Timpul prezent

Probabil fiecare dintre noi are în familie sau cunoaște pe cineva care muncește sau a muncit în străinătate. Migrația economică este unul dintre fenomenele cu implicații economice și sociale considerabile pentru România ultimelor decenii. Dar în ce măsură este studiat și cunoscut? L-am întrebat pe antropologul Bogdan Iancu, unul dintre coordonatorii studiului „Sezonierii. Muncă şi identităţi în mişcare”.

Bogdan Iancu: „De multă vreme tot tatonam ideea de a continua proiectul lui Vintilă Mihăilescu, de a încerca să aducem în discuţie şi să reprezentăm ceea ce el numea ţăranul recent. Să declinăm la Muzeul Ţăranului Român din proiecte cum sînt cel al jurnalistei Elena Stancu şi al fotografului Cosmin Bumbuţ sau al lui Petruţ Călinescu şi al altor artişti care documentează migraţia. Pentru că foarte multe instituţii din România nu şi le permit. Sînt proiecte care-i angajează pe iniţiatorii lor pe termen lung să meargă pe urmele unui fenomen cu implicaţii sociale foarte consistente. (...) Cu proiectul „Sezonierii”, am încercat să încarnăm persoanele astea despre care se discută în termeni de cifre, de fenome. Am încercat să le punem un chip, să arătăm condiţiile în care lucrează şi locuiesc.”

Migrația economică are impact și la nivel social. Știm că sînt mulți copii care au crescut fără părinți, fiindcă părinții erau la muncă în străinătate. În ce măsură există interes pentru cercetarea acestui subiect: copiii care au crescut cu părinții departe?

Bogdan Iancu: „Un fenomen de o asemenea amploare ar trebui să aibă dedicat un institut de cercetare. Ar trebui să înceapă să apară şi politici şi nu doar unele care să sancţioneze, ca pînă acum. Ar trebui văzut care sînt condiţiile în care oamenii aceştia ar putea să rămînă aici sau să-şi ia copiii cu ei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

S-a lansat „Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale”, cu un accent pe consumul de cinema. Am discutat despre cîteva dintre rezultatele studiului cu Carmen Croitoru, directoarea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), şi Anda Becuţ Marinescu, co-autoare a cercetării.  

Una dintre concluzii este că „jumătate dintre participanții la studiu nu au contact direct cu ceea ce presupune consumul de produse culturale sau artistice”. Care sînt explicațiile?  

Anda Becuţ Marinescu: „Este un cumul de factori. În multe situaţii este vorba despre lipsa de acces la infrastructura culturală, uneori absentă în localităţi. Un alt obstacol este nivelul economic. Anumite produse sînt greu de accesat din punct de vedere financiar. Pentru o familie cu venituri medii, cu doi copii, consumul cultural devine prohibitiv în anumite situaţii. Şi cel mai important factor, considerăm noi, este lipsa educaţiei culturale şi a conştientizării importanţei culturii.” 

Carmen Croitoru: „Se mai petrece ceva: un tip de autoexcludere – nu e locul meu acolo, nu e statutul meu social. Uneori, neînţelegînd metafore, simboluri şi semnificaţii, mă autoexclud pentru că nu mai sînt contemporan cu lucrurile care se spun acolo. Sau mesajul nu e pe măsura problemelor mele. Dacă mesajele sînt derizorii, oamenii preocupaţi de viaţa din ce în ce mai complicată pe care o duc şi de grijile pe care le au raportat la viitorul copiilor lor se simt excluşi. Şi asta va fi o mare provocare pentru teatru şi artele spectacolului.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

După ce cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul de finanțe, liberalul Christian Lindner, și alți miniștri liberali și-au anunțat plecarea din guvern, generînd astfel o criză politică în cadrul coaliției tripartite care guvernează Germania. Profesorul Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, consideră că „e o criză politică planificată de către cele trei partide germane implicate, astfel încît nimeni să nu aibă de pierdut. Toți cei trei actori politici vor avea de cîștigat din modul în care au decurs pînă acum lucrurile în această așa-zisă criză guvernamentală, care de fapt este o soluție la finalizarea mandatului actualei coaliții-semafor, cum e numită în Germania, coaliția roșu-galben-verde între social-democrați, liberali și verzi. Un sfîrșit al coaliției pe care toată lumea îl aștepta, care era previzibil de mai multe luni, pentru că sondajele indicau o scădere alarmantă a popularității acestui guvern, dar căreia nu-i găseau o soluție de ieșire, un exit strategy. Și iată, în fine, a fost găsită modalitatea care să nu afecteze foarte mult interesele partidelor și să ofere un sfîrșit relativ demn și pentru cancelarul Olaf Scholz.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

Romanul „Prinde iepurele” de Lana Bastašić (Black Button Books, trad. Octavia Nedelcu) are în centru povestea prieteniei dintre două tinere din Bosnia, care ajung să se reîntîlnească după 12 ani de tăcere. Una dintre ele, cea care spune povestea, Sara, a trăit în Dublin în tot acest timp, iar cealaltă, Lejla, a rămas în țara natală. Vor face împreună o călătorie la Viena, prilej de fapt să călătorească în trecut, în trecutul lor comun, în trecutul recent al Bosniei. Deși nu e în prim-plan, războiul care a măcinat Bosnia e prezent în fundal, e un fel de elefant din încăpere, e ceea ce desparte și unește personajele. Lana Bastašića fost la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde am înregistrat acest interviu, tradus de Daniel Nedelcu.

Lana Bastašić: „Niciodată nu mi-am dorit să scriu o carte despre sîrbi, croați, bosniaci. Ci am vrut să scriu despre oameni. Pentru că războiul te face să nu vezi oamenii ca oameni, în primul rînd, ci să te gîndești la ei în termeni de etnie, religie, etc.”

Cum ajung oameni care trăiau în bună vecinătate să se omoare între ei, așa cum s-a întîmplat în războaiele din fosta Iugoslavie?

Lana Bastašić: „Nu știu dacă sînt capabilă să răspund la o întrebare atît de mare. Dar totul începe de la limbă și povești. Și începe cu propaganda dezumanizării celuilalt. Odată ce fascismul reușește să te convingă că cealaltă persoană nu e o persoană, că reprezintă mai puțin decît tine, cred că natura umană e în stare de orice. Nu cred în rău. Răul e ceva ce se întîmplă în basme. Dar cred că natura umană poate fi împinsă spre extreme în anumite circumstanțe. În același timp, ca oameni sîntem capabili de empatie și dragoste și cred că aceasta e lupta pe care trebuie să ne-o asumăm.”

Povestea o spune Sara, fata șefului de poliție din Banja Luka și prietena Lejlei, al cărei frate, Armin, a dispărut într-o zi fără urmă. Așa cum au dispărut mulți alți tineri bosniaci musulmani din oraș. Aici e un ecou al traumei provocate de războaiele din fosta Iugoslavie, de genocidul și crimele de război de care au fost găsiți vinovați liderii militari sîrbi. De ce ați ales să spuneți povestea prin vocea Sarei?

Lana Bastašić: „Cînd am început să mă gîndesc la această poveste, Lejla ar fi trebuit să fie personajul principal. Dar a trebuit să-mi amintesc că aceasta nu e povestea mea, pentru că nu am un nume musulman și nu am trecut prin ce au trecut acești oameni în țara mea. Deci a trebuit să-mi amintesc privilegiul meu la acel moment și a trebuit să-l includ în text. Și, de asemenea, a trebuit să-mi pun întrebarea: cine spune povestea unui război? Pentru că uneori e mult mai important să ne întrebăm cine ne spune povestea decît să ne gîndim la evenimentele care au avut loc. Am vrut ca cititorii să își dea seama că, dacă ar fi citit o carte în care Lejla ar fi fost personajul principal și naratorul, ar fi fost o cu totul altă carte.”

Romanul „Prinde iepurele”, publicat în 2018, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și a fost tradus în peste 15 limbi. 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

Liderii europeni se întîlnesc joi și vineri la Budapesta, unde vor discuta despre relațiile cu Statele Unite ale Americii, după victoria lui Donald Trump. La reuniunea Comunității Politice Europene și summitul informal al Consiliului European se va discuta și despre provocările de securitate la adresa Europei, despre migrație și despre competitivitatea europeană. Și-a anunțat prezența și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Care vor fi noile provocări de securitate pentru Europa, odată ce Donald Trump se va întoarce la Casa Albă? L-am întrebat pe Bogdan Nedea, analist de politică internațională. 

Donald Trump spunea în campania electorală că, dacă ajunge din nou preşedinte al SUA, va opri războiul din Ucraina chiar înainte de a prelua oficial mandatul, în ianuarie 2025. La ce să ne așteptăm în viitorul apropiat?

Bogdan Nedea: „Răspunsul scurt este că nimeni nu ştie. Răspunsul lung este că Donald Trump va trebui să aducă substanţă lucrurilor promise în campanie. Cel mai probabil, în primă instanţă o să se concentreze pe obiective interne, cele pentru care a fost ales: economia şi migraţia.”

Lituanianul propus pentru funcţia de  comisar european pentru apărare, Andrius Kubilius, a spus că UE trebuie să cheltuiască mai mult pentru securitate din cauza lui Putin și nu din cauza alegerii lui Donald Trump. Cum ar putea să-și întărească Europa apărarea?

Bogdan Nedea: „Apărarea este în capul agendei noii Comisii. Fie că vorbim despre politici comune, despre achiziţii comune, este evident că industria de apărare continentală este insuficientă pentru nevoile actuale. Apariţia funcţiei de comisar european pe apărare (o funcţie nouă) indică cît de mult accent se pune în momentul de faţă pe această temă. Situaţia, aşa cum este prezentată în cadrul noii Comisii, are legătură şi cu o previziune de scădere a implicării americane în securitatea europeană.” 

 Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Republicanul Donald Trump a cîștigat alegerile pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. De asemenea, republicanii au cîștigat majoritatea în Senat. Ce reprezintă victoria lui Donald Trump și a republicanilor pentru Statele Unite dar și pentru Europa și pentru politica externă a Americii? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea europeană”.

Robert Lupițu: „Există o discrepanţă foarte mare între aripile ultraconservatoare din Partidul Republican şi cele foarte progresiste, foarte la stînga din Partidul Democrat, încît s-a pierdut centrul, s-a pierdut moderaţia. Acolo e de lucrat dar nu ştiu în ce măsură Donald Trump poate veni către o abordare mai moderată. Poate de aceea democraţii au pierdut. Pentru că – este analiza mea – prin Joe Biden nu doar că se închide secolul XX în relaţiile internaţionale şi în istoria relaţiilor trans-atlantice, dar dispare şi ultima formă pe care am văzut-o la nivel de lidership de stat de discurs moderat, centrist, capabil să concilieze ambele zone ale politicii bipartizane a SUA.”

Şi Donald Trump, şi Kamala Harris au promis bunăstare. Cum va putea Donald Trump să aducă bunăstarea în familiile din zonele defavorizate, din satele şi orăşelele mici, izolate, în care a şi cîştigat, de altfel?

Robert Lupițu: „În discursul de revendicare a victoriei, Donald Trump a spus că va fi un preşedinte pentru toţi. Un om care a capitalizat politic polarizînd a susţinut un discurs în care nu şi-a criticat oponenţii politici, a vorbit despre votul popular – vedeţi cît contează în mintea lui legitimitatea politică, deci chiar zona unde a fost atacat, ceea ce înseamnă că lucrurile acestea au ajuns la el într-o formă sau alta, el a căutat să se legitimeze. Şi a folosit un termen pe care şi Joe Biden l-a folosit în discursul său de revendicare a victoriei din 2020: e momentul să ne vindecăm ca naţiune. Ceea ce va face Donald Trump în continuare va fi să readucă cît mai mult din industrie, din procesele de producţie, din servicii în economia americană.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Academia Română intenționează să reorganizeze institutele pe care le are în subordine. Din 70 de institute și centre din toată țara, 20 ar urma să-și piardă personalitatea juridică și să fie coordonate de filiale din București, Cluj, Iași și Timișoara. Reformă prin comasare? Directorul Institutului de Istorie a Religiilor Eugen Ciurtin, a reacționat public în legătură cu această reformă. I-am invitat la „Timpul prezent” pe președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și pe Eugen Ciurtin.

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Maia Sandu a cîștigat un nou mandat de președintă a Republicii Moldova, obținînd 55% din voturile exprimate duminică. Ce urmează pentru Republica Moldova? Cum va trebui să se pregătească țara vecină pentru alegerile parlamentare de anul viitor? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.

Maia Sandu a cîştigat alegerile cu o diferenţă de 10%. E un scor neaşteptat? A fost o surpriză?

Angela Grămadă: „Da, pentru că turul întîi a arătat că situaţia poate fi foarte complexă şi că e nevoie de foarte multă investiţie politică şi nu numai pentru ca lucrurile să revină la un făgaş normal. Făgaş normal pentru Republica Moldova înseamnă să redai suflu acelei idei de integrare europeană care a trecut la limită în cadrul referendumului, cu doar două săptămîni înainte de al doilea tur de scrutin. Cea mai mare surpriză, pe lîngă rezultatul obţinut de Maia Sandu, a fost reacţia publicului din Republica Moldova şi reacţia oamenilor care au plecat din ţară şi totuşi nu au uitat de Republica Moldova şi au întors lucrurile într-o direcţie total opusă faţă de cea la care se aşteptau cei care pun presiune pe Republica Moldova, din afară, şi nu doresc ca aceasta să-şi atingă obiectivele de dezvoltare şi să devină membră a Uniunii Europene.”

Ce urmează pentru Maia Sandu?

Angela Grămadă: „Prima discuţie pe care o va avea va trebui să fie în interiorul partidului care a susţinut-o (Partidul Acţiune şi Solidaritate, PAS). Ea va trebui să aibă o discuţie onestă atît cu reprezentanţii Executivului, acei miniştri care nu facilitează reforme şi politici publice, care nu dau randamentul necesar pentru această perioadă, cît şi cu colegii din PAS. (...) În momentul de faţă, cu un Guvern care e într-o scădere a popularităţii, acest partid va trebui să identifice noi lideri care să poată avea aceeaşi tracţiune în faţa electoratului. În afară de Maia Sandu, nu există în prezent figuri care să preia rolul de lideri în cadrul acestei formaţiuni politice. În şase luni avem alegeri parlamentare în Republica Moldova şi ei nu se vor putea baza exclusiv pe imaginea pozitivă a Maiei Sandu. E nevoie acum de asanarea acestei formaţiuni politice.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Scriitoarea Narine Abgarian vorbește despre cea mai recentă carte a sa tradusă în limba română, volumul de povestiri „Viața e mai dreaptă decât moartea” (Editura Humanitas Fiction, traducerea Luana Schidu), o carte despre război dar și despre supraviețuire și speranță, despre cum „viața învinge mereu moartea”. Scriitoarea vorbește în acest interviu și despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan privind regiunea Nagorno-Karabah și despre relația ei cu limba rusă, în care își scrie cărțile. 

„Să scrii despre război e ca și cum ai distruge în tine speranța. Ca și cum ai privi moartea în față, străduindu-te să nu-ți ferești ochii. Căci dacă ți-i ferești, te trădezi pe tine însuți” spuneți în carte. Cum a fost să scrieți despre război și să priviți moartea în față?
Narine Abgarian: „E întotdeauna foarte greu să scrii despre război. Și mă neliniștește, mă roade un gînd: am scris această carte cu ideea că războiul nu se va mai repeta niciodată. Am trăit cu speranța că nu va mai trebui să ne amintim aceste lucruri niciodată. Din păcate, războiul s-a extins și este o realitate căreia trebuie să-i facem față. Dar nu mă simt comod, e ca și cum aș fi mințit pe cineva că nu va mai fi război.”

Ce e universal valabil în povestea acestui spaţiu marcat de suferință de la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan?
Narine Abgarian: „Și de-o parte și de cealaltă a graniței trăiesc oameni care, în circumstanțe extrem de grave pentru ei, încearcă să-și continue existența, să trăiască. Oamenii ăștia au niște visuri extrem de simple: să aibă ceva de mîncare, să aibă de lucru, să-i aibă pe cei dragi aproape, să nu sufere, să nu fie bolnavi. E vorba despre oameni care încearcă să-și găsească bucuria în lucrurile mărunte.”

Erați la Moscova cînd trupele rusești au intrat în Ucraina. Ați plecat de acolo în Armenia iar acum trăiți în Germania. Cum vă raportați acum ca scriitoare la limba rusă, în care vă scrieți cărțile?
Narine Abgarian: „Mi-am pus întrebarea asta de mult, înainte de războiul din Ucraina. Cînd au picat turnurile gemene, din SUA, m-am întrebat: ce reușește să facă teroristul din tine? Face să-ți fugă pămîntul de sub picioare, te face să-ți fie frică de tot ceea ce e în jurul tău, te face să nu mai ai nici un reper? Și, după ce-a izbucnit războiul din Ucraina, m-am întrebat: ce-ar trebui să alegem noi? Să ne lipsim de muzica lui Ceaikovski, de cărțile lui Dostoievski și Tolstoi, implicit de limba rusă, în cazul meu? Sau să păstrăm această moștenire culturală în ciuda a ceea ce face Putin și să-i demonstrăm că putem merge mai departe? Eu cred că oamenii au mai multe drepturi la aceste lucruri frumoase pe care le-am enumerat decît un dictator care încearcă prin toate mijloacele să rămînă la putere. De aceea n-o să-i lăsăm nimic, o să luăm tot ceea ce ni se cuvine.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Un sfert dintre tinerii din România consideră că dictatura ar putea fi mai bună decît democrația „în anumite condiții”, se arată în studiul „Opinii, temeri și aspirații ale tinerilor într-o Românie a inegalităților sociale”, realizat de Fundația Friedrich Ebert. De asemenea, 41% dintre tineri consideră că ar fi bine pentru România să aibă un lider puternic, „care să nu își bată capul cu Parlamentul și cu alegerile”. Totodată, NATO este instituția în care tinerii au cea mai mare încredere, urmată de armată și Uniunea Europeană. Acest raport face parte dintr-o serie de studii privind opiniile tinerilor din 12 țări din sud-estul Europei. Am discutat cu unul dintre autorii săi, Gabriel Bădescu, profesor de științe politice și director al Centrului pentru Studiul Democrației la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Aflăm din studiu că „rata abandonului școlar din România este cea mai mare din UE, de 16%, în creștere între 2019 și 2023. Diferențele între urban și rural sunt uriașe: 31% în rural și 5% în urban”. De ce atît de mulți tineri români renunță la școală?

Gabriel Bădescu: „România e o ţară atipică şi, în multe privinţe, atipică într-un sens prost. Diferenţele acestea între urban şi rural nu se întîlnesc în alte ţări europene. Sînt de fapt două Românii. Noi vedem adesea medii, venit mediu, şomaj mediu, abandon şcolar mediu dar de fapt între urban şi rural diferenţele sînt foarte mari. Ce ne spun aceste date este că instituţiile româneşti nu reuşesc să reducă din decalaje ci, dimpotrivă, acestea cresc progresiv în timp şi asta e o problemă. (...) În primul rînd, în rural aproape că nu există licee. Deci copiii din rural, cînd termină şcoala acolo, trebuie să se mute la oraş şi asta înseamnă costuri mari, un efort mare pentru familiile din rural, care din start tind să fie mai sărace decît cele din urban. Apoi e şi o problemă de calitate a şcolii. Şcolile din rural tind să aibă dotări mai puţine şi tot mai mulţi profesori care nu sînt calificaţi.”

Ce schimbări ar putea contribui la o stabilitate, mai ales a celor tineri?

Gabriel Bădescu: „Un lucru cu totul neaşteptat este faptul că România a crescut ca populaţie în ultimii doi ani şi asta vine ca urmare a unei migraţii de întoarcere – cetăţeni care se întorc – şi a creşterii imigraţiei. Probabil că nu e sustenabil acest trend dar e cumva un fapt legat de creşterea economică foarte consistentă din ultimii ani. Sînt tot felul de indicatori economici care descriu o imagine de ansamblu pozitivă. Dar în acest context, şi subliniem lucrul ăsta în studiu, tinerii nu se află printre cîştigătorii trendului de creştere. Indicatorii care se referă la calitatea vieţii tinerilor sînt sub medie. Tinerii sînt o categorie care nu beneficiază din plin de schimbări. Ăsta e un aspect important. Al doilea este că o societate care creşte economic, precum cea românească, dar care nu investeşte în calitatea instituţiilor şi, în particular, în educaţie, nu are parte de o creştere sustenabilă.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural