Timpul prezent

Violența obstetrică este o formă a violenței de gen care nu a fost investigată suficient în România – iată premisa de la care pornește un studiu privind experiența nașterii în spitalele românești, realizat la inițiativa Asociației Moașelor Independente. Ce este violenţa obstetrică? E vreo diferență între spitalele de stat și spitalele private din perspectiva felului cum sînt tratate femeile gravide? Care sînt cele mai întîlnite forme de violență obstetrică? Le-am întrebat pe una dintre autoarele raportului, Diana-Elena Neaga, moașa Irina Mateescu şi medicul primar obstetrică-ginecologie Lacziko Szidonia.

Care sînt cele mai întîlnite forme de violenţă obstetrică?

Irina Mateescu: „Vorbim de un număr foarte mare de sarcini supramedicalizate, în cazul femeilor care plătesc în privat consultaţiile. Ele sînt chemate cel mai adesea mai des decît e necesar. Vorbim despre inducerea naşterii, despre programarea la cezariană fără motiv medical şi fără ca femeia să-şi dorească acest lucru, vorbim despre epiziotomie la naşterile vaginale, care nu este necesară în toate cazurile, e necesară mai degrabă într-un procent mic şi este folosită într-un procent foarte mare, vorbim despre poziţia la naştere, despre lipsa alegerii unui travaliu activ, vorbim despre lipsa unei persoane de sprijin în sala de naşteri – asta e ceva extrem de comun în special în mediul public – şi vorbim despre separarea de copil imediat după naştere, cînd nu sînt motive medicale, care pare o regulă mai degrabă, decît excepţia.”

Nu ar fi nevoie şi de o informare sau educare a viitoarelor mame pentru a şti să facă alegeri corecte?

Lacziko Szidonia: „Este nevoie, bineînţeles. Eu am privilegiul să lucrez într-un spital privat în care asta a şi fost iniţiativa: să facem un loc mai bun unde femeile pot să nască. Ne-am trezit cu femei care vin de la sute de kilometri pentru că oferim altceva. Şi sigur că e greu, de exemplu, pentru o femeie cu doi copii mici acasă, la a treia naştere, să călătorească sute de kilometri pentru o naştere altfel. Şi întotdeauna întreb: e a treia naştere, ştiţi să naşteţi, ştiţi ce se întîmplă, de ce faceţi sacrificiul ăsta, de ce nu spuneţi acolo cum vreţi să naşteţi. Şi femeile nu sînt ascultate, din păcate. Inclusiv femeile care ştiu fiindcă deja sînt mame sau femeile la o primă sarcină care s-au documentat întîmpină rezistenţă în cadrul sistemului, atît de stat, cît şi privat. Şi sînt lucruri extrem de simple: să stai pe o minge în travaliu, să te plimbi în travaliu, să bei apă, să mănînci în timpul travaliului, să poţi să-ţi alegi poziţia în care vrei să stai, să ţi se dea imediat copilul, să nu se taie imediat cordonul ombilical. Lucruri care nu necesită investiţii de milioane, ci doar un pic de schimbare de paradigmă, de viziune.”

Diana Neaga: „Mi-aş fi dorit foarte mult ca o astfel de cercetare să fi fost făcută de Ministerul Sănătăţii, pe un eşantion reprezentativ naţional. Noi invităm la dialog. Raportul e primul pe tema aceasta şi e o uşă deschisă la un dialog extins cu cadrele medicale, cu autorităţile din domeniu pentru a găsi împreună soluţii. Cred că meritul raportului este că am dat voce femeilor, asta ne-am dorit.”

 Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Ce ne-a adus Inteligenţa Artificială? Care sînt avantajele, care sînt pericolele pe care le presupune dezvoltarea unor asemenea sisteme? Avem motive să ne temem că AI va lua decizii independente de voința și rațiunea umană, decizii care ar putea duce chiar la extincția omenirii? L-am întrebat pe Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. 

Radu Uszkai: „Cred că unul dintre cele mai mari riscuri asociate cel puţin cu stadiul actual al Inteligenţei Artificiale ţine de faptul că noi, colectiv, tindem să privim uneltele de genul acesta ca fiind semnificativ mai inteligente decît sînt cu adevărat. O definiţie destul de haioasă care le e dată este că sînt nişte papagali stocastici, care nu fac altceva decît să compună şi să recompună anumite semne, anumite cuvinte, fără să înţeleagă de fapt ce se întîmplă în spatele acelor semne şi cuvinte.”

Avem motive să ne temem că AI va lua decizii independente de voința și rațiunea umană?

Radu Uszkai: „Există o discuţie în literatura academică de specialitate, atît în zona filosofiei, cît şi în zona informaticii, vizavi de posibilitatea ca aceste sisteme să devină super-inteligente, să poată funcţiona independent de orice inpunt pe care noi, oamenii, li l-am da şi să ia decizii cu privire la anumite acţiuni pentru care n-au fost programate. Însă genul acesta de risc existenţial despre care se vorbeşte în legătură cu AI e un risc cu privire la care marea majoritate a cercetătorilor spun că e supralicitat. Şi-l vedem deseori utilizat mai degrabă din raţiuni de imagine şi PR.”

Apasă PLAY ca să asculți interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

În mai puțin de o lună, Statele Unite ale Americii își aleg un nou președinte. Cum se pregătesc cei doi candidați, Kamala Harris și Donald Trump, pentru scrutinul din 5 noiembrie? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Candidata democrată Kamala Harris a intrat în competiție tîrziu, după ce în iulie președintele Joe Biden a renunțat la cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. În ce măsură a reușit Kamala Harris să se facă cunoscută americanilor?

Camil Pârvu: „Nu a capitalizat suficient în această ultimă perioadă. Este o candidatură un pic cam ştearsă pentru imperativul acestei perioade. Evident, a fost, este vicepreşedinte, dar identitatea ei politică nu e foarte clar conturată. E un candidat democrat cu un suflu un pic cam problematic. (...) În general, în istoria recentă a SUA, vicepreşedinţii, nu sînt încununaţi de succes cînd încearcă să devină ei înşişi preşedinţi, cu excepția lui Joe Biden. Pentru că, într-o perioadă de patru sau opt ani, sînt o figură foarte ştearsă. Vicepreședintele nu are o identitate politică sau un rol politic concret. Tot acest rol este aspirat de preşedintele în funcţie.”

Unele sondaje indică o creștere în preferințele electoratului pentru Donald Trump. Cum se explică această tendință? 

Camil Pârvu: „Este interesant cum reuşeşte să revină după patru ani cu o candidatură care are şanse foarte mari de succes. În acele state care fac diferenţa, care înclină balanţa, Donald Trump este foarte competitiv. Nu este iremediabil perdant în acele state. Dimpotrivă, recuperează ce nu a cîştigat în 2020, recuperează inclusiv ce nu a cîştigat în 2016. Sînt state, ca Arizona sau Georgia, în care e într-o poziţie foarte bună. Şi sînt alte state, cum e Pennsylvania, care contează foarte mult, pentru că e un stat mare, cu multe voturi, în care diferenţa dintre el şi Kamala Harris este foarte mică, este în marja de eroare, e de 3 puncte diferenţă în favoarea Kamalei Harris, numai că Donald Trump a cîştigat în realitate în aceste state mult mai mult decît preconizau sondajele. Sondajele, în general, îl subestimează.” 

 Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Laura T. Ilea este doctor în filozofie și în literatură comparată, este conferențiar la Departamentul de literatură comparată al Universității Babeș-Bolyai din Cluj și publică în română și franceză studii literare, eseuri și proză. 

Am vorbit cu autoarea despre volumul ei de eseuri intitulat „Nomadism. Despre gândirea care devine corp” (Editura Litera). O carte atipică, un du-te-vino între viața trăită și viața gîndită, între filosofie și literatură, între diverse spații, între diverse vîrste, între corp și gîndire. O carte în care reflecția filozofică se împletește cu naturalețe cu cronica literară și cu descrierea unor episoade autobiografice, o carte de călătorie și, în egală măsură, o carte în care te poți opri pentru a reflecta, împreună cu autoarea și pentru a te adînci totodată în propriile căutări. 
Am întrebat-o pe autoare de ce a ținut să pună împreună dimensiuni atît de diferite, care, pînă la urmă, construiesc un întreg.

Laura T. Ilea: „Cred că nu putem parcurge ceea ce se întîmplă în lumea noastră astăzi, la viteza accelerată căreia îi sîntem supuși și la schimbările incredibile cărora trebuie să le facem față, fără a încerca să punem laolaltă toate aceste niveluri. Fac o pledoarie pentru o condiție a mișcării, care e capabilă să surprindă aceste transformări. Sîntem în plină metamorfoză și această metamorfoză nu se încheie niciodată. Problema e întotdeauna cum s-o captezi, cum să o faci perceptibilă, cum s-o transmiți mai departe celorlalți ca să aibă sens. (...) Am avut peste timp senzația că multe dintre gînduri nu le dusesem pînă la capăt, pentru că nu trăisem, pentru că nu mă mișcasem, pentru că nu mă supusesem acestor transformări cărora m-am supus între timp.” 

„A gîndi înseamnă a vrea să spui lumea. A n-o lăsa să meargă înainte fără tine.” scrie Laura T. Ilea chiar la început. Iar aici „a gîndi” este sinonim cu „a scrie”. Cartea ei e și o căutare a sensului, o preocupare pentru cum și ce le lași moștenire celor mai tineri și pentru cum poate scrisul să fie un mecanism care generează sens.
Laura T. Ilea: „Din eșecurile și ratările unor experiențe rămîne un rest și-acolo începe scrisul. (...) Scrisul e acest rest care vine, de multe ori, din ratările evenimentelor importante și recompune un sens, recompune întregul. Mintea noastră e inerent fabulatorie. Nu putem să sărim dintr-un punct într-altul, ci trebuie să găsim între ele acea axă care să le lege.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Republica Moldova se pregătește pentru alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, care vor avea loc în 20 octombrie. În aceeași zi cu scrutinul prezidențial, moldovenii sînt invitați să spună dacă doresc înscrierea în Constituția Republicii Moldova a aspirației de aderare a țării la Uniunea Europeană. De ce autoritățile consideră necesară schimbarea Constituției în acest sens? Care sînt principalele teme de campanie electorală? În ce măsură sînt pregătite autoritățile moldovene să descopere și să descurajeze scheme de finanţare ilegală şi corupere venite pe filieră rusă şi menite să influenţeze votul cetăţenilor? L-am întrebat pe expertul în politici publice Andrei Curăraru, de la WatchDog, Republica Moldova. 

Andrei Curăraru: „Este un efort fără precedent din partea Federaţiei Ruse de a dezinforma, cu implicarea unui număr mare de actori, de la preoţi, la lideri de opinie locali, la jurnalişti care au devenit peste noapte politicieni dar şi prin scheme de corupere care au ţintit o cifră gigantică pentru Republica Moldova: circa 130.000 de oameni implicaţi într-un fel sau altul în scheme de corupţie, oameni care au primit sume de bani pentru a vota NU la referendum dar şi pentru a susţine un candidat la prezidenţiale. (...) Noi, la WatchDog, am identificat circa 200 de linii narative false legate de Uniunea Europeană care circulă în Republica Moldova. Încercăm sistematic să le demascăm, să le contracarăm atunci cînd le vedem promovate mai activ.”

Ce impact ar putea avea pe termen lung acest referendum asupra relaţiilor dintre Chişinău şi Transnistria, avînd în vedere contextul geopolitic sensibil?

Andrei Curăraru: „Acum avem o situaţie un pic bizară. Peste 80% din exporturile din Transnistria merg în Uniunea Europeană. Vedem o susţinere cu mult mai mică din partea Federaţiei Ruse pentru acest regim secesionist. Iar în special clanul Sheriff, care domină economic această regiune, este interesat de accesarea fondurilor de pre-aderare, de investiţii în infrastructura de acolo şi de posibilitatea de a găsi o soluţie prin care să continue activităţile economice cu UE. Or, europenizarea ar putea să creeze nişte pre-condiţii pentru Republica Moldova să-şi soluţioneze acest conflict care durează de mai mult de 30 de ani.”   

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Lipsa unui loc de muncă stabil îi face pe refugiaţii ucraineni care trăiesc în România vulnerabili la exploatare şi la traficul de persoane. Femeile singure cu copii sînt persoanele cele mai expuse și susceptibile de a intra în vizorul traficanţilor, se arată într-un studiu privind fluxurile de refugiați ucraineni și vulnerabilitățile cu privire la traficul de persoane, publicat de Fundaţia International Justice Mission (IJM). Am vorbit cu Cristina Panov şi Alex Metelchin, de la IJM, despre situaţia refugiaţilor ucraineni din România.

Cristina Panov: „Foarte mulţi (dintre cei care au răspuns la chestionar) au semnalizat exploatarea prin muncă, avînd peste 8 sau 10 ore de muncă şi condiţii neclare în contract. Ceea ce se explică în mare parte şi prin faptul că nu au un contract pe care să-l înţeleagă şi nu au servicii de traducere. Un alt aspect semnalizat de mai multe ori a fost hărţuirea sexuală şi abuzul sexual.”

Alex Metelchin: „Şi eu sînt considerat refugiat, pentru că înainte de război am trăit în Ucraina şi din martie 2022 am venit cu familia în România şi sprijinul care a fost oferit şi care încă există de la autorităţile locale şi de la ONG-uri este extrem de important. (...) Părerea ucrainenilor despre România înainte de război a fost aşa, un pic dubioasă, dar după doi ani şi jumătate, că majoritatea refugiaţilor stau în România de la începutul războiului, şi-au schimbat părerea şi acum îşi văd viitorul în România şi vor să-şi construiască viaţa aici.”

Cum credeţi că e înţeles în România fenomenul migraţiei ucrainenilor aici?

Cristina Panov: „Există deja un soi de oboseală pe acest subiect, din păcate, dar e normal, pentru că sîntem deja la mai bine de doi ani şi jumătate de la începutul războiului, nu mai e un hot topic. Însă sînt încă foarte mulţi oameni care consideră că pot ajuta şi că vor să ajute ucrainenii şi chiar se implică.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Cum apar reprezentate femeile în presa românească? Jurnaliştii Diana Oncioiu şi Vlad Stoicescu au cercetat acest subiect şi au publicat raportul „În umbra stereotipurilor: de la mamă la vampă”. De ce e important cum se raportează presa la femei? Care sînt diferenţele între felul cum prezintă femeile pe de-o parte presa locală şi pe de altă parte presa centrală? S-a schimbat ceva de-a lungul timpului în felul cum se scrie despre femei în presa noastră? Am întrebat-o pe jurnalista Diana Oncioiu.

Diana Oncioiu: „Felul în care scriem despre femei influenţează ulterior discursul public, cum ne raportăm la violenţa domestică şi cum ne raportăm la infracţiunile sexuale. Cînd scrii pe bandă rulantă articole, ştiri în care femeia este tratată ca un obiect, e foarte uşor apoi, în cazuri de violenţă domestică sau de infracţiuni sexuale, să spui că victima a fost de vină.”

Are presa şi responsabilitatea de a educa?

Diana Oncioiu: „Cred că treaba presei este de a informa responsabil. Dar cred că ajungi să te duci şi pe subiecte unde nu există dezbatere în spaţiul public. Violenţa domestică este, cred, cel mai bun exemplu. La un moment dat, jurnaliste din redacţii mainstream sau din reacţii independente au împins subiectul ăsta şi l-au pus pe agenda publică. E şi asta, pînă la urmă o formă de a face educaţie, dincolo de informare. Pentru că-ţi explică un fenomen în profunzimea lui.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Se împlinește un an de la atacul Hamas asupra Israelului, cînd militanții Hamas au ucis peste 1200 de oameni și au răpit 251. Israelul a ripostat în forță, prin atacuri cu rachete și intervenții terestre în Fîșia Gaza, cu scopul de a anihila gruparea Hamas și de a elibera ostaticii. În urma atacurilor au murit peste 41.000 de oameni. Armata israeliană a anunțat că peste 17.000 dintre cei uciși sînt luptători Hamas. Între timp, Israelul a început și o ofensivă împotriva grupării Hezbollah, din Liban. Iar Iranul a reacționat atacînd cu rachete teritoriul israelian. Ce s-a schimbat în regiune în urma evenimentelor sîngeroase derulate pe parcursul ultimului an? Care e imaginea pe plan internațional a Israelului, la un an de la atacul terorist al Hamas? Ce perspective politice sînt pentru Fîșia Gaza, devastată de atacurile israeliene? L-am întrebat pe Rufin Zamfir, analist de politică internațională.

Rufin Zamfir: „Vedem azi un stat israelian hotărît să ducă acest conflict pînă la capăt, un capăt pe care nu l-a definit, fără să ia în calcul posibilitatea unor negociri, cel puţin în această etapă. ”

Israelul și-a propus eliminarea grupării Hamas și eliberarea ostaticilor. Nu au fost eliberați toți ostaticii care mai sînt în viață. Iar eliminarea grupării militare Hamas se face cu prețul morții a zeci de mii de civili din Fîșia Gaza. Care e imaginea pe plan internațional a Israelului, la un an de la atacul terorist al Hamas?

Rufin Zamfir: „Această imagine este într-o degradare continuă. (...) Felul în care guvernul israelian a acţionat pînă acum, violenţa fără sens în unele cazuri raportate de presa internaţională, această cerbicie în a refuza dialogul – toate au lovit foarte puternic în imaginea pe care Israelul o are la nivelul societăţii. Este important să subliniem că această imagine erodată este, din păcate, pe nedrept decontată de poporul israelian. Nu de liderii politici. Şi acesta este un rău care va avea repercusiuni pe termen mediu, dacă nu lung.”

Ce perspective sînt pentru Fîșia Gaza?

Rufin Zamfir: „Din păcate pentru populaţia din Fîşia Gaza, din păcate pentru comunitatea internaţională şi pentru lumea modernă de la care pretindem că ne tragem, ce se va întîmpla acolo va fi o criză umanitară ce se va adînci probabil pînă la nişte cote echivelente cu cele mai sinistre crize pe care omenirea le-a trăit. (...) Mă tem că, la un an de la începerea acestui conflict armat, rămînem doar cu gustul amar pe care pragmatismul politic îl imprimă acţiunilor împotriva civililor.” 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Adolescente sau femei foarte tinere sînt personajele principale din povestirile Cristinei Chira. Căutările specifice vîrstei, relațiile de cuplu, tatonările, ezitările, incertitudinile, așteptările sînt explorate narativ din perspectiva lor, a tinerelor femei. Iar accentul nu e pus atît pe situații, cît pe atitudinea și reacțiile personajelor. Volumul Cristinei Chira se numește „Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor” și a apărut la Editura Polirom. Am vorbit cu autoarea lui despre perspectiva din care și-a scris povestirile, despre explorarea vîrstei adolescenței, despre muzica din carte, care însoțește ca o coloană sonoră personajele și ne-am întrebat dacă nu cumva volumul ei de debut este și un fel de replică, din perspectivă feminină, la romanul lui Ovidiu Verdeș, „Muzici și faze”, care de asemenea vorbește despre adolescență, dar din perspectivă masculină.

