Conștiența păcatelor și a faptelor moarte

Acum că ne-am întors la Domnul și am fost născuți din nou, Dumnezeu nu vrea să mai avem o conștiință rea, ci o conștiință bună și perfectă. El nu vrea să mai fim dominați de conștiință, ci dorește să ne curățăm pe noi înșine de o conștiință întinată. Există o cale mai bună de a relaționa cu Dumnezeu. 

Haideți acum să vedem cum conștiința noastră împreună cu comportamentul sau purtarea noastră poate genera două tipuri de conștiențe care ne sunt ambele dăunătoare: o conștiență a faptelor moarte și o conștiență a păcatului. După cum știm deja, conștiința noastră ne anunță când am făcut ceva greșit. Când conștiința este tăcută pentru o perioadă mai lungă de timp din cauză că poate facem niște fapte bune, suntem mai morali sau poate nu încalcăm marea majoritate a poruncilor lui Dumnezeu, s-ar putea să începem să gândim și să simțim, fără să ne dăm seama, că am devenit vrednici de favoarea lui Dumnezeu și că ni se cuvin binecuvântările și puterea Lui, datorită faptelor noastre. În acel moment, noi ne-am format o conștiență a faptelor noastre bune. Biblia numește aceasta conștiența faptelor moarte și voi explica mai bine în câteva momente ce sunt, de fapt, faptele moarte. În aceeași manieră, când conștiința ne spune în mod repetat pentru o perioadă mai lungă de timp (și îi permitem să facă acest lucru) că am greșit, că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și că am eșuat, aceasta ne va face să ne simțim condamnați și nevrednici de favoarea lui Dumnezeu, de binecuvântările și de puterea Sa. În acel moment, noi ne-am dezvoltat o conștiență a păcatului, o mentalitate că încă suntem păcătoși. Nici una dintre aceste două situații nu este bună sau de dorit. O conștiință perfectă este aceea căreia nu-i permitem nici să se bazeze pe faptele bune pentru acceptare înaintea lui Dumnezeu, și nici să ne condamne din cauza păcatului. Cartea Evrei acoperă ambele scenarii în capitolele 9 și 10. Să citim primul pasaj din capitolul 9:

Evrei 9:9–14 (NTR) 

9 Aceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina. 

10 Acestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini.

11 Însă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii – 

12 nu cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică. 

13 Dacă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului), 

14 cu cât mai mult sângele lui Cristos – Care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu – va curăţi conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu!

Dacă punem împreună versetele 9 și 14, putem observa că a fi făcuți perfecți în ceea ce privește conștiința noastră înseamnă a ne curăța conștiința noastră de faptele moarte. Legea de jertfe a Vechiului Testament nu a putut realiza acest lucru. Ce sunt faptele moarte? Faptele moarte sunt fie fapte bune făcute dintr-o motivație greșită, fie fapte bune pe care ne bazăm ca și neprihănire în fața lui Dumnezeu. De exemplu, fariseii si saducheii nu se vedeau pe ei înșiși ca fiind păcătoși, ci dimpotrivă, se vedeau neprihăniți din cauză că respectau Legea exterioară, se concentrau mai mult pe exterior, și la nivelul minții lor ei nu își încălcau conștiința. Ei erau niște oameni morali și buni în ochii lor. Conștiința lor nu îi acuza, ci le creștea încrederea de sine. Ei nu aveau o conștiență a păcatelor lor, ci o conștiență de fapte moarte. Cu alte cuvinte, ei erau mai mult conștienți de faptele lor bune decât de multitudinea păcatelor lor.

Când credincioșii în Cristos cred că dacă țin post și se roagă mai mult, sau nu fac lucruri imorale, sau fac o lucrare de slujire pentru Dumnezeu, din cauza aceasta Dumnezeu ar trebui să îi binecuvânteze sau să lucreze cu putere prin ei, atunci conștiința lor este rea și plină de fapte moarte, de care trebuie să fie curățată. Credincioșii trebuie să aibă conștiența neprihănirii lui Cristos și să fie conștienți de faptul că aprobarea înaintea lui Dumnezeu, favoarea lui Dumnezeu și binecuvântările Sale sunt bazate doar pe neprihănirea lui Cristos, și nu pe faptele lor bune sau disciplinele lor spirituale. A nu fi conștienți de faptele noastre bune nu înseamnă că nu există un bine absolut în lume; nu înseamnă că ar trebui să fim indiferenți față de orice faptă bună sau să negăm existența binelui. Faptele bune sunt bune, lui Dumnezeu Îi plac, și noi ar trebui să urmărim să le facem într-o cât mai mare măsură. De fapt, Dumnezeu este Cel care a pregătit deja multe fapte bune dinainte pentru noi în Cristos, ca noi să umblăm în ele (Efeseni 2:10), și pentru care tot El ne va și răsplăti la sfârșit. Însă a nu fi conțienți de faptele noastre bune înseamnă să nu ne bizuim pe acele fapte bune în mintea noastră ca fiind temeiul prin care primim ceva de la Dumnezeu. Același lucru este valabil și cu disciplinele spirituale cum ar fi postul, rugăciunea, închinarea sau meditarea la Cuvânt. Acestea sunt toate foarte bune și ele trebuie să fie făcute pentru că ele ne schimbă pe noi și mintea noastră astfel încât să manifestăm o mai mare credință în viețile noastre, care la rândul ei, materializează mai multe binecuvântări pentru noi în lumea naturală. Însă, aceste discipline nu Îl schimbă pe Dumnezeu și nici nu Îl determină să facă ceva pentru noi. El deja a făcut totul pentru noi și ne-a dat totul. Disciplinele doar ne ajută pe noi să obținem mai repede și într-o măsură mai mare ceea ce Dumnezeu deja ne-a dat. Acum haideți să citim despre celălalt tip de conștiență în Evrei 10:

Evrei 10:1–4 (BTF2015) 

1 Fiindcă Legea, având o umbră a lucrurilor bune ce vor veni și nu însăși imaginea lucrurilor, nu poate niciodată să desăvârșească pe cei ce se apropie de ea cu acele sacrificii, pe care le-au oferit neîncetat an după an.

2 Altfel, nu ar fi încetat ele să fie oferite? Pentru că închinătorii trebuiau să nu mai aibă conștiența păcatelor, o dată curățați.

3 Totuși, în sacrificiile acelea este o reamintire a păcatelor în fiecare an.

4 Fiindcă este imposibil ca sângele taurilor și al țapilor să înlăture păcatele.

Acest pasaj vorbește despre a nu mai avea o conștiență a păcatelor. Acest lucru a fost realizat în Cristos, dar nu a putut fi realizat în timpul Legii. Ispășirea în Vechiul Testament doar acoperea temporar păcatele. Sângele lui Isus însă nu doar ne-a acoperit păcatele atunci când a făcut ispășire pentru noi, ci ne-a curățat de toate păcatele noastre pentru totdeauna. Păcatele noastre – atât din trecut și prezent, cât și din viitor – au fost toate șterse și eliminate o dată pentru totdeauna. Acesta este motivul pentru care noi nu ar mai trebui să fim conștienți de păcatele noastre. Noi nu trebuie să ne mai vedem pe noi înșine ca și păcătoși, chiar și atunci când încă mai păcătuim, pentru că păcatele noastre viitoare au fost și ele deja șterse. A nu fi conștienți de păcatele noastre nu înseamnă că păcatul nu mai este păcat, că răul nu mai există sa...

Conștiința și Legea lui Moise

Aici ajungem la un punct important care îți poate schimba relația ta cu Dumnezeu într-un mod semnificativ dacă înțelegi acest concept într-un mod adecvat. Motivul pentru care Dumnezeu a dat Legea a fost pentru a aduce conștiința noastră înapoi la locul potrivit, la modul în care Dumnezeu a intenționat-o să funcționeze, în conformitate cu standardul Său. Legea a fost o încercare de ”resetare” și de recalibrare a conștiinței. Acesta a fost scopul Legii, respectiv scopul celor zece porunci. Însă religia nu a prins această idee, ci a promovat noțiunea că motivul pentru care Dumnezeu a spus ”să nu faci una sau alta” a fost pentru că El a vrut ca tu să împlinești toate aceste porunci, astfel încât să fii neprihănit înaintea Lui. Dar nimeni nu poate ține Legea. Nimeni nu a împlinit Legea vreodată. Aceasta s-ar putea să fie o afirmație radicală pentru mulți oameni. Unii dintre voi s-ar putea încă să fiți de părere că Dumnezeu a dat Legea oamenilor pentru ca ei să o împlinească. Nu este adevărat. Niciodată nu vei putea ține Legea. Legea nu a fost dată ca să o împlinești. Ea a fost dată ca să îți arate standardul de moralitate și de perfecțiune al lui Dumnezeu. Dacă te predai Legii, acest lucru va determina conștiința ta să înceapă să funcționeze corect, îți va calibra și regla „sistemul intern de monitorizare morală”.

Încearcă pentru un moment să îți imaginezi că te afli pe nisipuri mișcătoare și că te scufunzi, iar toți ceilalți oameni din jurul tău se află în aceleași nisipuri mișcătoare. Dacă toți se scufundă în același ritm, majoritatea nu vor observa acest lucru, și astfel viteza de scufundare va fi relativă deoarece fiecare se compară cu ceilalți. Însă, dacă există un stâlp cu marcaje înfipt pe margine unde pământul e solid, chiar dacă toți se scufundă în același ritm, tu poți să te uiți la acel stâlp și să realizezi următorul lucru: ”Mă scufund, treaba e serioasă.” În acest caz, tu ai un punct de referință fix și de neclintit. În același fel, Legea, cu cele zece porunci, a fost standardul neclintit al lui Dumnezeu de bine și rău, și motivul pentru care El a dat Legea a fost de a-ți reactiva conștiința și de a te aduce înapoi la poziția în care nu ai mai avea o conștiință insensibilă, rea și întinată, sau o conștiință care a fost distorsionată prin compararea ta cu alți oameni. 

Legea a fost dată pentru a-ți arăta binele și răul, și pentru a te condamna. Legea nu a fost dată să te elibereze, ci să te condamne. 

2 Corinteni 3:7–9 (NTR) 

7 Dar dacă slujba morţii, încrustată în litere, pe table de piatră, a fost cu slavă, astfel încât poporul Israel n-a putut privi la faţa lui Moise, din cauza strălucirii trecătoare a feţei lui, 

8 cu cât mai mult este cu slavă slujba Duhului? 

9 Căci, dacă în slujba aducătoare de condamnare era slavă, cu mult mai mult slujba aducătoare de dreptate (neprihănire) va abunda de slavă!

Cele zece porunci au fost singurele porunci scrise și inscripționate în piatră, după cum este menționat în versetul 7. Acele zece porunci sunt numite slujba morții în versetul 7 și slujba condamnării în versetul 9. În Noul Testament, Isus a venit să ne dea viață, iar Satan a venit să ne aducă moarte:

Ioan 10:10 (BTF2015) 

10 Hoțul nu vine decât pentru a fura și a ucide și a nimici. Eu am venit ca ele să aibă viață și să o aibă din abundență.

În Noul Testament, Isus te-a eliberat de condamnare, dar diavolul și conștiința ta continuă să te condamne. Conștiința e ca un robot care știe numai de bine și rău. Ea știe doar când ai păcătuit, dar nu știe despre înțelepciunea mai înaltă a lui Dumnezeu și despre neprihănirea Sa în Cristos care a șters deja acele păcate cu care conștiința te condamnă:

Romani 8:1 (NTR) 

1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus (care nu trăiesc conform cărnii, ci conform Duhului).

Isus care a împlinit toată Legea și a cui viață a fost în completă unitate cu Legea, nu te condamnă când păcătuiești, și totuși Legea te condamnă și a fost mereu în slujba condamnării. Nu Isus este Cel care te condamnă când păcătuiești, ci conștiința ta alimentată de Lege.

1 Corinteni 15:56 (NTR) 

56 Boldul morții (sau înțepătură morții) este păcatul, iar puterea păcatului este Legea.

Acest pasaj ne spune că păcatul produce moartea și că puterea păcatului stă în Lege. Înainte de a vorbi despre păcat și Lege, aș vrea să explic puțin ce înseamnă boldul morții, pentru că eu personal nu am înțeles această expresie mulți ani de zile și sunt sigur că sunt și alți creștini care chiar mă ascultă în aceeași situație. Ce înseamnă boldul morții? Traducerea literală a cuvântului ”bold” din engleză sau din greacă este ”înțepătură” sau ”mușcătură”. Deja începem să vedem ceva interesant. Practic prima parte a versetului ne spune că păcatul este înțepătura morții. Cum îi înțeapă moartea pe oameni, inclusiv pe credincioși, prin păcat și ce înseamnă acest lucru practic? Când oameni păcătuiesc, moartea însăși îi înțeapă. Acest lucru este similar cu o înțepătură de scorpion sau cu injectarea unei doze de venin în ființa lor. O dată ce înțepătură are loc, moartea începe să le afecteze personalitatea, mintea, gândurile, sentimentele, stările lor de spirit, precum și trupul lor fizic, fără ca ei să-și dea seama măcar, deoarece efectele morții nu se văd de obicei imediat. Cum se manifestă moartea în viața lor? Ei nu își vor pierde mântuirea dacă sunt credincioși cu adevărat, dar moartea va afecta calitatea vieții lor aici pe pământ. Păcatul aduce condamnare și vinovăție care paralizează capacitatea credincioșilor de a-I sluji lui Dumnezeu și oamenilor cu deplină bucurie și pace, deoarece conștiința lor este întinată de păcat. Ei încep să se simtă poate confuzi, deprimați, descurajați, copleșiți sau fără speranță fără niciun motiv și apoi se întreabă de ce li se întâmplă toate aceste lucruri. De asemenea, aceștia își pierd pacea și bucuria și devin slabi în credință atunci când vine vorba de a face față diferitelor situații din viață. Un motiv pentru care li se întâmplă toate acestea este că moartea s-a infiltrat în ființa acestor oameni prin faptele lor păcătoase și a început să îi afecteze negativ. În mod similar, trupul fizic este afectat încet de moarte. Acești oameni s-ar putea să înceapă să sufere dintr-o dată de anumite boli, să îmbătrânească mai repede, și chiar să moară prematur. Când Adam și Eva au păcătuit, au fost mușcați de moarte și, din acel moment, moartea a început să lucreze în ei. Deși nu toate efectele morții au fost văzute imediat, încet încet fiecare parte a ființei lor a fost afectată de aceasta, până când au murit în cele din urmă chiar și fizic. Ritmul și frecvența faptelor tale păcătoase accelerează sau încetinesc manifestările morții în viața ta. Acesta este un motiv pentru care noi, ca și credincioși în Cristos, suntem interesați să umblăm în sfințenie, astfel încât să trăim vieți mai lungi, mai sănătoase, mai fericite și mai bogate și să împlinim chemările și destinele pe care Dumnezeu le-a trasat pentru noi.

Acum, să revenim la a doua parte a versetului pe care l-am citit mai devreme, unde se vorbea despre păcat și Lege. Legea nu te-a întărit pe tine în lupta ta...

Conștiința Umană

Scopul și efectele conștiinței

În Romani 1:18-20, ni se arată ca orice persoană are o constiință. Este imposibil ca cineva să nu aibă o conștiință. 

Romani 1:18–20 (BTF2015)

18 Fiindcă furia lui Dumnezeu este revelată din cer împotriva a toată neevlavia și nedreptatea oamenilor care țin adevărul în nedreptate.

19 Pentru că ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este arătat în ei (nu lor); fiindcă Dumnezeu le-a arătat.

20 Fiindcă lucrurile invizibile ale Lui de la creația lumii sunt văzute clar (nu vag), fiind înțelese prin lucrurile făcute, deopotrivă puterea lui eternă și Dumnezeirea; așa că ei sunt fără scuză.

Unii oameni cred că există ființe umane fără conștiință, care nu au nici o condamnare asupra păcatului și că doar religia este cea care a impus oamenilor această cunoaștere a binelui și răului. Unii afirmă că toate lucrurile ar fi mult mai bune dacă nu ar exista oameni religioși care să le spună tuturor ce este bine și ce este rău. Cu toate acestea, acest pasaj arată faptul că această cunoaștere este pusă de Dumnezeu în interiorul tuturor. Este ca un dispozitiv de localizare care îți spune în mod constant când ai luat-o pe calea greșită. Cu toate că este inconfortabil și niciunuia dintre noi nu îi face plăcere să i se spună mereu când a greșit, ne este totuși necesar. Pentru a primi mântuirea, trebuie mai întâi să fii conștient(ă) de nevoia ta de mântuire.

            O întrebare s-ar putea ridica aici în mintea unor oameni cu privire la Isus și la conștiință. Din moment ce Adam a primit conștiința după ce a păcătuit, iar Isus s-a născut fără păcat, a avut Isus conștiință? A avut El nevoie de conștiință din moment ce nu a păcătuit niciodată? Desigur, că și Isus a avut conștiință. În primul rând, El a avut conștiință pentru că trebuia să păstreze toate atributele umanității, cu excepția naturii păcătoase. El trebuia să fie om în toate aspectele, astfel încât jertfa Sa să fie semnificativă și omenirea să se poată identifica cu El în moartea Lui, ca plată pentru păcatele ei. În al doilea rând, a avea conștiință nu face pe cineva păcătos. Conștiința este sfântă deoarece reflectă natura și standardul moral al lui Dumnezeu. Isus a avut conștiință pentru că a fost om, dar nu a încălcat-o niciodată. 

Mințile cercetătoare s-ar putea să meargă mai departe cu întrebările și acest lucru e foarte bun. Întotdeauna încurajez întrebările din Cuvântul lui Dumnezeu. Următoarea posibilă întrebare este aceasta: „Întrucât Isus a avut conștiință și El este și Dumnezeu, înseamnă acest lucru că și Dumnezeu, Tatăl sau Duhul Sfânt au conștiință? La urma urmei, Geneza 3:22 arată că întreaga Trinitate - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - aveau cunoștința binelui și răului. În acel pasaj, Dumnezeu a spus: ‘Iată, omul a devenit ca unul dintre noi, să cunoască binele și răul.' Dacă Dumnezeu, Tatăl știa binele și răul, nu înseamnă aceasta că și El avea conștiință?” Ei bine, nu neapărat. Întreabă-te următorul lucru: „Are Dumnezeu, Tatăl, cu adevărat nevoie de o conștiință?” Eu cred că Dumnezeu, Tatăl, nu a avut niciodată conștiință și de aceea El nici nu a creat pe om la început cu o conștiință. În acest moment, s-ar putea cu adevărat să te alarmezi: „Ce? Nu-i acest lucru erezie?" Ei bine, te încurajez să fii calm(ă) pentru o clipă și să gândești puțin mai adânc la aceasta împreună cu mine. Dumnezeu este neprihănit și drept. El există în neprihănire și însăși natura Sa este neprihănire. El nu are o busolă morală care să-L guverneze. Prin însăși natura Lui, Dumnezeu are dreptate tot timpul. Tot ceea ce spune și face Dumnezeu este corect și drept. 

Conceptele de bine și de rău sunt atât de adânc înrădăcinate în noi ca ființe umane, încât ne este dificil să ne imaginăm o perspectivă în care binele și răul nu există. A-L vedea pe Dumnezeu ca simbolul suprem al bunătății morale este doar o perspectivă umană. Însă, Dumnezeu este mult mai mult decât atât. El este neprihănire. Există o diferență între acestea două și voi explica de ce. De exemplu, dacă Îl vezi pe Dumnezeu ca fiind pur și simplu moral, atunci legile Sale sunt susceptibile pentru dezbateri morale. Standardele morale se schimbă în timp. Ceea ce este imoral pentru o cultură este acceptabil în alta. Poți dezbate moralitatea la nesfârșit și nu ai să ajungi niciodată la un punct comun de agreare. Acest lucru este evident mai ales în problema căsătoriei între persoane de același sex. Dumnezeu a definit căsătoria doar între un bărbat și o femeie. Acest lucru nu se discută, însă oamenii au făcut din el un argument moral și etic. „Cum să nu permiți la doi oameni care se iubesc să se căsătorească? Cui îi pasă că sunt de același sex?” Deși înțeleg logica din spatele acestui argument, nu contează, deoarece legea lui Dumnezeu nu este etică sau morală - ea este dreaptă și neprihănită. Prin urmare, Dumnezeu are dreptate și aceasta nu se discută. A fost oare un lucru imoral simpul fapt că Adam și Eva au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului? Nu, deloc conform standardelor morale. Ce este așa de rău în a mânca din fructul unui pom? Însă, acela a fost un păcat capital și un lucru imoral, deoarece Dumnezeu a spus așa. A fost oare imoral faptul că Moise a lovit stânca a doua oară în loc să-i vorbească? Nu, nu a fost un lucru păcătos în sine. Cu toate acestea, a fost un păcat grav pentru care Moise a fost aspru pedepsit din cauză că Dumnezeu îi spusese să vorbească stâncii și nu să o lovească. Vedeți diferența dintre o busolă morală și dreptate?

Acum, haideți să încercăm să definim răul pe baza a ceea ce am spus până acum. Deoarece Dumnezeu este drept, există doar două răspunsuri posibile din partea oamenilor la ceea ce spune Dumnezeu. Ascultă de Dumnezeu și trăiește. Răscoală-te împotriva lui Dumnezeu și mori. Orice lucru care duce la moarte, suferință sau judecată este ceea ce Biblia definește ca fiind rău. Răul nu este o entitate obiectivă care există în opoziție cu Dumnezeu. Răul este tot ceea ce duce la moarte, necaz sau judecată, deoarece e răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Pentru om, aceasta este doar o chestiune de alegere morală: ascultă de Dumnezeu, ceea ce e un lucru bun, și trăiește; respinge pe Dumnezeu, ceea ce e un lucru rău, și mori. Însă, pentru Dumnezeu, este o chestiune de adevăr. Dumnezeu a spus că plata păcatului este moartea, astfel că atunci când păcătuiești, vei muri cu siguranță. Dumnezeu cunoaște binele și răul, nu datorită unei conștiințe și nici din cauză că El Însuși a experimentat răul, ci pentru că răul este tot ceea ce Dumnezeu nu este. Răul constituie tot ce e contrar naturii lui Dumnezeu și decretelor Sale care sunt adevăr.

După cum am menționat pe scurt în sesiunea precedentă, când omul a mâncat din pomul interzis, s-au întâmplat două lucruri. În primul rând, spiritul omului a murit și a fost separat de neprihănirea lui Dumnezeu. În al doilea rând, omul a primit conștiința pentru a face distincția între bine și rău. Spiritul omului nu a murit din cauza fructului în sine în sensul că fructul a fost ceea ce i-a adus moartea. Omul a murit pur și simplu din cauză că nu a respectat porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din acel pom. În momentul în care omul a încălcat porunca lui Dumnezeu, el a devenit rău și a cunoscut răul doar din cauză că s-a opus unei porunci drepte pe care Dumnezeu i-o dăduse. Dacă pomul cunoașterii binelui și răului ar fi transmis omului moartea și răul, atunci ar fi trebuit să fi fost numit pomul morții sau pomul răului. La urma urmei, celălalt pom important a fost numit pomul vieții, deoarece ar fi dăruit viața veșnică trupului lui Adam. Însă, pom...

Introducere

Cei ce cred în Cristos trebuie să își mărturisească păcatele? Dacă da, cum ar trebui ei să facă acest lucru și care este importanța mărturisirii? Dacă nu este nevoie să își mărturisească păcatele, de ce nu? Credincioșii autentici născuți din nou își pot pierde vreodată mântuirea? În această serie, vom avea o discuție extinsă despre practica mărturisirii păcatelor, conștiință, neprihănire, siguranța mântuirii, și despre biruința asupra ispitelor și trăirea în sfințenie. Acum trebuie să admit și să ofer un mic avertisment ascultătorilor mei că unele lucruri pe care le voi împărtăși aici sunt de obicei mai dificile și greu de acceptat pentru marea majoritate a creștinilor. Însă te încurajez să asculți până la sfârșit și pe măsură ce asculți, să pui deoparte temporar lucrurile pe care nu le înțelegi sau pe care nu ești gata să le accepți încă. Duhul Sfânt te va învăța toate lucrurile (Ioan 14:26), te va călăuzi în tot adevărul (Ioan 16:13), și El îți va da pace. Dificultatea acestor subiecte nu decurge din faptul că eu caut să aduc ceva nou, ieșit din comun și șocant, ci mai degrabă din faptul că ele sunt destul de diferite de modul în care au fost abordate și practicate de creștinismul obișnuit în general, în special când vine vorba de mărturisirea păcatelor, de neprihănire, și de siguranța mântuirii. Însă acestea sunt lucruri de care Duhul Sfânt m-a convins din Cuvântul lui Dumnezeu, și despre care nu pot tăcea.

Ceea ce este prezentat în această carte e ceea ce Duhul Sfânt ne-a revelat direct soției mele și mie, ”concept cu concept” de-a lungul unei perioade de aproximativ treisprezece ani. Aceste revelații au fost, de asemenea, modelate, ajustate și confirmate de învățăturile diferiților pastori și învățători din trupul lui Cristos precum Joseph Prince, Chris Oyakhilome, Curry Blake, Andrew Wommack și Ryan Rufus. Sunt etern recunoscător și mulțumitor pentru acești oameni prin care Dumnezeu a lucrat atât de puternic în viețile noastre și prin care ne-a adus atâtea revelații, libertate și pace. Atât lui Dumnezeu cât și lor doresc să le acord meritul ce li se cuvine pe deplin, și în același timp să încerc să transmit mai departe cât de bine pot și altor oameni acest mesaj puternic al harului și al neprihănirii.

Ca principiu general, o minciună nu devine adevăr doar pentru că a fost propagată timp de sute de ani de-a lungul istoriei sau pentru că majoritatea oamenilor au acceptat-o ca și adevăr. Din când în când, oamenii lui Dumnezeu trebuie să reevalueze unele din doctrinele existente în creștinism pentru a vedea dacă sunt într-adevăr în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. 

Un prieten bun de-al meu mi-a împărtășit o istorioară comică din familia lui de atunci când 
 s-a căsătorit, când obișnuia să meargă la familia soției sale pentru mesele de sărbători. El a observat la un moment dat că în timp ce această familie se pregătea să gătească friptura de pulpă de porc, mereu tăia și arunca o parte bună din pulpa de porc. Prietenul meu le-a întrebat pe gospodine de ce făceau acest lucru. Răspunsul pe care l-a primit a fost că ele așa au făcut mereu friptura de pulpă de porc pentru că așa e rețeta. Așa că prietenul meu a început o mică investigație pe cont propriu în familia soției pentru a afla de ce făceau așa și de ce totuși aruncau o carne atât de bună. A întrebat-o pe soție, pe cumnate, și pe soacră, până când a aflat motivul din spatele acestui obicei: străbunica soției sale a fost cea care a inițiat acest obicei și a tăiat acea parte a pulpei de porc doar pentru simplul fapt că nu încăpea în tava ei de gătit. Oau! Acesta este cu adevărat un motiv pertinent, nu? E nostim cum un obicei ridicol poate fi transmis din generație în generație fără a fi pus vreodată la îndoială. Dar acest lucru se întâmplă în realitate de multe ori și în multe alte domenii ale vieții noastre. Sunt sigur că fiecare dintre voi aveți propriile exemple de acest gen.

