
Sign up to save your podcasts
Or


TikTok de America își schimbă proprietarul. La sfârșitul săptămânii trecute, acționarul chinez al rețelei sociale a semnat un acord pentru cedarea controlului asupra companiei care activează în Statele Unite. Noii proprietari americani vor fi, printre alte companii, gigantul Oracle și fondul Silver Lake, iar tranzacția se va semna efectiv la sfârșitul lunii ianuarie 2026.
De fapt, acționarii chinezi ai TikTok au fost puși în America în fața unei situații fără ieșire și fără precedent. Adică, fie vindeau firma, fie rețeaua socială ar fi fost interzisă. Chinezii de la TikTok au preferat prima variantă.
Povestea a început în primăvara anului trecut, atunci când Camera Reprezentanților și apoi Senatul au adoptat o lege care cerea exact ce se întâmplă astăzi, adică TikTok ori devine o companie cu acționariat majoritar american, ori i se interzice accesul în toate magazinele de aplicații din SUA. Legea a fost votată și de democrați și de republicani, iar argumentele au fost acelea că Beijingul are posibilitatea, prin intermediul aplicației, atât să colecteze date despre populație, cât și să influențeze opinia publică americană.
Temerea oficialilor americani a fost că rețeaua TikTok poate oferi date despre cei 170 milioane de utilizatori din SUA care au cont pe rețeaua socială, chiar dacă firma-mamă chineză, ByteDance, a negat că ar transmite informații despre utilizatori, de fiecare dată când a fost acuzată.
Săptămâna trecută s-a semnat acordul care schimbă complet acționariatul companiei care administrează TikTok în SUA, în așa fel încât noii proprietari majoritari să respecte legislația americană referitoare la cedarea activelor străine.
Astfel, compania chineză ByteDance păstrează în noua companie doar 19,9%, sub pragul strategic de 20%. Controlul efectiv al companiei, din punctul de vedere al procentajului de acțiuni deținute, se mută către un consorțiu de investitori care va avea un pachet de 45%. Din consorțiu fac parte trei agenți economici, fiecare având câte 15%, respectiv Oracle, fondul de investiții Silver Lake și fondul suveran din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, specializat în inteligență artificială, numit MGX. Restul acțiunilor rămâne în posesia investitorilor istorici în compania chineză ByteDance, printre care se află și două fonduri de investiții americane.
După cum se poate vedea noua companie va avea o structură a acționariatului destul de diversă, dar Oracle depășește rolul de investitor financiar și va fi un „partener de securitate și încredere”. În această calitate, compania americană va găzdui pe serverele sale datele a 170 milioane de utilizatori americani de TikTok.
De asemenea, un obiectiv important al noii companii va fi modificarea algoritmului de lucru. Pentru a risipi suspiciunile de manipulare chineză, motorul de recomandări va fi complet „reantrenat” în cadrul infrastructurii Oracle. Acest proces se va baza exclusiv pe datele colectate în SUA și va garanta izolarea completă de influențele companiei-mamă din China.
Firma americană va avea o autonomie totală față de acționarul chinez. Consiliul de administrație al companiei va fi format din șapte membri, în majoritate fiind cetățeni americani, iar ByteDance își va mai păstra doar un singur loc în consiliu, fapt care arată încă o dată că firma chineză va fi marginalizată și va pierde controlul asupra noii companii din SUA.
Moderarea conținutului, securitatea soft-ului, protecția datelor vor fi atributele firmei americane care va garanta că deciziile editoriale și tehnice respectă standardele și legislația SUA.
Președintele american Donald Trump a oscilat față de TikTok. A fost un critic vehement în anul 2020, dar un susținător în campania din 2024. În cele din urmă, a fost găsită soluția preluării companiei în SUA. Singura consolare a ByteDance este poate aceea că reușește să rămână, chiar și acționar minoritar, pe o piață estimată la 14 miliarde de dolari.
Seful statului spune ca va continua seria intalnirilor cu judecatorii si procurorii. Ieri, presedintele a anuntat pentru luna ianuarie un referendum printre magistrati care trebuie sa raspunda daca Consiliul Superior al Magistraturii actioneaza sau nu in interes public. CSM a reacționat spunând că „nu va tolera” ingerințele în cadrul activității puterii judecătorești.
In urma cu 36 de ani, pe 22 decembrie 1989, Ion Iliescu anunța lansarea noii formațiuni de conducere a statului, Frontul Salvării Naționale. Istoricul Florin Maghiar ne va explica semnificația acestei zile în contextul politic actual, marcat de avansul extremismului și al nostagiei după fostul regim.
Franţa rămân fermă în ceea ce priveşte respectarea măsurilor pe care le-a cerut în tratatul cu MercosurDacă aceste solicitari, care în general sunt măsuri de reciprocitate, de respectarea a normelor sanitare şi controalelor de securitate, nu vor fi respectate, atunci Franţa nu va semna tratatul nici pe 12 ianuarie anul viitor, chiar daca intelegerea comerciala cu blocul sud-american este negociata de peste 25 de ani. Este poziţia anunţată de ministrul delegat pentru comerț exterior și atractivitate de la Paris.
În 2019, la Art Basel, vizitatorii au putut vedea, printre multe lucrări de artă expuse acolo, o banană lipită cu scotch pe un zid. Este asta artă? Pentru a înțelege exprimarea artistică contemporană, avem întâlnire cu Răzvan Boar, artist vizual şi profesor cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul artelor vizuale, și care în ianuarie ne invită la Fundația Calea Victoriei să participam la un curs, un ghid prin arta modernă şi contemporană.
Născut în 1982, la Lugoj, Răzvan Boar şi-a demonstrat rezilienţa şi capacitatea creativă în realizarea de noi lucrări. Absolvent al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, cu studii de doctorat, a conceput, pentru elevi de gimnaziu şi liceu, lecţii şi teme care îmbină activităţi practice şi istoria artei — şi a organizat ateliere şi cursuri în România şi în străinătate. Este unul dintre artiştii reprezentaţi de Galeria de Artă Nicodim.
Înscrieri și amănunte despre cursul pe care îl susține Răzvan Boar la Fundația Calea Victoriei găsiţi aici.
Ce înseamnă pentru Republica Moldova deschiderea negocierilor tehnice cu UE și lipsa unei decizii la nivel politic? Răspunsul – în interviul cu invitatul Moldova Zoom de astăzi, europarlamentarul Eugen Tomac, membru al grupului Renew Europe. Un interviu realizat la Strasbourg de Valeria Vițu.
Temele ediției:- Rușii au bombardat deosebit de intens regiunea Odesa săptămâna trecută. În afară de orașul Odesa, au avut de suferit și satele apropiate de Republica Moldova și România. Este vorba de localitățile cu etnici români, care sunt acum într-o situație dificilă. Ne explică jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari, în ”Cronica lui Vitalie”.
- De peste trei decenii, Republica Moldova rămâne o țară divizată, cu un conflict înghețat care continuă să marcheze vieți și destine. Pe malul stâng al Nistrului, regiunea transnistreană se află sub control de facto rusesc, iar prezența militarilor străini rămâne o realitate zilnică, în ciuda eforturilor diplomatice și a promisiunilor politice. Satul Coșnița, aflat sub jurisdicția Chișinăului, dar separat de restul țării printr-un pod păzit de militari ruși, este una dintre comunitățile care poartă încă rănile războiului din 1992. Un reportaj realizat în comun cu DW în satul Coșnița, din Zona de securitate de pe Nistru, de Liliana Barbăroșie.
- În satul Mândreștii Noi, din raionul Sângerei, din nordul Republicii Moldova, tradiția se lucrează cu acul, de mână. În atelierul soților Artur și Alexandra Oleinic se nasc căciuli țurcănești, opinci și bundițe purtate de urători și colindători, iar pentru moldovenii din diasporă acestea devin mai mult decât un port popular, sunt amintiri pe care pot să le îmbrace și care țin aproape casa părintească și iernile de demult. Mai multe, în materialul semnat de Cătălin Volconovici și Denis Chirtoca.
- După bombardamentele din regiunea Odesa tranzitul de mărfuri care venea din România a fost redirecționat prin Republica Moldova.
- Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, face, luni, o vizită în Republica Moldova.
- Chișinăul a lansat o licitație pentru construcția centralelor eoliene cu obligația instalării sistemelor de stocare.
Știrile zilei:După bombardamentele intense din regiunea Odesa și avarierea podului de pe traseul Odesa-Reni peste Nistru în zona de sud a Ucrainei, în imediata apropiere de Republica Moldova, tranzitul de mărfuri care venea din România prin sudul Ucrainei a fost redirecționat prin teritoriul Republicii Moldova.
Centrul Național de Management al Crizelor de la Chișinău (CNMC) a anunțat în weekend că bombardamentele rusești au dus la deteriorarea și blocarea unor rute logistice esențiale. Drept urmare, o parte din fluxurile de transport de mărfuri, inclusiv camioane cu bunuri esențiale, au fost redirecționate temporar prin Republica Moldova.
„Chișinăul sprijină acest efort de solidaritate regională, în limitele capacităților sale și ia toate măsurile pentru protejarea infrastructurii rutiere, menținerea ordinii publice și asigurarea securității la frontieră”, anunță comunicatul.
Duminică după amiaza autoritățile din regiunea Odesa au anunțat că circulația pe drumul M-15 Odesa–Reni, întrerupt anterior din cauza atacurilor rusești, a fost reluată în regiunea Odesa.
Pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni afectați, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a instalat o tabără mobilă temporară pe teritoriul Republicii Moldova în apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca – Maiaki – Udobnoe, unde este oferit sprijin umanitar și asistență de primă necesitate.
***
Legătura feroviară Odesa–Chișinău a fost reluată pentru prima dată din 2022. Cererea pentru bilete s-a dovedit a fi extrem de ridicată, anunță Căile Ferate din Ucraina. 60% dintre bilete s-au vândut în doar trei ore de la deschiderea vânzării. TV8 notează că agresiunea Rusiei în Ucraina a complicat foarte mult deplasările terestre către Odesa – o distanță de 200 de km de la Chișinău, care era parcursă în 2-3 ore. Acum, postul vamal de la Palanca și-a suspendat activitatea, iar cel de la Tudora asigură trecerea doar către localitățile raionului Belgorod-Dnestrovsk, după noile atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki. Astfel, moldovenii blocați la Odesa acum trebuie să facă un cerc de 500 de kilometri pentru a ajunge la postul vamal de la Otaci.
***
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, face, luni, o vizită în Republica Moldova, la invitația omologului moldovean, Mihai Popșoi, în contextul reuniunii șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate. Este pentru a doua oară, de la preluarea mandatului, când șefa Externelor de la București merge la Chișinău.
***
Republica Moldova a lansat licitația pentru construcția centralelor eoliene cu o capacitate totală de 170 MW cu obligația instalării sistemelor de stocare a energiei de 44 MWh. Licitația marchează o premieră pentru Republica Moldova prin includerea componentei de stocare, cu scopul de a crește flexibilitatea, fiabilitatea sistemului energetic național și creșterea curbei de generare de energie electrică, anunță ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Ofertele pot fi depuse între 16 februarie și 31 martie. Pe 29 ianuarie va fi organizată conferința investitorilor, în cadrul căreia vor fi puse în discuție prevederile Documentației de licitație și a procedurii de licitație.
Implementarea acestor licitații va contribui la creșterea ponderii energiei regenerabile la 11,4% în atingerea obiectivului național de 30% energie din surse regenerabile până în anul 2030, anunță ministrul Energiei din Republica Moldova.
Deputatul PNL Robert Sighiartău consideră binevenită ideea unui referendum în justiție, în urma documentarului Recorder. El afirmă pe de altă parte că liberalul Cătălin Predoiu, fost ministru de resort, va da cu siguranță explicații publice pe această temă.
Robert Sighiartău, despre referendumul în rândul magistraților, propus de Nicușor Dan, în urma documentarului Recorder: ”E clar că în perioada următoare trebuie să reiasă din toate aceste discuții, dezbateri și în rândul opiniei publice și în rândul mass-mediei și nu numai, câteva idei, decizii, care pot fi puse în aplicare. Cum? Unele legislativ, dacă trebuie schimbată legislația și altele, sigur, prin procedurile interne ale magistraților și ale sistemului judecătoresc. Decizia de a face un referendum în această zonă și în acest sistem judecătoresc este una binevenită”.
Despre Cătălin Predoiu: ”Noi am discutat individual cu dânsul, unde ne-am mai întâlnit. Cu siguranță, va da explicații colegilor, dar va da explicații și opiniei publice, atunci când va fi cazul”.
Deputatul PNL îl apără pe colegul său de partid: ”Eu cred că domnul Predoiu, când va fi întrebat, sunat de către presă, chestionat, indiferent unde, va da niște răspunsuri. Cel puțin în ceea ce privește legile justiției adoptate de către Parlamentul României în 2022, dacă nu mă înșel, acele legi ale justiției au avut aviz de la Comisia Europeană și inclusiv, dacă nu mă înșel, de la Comisia de la Veneția”.
Invitatul emisiunii este domnul Cristian Vasile, cercetător științific în cadrul Institutului Național de Istorie Nicolae Iorga, autorul volumului ”Literatura și Artele în România Comunistă 1948 - 1953”, apărut anul acesta la Editura Ratio et revelatio.
S-a încheiat sezonul în rugbiul românesc. SCM USV Timișoara a reușit prima victorie din acest an în fața celor de la CSM Știința Baia Mare de care au trecut în finala Cupei României. Naționala va face un cantonament de pregătire în Franța în luna ianuarie.
Departamentul de Justiție din Statele Unite a început publicarea dosarelor Epstein. Însă publicarea documentelor, în mare parte cenzurate, stârnește mai degrabă nemulțumiri, remarcă presa internațională. Comentatorii analizează, de asemenea, și situația de după decizia Consiliului European de vineri privind finanțarea Ucrainei.
După cum titrează Le Monde, publicarea stârnește frustrare și critici.
”Sub presiune, Departamentul de Justiție al SUA a început de vineri să publice mii de documente din ancheta care îl vizează pe infractorul sexual Epstein.
În timpul campaniei sale din 2024, Donald Trump a promis transparență completă în această chestiune, dar timp de luni de zile după alegerea sa, nu și-a respectat promisiunea, calificând afacerea drept o „farsă” orchestrată de opoziția democrată, spre disperarea bazei sale MAGA, obsedate de scandal”.
”Frustrarea este palpabilă în rândul victimelor”, transmite CNN. „Suntem foarte dezamăgiți. De ce nu putem pur și simplu să dezvăluim numele care ar trebui dezvăluite?”, s-a plâns una dintre victime, Marina Lacerda, care nu înțelegea de ce atâtea nume erau șterse. „Sistemul i-a trădat pe supraviețuitori”, a denunțat Gloria Allred, avocata mai multor victime, citată de CNN.
Pentru The New York Times, documentele demonstrează existența unei „clase Epstein”.
”Republicani, democrați, oameni de afaceri, diplomați, filantropi, guru, academicieni, membri ai familiilor regale, avocați proeminenți…
Ce aveau ei în comun? Apartenența la o elită, o clasă conducătoare caracterizată de nomadismul la 10.000 de metri altitudine, cetățenia globală și călătoriile frecvente la Dubai”.
Citeste siDesecretizarea dosarului Epstein, o înfrângere pentru Trump
A pierdut sau a câștigat Uniunea Europeană prin decizia de a finanța Ucraina având la bază bugetul comun și nu activele rusești înghețate? Iată o altă temă comentată în presa internațională.
The Conversation notează că, având în vedere relațiile dintre Bruxelles și Kiev și dintre Washington și Moscova, acordul privind finanțarea UE pentru Ucraina, în ciuda defectelor sale și a nervozității pe care a provocat-o în cadrul UE, reprezintă o piatră de hotar semnificativă în ceea ce privește dobândirea de către UE a unui control sporit asupra securității sale viitoare.
Dar nu este o baghetă magică care rezolvă problemele mai ample ale Europei de a-și găsi locul și de a-și defini rolul într-o nouă ordine internațională.
The Guardian notează că acordul a scos încă o dată la iveală diviziunile profunde din procesul decizional al UE și a subliniat cât de mult mai este de parcurs pentru a crea o Europă pe deplin unită, care să poată acționa eficient și decisiv într-o lume ostilă.
Însă blocul a reușit să încheie un acord pentru un scop existențial important. Analiștii au sugerat că este posibil chiar să fi găsit o nouă cale de urmat. Aceasta a fost totuși o „înțelegere uriașă pentru UE”.
From the publisher's feed

7,570 Listeners

4 Listeners

354 Listeners

22 Listeners

10 Listeners

3 Listeners