Timpul prezent

37 de profesori de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București i-au adresat o scrisoare deschisă ministrei educației, Ligia Deca, prin care solicită modificarea calendarului examenului de bacalaureat. În ciuda acestor cereri, ministra a declarat la TVR că nu se poate reveni la structura calendarului din anii anteriori. În anul școlar 2024-2025, care a început pe 9 septembrie și se va încheia pe 20 iunie 2025, Ministerul Educației a stabilit ca probele scrise de la bac să se desfășoare între 10 și 16 iunie. Profesorii atrag atenția asupra riscurilor pe care le implică organizarea examenului în timpul anului școlar, menționînd că această decizie va crea „disfuncționalități în desfășurarea procesului educațional.”

Am discutat cu Dorica Boltașu, profesoară de limba română la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, despre implicațiile organizării bacalaureatului înainte de încheierea anului școlar și despre argumentele profesorilor care au semnat scrisoarea deschisă.

De ce a fost decisă organizarea bacalaureatului înainte de încheierea anului școlar?
Dorica Boltașu: „În primul rînd pentru că şcoala nu este pregătită pentru a face faţă temperaturilor ridicate din iulie. Forma evaluării examenului de bacalaureat a ajuns atît de complicată, încît timpul în care copiii stau efectiv în sălile de clasă  încinse depăşeşte 5-6 ore. Intră în sală la ora 8, subiectele se dau la ora 9, au la dispoziţie 3 ore, după aceea fiecare elev stă pînă i se scanează lucrarea de către profesor. Lucrările pot avea şi 20 de pagini. Prin urmare elevul ajunge să iasă din sala de examen la ora 14.00, la ora 15.00. Și suportă greu această presiune a temperaturii, a timpului, a emoţiilor. Pe de altă parte, în vara aceasta am asistat la un efort contra cronometru al şcolilor şi al tuturor factorilor implicaţi de a emite diplomele: a trebuit să eliberăm foarte repede diplomele ca să nu piardă copiii înscrierea la facultăţi. Iar cei care pleacă în străinătate au un termen şi mai scurt. Toţi aceşti factori au dus la luarea acestei decizii, o decizie, ca multe alte decizii ale ministerului din ultimii ani, care încearcă să repare o situaţie la care s-a ajuns tot ca urmare a unor decizii ale ministerului.”

Ce presupune organizarea examenului în timpul anului școlar?
„Să vă spun ce înseamnă un bacalaureat într-o şcoală mare, cum e şcoala în care predau eu. Avem nouă clase de-a XII-a. Asta înseamnă că avem nevoie de cel puţin 18-20 de săli pentru examen. De obicei vin şi vecinii noştri de la „Ady Endre”, deci mai avem nevoie de încă două săli. Dacă avem cîţiva elevi cu CES (cerinţe educaţionale speciale), ajungem undeva la 25 de săli, ceea ce înseamnă că fizic ocupăm toată şcoala. Patru zile nu se pot face ore cu ceilalţi elevi, care au încă ore. În afară de spaţiu, avem nevoie de cîte doi profesori în 25 de săli, deci 50 de profesori, plus încă 10, comisia, plus profesorii de pe culoar - practic, avem nevoie de toată cancelaria pentru bacalaureat. Deci: lăsăm alţi copii descoperiţi. Va fi foarte greu de realizat.”

Există riscul ca examenul de bacalaureat să se transforme într-un fiasco, așa cum avertizează profesorii de la Colegiul „Sfântul Sava”? 
Dorica Boltaşu: „Nu, nu se va transforma într-un fiasco. Corpul profesoral are suficientă conştiinţă şi suportă presiunea copiilor şi a părinţilor astfel încît să-şi îndeplinească misiunea şi să fie un examen de bacalaureat aşa cum au fost şi cele de pînă acum. Singura problemă este că nu e o măsură care a luat în considerare toţi factorii. Ceilalţi copii vor pierde cel puţin o săptămînă de şcoală.” 

