Timpul prezent

Ce este Mişcarea Legionară sau Legiunea Arhanghelul Mihail? Cine au fost şi ce au făcut Corneliu Zelea Codreanu şi mareşalul Ion Antonescu? Zilele acestea e necesar, mai mult ca oricînd în istoria postdecembristă a României, să ne amintim de crimele orchestrate de Mişcarea Legionară şi mareşalul Antonescu, de antisemitism şi Holocaust. Istoricii Adrian Cioflâncă şi Dorin Dobrincu vorbesc despre acest capitol întunecat din istoria noastră. 

Adrian Cioflâncă: „Mişcarea antisemită are tradiţii mai vechi de perioada interbelică, povestea datează încă de la fondarea statului român modern. Constituţia de la 1866 a fost modificată în Adunarea Constituantă sub presiunea unei mişcări de stradă antisemite. Iniţial, Adunarea Constituantă intenţiona să acorde drepturi cetăţeneşti evreilor. Antisemiţii, care erau surprinzător de bine organizaţi şi articulaţi discursiv la 1866, s-au mobilizat, au scris petiţii, au adunat mii de semnături, au mobilizat oameni politici în Adunarea Constituantă, au adunat o mulţime agresivă la uşile Adunării şi i-au presat pe oamenii politici, care au cedat prea repede şi au modificat articolul din Constituţie care acorda drepturi evreilor, creînd o problemă care va dura decenii la rînd. În 1866, după ce a obţinut schimbarea Constituţiei, mulţimea agresivă de la Adunarea Constituantă s-a pornit şi a distrus Templul Coral. Aşadar avem un păcat originar al statului român modern care apoi s-a tot repetat, au fost o mulţime de episoade violente despre care nu învăţăm în manuale, dar problema de aici porneşte.”

Dorin Dobrincu: „Pe această bază, care vine din secolul al XIX-lea, după Primul Război Mondial, în consonanţă cu ce se întîmpla în multe alte ţări din Europa, şi în România se dezvoltă o mişcare antisemită, xenofobă, general vorbind, dar cu accent pe antisemitism, şi în cele din urmă profund antidemocratică. Mai întîi, în 1923, a fost înfiinţată la Iaşi o organizaţie politică numită Liga Apărării Naţional-Creştine, condusă de profesorul A. C. Cuza de la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene. Această Ligă intră în Parlament, are o bază importantă electorală în special în Moldova centrală şi de Nord dar şi în alte locuri din România. Din partidul acesta a făcut parte şi un profesor de la liceul din Huşi, Ion Zelea Codreanu. Fiul acestuia (Corneliu Zelea Codreanu) s-a desprins din Liga Apărării Naţional-Creştine în 1927 şi a format o grupare politică pe care a numit-o Legiunea Arhanghelul Mihail. În perioada anterioară a avut loc un şir de violenţe care s-au manifestat foarte vizibil în mediul studenţesc, nu doar la Iaşi, ci şi la Cluj, la Bucureşti, la Oradea. S-a constituit această organzaţie care a devenit foarte violentă. De altfel, însuşi Codreanu a fost implicat personal în violenţe. În 1924 l-a asasinat pe treptele Tribunalului din Iaşi pe prefectul de poliţie Constantin Manciu. El a invocat că era în legitimă apărare. Legitimă apărare cu revolverul în buzunar!”

Adrian Cioflâncă: „Legionarii şi cuziştii ştiu să exploateze frici, într-o manieră pe care o vedem repetată astăzi. De exemplu, au formulat echivalentul a ceea ce astăzi se cheamă „teoria marii înlocuiri”. Speriau populaţia că evreii vor înlocui elitele creştine din România, pentru că ei se aflau în număr mai mare pe băncile universităţilor decît populaţia creştină, majoritar rurală, că vor înlocui meşteşugarii, întreprinzătorii şi comercianţii români în activităţile economice, că vor domina sistemul bancar.”

 În România avem o lege care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Legea sancţionează şi negarea Holocaustului. 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Noul parlament georgian a avut luni prima ședință de la alegerile din octombrie. Politicienii din opoziție care au cîștigat mandate în Parlament și președinta Salome Zurabișvili au boicotat ședința. Mai mult, președinta Georgiei a solicitat anularea rezultatelor alegerilor din octombrie. Conform rezultatelor anunțate de Comisiei Electorale Centrale, partidul Visul Georgian a obținut 53,93% din voturi iar opoziția pro-europeană 37,97%. Sînt proteste în Georgia de mai multe săptămîni, oamenii acuză fraude extinse la vot. Vorbim despre situaţia din Georgia cu analistul politic Cătălin-Gabriel Done, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, şi jurnalistul şi analistul politic Mihai Isac, expert în zona Mării Negre.

Există dovezi că alegerile din Georgia au fost fraudate?

