
Sign up to save your podcasts
Or


KOMANDA KREMLIN: Mașinăria rusă din spatele lui Călin Georgescu (Publicrecord) - Câteva luni răgaz: cine înțelege lecția și cine piere? La fel nu mai poate fi (SpotMedia) - Cine se va sacrifica din punct de vedere politic pentru a restructura bugetul, a relansa imediat economia, pentru a readuce încrederea investitorilor, companiilor şi băncilor în a relua investiţiile şi a finanţa din nou România? (Ziarul Financiar) - Realitatea Plus, amendată de CNA, pentru l-a lăsat pe Călin Georgescu să propage o teorie a războiului (Pagina de media)
Cum se resetează scena politică din România după anularea alegerilor prezidențiale? (Europa Liberă)Alegerile prezidențiale au fost anulate chiar în timpul votului din diasporă și vor fi reluate cel mai probabil în primăvară.
Procedura prin care CCR a ajuns la decizie a fost criticată, mai ales că a venit la doar la patru zile după ce Curtea validase primul tur.
Profesorul Cristian Pârvulescu consideră că acțiunea CCR a fost una corectă.
„Eu cred că de data aceasta Curtea Constituțională și-a făcut datoria și și-a asumat responsabilitățile pe care politicienii nu au avut curajul să și le asume. Am trecut de un moment dificil”, declară, pentru Europa Liberă, Cristian Pârvulescu.
Cum s-a ajuns în situația, unică în 35 de ani în România, ca alegerile să fie anulate pe ultima sută de metri pentru a bloca ascensiunea spre funcția supremă în stat a unui personaj declarat anti-NATO si anti-UE, conspiraționist și manevrat de Moscova?
Profesorul Pârvulescu atrage atenția că în SRI există un Departament pentru apărarea democrației, în care, probabil, au apărut disfuncționalități.
În general, SRI a reacționat târziu la îngrijorările venite dinspre societatea civilă în ce privește campaniile de dezinformare.
Ce se poate întâmpla pe frontul suveranist?
Situația a fost generată de „aroganța” cu care a fost tratat fenomenul extremist, este de părere profesorul Pârvulescu.
Acesta vorbește de aroganță din partea partidelor politice, care fie au edulcorat fenomenul, fie au încercat să-l folosească în propriul interes.
La reluarea primului tur, Simion are șanse să devină liderul suveraniștilor, captând cel puțin o parte din electoratul lui Georgescu.
Sunt însă premise destul de mari și ca partidele suveraniste să rămână divizate, așa cum s-a întâmplat în aceste alegeri.
KOMANDA KREMLIN: Mașinăria rusă din spatele lui Călin Georgescu (Publicrecord.ro)
Zeci de site-uri coordonate din Rusia și canale Telegram au susținut candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Diseminează mesaje anti-UE, îl descriu pe Georgescu ca fiind un suveranist și, mai nou, condamnă anularea alegerilor.
Operațiunea, denumită „Portal Kombat”, a fost identificată la începutul acestui an de o agenție de stat din Franța în cinci state europene.
Ulterior s-a extins și a ajuns și în România, transformându-se într-un instrument sofisticat de propagandă coordonat din Rusia, deja activ în 19 țări.
Tot Telegram au folosit pentru coordonare susținătorii lui Călin Georgescu pentru fiecare județ și diaspora.
DE CE E IMPORTANT: Astfel de rețele distorsionează spațiul public și răspândesc sistematic narațiuni anti-UE și suveraniste care pot submina încrederea în instituțiile democratice. Folosind canale de Telegram, site-uri coordonate și mesaje pro-Kremlin, această rețea creează „echo chambers” unde dezinformarea este amplificată.
Integral pe pagina publicrecord.ro.
Câteva luni răgaz: cine înțelege lecția și cine piere? La fel nu mai poate fi (SpotMedia)
Pericolul extremismului și al magnetismului pe care acesta îl exercită asupra multor oameni este departe de a fi trecut. Am primit doar un răgaz, până la prezidențialele din, cel mai probabil, martie-aprilie, pentru a ne pregăti de un nou impact și de aceste pregătiri depinde dacă el va fi sau nu letal pentru democrația și societatea românească.
Dacă partidele vor începe cu același negocieri netransparente, exclusiv pe funcții pe care să și le împartă indiferent dacă au oameni calificați pentru ele, dacă vor veni cu aceleași figuri prăfuite și decredibilizate de miniștri, semnalul va fi foarte prost.
Apoi, va fi foarte important modul în care va începe viitoarea guvernare. Prima condiție va fi transparența și onestitatea. Mulți oameni sunt dispuși să accepte chiar măsuri impopulare cu condiția să le fie explicate simplu și credibil.
Apoi, esențiale vor fi noile candidaturi.
Jurnalista SpotMedia speră la o figură nouă.
Dl Ciolacu și-a primit măsura tracțiunii electorale, și-a arătat toate fisurile și limitele, ar fi deja enorm să rămână, circumstanțial, premier. Dl Ciucă a obținut un scor lamentabil, e deja complet discreditat.
Iar dna Lasconi a ajuns în finală doar pe vârful unui val de spaimă antiextremist pentru care a primit și votul unor oameni îngroziți de inadecvarea domniei sale.
Iar reacțiile de după decizia CCR, scrisoarea dincolo de penibil către Donald Trump, sunt mostre esențiale că nu are ce căuta la Cotroceni.
Cine se va sacrifica din punct de vedere politic pentru a restructura bugetul, a relansa imediat economia, pentru a readuce încrederea investitorilor, companiilor şi băncilor în a relua investiţiile şi a finanţa din nou România? (Ziarul Financiar)
România are nevoie mai mult ca niciodată de un guvern proeuropean, euroatlantic, stabil, cu un plan economic credibil, care să liniştească pe termen scurt pieţele financiare de unde ne împrumutăm şi apoi să vină cu un plan de măsuri economice pe termen scurt, care să revitalizeze economia şi să dea încredere companiilor private că pot începe investiţiile şi angajările.
Indiferent de cine va fi la Palatul Victoria, guvernul are nevoie de peste 200 de miliarde de lei (peste 40 de miliarde de euro) anul viitor pentru a acoperi deficitul bugetar care va rezulta anul viitor şi pentru a refinanţa datoriile publice, interne şi externe, care ajung la scadenţă şi care nu pot fi plătite decât prin noi împrumuturi, care vor avea dobânzi mai mari decât cele anterioare, scrie Cristian Hostiu, director editorial ZF.
Realitatea Plus, amendată de CNA, pentru l-a lăsat pe Călin Georgescu să propage o teorie a războiului (Pagina de media)
În urma vizionării ediţiei de sâmbătă seara a emisiunii „Culisele statului paralel”, prezentată de Anca Alexandrescu, forul audiovizual a decis amendarea cu 100.000 de lei pentru dezinformările lui Călin Georgescu. Adică 20.000 de euro.
În cadrul emisiunii, Călin Georgescu a afirmat că Curtea Constituţională a dat o lovitură de stat şi a vorbit de un presupus război care ar fi pus la cale de administraţia Biden pentru a rămâne la conducerea SUA.
Pe post au apărut titluri precum „Georgescu: Administraţia Biden vrea implicarea României în Război”.
Georgescu a fost lăsat să îşi propage teoria, ba a fost chiar încurajat de Anca Alexandrescu: "Chiar acum îmi vin mesaje care îmi confirmă această teorie", a spus ea în emisiune, scrie Pagina de media.
Operațiunea „Călin Georgescu președinte”. 15 întrebări la care autoritățile române nu au răspuns (Europa Liberă) - Cazul Bunelu: firma susținătorilor lui Georgescu și legăturile rusești (Snoop.ro) - Călin Georgescu și Asociația „Pământul Strămoșesc”. Cine a înființat-o, ce promovează și legăturile cu legionarii (Digi24.ro) - Legăturile secrete ale lui Călin Georgescu cu extrema dreaptă din Germania (PressOne) - Ce pârghii legale există pentru a opri candidatura lui Călin Georgescu (Adevărul)
Operațiunea „Călin Georgescu președinte”. 15 întrebări la care autoritățile române nu au răspuns (Europa Liberă)Cele mai importante servicii secrete din România spun că ascensiunea candidatul filorus Călin Georgescu a fost sprijinită de Rusia – cu ajutor din România. Inclusiv financiar: milioane de euro.
Turul II al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie va avea loc sub un mare semn de întrebare cu privire la legalitatea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu.
Europa Liberă lansează o listă, care nu este exhaustivă, de 15 de întrebări la care nu avem încă răspunsuri concludente.
La aceeași adresă din Londra cu AdNow, afacerea de marketing și dezinformare rusească din prima investigație Snoop, în același birou, a funcționat o companie cu puternice legături rusești care duce la susținătorii de azi ai lui Călin Georgescu, membri ai organizației Tracia Unită.
Membri în Tracia Unită sunt Sacha Stone și Bruno Mihăilescu. Cel din urmă a amenințat jurnalistul Snoop înainte de apariția articolului.
Membrii Tracia Unită au fost văzuți de mai multe ori la Ambasada Rusiei, îl invită la interviuri pe Călin Georgescu și se află pe listele partidului SOS pentru parlament sau un eventual Guvern.
Călin Georgescu și Asociația „Pământul Strămoșesc”. Cine a înființat-o, ce promovează și legăturile cu legionarii (Digi24.ro)Asociația Pământul Strămoșesc, numită după o revistă legionară care a circulat în perioada interbelică, a fost înființată în anul 2021 de Călin Georgescu, alături de un fost candidat la parlamentare din partea AUR și un fost ofițer al serviciului secret al armatei, după cum reiese dintr-un document oficial primit de Digi24.ro de la Ministerul Justiției. Aceleași persoane încă se regăsesc în conducerea asociației.
Unul dintre fondatorii Asociației, alături de Călin Georgescu, este Bogdan Vacusta. El a apărut alături de Călin Georgescu în pozele publicate de Digi24.ro în urmă cu o săptămână. În documentele primite de Digi24.ro, Vacusta încă apare în conducerea asociației drept „director de dezvoltare”.
Informațiile presei indică faptul că Vacusta a lucrat în Direcția Generală de Informații a Apărării (serviciul secret al armatei) la începutul anilor 2000. MApN nu a răspuns unei solicitări Digi24.ro pentru a confirma sau infirma această informație. În aprilie, Vacusta apărea drept consultant al Băncii Naționale a României la o conferință de profil.
Exclusiv. Legăturile secrete ale lui Călin Georgescu cu extrema dreaptă din Germania (PressOne)Michael Friedrich Vogt, o personalitate extremistă din Germania, este menţionată ca referinţă în CV-ul lui Călin Georgescu.
Inițial, Vogt a susţinut că nu-l cunoaşte pe Georgescu.
O investigaţie realizată de PressOne şi cotidianul german Die Welt arată cu totul altceva. Nu doar că Vogt pare să-l cunoască pe Georgescu: extremistul neamț a declarat în trecut că viziunea lui politică ar trebui să fie un model pentru Occident.
Ce pârghii legale există pentru a opri candidatura lui Călin Georgescu (Adevărul)Mingea se află în terenul procurorilor DIICOT care au o misiune foarte grea: să dovedească cu probe informațiile primite de la CSAT, a explicat pentru „Adevărul” fostul judecător Cristi Danileț, lector universitar doctor în drept penal la Universitatea Petre Andrei din Iași. Însă, mai spune acesta, există cel puțin două mari probleme. În primul rând, ancheta nu poate fi finalizată în răstimpul rămas până la alegerile de duminică. Pe de altă parte, dacă mașinăria legală se pune, totuși, în mișcare, Călin Georgescu ar putea fi transformat în ochii românilor într-un adevărat martir. Însă, mai există varianta ca Curtea Constituțională a României să invalideze turul doi, așa cum a fost deja cerut.
Dacă Georgescu ajunge președinte, el are imunitate politică absolută. „Prin urmare, nu prea mai avem ce face. Căci președintele nu poate fi anchetat nici măcar pentru un accident de circulație sau dacă împușcă pe stradă pe cineva cu pistolul. Ar trebui pentru înaltă trădare să fie judecat în Parlament. Dar este o chestie foarte complicată și fără trecut. Așa încât mi-e greu să cred că se poate. Plus că înalta trădare ar trebui să fie comisă când ești președinte, nu înainte”, atrage atenția fostul judecător Cristi Danileț.
Vot pentru viitor: România va ţine cu dinţii de drumul său construit pe baza valorilor occidentale de libertate şi democraţie (Ziarul Financiar)Libertatea şi democraţia sunt două lucruri pe care românii de ieri, cei care au trăit vremurile de dinainte de Revoluţie, şi le-au dorit şi au reuşit să le obţină pentru ca ei şi cei care aveau să vină din urmă, copiii şi nepoţii lor, să aibă o viaţă şi un trai măcar puţin mai bune decât au avut ei.
În 1990 PIB-ul României era de 38 de miliarde de dolari, iar salariul mediu net era de 80 de dolari.
În 2024, PIB-ul este de zece ori mai mare, 380 de miliarde de dolari, iar salariul mediu net este de 1060 de euro, arată ZF.
Exportăm bunuri de 255 mil. euro pe zi şi servicii de 109 mil. euro pe zi.
Tinerii de astăzi au în faţă oportunităţi şi drepturi pe care părinţii lor nu le-au avut, au visuri, speranţe şi planuri de viitor care nu se pot materializa decât prin păstrarea libertăţii, care se poate traduce prin posibilitatea de a călători oriunde şi oricând, de a vedea lumea, de a studia în orice colţ al lumii, de a deschide afaceri sau de a lucra pentru firme de oriunde.
Cum a ajuns la un pas de Cotroceni Călin Georgescu, instrumentul unui ”actor statal” care a atentat la suveranitatea României (G4Media) - Georgescu e candidatul Moscovei? Ce face România cu el? (DW) - Atenție, în următoarele 48 -72 de ore, Rusia își va intensifica atacul la maxiumum. Ce să urmărim - Interviu cu Corneliu Bjola (SpotMedia)
- Instabilitatea politică şi surpriza-şoc a primului tur al alegerilor au costat România până acum 10 mld. euro (Ziarul Financiar)
Documentele serviciilor de informații, desecretizate miercuri, arată cine e de fapt Călin Georgescu: un candidat susținut de ”persoane care au atentat la suveranitatea României”, cu o campanie pe Tiktok ”coordonată de un actor statal”, similar cu campania Rusiei înainte de invadarea Ucrainei. Desecretizarea decisă de președintele Klaus Iohannis e salutară. Dar documentele ridică o întrebare legitimă: cum s-a ajuns aici? Cum a ajuns statul român ciuruit, penetrat de propaganda străină, incapabil de reacție în fața unei veritabile invazii străine?
Jurnalistul Cristian Pantazi, redactor șef G4Media, are mai multe explicații.
Prima explicație vine de la vârful statului. Președintele Klaus Iohannis a dat timp de zece ani, zilnic, mesajul de non -combat, de neimplicare și de indiferență. Iar statul român funcționează după exemplul ierarhic: dacă șeful nu muncește, atunci nimeni nu muncește. Procurorii nu au făcut dosare, CNA nu a sancționat derapajele teribile de la televiziunile borfașilor, politicienii nu au muncit în interes public.
Al doilea motiv: procurorii-șefi numiți de președintele Iohannis. Dacă ne referim la Parchetul General, cel care ar fi trebuit să ancheteze antisemitismul și propaganda legionară, G4Media a scris constant despre numirile iresponsabile făcute de Iohannis: Gabriela Scutea și Alex Florența, doi procurori fără palmares, fără respect în branșă, fără curaj.
Al treilea motiv: implicarea serviciilor în politică. E notoriu faptul că, din cauza toleranței și dezangajării lui Iohannis, serviciile secrete s-au băgat până peste gât în scena politică și economică. Așa au ajuns să creeze monștri precum George Simion (pentru a scădea scorul PSD), apoi Diana Șoșoacă (pentru a scădea scorul lui Simion), apoi Călin Georgescu (tot pentru a-l coborî pe Simion). Toate sunt experiemente sociale și politice care au scăpat de sub control, cum le-a scăpat de sub control și Sorin Ovidiu Vîntu, și Sebastian Ghiță în trecut.
Georgescu e candidatul Moscovei? Ce face România cu el? (DW)Analiză: Se înțelege din documentele desecretizate de CSAT că instituțiile de forță ale statului știau cum a fost ajutat Călin Georgescu din exterior și prin acțiuni ilegale să ajungă în turul al doilea, dar au tăcut.
Toate documentele desecretizate de CSAT scot în evidență succesul Rusiei în deturnarea campaniei electorale din România. Dar dacă totul a fost pregătit din timp, de ce SRI nu a făcut nimic să prevină imixtiunea, de ce n-au ajuns la Parchetul General date semnificative? De ce procurorii l-au exonerat de răspundere pe Georgescu, deși declarațiile lui legionaroide erau evidente? De ce în ceasul al 12-lea CSAT nu a trimis aceste documente Curții Constituționale înainte de validarea primului tur de scrutin al prezidențialelor?, înreabă jurnalista Sabina Fati pe pagina DW.
În fond, dacă toată campania a fost aruncată în aer de Rusia, ar trebui să meargă România mai departe cu un proces electoral viciat? Ar fi trebuit Curtea Constituțională să ceară rapoartele CSAT înainte să valideze primul tur? Ar trebui reluat totul de la zero? Sau România merită să meargă înainte cu prezidențialele riscând venirea la putere a candidatului Moscovei?
Atenție, în următoarele 48 -72 de ore, Rusia își va intensifica atacul la maxiumum. Ce să urmărim - Interviu cu Corneliu Bjola (SpotMedia)În următoarele 48 -72 de ore, Rusia își va intensifica atacul la maxiumum, activând toate rețelele sale de troli pe platformele de socializare pentru a crea confuzie.
Pentru Rusia acest moment este totul sau nimic.
Suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată, spune Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Oxford, într-un interviu pentru spotmedia.ro, în care analizează documentele decretizate de CSAT.
Ne putem aștepta la un val colosal de minciuni pe rețelele sociale și canalele media românești afiliate, menit să creeze haos și să legitimeze în mod fals pe un trădător cum este Călin Georgescu drept „președintele României.” Acesta este un pericol real, foarte real, care nu trebuie subestimat!
Georgescu nu trebuie, sub nicio formă, să devină președintele României, mai spune profesorul Bjola.
Întrebarea care se pune este: ne vom ridica, ca țară, la nivelul necesar pentru a ne apăra democrația și suveranitatea, sau vom ceda în fața răului, lăsând tot ceea ce am construit în ultimii 35 de ani să fie distrus de uneltele securist- ceausiste ale Kremlinului?
Instabilitatea politică şi surpriza-şoc a primului tur al alegerilor au costat România până acum 10 mld. euro (Ziarul Financiar)Surpriza-şoc a primului tur al alegerilor pentru cea mai importantă funcţie din stat, câştigat de un candidat prorus cu idei şi discurs incoerente, cu simpatii pentru mişcarea legionară şi care aduce în discuţie conceptul de naţionalizare, a afectat puternic apetitul investitorilor pentru active româneşti, astfel că aceştia au început să vândă.
Este o mişcare care nu a fost anticipată de analişti întrucât acest candidat nu era nici măcar în top 5 în sondaje, astfel că îngrijorarea investitorilor s-a tradus într-o scădere de aproximativ 2,5 mld. euro la Bursa de Valori (din 22 noiembrie încoace) şi un minus de 400 mil. euro pe Pilonul II de pensii. Ieri, ministrul finanţelor, Marcel Boloş, a spus că România a trebuit să recurgă la o parte din rezerva sa de finanţare pentru a acoperi un vârf al plăţilor de aproximativ 6 miliarde de euro în ultimele două luni, pe fondul creşterii tensiunilor politice.
România are un necesar de finanţare de 200 mld. lei (40 mld. euro) în 2024 şi o datorie veche de rostogolit în valoare totală de 916 mld. lei (183 mld. euro), notează ZF.
Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO (Libertatea) - Atenţie: Pilonul II de pensii private, unde au banii 8,2 milioane de români, are un minus de 2 mld lei, adică 400 mil. euro, în săptămâna şoc după turul întâi la prezidenţiale (Ziarul Financiar) - Artiștii ies în stradă pentru democrație. Joi, la Universitate, "România SPERĂ!", vor spune într-un glas Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț sau Marius Manole (Ziare.com)
Am vorbit cu susținătorii lui Călin Georgescu după primul tur și după alegerile parlamentare. S-a schimbat ceva? (Snoop)Snoop a vorbit cu opt oameni cu ocupații variate, avocat, medic, regizor de operă, actor, casnică, lucrătoare în curățenie. După alegerile parlamentare, unii au spus că „îl iubesc și mai tare” pe Georgescu, alții au fost iritați să fie abordați din nou: „vreți să mă convingeți să nu-l mai votez?”, în vreme ce unul dintre ei s-a răzgândit chiar înainte de parlamentare, „după documentarul Recorder”.
Snoop a stat de vorbă cu votanții lui Călin Georgescu, să înțeleagă cu ce i-a convins acesta să îi ofere încrederea lor.
În urma interviurilor, a identificat 12 teme și cuvinte-cheie: ca frecvență și importanță acordată de către intervievați.
6 termeni au fost menționați cu asocieri pozitive, iar ceilalți 6 cu conotații negative. Cuvintele sunt: spiritualitate, sănătate, acasă/întoarcere, iubire, calm, diplomat (pozitiv), respectiv Ucraina, USR, LGBT/gay/homosexual, PSD, sionist/evreu, vaccin/COVID.
Când am căutat pe grupurile de Telegram ale susținătorilor lui Călin Georgescu, cu ajutorul unui soft special, cuvintele-cheie din discuțiile noastre le-am regăsit cu mare frecvență. Ceea ce sugerează că sunt teme importante în discuțiile dintre susținători și în ceea ce-i preocupă pe votanții lui Călin Georgescu.
Călin Georgescu a fost opțiunea a 2.120.401 dintre alegători.
Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO (Libertatea)Cursa pentru Palatul Cotroceni intră pe ultima sută de metri. În timp ce unele partide se poziționează clar pentru un candidat (PNL, UDMR, SENS, REPER sunt pro-Lasconi, în timp ce POT și AUR pro-Georgescu), altele joacă o carte a așa-zisei neutralități, cum e cazul PSD, care speră să fie ori cu un președinte, ori cu celălalt într-o formula politică aflată la guvernare.
Libertatea a vrut să afle ce ar putea însemna pentru România, în plan extern și intern, ca în cea mai importantă funcție din stat să fie un politician care își exprimă aprecierea pentru Putin, are un discurs antipartide, împotriva instituțiilor europene și care pune sub semnul întrebării apartenența la NATO. Iar aspectul esențial este cel al limitelor pe care le are din punct de vedere al exercitării mandatului.
Politologul George Jiglău susține că influența și puterea de care va beneficia Călin Georgescu, dacă va fi președinte, va depinde mult dacă va avea o majoritate parlamentară și un Guvern pe linia sa de gândire sau dacă îi vor fi ostile.
ROEXIT? „Vedem că la nivelul populației este o parte care rezonează cu ideile lui Georgescu. Este acel narativ anti-UE. Nu știm câți la sută din cei care au votat sau vor vota aderă la ideea că UE nu ne ajută la nimic, dar există cu siguranță. Dacă s-ar ajunge la referendum nu m-aș baza foarte mult că populația ar respinge categoric ieșirea României din UE, chiar dacă și zilele acestea sondajele ne-au arătat că suntem favorabili la ideea de UE. Dacă s-a întâmplat în Marea Britanie (n.r. – referendum pentru ieșirea din UE) nu văd de ce nu s-ar întâmpla și la noi sau în altă parte”, a declarat pentru Libertatea George Jiglău.
Atenţie: Pilonul II de pensii private, unde au banii 8,2 milioane de români, are un minus de 2 mld lei, adică 400 mil. euro, în săptămâna şoc după turul întâi la prezidenţiale (Ziarul Financiar)Potenţialul unui episod de euroscepticism a speriat investitorii, atât români, cât şi străini l Incertitudinea generată de alegeri şi anxietatea instalată în societate cu privire la riscul unei schimbări de direcţie a României au adus scăderi atât pe piaţa titlurilor de stat româneşti, cât şi pe Bursa de la Bucureşti, iar Pilonul II nu este imun la această volatilitate. Pilonul II a mai avut scăderi abrupte în ultima perioadă, pe care le-a recuperat după normalizarea condiţiilor de piaţă, reaminteșteZiarul Financiar.
În paginile aceleiași publicații găsiți și mesajul antreprenorilor români din sectoare cheie ale economiei, din industrie, comerţ, construcţii, transporturi, HoReCa şi servicii medicale: Românii au arătat că atunci când există un pericol mare se mobilizează, se unesc.
Dan Ostahie (Altex), Adrian Mihai (FAN Courier), Dragoş Petrescu (City Grill), Iulian Stanciu (eMag), Cristian Erbaşu (Construcţii Erbaşu) şi Mihai Miron (Ropharma) au vorbit despre ce a câştigat România în ultimii 30 de ani, despre drumul european şi euroatlantic al ţării, despre responsabilitatea antreprenorilor faţă de ţară, dar au remarcat însă şi strigătul unei părţi însemnate a populaţiei care a fost uitată de clasa politică în ultimii ani.
Artiștii ies în stradă pentru democrație. Joi, la Universitate, "România SPERĂ!", vor spune într-un glas Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț sau Marius Manole (Ziare.com)
Artiștii din România anunță un eveniment manifest pro-democrație pentru joi, 5 decembrie, la ora 20:00, la Universitate. Sub titlul "România SPERĂ!", Oana Pellea a postat pe pagina personală de Facebook anunțul făcut de toți cei care vor organiza un maraton civic despre liberate și democrație. "Vino joi la ora 20:00 la Universitate alături de Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marius Manole, Mihai Călin, Dan Teodorescu & Trupa Taxi, Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Radu Vancu, Cătălin Striblea, byron, Valeriu Nicolae pentru un maraton civic despre liberate și democrație.
La 35 de ani de la Revoluția care ne-a deschis calea către libertate și democrație, România se află într-un moment decisiv. Nici acum nu știm adevărul despre ce s-a întâmplat atunci, dar știm că sacrificiul celor care au visat o țară în care copiii lor să fie liberi a deschis calea unui drum greu, presărat cu multe dezamăgiri dar și cu cele mai importante realizări ale societății noastre: dreptul de a călători, a se stabili, a învăța și a lucra în țările Europei și apartenența la cea mai mare organizație interstatală de securitate. Demnitatea umană, libertățile fundamentale, egalitatea între persoane, solidaritatea, drepturile cetățenilor și justiția sunt valorile care ne pot uni pe toți.
'România SPERĂ' reprezintă strigătul nostru comun pentru protejarea și consolidarea acestor valori fundamentale", scrie în mesajul artiștilor.
Ziare.com amintește că și Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a anunțat, o manifestație pro-Europa în Piața Victoriei, pentru joi seara, de la ora 17:00.
Lasconi vs. Georgescu: de ce ea are mai multe șanse (DW) - Strategia cu bani rusești. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă și știrile cu sfinți să influențeze votul românilor la prezidențiale (Snoop) - Anomalie statistică la redistribuirea voturilor: aflat pe locul patru la Neamț, USR ia trei mandate de deputat, cu unul mai mult decât PSD și AUR (Libertatea)
- Cine este POT, Partidul Oamenilor Tineri - și nu prea (Europa Liberă)
CCR a dat verde pentru turul al doilea, iar Elena Lasconi i-a cerut lui Marcel Ciolacu susținere pentru turul al doilea „cu toată mașinăria de partid” pentru votul de duminică.
Ciolacu așteaptă de la Elena Lasconi scuze pentru insultele istorice ale USR față de PSD, în vreme ce Lasconi s-a arătat gata să-l sune pe șeful social-democraților pentru a demara negocierile: „ acum nu mai este vorba despre partide” a declarat prezidențiabila USR „suntem după al 12-lea ceas şi trebuie să ne mobilizăm”, a spus ea
Există șanse, cu o mobilizare exemplară ca Elena Lasconi să câștige în fața extremistului Călin Georgescu, un admirator al președintelui rus, Vladimir Putin.
Sondajele care au testat în ultimii ani sentimentele pro-atlantiste ale românilor au arătat mereu o majoritate stabilă pro-occidentală, care duminică ar putea fi pusă în slujba candidatei care mizează pe UE și NATO. Pe de altă parte, dacă PSD lasă câtuși de puțin să se înțeleagă că are o antipatie față de candidata USR, nu e exclus ca votul să fie la limită între cei doi competitori: Călin Georgescu, un eurosceptic și susținător al Rusiei în conflictul din Ucraina versus Elena Lasconi o pro-occidentală hotărâtă, chiar dacă nu foarte pregătită pentru funcția prezidențială, scrie jurnalista Sabina Fati pe pagina DW.
Realist, despre șansele Elenei Lasconi. Linia frontului (SpotMedia)Teoretic, aliniamentul finalei este europenism versus Rusia, apartenență euroatlantică versus afiliere la Moscova. Dacă ar fi așa și practic, având în vedere orientarea românilor încă majoritar covârșitor pro UE și proNATO, lucrurile ar fi foarte clare și predictibile.
Doar că, practic, situația e cu mult mai complicată, din mai multe motive. Iar cel mai important este mutarea frontului pe altă linie: progresism versus conservatorism, atrage atenția Ioana Ene Dogioiu, pe pagina SpotMedia.
Cheia e la PSD. Conducerea partidului nu a emis, predictibil, un îndemn la vot și, chiar dacă l-ar fi făcut sau, absolut improbabil, îl va face, puțin probabil ca el să fi contat/conteze decisiv.
Bazinul PSD este conservator, tradiționalist, implicit misogin, naționalist, împănat cu comunități ortodoxe radicale și neoprotestante, deci un electorat care se duce natural spre Călin Georgescu la concurență cu Elena Lasconi.
Dacă dna Lasconi se angajează să desemneze un premier PSD, pe Marcel Ciolacu, de fapt, ar putea motiva oarecum susținerea electoratului PSD pentru turul al doilea, însă riscul este să se dezică implicit de tot ce a susținut până acum și i-a adus voturi.
Deci, realist, dna Lasconi ar putea miza cel mult pe absenteismul electoratului PSD.
Niciunul dintre finaliști nu s-a adresat celor care nu vor să fie salvați, ci doar conduși spre dezvoltare de un lider cu viziune. Pentru dna Lasconi mai e încă puțin timp.
Strategia cu bani rusești. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă și știrile cu sfinți să influențeze votul românilor la prezidențiale (Snoop)Site-ul de investigații snoop.ro a descoperit sute de publicații, influenceri și reclame finanțate cu bani de la Moscova, care propagă dezinformare și teorii conspiraționiste în peisajul media din România de cel puțin opt ani. Impactul asupra publicului se resimte pe termen lung, orientând votul la alegerile prezidențiale și parlamentare către partide și candidați extremiști.
Cel puțin două milioane de euro au fost direcționați în perioada 2016-2024 de AdNow, o companie de advertising digital cu legături la Kremlin, către site-urile unor televiziuni precum RTV și Realitatea Plus, influenceri conspiraționiști și publicații cu conținut de extremă dreapta, conform documentelor financiare obținute de Snoop. Aceasta este doar suma identificată de Fiscul român.
Doar în ultima lună, pe internetul românesc, reclamele lor la tratamente naturiste și escrocherii online au avut peste 440 de milioane de afișări. Influencerii și bloggeri români au continuat să publice, inclusiv texte de propagandă pro-Georgescu.
După ani în care au sădit frica și neîncredrea în oameni, prin site-uri cu conținut conspiraționist și reclame la leacuri băbești, apare figura „salvatorului” – Călin Georgescu, care se prezintă ca un Mesia, singurul ce poate salva o societate în criză.
Este un mecanism care a avut succes, pentru că „e ușor să manipulezi schema mentală a religiozității și a neîncrederii, unde nu ai tradiție democratică”, explică Emilian Mihailov, Directorul Centrului de Etică Aplicată.
Anomalie statistică la redistribuirea voturilor: aflat pe locul patru la Neamț, USR ia trei mandate de deputat, cu unul mai mult decât PSD și AUR (Libertatea)Sistemul de redistribuire a voturilor în România a generat o anomalie statistică: în județul Neamț, deși USR a obținut abia al patrulea scor la Camera Deputaților, cu 9,92%, va avea trei deputați. Asta în timp ce PSD (24,83%) și AUR (23,38%) vor avea câte doi deputați, PNL (12,48%) va avea unul, iar SOS (11,68%) nu va trimite niciun reprezentant în Parlament. Iar la nivel național se înregistrează o premieră – două posturi de senator se trag la sorți, fiindcă trebuiau să fie ale POT, dar nu au avut oameni pe listă. Integral în Libertatea.
Cine este POT, Partidul Oamenilor Tineri - și nu prea (Europa Liberă)Nou intrat în Parlamentul României, Partidul Oamenilor Tineri (POT) este un partid politic suveranist care a susținut deschis, prin declarațiile făcute pe TikTok, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2024. Acesta a câștigat turul I fără să apară favorit în vreun sondaj.
În iulie 2023, Anamaria Gavrilă (41 de ani), care cu trei ani înainte fusese aleasă deputat pe listele AUR, a fondat, împreună cu sora ei și cu o doctoriță din Hunedoara, Partidul Oamenilor Tineri.
Rezultatele provizorii de la alegerile parlamentare arată că POT a luat peste 591.805 de voturi la Senat, adică 6,39%, iar la Camera Depuților a strâns peste 596.625 de voturi, adică 6,45%.
Potrivit informațiilor de pe site-ul sieupot.ro, partidul nu are sediu fizic. La numărul de telefon afișat nu răspunde nimeni, iar pe WhatsApp oricărui mesaj i se răspunde automat: vei fi contactat de către partid.
În total, POT a avut 79 candidați la alegerile parlamentare din 2024. Mulți sunt antreprenori, avocați, șoferi, experți vânzări ori ingineri.
Pe listele POT sunt și oameni care au avut legături cu Securitatea.
Continuarea pe pagina Europei Libere.
Rezultate alegeri parlamentare. Harta pe județe (Europa Liberă) - „Tătucul care rezolvă totul” vs. Constituția: ce ar trebui să caute românii la un președinte și la ce e bun sistemul actual (Panorama)
Presa dedică spații ample alegerilor parlamentare.
HotNews.ro prezintă rezultatele alegerilor parlamentare 2024. BEC a numărat voturile din peste 99% dintre secții. În viitorul parlament vor fi șapte partide: E vorba despre PSD, AUR, PNL, USR, SOS, UDMR și POT.
În Diaspora, AUR, SOS și POT au împreună peste 50% dintre voturi.
Partidele care nu vor fi trecut pragul electoral adună în acest moment circa 10% din voturi, iar acestea vor fi redistribuite, proporțional cu scorul înregistrat, partidelor care vor obține peste 5%.
Ziarul Financiar observă că partidele nu au reuşit deloc să convingă tinerii să iasă la vot. S-a înregistrat ieri o prezenţă de doar 7% la tinerii 18-24 ani, faţă de peste 60% la peste 45 de ani. Votul a început bine, dar s-a înmuiat spre seară, ajungând la numai 9,4 mil, adica 52%. O problemă a fost Bucureştiul, un fief al PNL şi USR, care a ieşit la vot mult prea puţin faţă de estimări.
În Libertatea despre starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
Alegerile din 2024 aduc PNL înjumătățirea numărului de mandate, primele estimări fiind că în urma rezultatului de duminică vor obține în jur de 60 de mandate, la un rezultat de 12-13%, un rezultat la care se așteaptă la finalul numărării voturilor. Este cel mai mare eșec al liberalilor din ultimele două decenii.
De rezultatele alegeri parlamentare se ocupă și Europa Liberă, care publică harta pe județe.
Aflăm astfel că PSD a câștigat alegerile parlamentare în 25 de județe.
PNL a triumfat în șase județe (Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Teleorman, Ilfov), AUR în trei Constanța, Suceava și Arad), USR în două județe (Timiș, Brașov) , plus municipiul București. UDMR a câștigat în cinci județe (Covasna, Harghita, Mureș, Sălaj, Satu Mare).
Alegeri în România: PSD, lider în umbra dreptei radicale, este titlul cu care își deschide ediția în limba română pagina DW.
”România schimbă ora la conservatorism” prin apariția unui pol suveranist de dreapta în Parlament.
Principalul partid de guvernământ din coaliția de la București, PSD, rămâne în frunte.
În zona observatorilor politici de la București circulă mai multe ipoteze legate de eventualele formule guvernamentale, dar toate sunt speculații, cât timp nu se cunoaște rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, de duminica ce vine.
Analistul politic Mihnea Dumitru a declarat pentru DW ca este ”un vot puternic urban, dar un urban modificat, stricat de sărăcie și suveranism”.
Apariția unui pol suveranist constituit din mai multe grupări populiste de dreapta nu se explică doar prin manipulările externe, adaugă analistul politic: ”Se adunaseră prea multe: pandemia, costurile la energie, inflația și dezamăgirea în clasa politică, percepția de corupție și tot ce se mai putea imputa guvernelor PSD și PNL. Pe partea progresistă nu pare să avem nimic”. În fine, AUR, SOS și POT sunt percepute ca formațiuni noi, astfel că nu au fost chemate de electorat la decont. Prin urmare, constată Mihnea Dumitru, ”România schimbă ora la conservatorism. Puterea unei democrații se vede din opoziție, mai degrabă decât de la putere. În oricare variantă actuală, opoziția este dezamăgitoare, ceea ce e trist și distruge încrederea în viitor”.
Iar pe pagina Panorama puteți citi despre „Tătucul care rezolvă totul” vs. Constituția: ce ar trebui să caute românii la un președinte și la ce e bun sistemul actual.
Președintele țării împarte puterea executivă cu Guvernul.
Fiindcă e ales prin vot direct de către cetățeni, președintele are o legitimitate politică importantă și atribuții în domeniile care țin de politică externă, apărare, mediere, promulgarea legilor și reprezentare.
În cartea „Ce vrem de la președintele țării ”, politologul Cristian Preda subliniază că primul articol din Constituție despre președinte îl numește un reprezentant al țării. Ca să-ți reprezinți țara, trebuie să o și știi: președintele „trebuie să plece urechea la societatea de azi, să știe cum trăiește un țăran sau studentul cazat într-un cămin”. Preda spune și că președintele ar trebui să se asigure că niciun drept individual nu e călcat în picioare, iar pentru asta ar trebui să se consulte măcar o dată pe lună cu Avocatul Poporului.
În ceea ce privește politica externă, președintele ar trebui să facă toate eforturile diplomatice ca România să își îndeplinească cele mai importante obiective imediate: după aderarea completă la Schengen, următoarele obiective ar fi când să trecem la euro, dar și admiterea în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
În opinia lui Răzvan Petri, specialist în științe politice, masterand în Politici Publice la University College London și cofondatorul paginii Politică la minut, ar trebui să ne uităm și la cât de loial este un președinte conceptului de democrație, dar și cât de integru este, având în vedere puterile sale sporite când vine vorba de apărare și capacitatea de a-și extinde atribuțiile.
„Președintele are putere în zona de securitate națională și numește șefii serviciilor. E cel mai bine informat om din stat, e președintele CSAT. Și poate să-și extindă foarte mult atribuțiile, prin Strategia Națională de Apărare a Țării. Dacă incluzi acolo domenii precum educație, mediu, corupție, dintr-o dată, serviciile secrete și instituțiile de forță au motiv să se implice în acele domenii”, explică el.
China și Rusia destabilizează alegerile? CCR ajută haosul? (DW) - Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime” (Libertatea)
România, în haos (SpotMedia)O decizie controversată a CCR și un raport CSAT au aruncat în aer societatea, alegătorii fiind chemați duminică la urne pentru a decide componența viitorului parlament.
Rezultatul primului tur de scrutin prezidențial e pus sub semnul întrebării, în timp ce a început procesul de renumărare a voturilor, unul care trebuie încheiat până duminică seara.
CSAT cere, de asemenea, instituțiilor abilitate să verifice legalitatea candidaturii lui Călin Georgescu și să ia o decizie în privința acesteia.
Președintele și instituțiile civile și militare din România au fost total nepregătite și superficiale în ce privește alegerile din acest an, scrie jurnalistul Emilian Isăilă pe pagina SpotMedia.
Au existat exemple concrete de interferență în procesul electoral din Moldova, au fost exemple și în alte țări, inclusiv SUA, Germania și Franța.
Autoritățile din România n-au reacționat, iar liderii politici au uitat sau au vrut să uite că țara noastră e vizată de Rusia, care urmărește să o destabilizeze și se pare că a și reușit.
Următoarele zile vor fi decisive, iar finalul e greu de prevăzut, dar trebuie spus că procesul electoral din România a fost compromis.
În loc ca alegerile să crească încrederea în democrație și instituțiile ei, acestea vor fi grav afectate și, cel mai probabil, vor exista consecințe politice, sociale și economice.
România se îndreaptă spre o zonă întunecată, cu un viitor nesigur, într-un context internațional extrem de complicat.
China și Rusia destabilizează alegerile? CCR ajută haosul? (DW)China și Rusia au jucat tare atât în campania electorală, cât și în timpul votului, sugerează Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). E de neînțeles însă cum de serviciile secrete au anunțat atât de târziu decidenții politici asupra imixtiunilor străine în țară. Cine răspunde pentru această întârziere în raportarea implicării Moscovei și Beijingului în defavoarea ecuației democratice?
CSAT a acuzat compania chineză care deține TikTok de dublu limbaj pornind de la faptul că, deși a asigurat autoritățile române că aplică legislația electorală autohtonă, rețeaua TikTok doar l-a favorizat pe candidatul extremist Călin Georgescu. Oare directorul SRI a explicat în CSAT de ce nu a oprit acest derapaj?
Și pentru ca bulgărele destabilizării să fie și mai mare, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis renumărarea tuturor voturilor exprimate, adică 9,4 milioane, fără să ofere o motivație clară.
Prezidențiabilul Cristian Terheș, fost PSD, fost AUR, a reclamat la CCR că în două secții voturile lui Ludovic Orban ar fi fost contabilizate la Elena Lasconi și că aceasta ar fi beneficiat de campanie electorală în ziua votului. Nu e clar dacă, așa cum precizează legea, a venit și cu probele necesare, dar poate că cei nouă judecători nici nu aveau nevoie de probe, ci doar de un pretext pentru a ajunge la renumărare. În folosul cui? Cine poate fi beneficiarul acestei proceduri? Doar Marcel Ciolacu, liderul PSD, care ar putea recupera diferența mică față de Elena Lasconi? Sau e vorba despre beneficiari mai mari ai confuziei generale din România? Conștienți sau nu, judecătorii Curții sprijină experimentul rusesc din România, consideră jurnalista DW Sabina Fati.
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime” (Libertatea)Călin Georgescu, un candidat prorus, ultranaționalist, apărut parcă de nicăieri pentru mulți dintre români, a reușit să obțină peste două milioane de voturi, fără ca sondajele să-l „vadă”. Experții consultați de Libertatea susțin că rezultatele alegerilor spun multe despre poporul român.
O mare parte dintre români nu au știut până zilele trecute cine este Călin Georgescu, ce declarații a mai făcut sau ce promisiuni cuprinde programul său din campania electorală, iar acesta este efectul „bulelor informaționale”. Mai exact, fiecare dintre noi trăim „în propria noastră realitate, izolați de celelalte realități alternative, în micul nostru bubble din social media”, spune Robert Santa, cercetător-șef Rethink. Dar asta nu înseamnă că nu există și alte realități, iar noi „putem fi complet izolați de sfera societății”.
Votul pentru Călin Georgescu este și un manifest antisistem, răspuns al unei crize de încredere în instituțiile tradiționale: mass-media, politică, educație.
Și emoțiile au jucat un rol esențial în rezultatele surprinzătoare de la alegeri.
„Suntem furioși, nu avem încredere în nimeni, avem nevoie să fim salvați și am ales extrema. Nu e de mirare. Suntem un popor rănit”, explică consultantul în dezvoltare personală Mirela Husaru.
Am ajuns în punctul în care ura pentru actualii lideri a fost mai presus de grija de a nu cădea într-o extremă.
Ce vor/pot face partidele pro-europene pentru a opri ascensiunea celor suveraniste? Teoria „cordonului sanitar” (Europa Liberă) - Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie (Libertatea) - Avertisment de la unul dintre cei mai importanți oameni din Banca Națională după victoria lui Călin Georgescu în primul tur: „Și dacă, pe bună dreptate, ești frustrat, nu îți dai foc la casă. Românii au de ales între democrație și dictatură” (HotNews)
Va anula Curtea Constituțională primul tur și-l va scoate pe Călin Georgescu din cursă ca pe Șoșoacă? România, la un pas de catastrofă (G4Media)
Curtea Constituțională va dezbate joi la ora 11 cele două contestații depuse de Christian Terheș și de Sebastian Popescu, amândoi candidați în primul tur. Cei doi solicită anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Tot pentru joi, președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT.
”Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Ne îndreptăm către o catastrofă dacă judecătorii CCR vor decide joi anularea primului tur. Dacă se ajunge aici și dacă se merge chiar mai departe, la eliminarea lui Călin Georgescu din cursă ar fi o eroare și mai mare, avertizează jurnalistul G4Media Dan Tăpălagă.
Anularea alegerilor și eventual scoaterea lui Georgescu din competiție ar alimenta conspirațiile tuturor ”suveraniștilor” și partidelor ”anti-sistem” cu trei zile înainte de alegerile parlamentare. Ar arunca România în aer cu consecințe dramatice câteva zile mai târziu, la vot. Partidele mari riscă să fie spulberate de un masiv vot de blam. Bonus, luați în calcul serios proteste de stradă organizate de ambele tabere (anti și pro europene), risc real de confruntări, de tulburări sociale grave, pe scurt risc major de instabilitate politică și socială.
Ce vor/pot face partidele pro-europene pentru a opri ascensiunea celor suveraniste? Teoria „cordonului sanitar” (Europa Liberă)Miza parlamentarelor este uriașă pentru că ponderea partidelor suveraniste poate ajunge chiar și la 37% și va influența inclusiv turul al doilea al prezidențialelor. Strategia pentru contrarea acestui risc și formarea unui majorități pro-europene este subiectul la ordinea zilei pentru partide.
Dacă PNL a spus clar că o va sprijini pe Lasconi, PSD declară că va lua o decizie după alegerile parlamentare.
Surse din PSD spun pentru Europa Liberă că partidul amână un apel în sensul acesta pentru că îi „este teamă ca electoratul PSD să nu înțeleagă că trebuie să voteze cu USR”.
Pe de altă parte, PSD are de gând să-i pună Elenei Lasconi câteva condiții. Una dintre acestea ar putea fi aceea ca „PSD să facă parte dintr-o alianță” care să dea majoritatea parlamentară și guvernul, spune sursa menționată.
Majoritatea partidelor mici, PMP, Forța Dreptei, REPER sau DREPT, care nu au candidați la prezidențiale, ca și Mircea Geoană – candidat independent ieșit din cursă cu un scor de doar 6,31% – și-au declarat sprijinul pentru Elena Lasconi în turul al doilea.
Dacă aceste partide nu ating pragul de 5% pentru intrarea în Parlament, atunci voturile lor se redistribuie către celelalte partide, proporțional cu rezultatul obținut de acestea. Deci, există riscul ca voturile lor să meargă într-o proporție și spre partidele suveraniste.
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie (Libertatea)Reprezentanți ai Partidul Oamenilor Tineri (POT), care l-a susținut pe Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale, au anunțat recent că formațiunea politică va participa la alegerile parlamentare programate pe 1 decembrie.
POT a depus liste în aproape toate județele României. Noul val de politicieni propuși pentru Parlamentul României vine cu o meteahnă veche: politica văzută ca afacere de familie. Pe liste regăsim soți care își împart candidatura fie în același județ, fie unul într-o circumscripție, celălalt în alta, arată Libertatea.
Candidații îl promovează masiv pe Călin Georgescu și mai puțin ceea ce fac ei. Partidul este condus de o fostă deputată AUR, Anamaria Gavrilă, care și-a dat demisia din Alianța pentru Unirea Românilor în august 2021.
EXCLUSIV. Avertisment de la unul dintre cei mai importanți oameni din Banca Națională după victoria lui Călin Georgescu în primul tur: „Și dacă, pe bună dreptate, ești frustrat, nu îți dai foc la casă. Românii au de ales între democrație și dictatură” (HotNews)Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale, spune că nu e vremea eufemismelor: „Am zero întelegere pentru cei care l-au votat pe C. Georgescu știind bine consecințele politice și economice, numai așa, ca să se răcorească”. Lazea a discutat pentru HotNews.ro despre între ce crede el că are de ales România.
Într-o țară cu probleme economice, în care oamenii au justificări reale pentru nemulțumirile lor, există însă responsabilitatea cetățeanului în fața acestor alegeri, argumentează Lazea.
Economistul șef al BNR susține că politicienii care propagă idei radicale, care neagă democrația, se bazează pe premiza că oamenii nu percep că viața lor de zi cu zi va fi afectată.
România, fără busolă. Președintele, absent după turul 1. „Ca să aibă o opinie, ar trebui să admită că este principalul vinovat” (Adevărul) - De ce este Călin Georgescu un produs pur de sistem și nu un candidat anti-sistem (G4Media) - Cine este soția lui Călin Georgescu, posibilă „primă doamnă” a României (Economedia) -
România, fără busolă. Președintele, absent după turul 1. „Ca să aibă o opinie, ar trebui să admită că este principalul vinovat” (Adevărul)Rezultatul înregistrat după turul 1 al alegerilor prezidențiale 2024 pune România într-o situație fără precedent. Politicienii încep să vorbească, timid, de greșelile comise și prea puțin de soluții. Președintele, „omul care trebuie să răspundă la foarte multe întrebări”, continuă să tacă.
Klaus Iohannis, „chiriaș” la Cotroceni timp de două mandate, nu a avut niciun fel de reacție privitoare la pericolul care-i paște pe români odată cu ascensiunea absolut neprevăzută a candidatului pro-rus Călin Georgescu.
De ce tace Klaus Iohannis?
„Klaus Iohannis, ca să aibă o opinie, ar trebui să admită că este principalul vinovat pentru situația care s-a creat duminică. Domnia sa a creat premisele pentru ca România să fie aproape neguvernabilă și ca unul dintre inamicii orientării euroatlantice să fie pe primul loc în turul 1 al Alegerilor Prezidențiale”, spune politologul Ioan Stanomir, profesor al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București.
Obligația de a vedea curentele din societate era a președintelui, iar lucrurile puteau fi anticipate, având în vedere mijloacele președintelui, explică politologul în ziarul Adevărul.
Ineficiența guvernării, care ne-a transformat în campionii Europei la creșterea prețurilor și inflație, și calitatea leadership-ului sunt de asemenea printre greșelile comise de politicieni, menționează specialistul.
Pentru a-l învinge pe Călin Georgescu, Elena Lasconi are nevoie de voturile alegătorilor partidelor rămase fără participanți în cursa prezidențială.
„Situația este delicată și chestiunea trebuie tratată cu foarte mare grijă și cu prudență. Elena Lasconi nu are niciun interes să ostilizeze electoratul PSD. Pentru că dacă electoratul PSD trece decisiv în tabăra lui Călin Georgescu acesta poate deveni președinte. Datoria Elenei Lasconi este să conteze pe o platformă cât mai largă”, spune Stanomir.
Fiecare român să se gândească foarte bine la sensul acțiunii sale individuale, „ce poate face ca om”.
Călin Georgescu, urmele banilor: un influencer de pe TikTok recunoaște că a fost plătit pentru campanie (HotNews)TikTok interzice plata pentru campanii electorale. Zeci de influenceri din România au derulat pe TikTok, de la începutul lunii noiembrie, o campanie de îndemn la vot pentru un „candidat ideal la prezidențiale”. Acesta nu a fost numit, dar a fost descris sub un hashtag comun #echilibrușiverticalitate.
Contactat de reporterii HotNews, directorul de campanie al lui Călin Georgescu, Radu Pally, a declarat: „nu avem nicio legătură cu acest hashtag #echilibrușiverticalitate”.
Influencerul Marius Cătălin are peste 814.000 de urmăritori pe TikTok și face, în general, conținut cu provocări și videoclipuri despre mașini. Videoclipul lui era marcat ca fiind „parteneriat plătit”, iar în descriere se regăsesc „#echilibrușiverticalitate” și „#prezidențiale2024”.
Marius Cătălin a explicat pentru HotNews că este vorba despre o campanie plătită care a fost făcută pe aplicația Fame Up ca un anunț, însă nu a fost atribuită unui utilizator, nume de candidat sau de partid.
Fame Up este o aplicație care conectează creatorii de conținut cu branduri care propun diferite colaborări.
Creatorul de conținut a spus că a existat un script trimis împreună cu oferta de colaborare, din care „influencerul alege ceea ce vrea să spună din acel script pentru că așa funcționează orice campanie”.
Influencerii erau plătiți pentru aceste videoclipuri în funcție de numărul de urmăritori pe care îl au. Banii erau intermediați de Fame Up, adică cei care au făcut campania primeau în portofelul lor virtual din aplicație, o sumă de bani, fără să știe cine este sursa. Sumele de bani le primeau în ofertă în funcție de numărul de urmăritori pe care îi au pe social media.
De ce este Călin Georgescu un produs pur de sistem și nu un candidat anti-sistem (G4Media)Tot parcursul profesional și istoricul personal al candidatului așa zis independent Călin Georgescu (62 de ani) indică un produs de sistem pur-sânge, nu un candidat anti-sistem cum încearcă să se prezinte pe rețelele sociale, în special pe Tik Tok.
G4Media.ro a făcut un inventar al celor mai relevante informații despre Călin Georgescu și legăturile sale cu sistemul de putere al statului român. Informațiile indică un om a cărui carieră se identifică și cu structurile lui de putere de dinainte de 1989.
Cine este soția lui Călin Georgescu, posibilă „primă doamnă” a României (Economedia)Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, candidatul plasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, e o fostă economistă care a virat înspre afaceri cu terapii „alternative”. Soția candidatului pro-rus, antisemit, cu discurs legionar și anti-Occident, e la rândul său un personaj controversat. Se prezintă acum ca fiind „educator naturopat” și vinde cursuri pe internet, vorbește despre alimentație și sănătate, deși nu e medic și promovează “terapii” fără susținere științifică și mesaje anti-vaccin, cu potențial periculos.
Integral pe pagina Economedia.
Marile lecții ale alegerilor prezidențiale: analfabetismul funcțional, TikTok și misticismul religios au produs un cocktail fatal (Libertatea) - Cine va adjudeca finala Lasconi - Georgescu? Pivotul Bolojan (SpotMedia) - Demonstrație împotriva lui Călin Georgescu în București. Manifestanți: „Iubirea de ţară nu e legionară!” (Europa Liberă)
Alegerile prezidențiale din 2024, cu un Klaus Iohannis infatuat, cu un Marcel Ciolacu care a crezut că își poate alege adversarul și cu un Nicolae Ciucă care a crezut că mecanismul de partid îl duce automat în turul al doilea, în ciuda guvernării împotriva firii cu PSD, au produs mai multe șocuri.
Călin Georgescu, un cvasi-necunoscut dar mereu „premier din umbră” de 10-15 ani în colțișorul său de internet, a câștigat primul tur al alegerilor, cu peste 22% din sufragii, în vreme ce votul util a propulsat-o pe Elena Lasconi în turul al doilea.
Finala va fi Kamala Valerica Lasconi vs Donald Kremlin Georgescu, scrie jurnalistul Daniel ionașcu în Libertatea. Să sperăm că deznodământul nu va fi ca în Statele Unite…
Tot legat de SUA, acolo a fost un masiv vot de blam contra sistemului. La fel este și aici, dar doar parțial, asezonat cu condimente locale, respectiv manele și misticism religios, cu băi în apă înghețată pe modelul Putin și altoit cu ignoranță crasă.
Rata de analfabetism funcțional este de 40% în România, iar voturile cumulate pentru Călin Georgescu, Gerge Simion și Cristian Terheș sunt pe la 37%. Acesta este eșecul total al României Educate, care s-a transformat în servilism, strategii și discursuri sforăitoare, fără a vedea exact ce preocupări și ce nevoi au tinerii. Lumea s-a mobilizat împotriva afacerii Ciolacu-Simion, dar a scăpat din vedere un întreg șuvoi subteran de nemulțumire și analfabetism.
Cine va adjudeca finala Lasconi - Georgescu? Pivotul Bolojan (SpotMedia)Nu e vreme pentru lamentații și reglări de conturi, peste numai 6 zile românii vor vota ceva chiar mai important decât președintele, adică parlamentul, care va genera majoritatea și guvernarea. Apoi va veni turul al doilea al prezidențialelor.
Cum se va repercuta scorul de duminică în alegerile parlamentare?
Curentul suveranist va ajunge la cel puțin o treime din parlament, la asta trebuie să ne așteptăm.
USR va beneficia de un bonus al accederii dnei Lasconi în turul al doilea, dar și de o reacție de spaimă la ascensiunea suveraniștilor. Ar putea marca între 16 și 20%.
În mod paradoxal, PNL are o șansă să mai recupereze ceva pentru că are deja pregătit un lider care să preia partidul. Dl Bolojan nu este doar o încropeală de criză, ci o soluție de reconstrucție credibilă și solidă, îndelung ratată din cauza țâfnelor lui Klaus Iohannis. O soluție care poate genera mobilizare.
Dacă Elena Lasconi și Ilie Bolojan vor forma un tandem oficial președinte-premier, este posibil că scorul celor două partide să crească. Cu tot cu UDMR, care nu poate fi alături de AUR și SOS, pot proiecta un început de majoritate de guvernare.
PSD, năucit de o înfrângere la care nu se aștepta, poate avea două tipuri de reacții la parlamentare: ori o mobilizare cu toată adrenalina disperării pierderii puterii, ori prăbușirea totală.
Finala prezidențială se anunță extrem de complicată și e departe de a fi adjudecată, mai scrie jurnalista SpotMedia Ioana Ene Dogioiu.
Cea mai mare piedică pentru Lasconi: misoginismul structural (DW)Sociologul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a stat de vorbă cu DW despre turul al doilea al prezidențialelor și scrutinul parlamentar de la finele acestei săptămâni.
"Avem o problemă cu această societate misogină și mi-e temă că foarte mulți oameni nu vor dori să voteze o femeie. Speranța este că, lăsându-l liber pe Călin Georgescu și aducându-l în fața tuturor, să fie mai ușor să vedem cine este. Au început să apară în spațiul public poziționări aberante: că ar fi neadevărat că omul ar fi ajuns pe lună, că operația de cezariană taie firul divin, programul lui economic e cu Dumnezeu înainte etc. Lăsat să vorbească, sper să pățească la fel ca Mircea Geoană, adică să-și taie singur craca, arătând că are limitări importante".
Ce e cel mai complicat în această competiție care mai are două hopuri mari?
"În primul rând misoginismul structural, apoi nici Elena Lasconi nu e foarte bine pregătită, dar față de Călin Georgescu măcar este onestă și integră, chiar dacă lipsa culturii politice se vede. Mi-e teamă și de alegerile parlamentare, mai ales că președinții PSD și PNL și-au dat demisia sau sunt pe cale să o facă. Cele două partide mari s-ar putea să fie în degringoladă, iar dacă domnul Georgescu se va așeza în fruntea AUR și SOS și va cere o susținere puternică din Parlament, s-ar putea să ne trezim după alegerile legislative că avem pe primul loc o forță extremistă. Mai e întrebarea cine ia puterea în PSD, fiindcă și acolo sunt extremiști gata să dea mâna cu AUR. Vor spune că fac și ei ce au făcut austriecii, olandezii, italienii".
Demonstrație împotriva lui Călin Georgescu în București. Manifestanți: „Iubirea de ţară nu e legionară!” (Europa Liberă)O manifestație spontană a început luni seară în Piața Universității din București împotriva candidatului independent Călin Georgescu, după ce acesta a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie.
Câteva sute de persoane au mers luni seară în Piața Universității din București, în fața Teatrului Național.
Un incident a avut loc în timpul manifestației, atunci când un bărbat a venit cu o biblie în fața manifestanților, iar aceștia l-au huiduit. Atunci când jandarmii au încercat să-l scoată de acolo, acesta a început să fugă pe carosabil, printre mașini, și a fost imobilizat.
Jandarmeria Română a transmis ulterior, printr-un comunicat, citat de Europa Liberă, că bărbatul a încercat să-i provoace pe manifestanți.
From the publisher's feed
Cele mai importante subiecte din presa românească.