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Președintele Volodimir Zelenski solicită cu insistență aliaților Ucrainei permisiunea de a folosi rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte militare din interiorul Rusiei. Deși această cerere este de mai mult timp pe agenda diplomatică, Occidentul ezită să dea undă verde, de teama unei escaladări a conflictului cu Rusia. Vladimir Putin a avertizat că, dacă Ucraina va primi permisiunea de a lovi adînc în teritoriul rusesc, va considera acest act o implicare directă a Occidentului în război. Care este motivul pentru care Ucraina are nevoie de această permisiune și de ce întîrzie Occidentul să o acorde? Cum reacționează Vestul la războiul hibrid agresiv purtat de Rusia încă de la începutul invaziei din Ucraina? Despre toate acestea discutăm cu Mihail-Valentin Cernea, expert în etică militară la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

Mihail-Valentin Cernea: „Sîntem în acelaşi joc pe care Occidentul l-a jucat în toată perioada de cînd a început războiul: ucrainenii cer un tip de armament, o permisiune, occidentalii amînă decizia un an, doi, pînă la urmă acceptă şi Putin nu escaladează. Probabil că, din păcate, acest joc continuă şi acum. Permisiunea va veni. Există unele voci care susţin că tocmai aceste întîlniri care anunţă într-un fel sau altul permisiunea sînt gîndite pentru a-l avertiza pe Vladimir Putin că această permisiune vine şi pentru a-i da un timp să-şi rearanjeze armata, tocmai ca să se evite pericolul de escaladare.”

E doar un calcul pragmatic sau există și vreo dilemă etică în legătură cu atacarea teritoriului rus, avînd în vedere implicaţiile asupra civililor sau infrastructurii civile? Poate fi justificată o astfel de decizie dintr-o perspectivă morală?

Mihail-Valentin Cernea: „Trebuie să înţelegem contextul în care se află Ucraina. Ucraina se află într-un război existenţial. Asta înseamnă că dacă Ucraina pierde, nu mai există Ucraina. Dacă Rusia pierde, Rusia va continua să existe în graniţele acceptate de legea internaţională de pînă acum. Acest context moral în care se află Ucraina este foarte important de înţeles. Pînă acum nu avem rapoarte despre crime de război comise de ucraineni. Armata rusă are ca politică crimele de război, ţinteşte voit civili, torturează prizoieri de război, pe cînd armata ucraineană nu ţinteşte civili. Şi, dacă în Kursk se petreceau crime de război, sînt convins că Federaţia Rusă ar fi arătat asta lumii întregi. Ştiind foarte clar că riscă să piardă suportul occidental dacă nu respectă legile războiului, nu cred că ar trebui să ne îngrijorăm că Ucraina va utiliza armele cu rază lungă de acţiune pentru a ţinti civili.”

 Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
Un produs Radio România Cultural

Romanul „Empuzion” de Olga Tokarczuk este o construcție narativă ingenioasă, pe două planuri: unul la vedere, care se ocupă de dimensiunea realistă a poveștii, și unul subtil, ascuns în pliurile realității și care conține centrul de greutate al poveștii. În planul realist îl vedem pe Mieczysław Wojnicz, student la inginerie din Lvov, sosind în stațiunea Görbersdorf pentru a se trata de tuberculoză. Aici, acest tînăr fragil și delicat întîlnește alți domni, care suferă de aceeași boală. În numeroasele ore în care nu au nimic de făcut, bolnavii se plimbă în aerul tare de munte, mănîncă și beau un lichior misterios și, mai ales, vorbesc. Despre femei. Avem aici un amplu tablou al ideilor misogine, al prejudecăților despre femei, care vin de departe, din antichitate și ajung pînă în prezentul poveștii. Sîntem în septembrie 1913. Există și o intrigă polițistă, pentru că în fiecare an, la începutul lui noiembrie, un bărbat este găsit în pădure sfîșiat în bucăți. Planul celălalt, ascuns vederii, este cel din care provine strania voce narativă a acestei povești. Observăm din primele pagini că un misterios „noi” spune povestea. Cine e această neobișnuită voce narativă colectivă bănuim pe măsură ce înaintăm în carte și înțelegem spre finalul romanului. Stratul misterios al poveștii are legătură cu niște întîmplări tragice din secolul al 17-lea, cînd în Görbersdorf și în localitățile vecine foarte multe femei acuzate de vrăjitorie au fost torturate și ucise. Și multe dintre cele care nu au fost arestate, au fugit în munți.

Am vorbit cu traducătoarea romanului, Cristina Godun, despre această țesătură narativă complexă și mizele ei, despre dificultățile de traducere și despre locul romanului „Empuzion” în opera Olgăi Tokarczuk.
Cristina Godun: „Felul în care Olga Tokarczuk construiește identitatea personajului principal e foarte important pentru tot romanul. Și în această carte se vede convingerea ei despre literatură ca platformă potrivită pentru discutarea problemelor cu care se confruntă societatea poloneză contemporană și nu numai.”

În mitologia greacă, empusa e un monstru care ia diferite înfățișări și suge sîngele oamenilor. Prin titlul cărții, „Empuzion”, autoarea poloneză deconstruiește ideea de simpozion.
Cristina Godun: „Avînd în vedere că întregul roman este construit în jurul explorării identității de sine, nu întîmplător Olga Tokarczuk a recurs la simbolul empusei, care e un shape-shifter, un demon care își schimbă forma, care poate să preia aspectul unei femei seducătoare pentru a suge sîngele bărbaților, un proto-vampir. Mi se pare simbolică această metaforă pentru că personajul principal evoluează încontinuu. De la început pînă la final își schimbă identitatea și înfățișarea. Toate aceste lucruri se petrec pe fundalul dialogurilor peripatetice și simpozioanelor la care participă personaje masculine erudite, cu un discurs foarte bine conturat și solid argumentat, în viziunea lor, personaje care, citite prin prisma experiențelor actuale, sînt caricaturale, ridicole. Cred că asta a fost metafora titlului – să arate evoluția personajului prin prisma transformărilor spirituale și personale.”

E în carte și o teorie a peisajului în pictură, explicată de unul dintre personaje, Thilo, student la academia de arte. El spune că peisajul e mai mult decît ce se vede cu ochiul liber, că, dacă te uiți cu atenție, vezi și altceva.
Cristina Godun: „În toate romanele, Olga Tokarczuk ne îndeamnă să privim. Pentru că ne uităm fără să vedem. Și asta îi spune întotdeauna Thilo lui Mieczysław: uită-te cu atenție, privește dincolo de ceea ce vezi. Îl învață să privească.” 

Romanul „Empuzion” de Olga Tokarczuk a apărut la Polirom în traducerea Cristinei Godun.

Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție despre acest roman al laureatei Nobel pentru literatură!

O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural 

De cînd a început invazia Rusiei în Ucraina, mai multe drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc. Recent, Ministerul Apărării Naționale a inițiat discuții cu senatorii Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru a actualiza legislația, astfel încît să permită doborîrea acestor drone. Ce prevede legislația României în acest moment și ce măsuri pot fi luate pentru a proteja mai eficient spațiul aerian al României? Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare, ne oferă răspunsuri la aceste întrebări.

În februarie 2024, Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a subliniat nevoia urgentă de a modifica legile, astfel încît România să poată reacționa în fața unei amenințări de acest tip. 

Claudiu Degeratu explică: „Nu avem o legislație specifică pentru doborîrea dronelor. Avem doar reglementări pentru gestionarea aeronavelor cu pilot care intră neautorizat în spațiul aerian, printr-o legislație de poliție aeriană aplicată pe timp de pace. În cazul unui conflict, aceasta se transformă într-o forță militară de apărare a spațiului aerian. Problema este că nu avem ceva explicit pentru drone.”

Ministerul Apărării Naționale, prin vocea purtătorului de cuvînt Constantin Spînu, a afirmat că incidentele recente nu constituie un act ostil împotriva României sau NATO. 

Claudiu Degeratu consideră însă că „a fost un act ostil, căci drona a violat spațiul aerian național, încălcând astfel suveranitatea statului. Premierul și ministrul apărării, pe de altă parte, au susținut că nu a fost un act ostil, deoarece dronele nu au vizat obiective militare sau de pe teritoriul României."

Pentru a-și proteja mai bine spațiul aerian, dl. Degeratu sugerează că „monitorizarea este esențială, însă și comunicarea între autoritățile locale și centrale trebuie îmbunătățită. De asemenea, trebuie luate în considerare măsuri mai serioase pentru pregătirea populației, cum ar fi construirea mai multor adăposturi.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral cu Claudiu Degeratu! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Kamala Harris și Donald Trump, cei doi candidați pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, s-au confruntat marți seară într-o dezbatere crucială. E prima întîlnire între cei doi. Dezbaterea a acoperit teme importante precum economia, costul vieții, justiția, imigrația, drepturile femeii și politica externă, fiind o piatră de hotar în campania electorală pentru alegerile din noiembrie 2024. Ce propuneri economice au făcut cei doi? Care e viziunea lor politică? Cum va influența această dezbatere soarta alegerilor? Discutăm toate aceste aspecte cu Camil Pârvu, conferențiar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

Dezbaterea a început cu subiectul considerat de alegători drept cel mai important: economia și costul vieții în SUA. Ce propun cei doi candidați?

Camil Pârvu: „Viziunea lui Donald Trump este că America trebuie să ridice bariere vamale şi fiscale în raport cu orice alt concurent de pe lume, şi în mod particular cu China. Nu există aliaţi, nu există competitori, există doar duşmani de acest gen. Viziunea lui este apocaliptică. În permanenţă încearcă să arate că totul se duce spre un dezastru complet şi că el e singurul care mai poate salva această ţară. E trademark-ul lui. Din partea Kamalei Harris a venit o altă strategie: aceea de a evita asocierea cu preşedintele actual Joe Biden, care este încă şeful ei politic şi administrativ. Dinamica unei asemenea dezbateri ar fi fost de aşteptat să fie una în care Kamala Harris îşi apără un bilanţ, pentru că este încă în administraţia care guvernează astăzi, iar Donald Trump atacă. În realitate s-a întîmplat invers.”

Kamala Harris vine de pe poziția de vicepreședinte, pe care o ocupă de trei ani și jumătate și promite, totodată, schimbare în bine pentru americani. Una dintre marile încercări pentru ea este să convingă că va face mai mult bine ca președintă decît a făcut în actuala administrație. E un avantaj sau un dezavantaj pentru ea că vine în cursa pentru Casa Albă de pe poziția de vicepreședintă a Statelor Unite?

Camil Pârvu: „Odată ce-a devenit vicepreşedintă, Kamala Harris nu a fost cu adevărat o figură publică autonomă. Ea a fost total subordonată agendei publice şi politice a preşedintelui. Vicepreşedintele nu se poate duce în public cu idei sau platforme separate de cele ale preşedintelui, este lipit politic de preşedinte, n-are nici un spaţiu de manifestare. Or, de-abia după retragerea şi estomparea prezenţei publice a lui Biden, Kamala Harris are acest spaţiu şi se afirmă acum politic.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Abuzul sexual în universități este o realitate îngrijorătoare. Un mic fragment din această realitate a ieșit la iveală în această vară, cînd am citit și am ascultat mărturiile unor foste studente de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) despre abuzurile profesorului Alfred Bulai împotriva lor. Mărturiile au apărut în cadrul unei ample investigații jurnalistice realizate de Ioana Moldoveanu pentru platforma Snoop. În urma investigației, Alfred Bulai a fost suspendat din toate funcțiile de la SNSPA iar Poliția și Parchetul au deschis dosar penal. La începutul lunii septembrie Alfred Bulai a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală asupra unor foste studente. Ce trebuie să facă universitățile ca să nu mai fie posibil abuzul sexual? Le-am întrebat pe Ionela Băluță (sociolog, profesoară la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, directoarea Centrului pentru Politicile Egalităţii de Şanse) şi pe Miruna Butnaru-Troncotă (conf. univ. la SNSPA, membră în Comisia de etică a departamentului Relaţii Internaţionale).

Miruna Butnaru-Troncotă: „De la bun început am spus că trebuie să tratăm acest caz ca pe o problemă sistemică. Tentaţia imediată este de a personaliza, de a demoniza o persoană – asta e şi o strategie uşoară pentru noi toţi de a scăpa şi de a pune răul exclusiv în cîrca cuiva. Dar ştim bine că în astfel de situaţii e o complicitate mult mai mare decît simpla relaţie între abuzator şi victimă. (...) E bine să conştientizăm că această problemă există în spaţiul universitar românesc de foarte mult timp.”

Ionela Băluță: „Toate discriminările de gen şi violenţele de gen au în spate mecanisme şi moduri de acţiune pe care, dacă nu ai un pic de formare în domeniu, nu le înţelegi. Poţi, la rîndul tău, să reproduci stereotipuri şi convingeri răspîndite şi acceptate social. Ce se recomandă este ca membrii comisiilor de etică să aibă la început de mandat formări pe discriminare şi pe hărţuire. Iar în cazul sesizărilor, de exemplu în Franţa am consultat mai multe politici pe acest domeniu şi se face comisie separată în care sînt invitaţi obligatoriu cel puţin un expert în egalitate de gen şi un psihoterapeut.”

Apasă „PLAY” ca să înțelegi cum pot universitățile să prevină abuzul sexual și cum pot fi formulate politici solide împotriva hărțuirii în învățămîntul superior. 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural

Cum se raportează cetăţenii români la anul electoral 2024? Cît de interesaţi au fost şi sînt de cele patru scrutinuri? Ce spun rezultatele din iunie, la alegerile pentru administraţiile locale şi pentru Parlamentul European, despre preferinţele pentru viitoarele alegeri, cele pentru funcţia de preşedinte al României şi pentru parlament? I-am întrebat pe sociologii Oana-Valentina Suciu şi Mircea Kivu.
În iunie, la alegerile comasate, peste 52% dintre cei cu drept de vot s-au prezentat la urne. Ce spune această cifră despre interesul cetățenilor pentru cei care îi reprezintă la nivel local și la nivel european?
Oana-Valentina Suciu: „Probabil alegerile locale au ridicat rata de prezenţă la vot. În general, alegerile europarlamentare nu prea aduc alegătorii la urne. (...) Probabil că nemulţumirile acumulate în ultimii patru, cinci ani au scos alegătorii la urne. Dar e important să facem distincţii legate de tipurile de alegători. S-a votat mai mult în rural decît în urban, în ruralul mic şi relativ izolat de centrele urbane mari. Pentru că nemulţumirea alegătorilor în mediul urban, mai ales în urbanul mare, se manifestă prin sancţionarea candidaţilor şi partidelor prin neprezentarea la vot.”
În noiembrie și decembrie vom avea trei duminici la rînd cu alegeri. Vor avea cetățenii suficientă motivație să se prezinte la vot în trei duminici consecutive?
Mircea Kivu: „Mă tem că nu. Mă tem că de data asta modul în care s-au gîndit guvernanţii să programeze alegerile va avea efect negativ asupra prezenţei la vot. Şi va favoriza partidele mari, care oricum sînt favorizate de o lege electorală strîmbă. Pentru că, de exemplu, partidele parlamentare au reprezentanţi în toate secţiile de vot şi particpă la numărarea voturilor, partidele mici nu. Şi avem deja din start două categorii de candidaţi: favorizaţi şi nefavorizaţi.”
Observăm în multe ţări europene o creştere a popularităţii partidelor extremiste, naţionaliste, suveraniste. Există un risc în acest sens, poate fi România cuprinsă şi ea de acest val?
Mircea Kivu: „Din păcate este cuprinsă. Şi nu mă refer numai la două partide etichetate ca suveraniste, ci şi la faptul că discursul populist, suveranist pătrunde, mai mult sau mai puţin subteran, şi-n partidele mainstream."
Cum se poate apăra democraţia de aceste riscuri?
Oana-Valentina Suciu: „Prin prezenţa la vot. Prin educaţie, prin educaţie civică, prin alte forme de participare civică şi politică. Votul e participarea cea mai vizibilă şi cu rezultate obţinute rapid.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral - inclusiv o poveste frumoasă despre vot și „zeul democrației”

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Romanul „Dragă nemernicule” de Virginie Despentes, apărut la Editura Trei, în traducerea Svetlanei Cârstean, este o carte profund ancorată în lumea contemporană și în multiplele ei teme sensibile, cu potențial exploziv. Se vorbește mult despre feminism/feminisme, patriarhat, violență sexuală, dar și despre droguri și relația artiștilor cu ele, despre alcool și mitul legăturii dintre genialitate și consumul de alcool, despre dependență și abstinență dar și despre puterea rețelelor de socializare și impactul lor în lumea de azi. E un roman epistolar ai cărui protagoniști sînt Oscar, un scriitor de 43 de ani, și Rebecca, o actriță în vogă ajunsă la 50 de ani. Lor li se alătură tînăra Zoé, care ține un blog feminist.
Am vorbit cu traducătoarea Svetlana Cârstean despre romanul „Dragă nemernicule” și despre autoarea lui, Virginie Despentes, „regina punk a literaturii franceze”. 

Svetlana Cârstean: „Virginie Despentes panoramează toate temele ultimilor ani, toate temele în care trăim în continuare. E un diamant cartea asta. Pe orice parte te uiți poți să vezi ceva. Pe orice fereastră a ei te uiți ai o priveliște către o anumită temă. Ceea ce face ca această carte să fie de interes pentru toți cititorii care ar deschide-o. Pentru că sînt vizați și cititorii foarte tineri dar în același timp și cititorii de alte vîrste.”

Cartea are o structură simplă și eficientă: fiecare dintre cele trei voci principale vorbește la persoana întîi, fiindcă e vorba despre postări pe un blog sau emailuri. Ce dificultăți ai avut ca traducătoare?
Svetlana Cârstean: „Limbajul este marele personaj al acestei cărți. Marea forță a lui Virginie Despentes este în evacuarea furiei, în evacuarea indignării și în manevrarea limbajului. (...) Limbajul, la fiecare pagină, îți pune probleme, ca traducător. A trebuit să lucrez mult, să fac multă documentare, pe mai multe domenii. În plus, mi s-a părut că romanul are o mare poeticitate, bine gîndită, și, mai ales, are ceva de hip-hop, are un ritm de rap și în ideea acestui ritm am și tradus. A fost o experiență extraordinară pentru mine și ca scriitoare, pentru că am eliberat și eu niște lucruri traducînd. (...) Cartea asta îți lasă senzația la sfîrșit că ai vrea să scrii pe tine o parte din ea.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Mihaela Buruiană a debutat cu volumul de povestiri „Pe cine iubești mai mult?”, apărut la Nemira. Este o colecție de povești avînd în centru personaje mai întîi copii, apoi adolescenți și tineri adulți, surprinși la începutul anilor ’90 și ceva mai tîrziu, la țară, în mediul mic urban dar și în București. Autoarea urmărește mai ales mișcările interioare, sondează cu finețe sufletul copiilor, neliniștile și frămîntările vîrstelor mici, relațiile între copii, cu cruzimile specifice lor, în prima parte, iar apoi surprinde cu inteligență și atenție relații tensionate sau chinuite de iubire, relații între adulți, abuzuri, dar și povești luminoase.
Mihaela Buruiană: „Am vrut să spun povești de viață care nu au neapărat mize foarte mari. Sînt întîmplări aparent banale, sînt relații obișnuite de familie, de prietenie sau de cuplu, dar care te marchează într-un fel și te transformă.”
O parte dintre personaje apar în mai multe povestiri, în unele sînt personajele principale, în altele apar în fundal, și asta nu poate fi decît o surpriză plăcută pentru cititor.
Mihaela Buruiană: „M-a interesat să urmăresc evoluția în timp a personajelor. Pentru că viața ne ia prin surprindere de multe ori. Ne schimbăm și noi, se schimbă și circumstanțele și toate micile și marile experiențe, de la vorbe sau gesturi pînă la lucruri mai profunde și mai dramatice ne schimbă, ne transformă.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Summitul pentru pace în Ucraina va avea loc în Elveția în 15 și 16 iunie. Zeci de state și organizații internaționale și-au anunțat participarea. Rusia nu a fost invitată. Se va discuta despre planul de pace în zece puncte, propus de președintele ucrainean Volodimir Zelenski încă din 2022, despre securitate nucleară, securitate alimentară și problematica umanitară. Care e miza acestui summit global? Cum se va reconfigura atitudinea Uniunii Europene pentru Ucraina după alegerile europarlamentare? I-am întrebat pe Luciana Ghica şi Camil Pârvu, conferențiari Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

 Luciana Ghica: „Miza acestor întîlniri nu este încă de a aduce Rusia la masă. Rusia de la primul summit a refuzat să participe la astfel de discuţii internaţionale. Miza e mai degrabă de a menţine interesul internaţional pentru problematică şi de a aduce aliaţi, în special din Sudul global, alături de Ucraina, mai ales că în Sudul global Rusia şi China au reuşit în ultimii doi ani să limiteze sau să diminueze sprijinul pentru Ucraina.”

Camil Pârvu: „Este o regularitate a acestor întîlniri. E bine că ele sînt programate şi că atenţia opiniei publice, dar mai ales a elitelor politice şi economice occidentale este în continuare focalizată pe Ucraina. Vedem că există, de la sfîrşitul anului trecut, un soi de oboseală legată de război, care se răspîndeşte în destul de multe societăţi. E o problemă, nu insurmontabilă, dar e o problemă gestionată şi prin această instituţionalizare a sprijinului pentru Ucraina. Pentru că despre asta vorbim: succesiunea de evenimente, de întruniri şi de formule în care discutăm săptămîna aceasta despre Ucraina reprezintă o instituţionalizare a ajutorului.”

Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural