din nordul Republicii Moldova, tradiția se lucrează cu acul, de mână. În atelierul soților Artur și Alexandra Oleinic, cojocăritul prinde viață printre piele tăbăcită, lână naturală și cusături bătute ca odinioară. Aici se nasc căciuli țurcănești, opinci și bundițe purtate de urători și colindători, iar pentru moldovenii din diasporă, ele devin mai mult decât un port popular, sunt amintiri pe care pot să le îmbrace și care țin aproape casa părintească și iernile de demult. Mai multe, în materialul semnat de Cătălin Volconovici și Denis Chirtoca.
Știrile zilei:Linia electrică Vulcănești-Chișinău, cea care va asigura transportarea directă către Republica Moldova a energiei electrice cumpărate în România, este aproape de a fi dată în exploatare, iar în perioada următoare sunt planificate etapele de testare, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Energiei, Dorin Junghietu. În prezent, curentul cumpărat din România ajunge în Republica Moldova prin nodul energetic de la Cuciurgan, aflat pe teritoriul regiunii separatiste Transnistria și, teoretic, alimentarea poate fi întreruptă în orice moment de regimul separatist de la Tiraspol. Noua linie va exclude această vulnerabilitate și va consolida securitatea energetică a Republicii Moldova.
„Linia Vulcănești-Chișinău conectează direct R. Moldova la sistemul energetic al României și implicit la rețeaua europeană ENTSOE, oferind stabilitate, siguranță și capacitate de reacție în situații de criză”, a declarat ministrul energiei de la Chișinău.
Dorin Junghietu a mai precizat că, în paralel, avansează proiectele de interconectare cu România cu liniile de tensiune înaltă Bălti-Suceava și Strășeni-Gutinaș, care vor crește capacitatea de schimb transfrontalier și vor consolida integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană.
***
Apropierea de Uniunea Europeană, sprijin ferm pentru Ucraina și parteneriat strategic cu România. Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile politicii externe pentru anul 2026 la reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova. O direcție importantă este și mobilizarea sprijinului internațional pentru consolidarea securității Republicii Moldova și poziționarea Chișinăului ca partener responsabil care contribuie la stabilitatea regională.
***
Patru companii și-au depus ofertele pentru extinderea terminalului Aeroportului Internațional Chișinău. Administratorul aeroportului, Sergiu Spoială, a declarat la postul public Moldova 1 că sarcina companiei câștigătoare va fi extinderea suprafeței terminalului cu 5.000 de metri pătrați și modernizarea întregii infrastructuri.
Aeroportul Chișinău a depășit în acest an pragul de 5 milioane de pasageri deserviți, iar extinderea terminalului vine ca soluție imediată la suprasolicitarea infrastructurii. După lucrările de modernizare, Aeroportul Chișinău va putea deservi 7,5 milioane de pasageri anual. Finalizarea lucrărilor este planificată pentru sfârșitul anului viitor.
***
Fostul premier moldovean, Vlad Filat, și prima sa soție au fost condamnați de o instanță franceză pentru spălare de bani, scrie Ziarul de Gardă. Filat a fost condamnat la doi ani de închisoare și plata unei amenzi de 100 000 de euro, iar pe fosta sa soție – la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150 000 de euro. Aceasta va trebui totodată să plătească, împreună cu Filat, 10 000 de euro Republicii Moldova pentru daune morale.
Fostul premier, care a executat o pedeapsă cu închisoare și în Republica Moldova, a reacționat, spunând că instanța franceză a pronunțat o decizie motivată politic, influențată de Republica Moldova. Solicitările exagerate și nefondate au dus la o hotărâre fără precedent, spune Filat declarând în același timp că a depus recurs împotriva acestei sentințe.
Schimbare de lider în Superliga de fotbal. Universitatea Craiova este campioana de iarnă la finalul anului după victoria categorică cu Csikszereda. Tudor Furdui face analiza etapei a 21-a, ultima din 2025.
Aproximativ 30.000 de susținători ai mișcării MAGA s-au adunat de joi până duminică la Phoenix, Arizona pentru AmericaFest. A fost prima mare conferință organizată de Turning Point, după uciderea fondatorului mișcării, Charlie Kirk. Însă această reuniune anuală a conservatorilor americani a scos la iveală certurile interne din cadrul mișcării pro-Trump, observă comentatorii.
„Liderii conservatori au schimbat insulte, dezvăluind diviziuni profunde” pe teme variate precum „teoriile conspirației, antisemitismul și întrebarea cine aparține Americii”, observă The New York Times, citat de Courrier International.
„Problemele care divizează mișcarea includ „renașterea antisemitismului, prevalența teoriilor conspirației și apariția conceptului de «nativi americani» și ceea ce înseamnă acest concept - considerat de unii conservatori non-albi un mesaj rasist abia disimulat”.
Potrivit The Guardian, ”unitatea observată în anii precedenți a fost pusă sub semnul întrebării de nemulțumiri interpersonale și dezacorduri cu privire la cât de mare ar trebui să fie umbrela conservatorismului și ce tipuri de gândire conservatoare ar putea să cuprindă”.
Ostilitățile au început încă de joi, odată cu intervenția influentului Ben Shapiro, cofondator al publicației media conservatoare The Daily Wire, care a susținut că mișcarea MAGA este în „pericol grav” din cauza „șarlatanilor”, „escrocilor” și „profitorilor”, relatează Axios.
Shapiro a atacat mai multe figuri conservatoare de top, inclusiv prezentatorii de talk-show-uri Megyn Kelly și Tucker Carlson, influencer-ul Candace Owens și Steve Bannon, fostul strateg politic al lui Donald Trump.
Potrivit Axios, mișcarea MAGA, „atât de unită în timpul campaniei electorale a președintelui Trump și în mare parte federată” în urma uciderii lui Charlie Kirk, este în mod clar „prinsă într-o luptă deschisă pentru putere” în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028.
”Febrilă și divizată, dreapta populistă americană se gândește deja la era post-Trump”,
observă Le Monde.
Aceasta ”nu are nicio legătură cu costul vieții, care este totuși principala preocupare a opiniei publice. În cadrul bulei MAGA se ridică două întrebări fundamentale.
Prima privește Israelul, care ocupă un loc disproporționat în mintea publicului și a actorilor politici. A doua întrebare, conexă, privește însăși definiția mișcării populiste naționaliste americane, această coaliție eterogenă formată în urma lui Donald Trump. Pentru a dăinui, trebuie să fie incluzivă sau exclusivă? Doi termeni ireconciliabili”.
Politico remarcă faptul că vicepreședintele JD Vance a încercat să treacă peste furtuna MAGA de la Turning Point.
”Discursul său de la Centrul de Convenții Phoenix a fost punctul culminant al unui festival de un weekend întreg pentru 30.000 dintre cei mai înfocați susținători ai președintelui Donald Trump. Dar până duminică, o mare parte a weekendului a fost umbrită de o schismă în interiorul partidului”.
După cum transmite Fox News, Erika Kirk și-a declarat susținerea pentru JD Vance în rolul de „moștenitor aparent” al MAGA.
”Sprijinul acordat de către Turning Point, o organizație deosebit de influentă în rândul conservatorilor mai tineri, i-ar putea oferi lui Vance un impuls major în cazul în care acesta va decide să candideze la președinție în alegerile din 2028”.
Președintele american Donald Trump stârnește o nouă dispută cu Danemarca după ce a numit un trimis special în Groenlanda, insula nordică pe care dorește să o anexeze. Subiectul revine astfel în actualitate după ce, în ultimele luni, părea să fi ieșit de pe radarul Casei Albe.
Sfârșitul războiului din Ucraina în câteva zile, anexarea Mexicului, a Canadei și a Groenlandei – iată doar câteva dintre proiectele mărețe pe care Donald Trump le anunța odată cu revenirea la Casa Albă, acum aproape un an de zile. Niciunul dintre aceste obiective nu a fost atins, dar cel privitor la Groenlanda revine în actualitate.
Luni dimineață, președintele Trump a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că l-a numit pe guvernatorul Louisianei, Jeff Landry, în funcția de trimis special al SUA în Groenlanda.
Publicația americană The Hill spune despre el că este un susținător ferm al președintelui Trump. El a preluat conducerea statului Louisiana în ianuarie 2024.
Pagina de internet a săptămânalului german Die Zeit remarcă faptul că până acum, Landry nu a avut nicio legătură cu insula arctică.
Citeste siDe ce vrea Donald Trump să pună mâna pe Groenlanda, cu orice preţ?
În timp ce din ziarul german Handelsblatt aflăm că Landry a crescut în Louisiana, s-a înrolat în Garda Națională încă din liceu, a lucrat ca polițist și a studiat dreptul – tot în Louisiana. A fondat o companie de petrol și gaze și a lucrat ca avocat.
Vestea a fost primită cu nemulțumire în Danemarca, țara care deține suveranitatea asupra insulei ce se bucură de un regim de autonomie.
Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen s-a declarat luni ”profund înfuriat de numire și de declarație”, considerându-le , ”inacceptabile”, adăugând că îl va convoca pe ambasadorul SUA în următoarele zile „pentru a obține o explicație”.
Reacție de dezaprobare și de la Bruxelles. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că integritatea teritorială și suveranitatea Regatului Danemarcei, inclusiv în ce privește Groenlanda, trebuie menținute.
Un sondaj publicat în ianuarie 2025, imediat după ce Donald Trump și-a făcut cunoscute pretențiile, arăta că 85% dintre cei 57.000 de locuitori ai Groenlandei refuză ideea ca insula să devină parte a Statelor Unite. În același timp, în cazul organizării unui referendum privind independența, 55% ar vota pentru.
Donald Trump a invocat posibilitatea cumpărării insulei dar nu a exclus nici folosirea forței.
În ianuarie 2025, Donald Trump jr., fiul cel mai mare al președintelui, a vizitat Groenlanda fără a fi fost primit de vreun oficial de pe insulă sau din partea guvernului danez.
Interesul pentru Groenlanda a crescut brusc odată cu perspectivele deschiderii rutei maritime prin Oceanul Arctic, ca o consecință a schimbărilor climatice. Insula este situată strategic între America de Nord și Europa, ceea ce stârnește interesul SUA, Chinei și Rusiei.
În acest context, The Guardian amintește că în august, Danemarca l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al SUA după rapoarte privind tentative de interferență în Groenlanda.
Cel puțin trei oficiali americani apropiați de Trump au fost observați în capitala Groenlandei, Nuuk, încercând să identifice persoane pro și contra unei apropieri de SUA. SUA au deschis un consulat în Groenlanda în iunie 2020, mai scrie The Guardian.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Serviciile secrete nu i-au trimis președintelui Nicușor Dan informații despre probleme de corupție din justiție. Cum vrea el să organizeze „referendumul” (HotNews) - Daniel David, ministrul care a livrat austeritate și a aruncat școala și profesorii în cea mai mare criză de încredere (Edupedu) - Legăturile lui Ion Iliescu cu generalii din rețeaua „Corbii” racolați de Moscova. Cum a reușit URSS să-și mențină influența în Armata Română (Libertatea)
7 probleme ale Justiției de (ne)rezolvat pentru Nicușor Dan (DW)Doar 11 magistrați au avut curajul să meargă la Cotroceni și să-și spună public nemulțumirile. Întâlnirea lor cu președintele a fost transmisă direct de Președinție prin rețelele sociale. Dar, în vreme ce Nicușor Dan asculta mărturisirile procurorilor și magistraților despre cum a fost depusă justiția în mâinile unei grupări cu legături politice, Inspecția Judiciară a dat publicității un raport din care rezultă că derapajele care apar în investigația Recorder au fost deja verificate și n-ar mai fi mare lucru de făcut.
Iată câteva dintre problemele prezentate de procurori şi judecători la Cotroceni:
Sunt greu de găsit soluții concrete câtă vreme în parlament există grupuri de interese strâns legate de magistrații aflați în fruntea instanțelor și parchetelor. Un pact politic pentru Justiție al partidelor din arcul de guvernământ ar fi un prim pas. Totuși destul de (im)posibil de pus în practică, consideră jurnalista Sabina Fati, corespondentă DW la București.
Serviciile secrete nu i-au trimis președintelui Nicușor Dan informații despre probleme de corupție din justiție. Cum vrea el să organizeze „referendumul” (HotNews)Președintele Nicușor Dan vrea vot prin corespondență pentru consultarea magistraților privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au declarat surse din Administrația Prezidențială pentru HotNews, care au vorbit și despre rolul serviciilor secrete.
Discuțiile de luni cu magistrații veniți la Cotroceni au avut loc nu doar cu tabăra „anti CSM”, ci și cu cea „pro CSM”, au explicat doi oameni din adminstrația prezidențială, pentru HotNews. Datorită sensibilității subiectului, aceștia au vorbit sub condiția confidențialității.
În privința „referendumului”, cum l-a numit șeful statului, se evaluează un vot prin corespondență, au precizat cele două surse din Administrația Prezidențială. Mai exact, întrebarea ar putea să fie trimisă printr-un buletin care ajunge la instanța din care fac parte magistrații, iar apoi la aceștia. Ei ar returna buletinul prin corespondență. Se discută despre un vot nenominal, neidentificabil.
În această variantă, Administrația Prezidențială va trimite direct prin instanțe această consultare și nu prin Consiliul Superior al Magistraturii.
Daniel David, ministrul care a livrat austeritate și a aruncat școala și profesorii în cea mai mare criză de încredere (Edupedu)După un an de ministeriat, Daniel David și-a prezentat demisia premierului Bolojan. A fost numit în guvernul Ciolacu 2 pe 23 decembrie 2024 – a ieșit din guvernul Bolojan pe 22 decembrie 2025. Un an în funcția de ministru al Educației și Cercetării, două mandate în două guverne. De 150 de zile nu mai făcuse o conferință de presă la ministerul pe care-l conducea.
În primul mandat, în Guvernul Ciolacu, Daniel David a fost prezentat și s-a prezentat drept ministrul reformei bazate pe dovezi.
Profilul său academic – profesor universitar de psihologie, cercetător recunoscut internațional, fost rector al Universității Babeș-Bolyai, expert evaluator pentru instituții academice de prestigiu din SUA și Europa – i-a oferit un capital de credibilitate fără precedent pentru un ministru al Educației.
Tocmai acest profil a creat așteptări uriașe în sistem.
Primele fisuri au apărut prin lipsa de onestitate, scrie jurnalistul Mihai Peticilă de la Edupedu.
Consiliul Fiscal a arătat că economia pe care o va face ministerul în acest an prin toate măsurile din legea Bolojan, care dau peste cap școlile, profesorii și elevii, este de 0,6% din bugetul MEC sau 0,02% din PIB. Reacția ministrului David la analiza făcută de Consiliul Fiscal, analiză obligatorie prin lege pentru Guvern: „Nu ei sunt experții. Eu vă spun câți bani mi-ar fi trebuit.”
În ședința în care au fost propuse măsurile, în Coaliția de Guvernare și cu reprezentanții ministerelor, conform surselor Edupedu.ro, ministrul Daniel David a fost singurul care a ridicat mâna și și-a asumat că va lua măsurile propuse, fără să comenteze. Tot ce a decis politicul, David a aplicat fără reacție. Motivul său declarat celor din minister și din cabinet: „dacă noi aplicăm în educație primii, atunci toți vor vedea exemplul nostru și ne vor urma”. Era în iunie 2025. Până în final de noiembrie 2025, niciunul dintre colegii săi miniștri nu aplicaseră și în domeniilor lor măsuri de austeritate.
Legăturile lui Ion Iliescu cu generalii din rețeaua „Corbii” racolați de Moscova. Cum a reușit URSS să-și mențină influența în Armata Română (Libertatea)După numirea în fruntea Armatei de către Ion Iliescu, generalul Nicolae Militaru a reactivat o serie de militari care fuseseră marginalizați de Ceaușescu pentru apartenența lor la serviciile secrete sovietice. Iar noua putere coagulată în jurul lui Ion Iliescu era organizată încă din anii ‘80 cu sprijinul serviciilor secrete sovietice. Aceste legături cu Moscova au încetinit apropierea noastră de Occident și ne bântuie chiar și acum.
Continuarea, în Libertatea.
From the publisher's feed

7,570 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners