Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Germania și Olanda au fost răpuse în aceeași seară, fiind victimele propriilor limite. Tudor Furdui spune din ce cauze au plecat acasă două dintre marile favorite ale Cupei Mondiale 2026 .

Germania și Olanda, două dintre cele mai importante forțe ale fotbalului european, au fost eliminate încă din șaisprezecimi, după două meciuri dramatice decise la loviturile de departajare.

Paraguay și Maroc au produs două surprize uriașe, demonstrând încă o dată că la un Campionat Mondial diferențele de valoare se pot estompa atunci când presiunea atinge cote maxime.

La prima vedere, penalty-urile par să reducă totul la șansă, la o loterie. În realitate, ele au fost doar ultimul act al unor probleme care s-au acumulat pe parcursul celor 120 de minute, ba chiar al întregului turneu. Se poate merge și mai departe, Germania și Olanda nu mai înseamnă nimic la nivel de selecționate naționale de ani de zile.

În cazul Germaniei, eliminarea împotriva Paraguayului reprezintă încă un episod dureros într-o perioadă de căutări. De la triumful din 2014, Mannschaft nu a mai reușit să confirme statutul de mare putere a fotbalului mondial. Acel 7-1 contra Braziliei a fost ultimul rezultat de excepție.

La ultimele 5 turnee finale de Campionat mondial sau european, Germania a jucat doar trei partide în fazele eliminatorii și a câștigat una singură. Puțin, foarte puțin.

În SUA, trupa lui Nagelsmann a pornit ca din tun, 7-1 cu selecționata Curaçao, și se părea că Panzerele vor strivi totul în calea lor. A urmat o victorie la limită, obținută pe final cu Coasta de Fildeș și înfrângerea cu Ecuador. După acel eșec presa germană i-a avertizat pe fotbaliști că dacă vor juca așa nu vor trece de Paraguay, o altă reprezentantă a Americii de Sud, mai slab cotată ca Ecuador. Și așa s-a întâmplat.

Prima cauză a eliminării a fost lipsa eficienței. Germania a dominat autoritar posesia, a controlat ritmul jocului și a petrecut cea mai mare parte a meciului în jumătatea adversă. Statisticile au fost impresionante, însă fotbalul nu se joacă pe procentele de posesie.

Paraguay și-a acceptat rolul de echipă mică, s-a apărat compact și a așteptat momentele potrivite pentru contraatac. Așa a și înscris. Germania a început să alerge după egalare. A construit mult, dar a creat prea puțin. Circulația mingii a fost lentă, iar în ultimii 20 de metri au lipsit inspirația și verticalitatea.

A doua problemă a fost tactică. Sistemul folosit de Nagelsmann a produs dezechilibre între compartimente. Florian Wirtz a fost utilizat într-o poziție în care influența sa asupra jocului a fost diminuată, iar schimbările au venit târziu. Germania a avut posesia, dar nu și fluiditatea necesară pentru a destabiliza defensiva sud-americană. Lipsa conexiunilor dintre mijloc și atac a făcut ca multe faze promițătoare să se stingă înainte de a deveni ocazii clare.

Un alt factor important a fost presiunea psihologică. Deși experiența spune că Germania gestionează excelent loviturile de departajare, ea necâlcând strâmb niciodată la acest capitol la un turneu final, de această dată istoria nu a mai contat.

Ratările din seria penalty-urilor au fost expresia tensiunii acumulate într-un meci în care favoriții simțeau că au mai mult de pierdut decât adversarii. Paraguay a executat cu calm, în timp ce jucătorii germani au părut împovărați de responsabilitate.

Pentru o națională care și-a construit reputația tocmai pe sângele rece în momentele decisive, eliminarea la penalty-uri este poate cel mai puternic semnal că generația actuală nu mai beneficiază de acea invincibilitate psihologică din trecut.

În oglindă, Olanda a fost eliminată din motive diferite

Batavii nu au dominat atât de categoric partida cu Marocul, însă au avut meciul în mână până în ultimele minute. Au deschis scorul, așa cum au făcut-o de fiecare dată la acest Mondial, cu Japonia, Suedia și Tunisia, și păreau aproape de calificare, însă au făcut greșeala fatală de a confunda controlul rezultatului cu controlul jocului.

Prima cauză a eliminării olandeze a fost gestionarea defectuoasă a finalului de partidă. În loc să continue să țină mingea și să împingă jocul departe de propria poartă, Olanda s-a retras instinctiv. Marocul a profitat, a încărcat careul cu oameni și a egalat în ultimele minute, schimbând complet dinamica confruntării.

În fotbalul modern, câteva minute de pasivitate pot anula munca depusă într-un meci întreg, iar acesta a fost exact cazul echipei lui Ronald Koeman.

A doua cauză a fost incapacitatea de a controla ritmul emoțional al jocului. După golul egalizator, Olanda nu a mai avut claritate. În prelungiri, batavii au părut preocupați mai degrabă să nu greșească decât să câștige. Marocul, în schimb, a crescut de la minut la minut, alimentat de entuziasm și de încrederea că poate produce încă o surpriză la un Campionat Mondial.

Acest contrast de stare psihologică s-a văzut și la loviturile de departajare, unde marocanii au executat cu mai multă siguranță.

Mai există însă un aspect comun celor două eliminări.

Germania și Olanda vorbesc la trecut

Atât Germania, cât și Olanda au întâlnit adversari care și-au cunoscut perfect limitele și punctele forte. Paraguay nu a încercat să joace precum Germania, iar Marocul nu a intrat într-o luptă de posesie cu Olanda. Ambele echipe și-au construit planul pe organizare defensivă, disciplină tactică și exploatarea momentelor favorabile. În fotbalul actual, diferențele de valoare individuală pot fi compensate prin organizare colectivă și disciplină.

Germania și Olanda de acum sunt doar niște umbre ale naționalelor care disputau finala Mondialului din 1974.

Ele au clacat lamentabil în șaisprezecimi la acest turneu final și din cauza unei probleme comune: lipsa planului B. Atunci când adversarii au blocat zonele centrale și au închis spațiile, cele două favorite au continuat să insiste pe aceleași mecanisme. Au lipsit schimbările tactice decisive, surpriza și adaptarea rapidă. La acest nivel, flexibilitatea este adesea diferența dintre calificare și eliminare.

Cătălina Murariu, director executiv al Fundația Dacia pentru România este invitata emisiunii de astăzi.

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut în sfârșit că Rusia se confruntă cu probleme în războiul din Ucraina. Aceasta, pe fondul crizei carburanților care afectează întreaga țară. Dar există semne că ar putea ceda? – se întreabă comentatorii.

Le Monde observă cum ”Rusia, unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, a impus o serie de restricții asupra vânzărilor de benzină la nivel național. Bombardamentele recente din Ucraina au perturbat întreaga aprovizionare națională.

Însuși Putin s-a văzut nevoit să recunoască faptul că Rusia se confruntă cu „o oarecare penurie” de combustibil.

Însă, pe rețelele de socializare, mulți utilizatori ruși arată cozi interminabile. Și mulți se plâng că nu găsesc deloc benzină”.

”Lipsa de combustibil a dus la o nemulțumire publică tot mai mare” constată și The Independent: 

”Aceasta oferă Kievului un avantaj, în timp ce președintele Zelenski și liderii europeni insistă pentru reluarea negocierilor de pace.

Putin știe că este în pericol. E timpul să fie lovit cât timp este jos, notează comentatorul ziarului britanic.

„Putin este forțat treptat să accepte public din ce în ce mai mult realitatea războiului. În acest sens, obiectivul pe termen lung al Ucrainei de a aduce această realitate la cunoștința rușilor începe să aibă succes”, conchide ziarul.

Eșecurile lui Putin în Ucraina spulberă mitul unei armate invincibile, iar conducătorul Rusiei știe asta, titrează The Washington Times.

”O înregistrare video cu Putin depunând o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Moscova a fost publicată pe 22 iunie, dar Radio Liberty a prezentat recent dovezi care sugerează că Kremlinul folosește imagini preînregistrate pentru a mușamaliza faptul că liderul lor se ascunde.

Costurile tot mai mari ale invaziei sale ilegale a Ucrainei au cauzat daune semnificative Rusiei. Președintele Zelenski a inspirat țara să lupte, iar națiunea sa a rezistat într-o luptă de tipul David și Goliat”.

Forbes vorbește despre ”o serie de dezastre atât de însemnate încât nici Putin, nici publicul rus nu le pot ignora. Iar realitatea se schimbă.

Întreaga aventură barbară din Ucraina va arăta ca o catastrofă. Putin nu poate evita pata. Într-adevăr, atunci când nici măcar nu mai poate controla aspectul vizual, efectul se multiplică, ceasul începe să ticăie. Într-un regim despotic, pierderea credibilității duce la pierderea legitimității”.

Cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, premiat cu Premiul CICAE în secțiunea Forum la Berlinala 2026 va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 26 iunie. O poveste despre copii crescuti în absența părinților plecați la muncă în străinătate.

Regizorul Eugen Jebeleanu si Vicentiu Rahau, Coordonatorul sectiunii indoor FITS sunt invitații RFI.

Suntem live de la cea de-a 33 ediție a FITS. Începem programul cu dramaturgul Matei Vișniec si Andra Bădulescu, artist vizual. Alături de ei, regizorul Alin Uberti ne va vorbi despre proiectul "Dicționar pentru revolutii".

Discutăm în a doua oră a programului Zebra de astăzi, dedicat FITS, cu Gwenola David, director ARTCENA, și Caroline Sotta, atașat cultural la Institutul francez din Serbia / Teatroskop.

Coregrafa Andreea Gavriliu ne va vorbi astăzi despre Gro(o)ve și Rave de Ravel, spectacole prezentate în cadrul FITS. Alături de ea, Cosmin Chivu, regizor și profesor de actorie stabilit la New York, moderator al Bursei de spectacole din cadrul FITS.

Luna trecută, iunie a.c. , a fost importantă pentru două companii industriale și anume Șantierul Naval din Mangalia, numită Damen, și Liberty Galați, fosta Sidex. Ambele companii sunt practic în faliment și au căutat investitori interesați să le cumpere. Din păcate, nu a venit nimeni.

De ce nu se gasesc investitori pentru Damen și Sidex? Sunt câteva asemănări care fac să nu existe interes în rândul unor eventuali investitori. De exemplu, Damen Mangalia are datorii totale recunoscute de aproximativ un miliard de lei, către bugetul de stat, dar și către Damen, acționarul companiei în proporție de 49%.

Statul deține în continuare majoritatea la Șantierul Naval Mangalia (51%), dar printr-o înțelegere făcută în anul 2018, atunci când compania olandeză a preluat pachetul de acțiuni de la firma sud-coreeană Daewoo, Damen și-a asumat managementul șantierului.

Totul a decurs normal până în anul 2023, atunci când compania olandeză a acuzat statul român că nu mai respectă înțelegerea făcută cu cinci ani în urmă. Statul avea o scuză și anume aceea că trebuia să adopte legislația europeană în materie de guvernanță corporativă. Conform legislației, înțelegerea ca un acționar minoritar să aibă managementul companiei nu mai era posibilă, astfel că în anul 2023 Damen a anunțat că se retrage de la conducerea companiei.

Acesta a fost momentul în care situația Șantierului Naval din Mangalia a început să se deterioreze. Nu au mai fost comenzi (pentru că Damen Olanda nu a mai direcționat către Mangalia) și nu a mai fost nici capital de lucru. În plus, au apărut și acuzații ale reprezentanților statului referitoare la o serie de contracte cu filiale Damen, care ar fi dus la scoaterea unor bani din companie.

Cert este că lipsa de implicare a investitorilor olandezi a dus compania din Mangalia către faliment, fără ca statul român să poată să îmbunătățească situația financiară. Dimpotrivă, pe agenda statului a apărut cu precădere aspectul social, al angajaților, dar, fără comenzi de lucru starea financiară a companiei și a angajaților nu avea cum să îmbunătățească.

Datoriile mari, lipsa de comenzi și problema socială fac ca niciun investitor să nu dorească să preia șantierul. Este de înțeles dacă ne gândim că lista eventualilor cumpărători este destul de scurtă. Adică, doar un investitor cu tradiție în domeniu ar putea fi interesat să preia șantierul. De fapt, condiția esențială pentru relansarea Șantierului Naval Mangalia este să existe o companie care să genereze comenzi de lucru, fie construcția de nave civile, fie cea de nave militare.

Damen Mangalia are o situație complicată: datorii mari, lipsă de comenzi și angajați care cer plata salariilor. Compania are potențial, este unul dintre cele mai mari șantiere din Europa, are capacitate de a construi nave civile și militare, dar și de a face reparații. Doar că potențialul nu ajută la găsirea unui investitor.

Situația de la Liberty Galați este asemănătoare cu cea de la Damen. Fostul Sidex a acumulat datorii substanțiale și investitorii nu se grăbesc să preia combinatul. În plus, industria siderurgică românească și cea europeană au o caracteristică și anume depind de tariful energiei electrice. Pentru un sector industrial mare consumator de energie, prețul este extrem de important, pentru că poate face diferența între a rămâne pe piață sau a fi eliminat.

O șansă pentru a căuta în continuare investitori este scăderea prețului de vânzare. Dar, nu este deloc sigur că reducând prețul de licitație se vor găsi cumpărători. Erorile făcute în trecut se răzbună astăzi și oricât de mult ne-am dori investitori noi este posibil să nu fie niciunul interesat.

Statul român funcţionează şi există un acord politic pe respectarea bugetului, pe deficit, pe PNRR, SAFE si OCDE. Este declaratia sefului statului care spune că îşi doreşte un guvern cu puteri depline, dar nu stie când se va întâmpla asta. Nicusor Dan insistă ca partidele să se vadă cât mai des în perioada următoare pentru a găsi o majoritate.  

În ultimele zile au existat discuții privind o eventuală prelungire a plafonării, însă există semne de întrebare legate de momentul în care o astfel de decizie ar putea produce efecte.  Economistul Adrian Negrescu a vorbit la RFI despre impactul eliminării plafonării la carburanți dar si despre consecințele pentru consumatori, pentru companii și pentru economie.

Calificarea ca „act terorist” nu este luată în considerare în acest stadiu, a anunţat procurorul general al principatului. Ţinta presupusă este, potrivit mai multor surse media, un om de afaceri extrem de bogat de origine ucraineană, Vadim Ermolaev, rezident permanent în Monaco din 2021.  

Acest eveniment reprezintă o reuniune majoră a mișcării abolitioniste globale.  Se reunesc politicieni, reprezentanți ai societății civile, judecători, jurnaliști și activiști din întreaga lume.