Cristina Chira: „Eu am crescut citind foarte mult iar lucrurile astea m-au format: modul cum erau prezentați bărbații, modul cum erau prezentate femeile, modul cum era prezentată dinamica dintre ei. Cultura are capacitatea de a ne crea scenarii de abordare a vieții, de înțelegere a vieții. Și, pentru că în adolescență dar și mai tîrziu, de fiecare dată cînd citeam cărți, fie scrise de autori români, fie în traducere, majoritatea se concentrau pe perspectiva masculină, pe ce înseamnă să fii băiat, cum se raportează băieții la fete, care sînt interesele lor, mi s-a părut că lipsește punctul de vedere feminin. Și poate că într-un fel am avut un moment de rebeliune, de frondă și am vrut să spun: uite asta gîndesc femeile, așa se raportează fetele la aceste experiențe.”

E o carte despre adolescență dar e și o carte pentru adolescenți?
Cristina Chira: „Eu nu am scris-o neapărat pentru adolescenți dar am primit un feedback foarte bun de la adolescenții cărora le-a picat în mînă. Și fete, și băieți. Ceea ce pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută. E normal să vrei să înțelegi cum gîndește celălalt gen. (...) Am avut emoții pentru că m-am întrebat dacă nu e cumva prea milenială, dacă nu cumva reperele de timp, de spațiu, reperele culturale fac poveștile greu de înțeles. Dar adolescenții care au citit au zis că au înțeles perfect despre ce e vorba, da, așa e cînd îți place un băiat, așa e cînd îți place o fată, așa e cînd te cerți cu părinții.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Profesioniștii din domeniul patrimoniului vor adopta zilele acestea „Manifestul pentru protejarea patrimoniului cultural din România”, un document care vorbește despre priorități în vederea salvării, protejării și valorificării patrimoniului. Documentul va fi adoptat în marja Summitului European al Patrimoniului Cultural, ce va avea loc la București în perioada 6-8 octombrie. Ce spune legislaţia cu privire la protejarea şi conservarea patrimoniului? De ce e nevoie de un „Manifest pentru protejarea patrimoniului cultural din România”? Cum poate deveni patrimoniul cultural sursă de cîștig economic? Ce așteptări au pentru Româniaspecialiştii din domeniu de la acest summit european care va transforma Bucureștiul în capitala patrimoniului cultural? L-am întrebat pe Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România (OAR). 

Ștefan Bâlici: „Ar fi important să aplicăm legislaţia pe care o avem. Avem o problemă serioasă cu cunoaşterea legii, în primul rînd, şi apoi cu aplicarea ei. Şi cred că merită gîndite intervenţii punctuale acolo unde ele chiar sînt necesare ca să putem face soarta patrimoniului mai bună. (...) Există un proiect, aflat undeva pe un parcurs administrativ-legislativ: ratificarea Convenţiei de la Faro a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural. Această convenţie e foarte importantă pentru că propune o nouă definiţie a patrimoniului. Patrimoniul cultural, spune Convenţia de la Faro, e format din acele resurse moştenite din trecut, identificate ca atare de comunităţi şi pe care comunităţile se angajează să le transmită către generaţiile viitoare. Deci accentul nu mai e pus pe loc, pe obiect, pe tangibil, ci pe oameni, pe comunităţi.”

Cum am putea găsi un echilibru între nevoia de modernizare şi dezvoltare a oraşelor şi nevoia de a conserva patrimoniul construit?
Ștefan Bâlici: „Nicăieri în lume şi nici la noi n-ar trebui să se pună problema acţiunii dedicate patrimoniului strict în termeni restrictivi. Cu alte cuvinte, nu ne ocupăm de patrimoniu doar pentru a impune interdicţii. Din contră, ne ocupăm de patrimoniu pentru a-l valoriza ca resursă pentru dezvoltare, dar o dezvoltare care porneşte de la respectul pentru ceea ce am moştenit. Asta sigur că înseamnă o altă paradigmă decît dezvoltarea dirijată de profit ca unică ţintă, dezvoltarea speculativă care produce distrugere, probleme sociale şi, pe termen lung, economice. Vorbim de dezvoltarea care se bazează pe o înţelegere a ceea ce există şi a potenţialului. Clădirile pot fi modificate şi adaptate, e chiar o condiţie ca ele să poată fi utilizate la exigenţele societăţii actuale pentru locuire.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  
Un produs Radio România Cultural