Unele dintre convingerile pe care le susții astăzi ca și creștin au fost probabil preluate pur și simplu de la părinți, pastori, prieteni și profesori fără a le contesta vreodată sau a le reexamina într-un mod constructiv. Probabil că nici nu ești conștient de acest lucru. Nu trebuie să iei de bun tot ce spun aici și să mă crezi pe mine pe cuvânt, ci consideră acest timp cât citești o perioadă de reevaluare a convingerilor tale. Verifică din nou pentru tine însuți împreună cu Scriptura și cu o minte deschisă dacă ceea ce spun este sau nu conform Scripturii. 

Aș dori să încep a crea contextul pentru discuția despre mărturisirea păcatelor și despre neprihănire vorbind mai întâi despre conștiința umană și despre scopul ei.

Conștiința Umană

Originea Conștiinței

Geneza 2:15–17 (BTF2015) 

15 Și DOMNUL Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, să o lucreze și să o păzească.

16 Și DOMNUL Dumnezeu i-a poruncit omului, spunând: Din orice pom din grădină poți mânca în voie,

17 Dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” 

Dumnezeu îi dă aici o poruncă lui Adam să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, pentru că în ziua în care va mânca, cu siguranță va muri. Apoi Satan vine și o ispitește pe Eva cu vicleșug, aruncând o umbră de îndoială asupra Cuvântului lui Dumnezeu care le-a fost vorbit. După cum știm cu toții,  Adam și Eva au mâncat din pomul interzis și ceva interesant li s-a întâmplat, pe lângă faptul că spiritul lor a murit instantaneu și a fost separat de Dumnezeu. Haideți să citim și Geneza 3:6-7:

Geneza 3:6–7 (BTF2015) 

6 Și când femeia a văzut că pomul era bun pentru mâncare și că era plăcut ochilor și un pom de dorit să facă pe cineva înțelept, ea a luat din rodul lui și a mâncat și a dat de asemenea soțului ei care era cu ea și a mâncat și el.

7 Și li s-au deschis ochii la amândoi și au știut că erau goi; și au cusut frunze de smochin laolaltă și și-au făcut șorțuri.

Acest pasaj ne spune că în momentul în care Adam și Eva au mâncat din fruct, ochii li s-au deschis. Care ochi? Nu vedeau bine înainte? Desigur că aveau o vedere perfectă și înainte, dar umblau și vedeau prin credință. Erau dominați mai mult de lumea spirituală în viziunea și percepția lor interioară. Lucrurile spirituale erau mai reale pentru ei decât lucrurile fizice, însă când au mâncat din acel fruct, percepția lor asupra lucrurilor spirituale s-a diminuat, iar cea asupra lucrurilor fizice a devenit predominantă. În ziua de azi noi considerăm ca fiind normal modul în care vedem, simțim și gândim acum, când este de fapt anormal în comparație cu felul în care Dumnezeu ne-a creat inițial. Și prin nașterea din nou, primim înlăuntrul nostru un spirit nou care este capabil să umble din nou prin credință și nu prin vedere. Apostolul Pavel ne spune în 2 Corinteni 5:7, 17 următoarele:

2 Corinteni 5:7 (BTF2015) 

7 (Fiindcă umblăm prin credință, nu prin vedere). 

2 Corinteni 5:17 (BTF2015) 

17 De aceea dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă, cele vechi au trecut; iată, toate au devenit noi.

Noi suntem chemați să umblăm prin credință în ceea ce spune Cuvântul despre nou...