Vast and Curious, cu Andreea Roșca

Sorin Drugan. Singur în jurul lumii. Viața se măsoară în experiențe, nu în ani


Listen Later

Sorin Drugan este singurul român care face înconjurul lumii solitar, într-o barcă cu pânze. Este un vis pe care-l împlinește astfel. Dar și o aventură prin care Sorin spune tuturor că poți face o performanță remarcabilă, chiar cu foarte puține resurse. 

L-am cunoscut pe Sorin cu mult timp în urmă, când i-am fost elev la SetSail, școala de navigație fondată împreună cu copiii lui, Corina și Ovidiu. I-am urmărit aventura în jurul lumii, care a început în 2017, așa cum ai urmări un serial de aventură. A parcurs 15.000 de mile în doi ani, prin furtuni, întâlniri cu pirați și defecțiuni tehnice.

Am vorbit cu el despre ce te învață marea și de ce trebuie să-ți urmărești visele, despre a nu aștepta până când toate condițiile sunt perfecte, despre a accepta riscuri și a-ți stăpâni frica.  Și, evident, despre întâlnirile cu pirații. 

Sorin Drugan este singurul navigator român ce a traversat solitar Marea Neagră de la constanța la Batumi, în 2004;  primul navigator român ce a traversat solitar Oceanul Atlantic cu propria barcă și deține recordul pentru cel mai lung voiaj fără oprire în Atlantic, de 71 de zile.  

Sorin are 65 de ani și se pregătește pentru plecarea în ultima etapă a aventurii în jurul Pământului, din Papua înapoi în țară. L-am întâlnit la București, în pauza între călătorii. 

****

Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. 

****

Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro/podcast. Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.

Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți. 

 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Vast and Curious, cu Andreea RoșcaBy Andreea Roșca

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

8 ratings


More shows like Vast and Curious, cu Andreea Roșca

View all
Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

Pauza de Bine by Cristina Oțel

Pauza de Bine

3 Listeners

DECODER • Podcast de cultură în management by ADRIAN STANCIU în conversație cu Andreea Roșca

DECODER • Podcast de cultură în management

2 Listeners

Gândește Diferit by Radu Constantin

Gândește Diferit

0 Listeners