Sala Oglinzilor era folosită de Maria Theresia pentru festivităţile din cadrul familiei, între altele pentru concerte mai mici. În anul 1762, Mozart, care avea pe atunci doar 6 ani, a susţinut în această încăpere primul lui concert în faţa împărătesei. După reprezentaţie, tatăl compozitorului scrie cu mândrie: Wolferl a sărit în braţele Majestăţii Sale, a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o straşnic.

Această cameră, împreună cu următoarele două, şi-au primit numele după pictorul peisagist Joseph Rosa. Prima pictură, situată imediat în stânga uşii, reprezintă castelul Habichtsburg din cantonul elveţian Aargau, reşedinţa de origine a Dinastiei de Habsburg. Aici puteţi admira portretul Împăratului Franz I. Stephan. El a fost ales şi încoronat în 1745 la Frankfurt ca Împărat al Sfântului Imperiu German datorită abilităţilor politice ale soţiei lui, Maria Theresia. Maria Theresia conducea Ţările Coroanei Habsburgice în vreme ce Franz Stephan, pe lângă îndatoririle de împărat, se dedica ştiinţelor naturale şi finanţelor. Tabloul îl înfăţişează alături de obiecte şi piese de colecţie care îi susţin interesele sale artistice, istorice şi de ştiinţe naturale.

Marea Galerie din centrul palatului a fost utilizată de către familia imperial pentru baluri, recepţii şi dinee oficiale. Cu o lungime de 40 de metri şi o lăţime de aproape zece metri, Galeria Mare a oferit spaţiul ideal pentru festivităţile Curţii Imperiale. Decorată cu oglinzi de cristal, cu ornamente aurite pe stucatură şi cu fresce pe tavan, Galeria Mare reprezintă o operă de artă în stil Rococo în toată plenitudinea. Frescele sunt opera pictorului italian Gregorio Guglielmi şi aduc un omagiu suprem domniei împărătesei Maria Theresia. În fresca din mijloc sunt reprezentaţi Franz Stephan şi Maria Theresia, înconjuraţi de personificările virtuţilor unui domnitor şi de figuri alegorice care reprezintă Ţările Coroanei din monarhie. Cele două lustre sculptate din lemn şi aurite erau decorate cu câte 70 de lumânări înainte de electrificarea palatului din anul 1901. De la dispariţia monarhiei, Galeria Mare a fost utilizată pentru concerte; aici a avut loc şi întâlnirea legendară dintre preşedinţii Kennedy şi Hruşciov din anul 1961. Galeria Mică, din imediata apropiere este situată pe latura dinspre grădină. Aceasta era utilizată pentru celebrarea zilelor onomastice şi de naştere, oferind o privelişte mirifică asupra parcului palatului şi a Gloriettei construite încă în timpul Mariei Theresia. După ultima restaurare, Galeria Mică şi-a recăpătat culoarea albă strălucitoare din secolul al XIX-lea.

Pe ambele părţi ale Galeriei Mici se află câte un cabinet chinezesc: în partea stângă, Cabinetul Oval, în partea dreaptă, Cabinetul Rotund. Maria Theresia preţuia în mod deosebit arta chinezească şi japoneză care erau la modă în acea epocă. În ambele cabinete, în lambrisajul alb din lemn sunt intarsiate tăbliţe chinezeşti lăcuite, iar din cadrul aurit al acestora se înalţă mici console decorate cu porţelan albastru şi alb. Remarcabile sunt şi podelele din parchet cu intarsii lucrate cu mare artă. Ambele cabinete serveau drept camere de joc şi de conferinţe. În cabinetul chinezesc rotund se desfăşurau conferinţele secrete de stat şi întrevederile dintre Maria Theresia şi cancelarul ei de stat, principele Kaunitz.

Camera Caruselului îşi datorează numele uneia dintre cele două picturi mari şi anume cea din stânga. Aceasta reprezintă un carusel pentru doamne pe care Maria Theresia l-a organizat în anul 1743 la Şcoala de echitaţie de iarnă de la Hofburg pentru a celebra recucerirea oraşului Praga în războiul de succesiune din Austria. În această şcoală de echitaţie de iarnă – Şcoala spaniolă de echitaţie de astăzi – mai au loc şi în zilele noastre reprezentaţiile renumiţilor cai lipiţani. Şi Maria Theresia este reprezentată în centrul picturii călărind pe un lipiţan, în faţa doamnelor de la Curte. În partea stângă puteţi vedea portretul lui Karl al VI-lea, tatăl împărătesei, într-un fastuos veşmânt spaniol.

În timpul Mariei Theresia, în Sala Ceremoniilor se desfăşurau ceremonii de anvergură mai mică, cu ocazia unor botezuri sau chiar a unor nunţi. Seria de picturi care împodobesc această sală prezintă ceremoniile de curte cu ocazia căsătoriei lui Joseph, fiul cel mai mare al Mariei Theresia şi moştenitorul său, cu prinţesa Isabella de Parma din dinastia Bourbon. În acest ciclu de picturi se regăseşte şi probabil cel mai cunoscut portret al împărătesei care o prezintă drept "prima doamnă a Europei", într-o preţioasă rochie cu dantelă de Brabant. Cea mai mare pictură din această serie înfăţişează alaiul de nuntă al Isabellei cu o suită de 98 de trăsuri. Toţi oaspeţii prezenţi – întreaga mare aristocraţie a Europei – pot fi recunoscuţi după blazoanele de pe trăsuri.

Salonul chinezesc albastru a fost decorat la începutul secolului al XIX-lea cu tapetele pe care le putem admira şi azi. Tapetele sunt din hârtie de orez şi au fost pictate manual în secolul al XVIII-lea. Aici vă aflaţi într-un loc cu o semnificaţie istorică deosebită: în această încăpere au avut loc tratativele care au dus, în data de 11 noiembrie 1918, la declaraţia de renunţare la guvernare a ultimului împărat, Karl I. În ziua imediat următoare a fost proclamată Republica Austria şi astfel a luat sfârşit domnia de peste 600 de ani a Dinastiei de Habsburg. Karl nu vroia să abdice şi din acest motiv familia sa a trebuit să aleagă în final calea exilului. Karl a decedat în 1922 la vârsta de doar 35 de ani pe insula Madeira; soţia lui, Zita, a murit însă mult mai târziu, în 1989 şi şi-a găsit locul de veci ca ultima împărăteasă a Austriei în Cripta Imperială.

După moartea subită a iubitului său soţ, Franz Stephan, în anul 1765, Maria Theresia a amenajat în camera Vieux-Laque o cameră comemorativă. În lambrisajul din lemn de nuc au fost intarsiate plăcuţe negre lăcuite provenite din Beijing, acestea fiind încadrate în rame aurite. De la moartea lui Franz Stephan, Maria Theresia nu a mai renunţat la purtarea veşmintelor de doliu. În cartea de rugăciuni a împărătesei s-a găsit după moartea acesteia un bilet pe care era notată cu precizie perioada fericită a căsniciei lor, ceea ce nu lasă loc de îndoială privind dragostea Împărătesei pentru soţul ei. Pentru această cameră comemorativă Maria Theresia a comandat şi trei picturi: în mijloc îl puteţi vedea pe Franz I. Stephan pictat de Pompeo Batoni. Acelaşi pictor a pictat în anul 1769, la Roma, şi tabloul dublu al lui Joseph al II-lea şi al fratelui acestuia, Leopold. Pe masa din dreapta lui Joseph, se află un exemplar din "Esprit des lois" de Montesquieu, una dintre cele mai importante lucrări ale iluminismului. Toate năzuinţele şi reformele tânărului împărat au purtat amprenta ideilor iluminismului.

Camera Napoleon aminteşte de împăratul francezilor, care a condus de aici, din fostul dormitor al Mariei Theresia, ambele ocupaţii ale Vienei, în anii 1805 şi 1809. Căsătoria sa cu Marie Louise, fiica împăratului Franz II/I nepotul Mariei Theresia, în anul 1810 trebuia să pecetluiască pacea între cei doi monarhi. După căderea lui Napoleon, Marie Louise s-a întors pentru scurt timp la Curtea Imperială din Viena împreună cu fiul ei. Congresul de la Viena din 1814/1815 i-a acordat în final Ducatul Parma cu condiţia să-l lase pe fiul ei, Ducele de Reichstadt, la Viena. Marile puteri europene intenţionau să se asigure că micul "Prinţ Franzi", precum era numit la curte, fiul lui Napoleon, va rămâne nesemnificativ din punct de vedere politic şi va creşte izolat, la Curtea din Viena, sub tutela bunicului lui. Conform tradiţiei de familie a învăţat şi el o meserie artizanală ca orice membru de parte bărbătească al familiei de Habsburg. Pictura pe care o priviţi îl prezintă ca mic grădinar. S-a stins din viaţă din cauza unei afecţiuni pulmonare, în 1832, la vârsta de numai 21 de ani. Bustul îl arată pe patul de moarte, iar pe masa de tip consolă vedeţi animalul lui de companie preferat, o ciocârlie moţată. În camera următoare, cea de porţelan (camera 31), ne întoarcem din nou în timpul Mariei Theresia, care a utilizat această mică încăpere drept camera de joc şi de lucru. Structura din lemn sculptat, care imită porţelanul şi este pictată în albastru şi alb îmbracă întreaga încăpere până la tavan. În aceasta sunt integrate în total 213 desene în tuş efectuate de Franz Stephan şi de câţiva dintre copiii lui. Unul dintre aceşti copii, Marie Christine, apare şi într-un portret-medalion. A fost declarată fiica favorită a împărătesei şi a fost singura căreia i s-a permis să-şi lege destinul de bărbatul pe care îl iubea – ducele Albert de Sachsen-Teschen.

Acum vă aflaţi în una dintre cele mai preţioase încăperi ale palatului, în aşa-numita cameră a milioanelor. Îşi datorează numele lambrisajului dintr-un lemn de trandafir deosebit de rar în care sunt intarsiate miniaturi indopersane. Miniaturile prezintă scene din viaţa particulară şi din viaţa curţilor mogulilor din India secolelor XVI şi XVII şi au fost tăiate de membrii familiei imperiale, iar din bucăţile rezultate au fost compuse prin tehnica colajului imagini noi. Camera milioanelor este un exemplu elocvent pentru atitudinea ludică tipică epocii barocului în care erau gustate iluziile optice: pe ambele părţi ale camerei au fost montate oglinzi de cristal care se reflectă una în cealaltă şi creează astfel iluzia unui spaţiu infinit.