
Sign up to save your podcasts
Or


Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, ca să rămână hotărârea lui Dumnezeu, potrivit alegerii, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, i s-a zis: Cel mai mare va sluji celui mai mic, după cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât. Ce vom zice dar? Este oare nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum. Căci El a zis lui Moise: Voi avea milă de oricine voi vrea să am milă şi Mă voi îndura de oricine voi vrea să Mă îndur. Aşadar, nu depinde nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Căci Scriptura zice lui Faraon: Te-am ridicat înadins ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie proclamat pe tot pământul. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
Dar tu îmi vei zice: Atunci de ce mai găseşte vină? Căci cine poate sta împotriva voii Sale? Dar mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva lucrul făcut va zice celui ce l-a făcut: De ce m-ai făcut aşa? Nu este oare olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru cinste şi altul pentru ruşine? Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a îndurat cu multă răbdare nişte vase ale mâniei pregătite pentru pieire:
şi să-Şi arate bogăţiile gloriei Sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru glorie (Romani 9:11-23)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
„După cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât. Ce vom zice dar? Este oare nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum. Căci El a zis lui Moise: Voi avea milă de oricine voi vrea să am milă şi Mă voi îndura de oricine voi vrea să Mă îndur. Aşadar, nu depinde nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9:13-16)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Deci, ce vom zice noi în faţa acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care justifică. Cine-i va condamna? Cristos este Cel care a murit, ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau suferinţa, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: Din pricina Ta suntem omorâţi toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. Totuşi, în toate lucrurile acestea noi suntem mai mult decât învingători, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici lucrurile viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, niciun alt lucru creat nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru. (Romani 8:31-39)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Spun adevărul în Cristos, nu mint; conştiinţa mea mărturiseşte împreună cu mine, în Duhul Sfânt, că simt o mare întristare şi am o durere neîntreruptă în inimă. Căci aş fi în stare să doresc ca eu însumi să fi fost anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele, în ce priveşte carnea, care sunt israeliţi, cărora le aparţine înfierea, şi gloria, şi legămintele, şi darea Legii, şi închinarea lui Dumnezeu, şi promisiunile; ai cărora sunt patriarhii, şi de la care, în ce priveşte trupul, a venit Cristos care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
(Romani 9:1-5)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Dar aceasta nu înseamnă că a dat greş Cuvântul lui Dumnezeu; căci nu toţi care sunt ai lui Israel sunt Israel. Şi nu toţi sunt fii ai lui Avraam, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, ci este scris: În Isaac va fi numită sămânţa ta. Aceasta înseamnă că nu fiii cărnii sunt fiii lui Dumnezeu; ci fiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă. Căci acesta este cuvântul promisiunii: Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.
Şi nu numai aceasta, dar când Rebeca a zămislit numai din unul, din părintele nostru Isaac, căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, ca să rămână hotărârea lui Dumnezeu, potrivit alegerii, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, i s-a zis: Cel mai mare va sluji celui mai mic, după cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât. Ce vom zice dar? Este oare nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum.
(Romani 9:6-14)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Dar noi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le lucrează împreună spre bine, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi predestinat ca să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.
Şi pe aceia pe care i-a predestinat, pe aceia i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat i-a şi justificat; şi pe aceia pe care i-a justificat i-a şi glorificat.
Deci, ce vom zice noi în faţa acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră?
(Romani 8:28-31)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Dar noi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le lucrează împreună spre bine, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său.
(Romani 8:28)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Căci eu cred că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu gloria care este pe cale să ne fie descoperită. Căci însăşi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui care a supus‑o; în speranţa însă că şi creaţia însăşi va fi eliberată de sub sclavia stricăciunii în libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că până acum toată creaţia geme şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cel dintâi rod al Duhului, suspinăm în noi, aşteptând cu nerăbdare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în speranţa aceasta am fost mântuiţi, dar o speranţă care se vede nu mai este speranţă; căci de ce ar mai spera cineva în ceea ce se poate vedea? Dar dacă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare lucrul acela. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre. Căci nu ştim să ne rugăm, aşa cum ar trebui, dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
Şi El, care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi potrivit voii lui Dumnezeu. Dar noi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le lucrează împreună spre bine, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi predestinat ca să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi. (Romani 8:18-29)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Căci toţi cei ce sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
Căci voi n-aţi primit un duh de sclavie, ca iarăşi să vă fie frică, ci aţi primit un Duh de înfiere prin care strigăm: Ava, Tată! Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru, că suntem fii ai lui Dumnezeu, şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos, dacă, într-adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună. Căci eu cred că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu gloria care este pe cale să ne fie descoperită. Căci însăşi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de voie, ci din cauza celui care a supus‑o; în speranţa însă că şi creaţia însăşi va fi eliberată de sub sclavia stricăciunii în libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că până acum toată creaţia geme şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cel dintâi rod al Duhului, suspinăm în noi, aşteptând cu nerăbdare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în speranţa aceasta am fost mântuiţi, dar o speranţă care se vede nu mai este speranţă; căci de ce ar mai spera cineva în ceea ce se poate vedea? Dar dacă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare lucrul acela. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre. Căci nu ştim să ne rugăm, aşa cum ar trebui, dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi El, care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi potrivit voii lui Dumnezeu. Dar noi ştim că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile le lucrează împreună spre bine, adică celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi predestinat ca să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.
(Romani 8:14-29)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
Acum dar nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, care nu umblă potrivit cărnii, ci potrivit Duhului. Căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus m-a eliberat de sub legea păcatului şi a morţii. Căci ceea ce era cu neputinţă Legii, întrucât era slabă prin carne, a făcut Dumnezeu trimiţând pe Însuşi Fiul Său, din cauza păcatului, în asemănare cu carnea păcătoasă; El a condamnat păcatul în carne, pentru ca dreapta cerinţă a Legii să poată fi împlinită în noi, care nu umblăm potrivit cărnii, ci potrivit Duhului.
Căci cei ce trăiesc potrivit cărnii cugetă la lucrurile cărnii, dar cei ce trăiesc potrivit Duhului cugetă la lucrurile Duhului. Căci gândirea carnală este moarte, dar gândirea Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi supusă. Aşadar, cei ce sunt în carne nu pot fi plăcuţi lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi în carne, ci în duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte cu adevărat în voi. Acum, dacă nu are cineva Duhul lui Cristos, acela nu este al Lui.
Şi dacă Cristos este în voi, trupul este mort, din cauza păcatului, dar duhul vostru este viaţă, din cauza dreptăţii. (Rom. 8:1-10)
Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.
Soli Deo Gloria.
From the publisher's feed