striblea's podcast

Pe Dorian Galor l-am cunoscut acum mai bine de 20 de ani. Întâi datorită vocii sale calde, sinonimă cu buletinul de știri al BBC. Apoi, odată cu intrarea în redacția BBC, unde Dorian știa și spunea cele mai multe povești. Eu la început de carieră, el aproape de final. Știu că sunt norocos că l-am cunoscut. Pe el și pe cei care erau în redacție la data respectivă.

Dorian se numește Galor doar la microfon. Numele său real este Galbinski. Iar la microfon l-a schimbat ca prietenii săi care rămăseseră în România comunistă să nu aibă de suferit. Întreaga sa familie plecase până la jumătatea anilor '60. Au fost dintre evreii pe care regimul Ceaușescu i-a vândut în Israel cu suma de 10 mii de dolari. " Părinții mei nu au vrut să plece, trăiau foarte bine în România. Pentru mine Israelul era însă libertate."

Veți afla din acest interviu că românilor care ajungeau acolo nu le era cel mai ușor. Pentru că o luau de la zero, iar viața nu mai era la fel de bună. Dorian a nimerit în război, la 20 de ani. "Un colonel de la Radioul Armatei, care mi-a luat un interviu după o bătălie, m-a felicitat pentru curaj. I-am spus: ce curaj, măi, nene, c-am făcut pe mine de frică. Exact acesta este curajul, mi-a răspuns. Să-ți fie teamă, dar să funcționezi."

Adelina Toncean este fondatoarea Asociației Blondie care duce la operații în străinătate copii bolnavi care nu pot fi operați în România.

Interviul pe care urmează să-l auziți este uimitor din așa multe unghiuri încât nu o să mai prididiți să vă minunați. O dată pentru că Adelina Tonceanu salvează vieți la care nimeni nu se gândește. Sunt copii abandonați în spitale și la care nimeni nu se gândește. Sunt copii bolnavi care trebuie operați în primul an de viață. Și nu numai că-i salvează, dar le dă și un rost în viață.

Adelina a și devenit mamă pentru doi dintre ei. Blondie, Cristi de fapt, s-a stins înainte de 14 ani. Dacă ar fi fost operat până la un an de malformația de care suferea, ar fi trăit și acum. Blondie mi-a lăsat această vorbă. "Bunătatea mea va schimba ceva."

Cristian Presură este fizician, cercetător, dar și inginer. Tocmai mi-a spus că are două facultăți. Nu a intrat de prima dată la fizică pentru că în liceu un profesor i-a stricat pasiunea. "așa c-am făcut întâi electrotehnica". Acest cumul de date l-a dus însă la Phillips, compania la care lucrează acum.

"De ce nu mi-a plăcut mie fizica, Cristian? Ce nu am înțeles eu din optică?" "Răspunsul este simplu, Cătălin" mi-a spus. "Ți s-a predat pe scurt și complicat. Eu am făcut un experiment. Am încercat să fac explicabilă și pe înțelesul copiilor prima pagină dintr-un manual de liceu. O pagină mi-a luat șapte alte pagini de explicații. Dar să știi că materia este stufoasă nu numai la noi, ci și în Olanda."

Vă propun, așadar un interviu despre lumea noastră în comparație cu lumea olandeză. Învăț cum fac meditații copiii olandezi, cum abordează pandemia societatea lor și mai ales cum ne-am schimbat noi. "Nu prea, să știi. Lumea politică parcă este tot în 1998. Rezolvă problemele cu trompeta."

Când l-am sunat pe Mircea Bravo, a acceptat imediat să vină la Interviul de Zece. M-a sunat după o zi înapoi și mi-a spus un lucru la care nu mă așteptam. "Știi că suntem doi?" "Cum adică doi?" "În proiectul ăsta, Mircea Bravo, suntem doi."

Așa l-am cunoscut pe Cristian Ilișuan, regizor, scenarist și omul care se află în spatele celor mai multe dintre clipurile Mircea Bravo. Cristian este cel care l-a creat pe Mircea aș cum este astăzi, l-a șlefuit ca actor și care împreună cu o echipă mai largă pregătește toate materialele pe care le vedeți.

"Noi credem că este timpul ca România să-l cunoască pe Cristi pentru că o mare parte din succes i se datorează. "

În acest interviu o să aflați cum se construiește un astfel de proiect, dar și ce cred doi oameni de 30 de ani despre noua Românie. "Sigur că ne doare că marile proiecte în România nu avansează. Sigur că ne dorim să vedem și noi un spital, o autostradă. Și să nu mai face, de la aeroport din București până unde avem treabă mai mult decât am făcut cu avionul de la Cluj."

Procurorii din Sibiu au deschis un dosar pentru omor după dezvăluirile din ziarul Turnul Sfatului. Acolo merge și un control al ministrului sănătății.

I-am invitat pe ascultătorii România în Direct la o discuție despre empatie și grijă în spitalele din România. Și am primit, în schimb, relatări despre pacienți legați de pat. Și de la medici și asistente, dar și de la pacienți. Două viziuni despărțite de o lume și de grijă. Și o lume în care nu se stă de vorbă. Vă invit să le ascultați mai jos și să trageți voi concluziile.

Prima pe care o s-o auziți este Paula, fizioterapeută care lucrează în secție ATI Covid la București. Legarea se practică în rândul pacienților agitați, cu probleme neurologice care sunt intubați sau perfuzați. Ea spune că un pacient ajunge în ATI cu multiple probleme. Și că unii dintre ei își scot cateterele sau perfuziile.

Apoi a sunat Silviu de la "unul dintre cele mai mari spitale de urgență din București." Este medic de urgență. Povestea sa pleacă de la fuga unui pacient din spital. Dar asta nu e tot. În camera de gardă, zonă roșie, adică Covid, sunt doi medici, două asistente și un infirmier. Undeva cam 15 bolnavi. Unii în perfuzii, alții cu aparate de respirat. Ca medic, i s-a întâmplat ca unul dintre bolnavi să coată perfuziile celorlalți. Da, practică legarea și-n camera de gardă. Am vorbit după o gardă care a durat 30 de ore.

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorb ade pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. "Am trei porci domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei." Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. "A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci."

Inginerul hidrotehnist, Gabriel Musteață, de la Apele Române mi-a spus că stă acasă, alături de copilul de clasa a V-a. De când a vorbit în Recorder despre angajările ilegale de la Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, viața sa s-a complicat.

O jumătate de Românie l-a sprijinit și a mai spus o dată că avem un curajos în față. Cealaltă l-a privit chiorâș și l-a luat la înjurat. Ba, mai mult, mașinăria politică i-a adus pe cap postaci și câteva pseudo-dezvăluiri pe cap. S-ar putea ajunge astfel la concluzia că Gabriel Musteață nu este numai cel mai important om de la Apele la Iași și că în jurul lui se învârtesc deciziile, dar și că și-a angajat familia acolo. L-am întrebat despre asta și a fost sincer. Răspunsurile sunt în interviu.

Altfel, am fost curios să văd până unde merge politizarea în administrația publică din România. Și am aflat că ea acoperă o mare gamă de decizii. De la cereri ilegale pentru deplasare a unor utilaje, la măsluirea unor concursuri. Dar, mai grav la presiuni făcute prin intermediul corpului de control.

Asta fost întrebarea de la România în Direct. O să încep cu o afirmație la care te-ai gândi mai puțin. Și anume că un specialist din sistem poate vedea de la distanță unde se iau șpăgi sau nu. Asta se vede după numărul de examinați. Când la un județ se testează de două ori mai mulți candidați decât în altul, cu aceeași oameni, atunci sunt suspiciuni. Asta ne-a povestit un fost șef de Direcție.

Apoi, am aflat că există un sistem creat de examinatori care să pună piedici cursanților și să-i aducă în situația de a lua șpagă. Cu o frână de la dublă manșă, cu o atingere de volan, totul e permis. După ce cazi o dată sau de două ori, mai dai și șpagă.

Asta mi-a povestit un tânăr care lucrează în străinătate. După ce a picat o dată, a trimis apoi bani acasă, 1200 de euro, cu care tatăl lui a cumpărat permisul. Se simte vinovat? Nu. Pentru că toată lumea face la fel. Și pentru că el a fost pus în situația de a da șpagă chiar de autorități.

Mulțumesc, Iulia. Bun găsit tuturor. Am realizat acest interviu îndemnat de povestea Petronelei Rotar, pe care am auzit-o într-unul din reportajele de la Lumea Europa FM. Ea și-a pierdut tatăl într-o secție ATI COVID, fără a-l mai putea vedea . Atunci am conștientizat mulți dintre noi că, de fapt, povestea ei se repetă în zeci de mii de cazuri. Că toți cei care mor la terapie intensivă nu mai pot să-și vadă familiile. Și că este posibil ca în cazul fiecăruia "cineva să nu aibă chef să ducă un telefon la urechea lui." Pentru că asta i s-a răspuns Petronelei.

Ca ea, sunt mii de familii care și-au pierdut pe cei apropiați în secțiile ATI. Ce am putea face mai mult pentru pacienți și familiile lor?

De ani buni, scriitoarea Petronela Rotar este și unul dintre avocații publici ai nevoiei de psihoterapie în societatea modernă.

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu are un pretext: publicarea în Franța a cărții sale, Melancolia. Le Monde sau Le Figaro vorbesc la superlativ despre Melancolia lui Mircea Cărtărescu, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuți cu Solenoid, de exemplu. Cărțile sale urmează acum la publicare din Germania în Statele Unite.

"Melancolia este cea mai bună scriitură a mea", mi-a spus Mircea Cărtărescu. "Niciodată nu am stăpânit mai bine această artă". Mi-a povestit și despre cum s-ar fi descurcat Marcel și Isabel în pandemie și o să vă las pe voi să descoperiți.

Inevitabil am vorbit, însă despre lumea care ne înconjoară și funcționarea noastră ca o comunitate. Scriitorul mi-a spus c-a fost bolnav, dar c-a evitat să meargă la spital.