Cătălin-Gabriel Done: „Există dovezi în acest sens, ele au fost documentate şi de către organisme internaţionale, inclusiv de Uniunea Europeană şi de partenerii internaţionali ai Georgiei. Am văzut şi declaraţii din partea congresmenilor americani cu privire la corectitudinea acestui scrutin. Cred că vorbim de o încercare clară a Rusiei de destabilizare a situaţiei politice din Georgia, a societăţii georgiene. Georgia era considerată povestea de succes a parteneriatului estic, a intergrării europene a regiunii, lucru care nu convine Kremlinului. Pentru că doctrina sa de politică externă vorbeşte foarte clar de păstrarea sferelor de influenţă din fosta Uniune Sovietică.”

Mihai Isac: „Opoziţia politică de la Tbilisi a anunţat că nu va accepta aceste mandate. Actuala conducere pro-rusă de la Tbilisi a făcut presiuni imense asupra unor deputaţi individuali pentru a-i corupe, pentru a încerca să-i forţeze să accepte aceste mandate. Există anumite informaţii cu privire inclusiv la ameninţări la adresa membrilor de familie ai unor asemenea deputaţi. Prin faptul că reprezentanţii opoziţiei refuză să preia aceste mandate, practic nu fac decît să-şi continue strategia de a nu recunoaşte aceste alegeri, viciate din foarte multe puncte de vedere.”

Apasă PLAY ca să asculți interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Doamna președintă sau doamna președinte? Doamna doctor, doamna doctoră sau doamna doctoriță? Despre feminizarea substantivelor care denumesc funcții și profesii vorbim cu lingvista Rodica Zafiu și scriitoarea și activista feministă Laura Grünberg. Recent, un afiş destinat promovării unui eveniment cultural a stîrnit nu doar curiozitate ci şi, pe alocuri, indignare. Art Safari ne invită la expoziţia „Femeile pictore și sculptore”. Forma acestor substantive este preluată din denumirea asociației „Femeile pictore și sculptore”, înființată în 1916. 

De ce avem dificultăţi sau ezitări pentru a feminiza unele substantive care denumesc profesii sau funcţii?

Rodica Zafiu: „Pur şi simplu pentru că la unele nu exista o formă feminină. Ea a apărut în timp, pentru că profesia însăşi nu era îndeplinită de femei şi la un moment dat a fost şi atunci s-a simţit nevoia acestei forme. Situaţiile sînt foarte diferite. Cuvinte intrate de mult în limbă, împrumuturi culte, au avut foarte repede feminine şi nimeni nu se mai miră – noi spunem de multă vreme „autor” şi „autoare”, „scriitor” şi „scriitoare”, „prozator şi prozatoare”, deci avem modele foarte bine fixate. La unele cuvinte mai noi sau mai puţin folosite formele feminine nu existau de la început. În plus, există în limba română mai multe posibilităţi, mai multe sufixe care formează femininul, de la „-ă”, cel mai neutru, la „-iţă”, care e perceput de unii ca uşor peiorativ sau colocvial, pentru că se face şi o apropiere de sufixul diminutival „-iţă”, la „-esă” sau „-oaică”, care în mod clar au conotaţii populare. Deci, existînd această variaţie, existînd, în acelaşi timp, nevoia de a forma substantive feminine, e o oscilaţie. Pînă la urmă formele se fixează, ne obişnuim cu ele, chiar dacă există o perioadă mai veche sau mai nouă de dibuiri.”

Laura Grünberg: „Eu privesc limba ca pe o instituţie socială. Faptul că nu au fost feminizate anumite substantive care denumesc profesii ţine de o dinamică şi de o situaţie istorică, politică, economică pe care trebuie s-o avem în vedere şi asta duce la stereotipuri, prejudecăţi, care ne fac să considerăm că nu sună bine, dincolo de ce poate să ne spună un specialist. (...) Noi spuneam că nu ne dau voie dicţionarele, dar se pare că dicţionarul, cuvintele pe care le folosim sînt expresia gradului nostru, ca societate, de conservatorism.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Scriitoarea Kapka Kassabova ne propune în volumul „Frontiera” o călătorie de-a lungul graniței unde Bulgaria se învecinează cu Turcia și Grecia. În periplul ei, autoarea cunoaște oamenii locurilor, adevărate personaje care îi dezvăluie istoriile acestui spațiu complex, marcat de traume colective dar și de povești despre supraviețuire. Cartea „Frontiera” este ea însăși o construcție de frontieră: între ficțiune și literatură de călătorie, între relatare jurnalistică și carte de istorie și se citește ca un roman de aventuri. 
Kapka Kassabova a participat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde a fost înregistrat acest interviu, tradus de Sorina Chiper.

În periplul dumneavoastră ați cunoscut oamenii locurilor, adevărate personaje, care v-au spus poveștile lor și poveștile acestui spațiu complex. Cum v-ați apropiat de ei și i-ați convins să vă vorbească?
Kapka Kassabova: „S-a întîmplat firesc, pentru că am petrecut ceva vreme în acele spații, nu am trecut rapid, ca un simplu jurnalist. Și am fost interesată la modul real iar oamenii au fost foarte generoși și deschiși să-și împărtășească poveștile de viață cu mine. Există și un alt aspect: și anume că partea periferică a Bulgariei, a Turciei, a Greciei e uitată de oamenii de la centru, din orașe. Oamenii care trăiesc în asemenea zone nu sînt obișnuiți să fie văzuți. Nimeni nu-i întreabă voi ce mai faceți, cum vă merge, ce se întîmplă aici? Și-n această călătorie pe graniță am învățat să-i ascult cu adevărat pe oameni. Uneori asta e tot ce trebuie să faci: să asculți și să fii prezent.”

Cum să citim „Frontiera”: ca pe un reportaj literar, ca pe un jurnal de călătorie, ca pe o carte de istorie?
Kapka Kassabova: „Mai mult decît orice, e o carte despre experiența umană. E o carte în care cititorul e invitat să exploreze, așa cum eu însămi am explorat, o carte în care cititorul e invitat să gîndească, să simtă și să vrea să schimbe ceva.”

În adolescență ați emigrat din Bulgaria în Noua Zeelandă. Acolo ați studiat franceza, rusa și engleza. În 2005 v-ați stabilit în Scoția, unde trăiți și în prezent. Scrieți în engleză. Cum vă raportați la propria dumneavoastră identitate, compusă în spații atît de diverse?
Kapka Kassabova: „Cred că se discută foarte mult în zilele noastre despre identitate. După aceste călătorii în patria mea natală, în Balcanii mei de origine, mi-am dat seama că adevărata mea patrie este pămîntul viu. Și, mai ales după ultima carte din tetralogie, o carte despre viața pastorală, mă identific mai mult cu alte ființe vii decît cu un construct politic. Cred mai degrabă că sîntem ceea ce iubim și sîntem acel loc căruia îi aparținem. Iar pentru mine acel loc este pur și simplu natura vie.”

„Frontiera” este primul volum dintr-o tetralogie din care mai fac parte volumele „To The Lake”, „Elixir” și „Anima”.
„Frontiera” a apărut în limba română la Pandora M, în colecția Anansi, în traducerea Onei Frantz.

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Conform rezultatelor prezentate în „Barometrul de consum cultural 2023”, recent lansat, 22% dintre respondenți au citit între 1 și 5 cărți în ultimul an, 13% au citit între 6 și 10 cărți și 10% 12 cărți sau mai multe. România este de ani de zile pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la consumul de carte, conform datelor Eurostat. De ce nu avem nici acum politici publice de promovare a lecturii la nivel național? Cum ar trebui să arate asemenea politici? I-am întrebat pe Ioan Matei, directorul Direcției Politici Culturale de la Ministerul Culturii, de la Ministerul Culturii, şi pe scriitorul și sociologul Dan Lungu.

 Dan Lungu: „Pentru promovarea lecturii nu-i suficient Ministerul Culturii. Ai nevoie de Ministerul Educaţiei, obligatoriu, pentru a începe din şcoli şi chiar de la preşcolari. Ai nevoie de Ministerul Familiei, fiindcă foarte multe proiecte în alte ţări pornesc din maternităţi, de la trusoul pe care-l primeşte copilul. În acel trusou să fie obligatoriu şi gratuit o carte de colorat sau o carte de poveşti. Dacă gîndim pe termen lung, e insuficient să ne concentrăm doar pe Ministerul Culturii, fiindcă aici e nevoie de un set de măsuri în general politice, gîndite şi finanţate la nivel politic, unde fiecare trebuie să-şi facă partea.”

Alte țări au de mulţi ani politici publice de promovare a lecturii sau consideră cartea un produs de bază. Ce am putea prelua din experiența lor?

Ioan Matei: „S-a vorbit şi la noi în ultimii ani despre acele vouchere pentru cărţi. Mă gîndesc  şi sper că de anul viitor vor urma patru ani de linişte din punct de vedere electoral şi, pentru că avem un protocol cu Ministerul Educaţiei, poate se vor găsi bani în bugetul de anul viitor încît să se acorde astfel de vouchere, cu precizarea clară: strict pentru cărţi. Şi, dacă omului i se oferă o sumă de bani din care să achiziţioneze doar cărţi, probabil că ele vor fi şi citite.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Alertă de atac aerian semnificativ la Kiev. Mai multe ambasade au fost închise temporar iar altele – cum e cea a României – și-au redus activitatea. Alerta vine la o zi după ce Ucraina a folosit, pentru prima dată, rachete ATACMS într-un atac asupra zonei Kursk, după ce președintele american Joe Biden a aprobat folosirea de către Ucraina a acestor sisteme pentru a lovi ținte din Rusia. Tot astăzi, Ucraina a folosit pentru prima dată și rachete britanice Storm Shadow, tot împotriva unor obiective militare din Rusia. Președintele Vladimir Putin a semnat marți un decret de modificare a doctrinei nucleare, care prevede că un atac împotriva Rusiei din partea unui stat non-nuclear dar sprijinit de un stat nuclear, va fi considerat un atac comun contra Rusiei și orice atac din partea unui stat membru al alianței va fi considerat un atac al întregii alianțe și permite un răspuns nuclear din partea Rusiei. Am vorbit despre toate acestea cu invitatul nostru, Rufin Zamfir, analist de politică internaţională.

Rufin Zamfir: „Dacă analizăm situaţia de pe front, în special în ceea ce priveşte poziţionările forţelor ucrainene şi capacitatea Ucranei de a menţine linia frontului acolo unde e acum, dacă adăugăm factorul vreme – se apropie iarna, un anotimp în care statul în tranşee e mult mai dificil –, dacă analizăm toate aceste lucruri şi le punem în perspectiva în care statele vestice realmente acordă un sprijin Ucrainei, nu doar să menţină linia frotului, ci şi să cîştige acest război nedrept început de Rusia, şi dacă adăugăm perspectiva schimbării ce va urma la Casa Albă în ianuarie, consider că acesta este ceasul al doisprezecelea. Decizia administraţiei Biden de a debloca folosirea armamentului de către Ucraina pentru a lovi ţinte în interiorul Rusiei e o decizie mult prea mult aşteptată şi mult prea necesară pentru susţinerea eforturilor de război ale Ucrainei.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

La cîteva zile după ce a fost votat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump a făcut deja cîteva numiri controversate pentru viitoarea lui echipă. De pildă, nominalizarea lui Matt Gaetz pentru funcția de procuror general transmite mesajul clar că Trump intenționează să zguduie establishmentul, conform BBC. Cine sînt oamenii de care se va înconjura cînd va reveni la Casa Albă? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Auzim adesea că nu contează atît liderul, cît oamenii din echipa sa. Într-un regim prezidenţial puternic, cum e cel din SUA, unde preşedintele e şi şef al guvernului, e încă şi mai important profilul acestor oameni, care acţionează în numele preşedintelui, ca o prelungire a sa. Putem spune că un mandat prezidenţial depinde de această echipă restrînsă de secretari de stat şi de consilieri?

Camil Pârvu: „Da. Şi Trump se gîndeşte chiar la acest lucru. În primul mandat a avut o garnitură de personal politic, de oameni pe care s-a bazat şi care nu i-au îndeplinit întocmai intenţiile şi dorinţele. Este foarte important să ţinem minte acel prim mandat pentru a înţelege ce încearcă acum să facă Donald Trump. Unde i s-a părut lui că a eşuat în primul mandat este tocmai în capacitatea de a controla oamenii pe care i-a numit. Dacă ne aducem aminte de 2016, alegerea lui a fost o surpriză inclusiv pentru el. Atunci nu a avut o echipă cu adevărat rodată şi a trebuit să se bazeze pe propunerile avansate de Partidul Republican sau de diverse agenţii. Şi toate aceste nume de care s-a înconjurat s-au întors împotriva lui, în final. De data aceasta are un mandat mai puternic decît prima dată, are întregul spectru al instituţiilor federale americane, cu o majoritate favorabilă, are votul popular şi el consideră că are un mandat. Va insista să-şi numească oamenii cu care să-şi ducă la îndeplinire mandatul şi să nu aibă acel eşec parţial din primul mandat, cînd o parte dintre oamenii pe care se baza s-au întors împotriva lui, l-au blocat sau au amînat, au redirecţionat politicile şi intenţiile lui.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

În Georgia au avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute noi proteste, după ce Comisia Electorală a anunțat rezultatele finale ale alegerilor din octombrie, conform cărora partidul Visul Georgian a obținut 53,93% din voturi. Opoziția pro-europeană, care a fost votată de 37,97% dintre alegători, conform rezultatelor anunțate, a declarat că renunță la mandatele obținute pentru Parlament și acuză că votul a fost furat. Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, cere organizarea de noi alegeri. În regiunea separatistă Abhaziaau fost de asemenea proteste față de un acord cu Rusia care urma să le permită companiilor rusești să investească în regiune. Despre situația din Georgia am vorbit cu Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.

Dincolo de acuzații, există dovezi ale fraudei, există probe că voturile au fost furate de partidul aflat la putere, Visul Georgian?
Angela Grămadă: „Deși misiunea de observare a OSCE a avut un raport cu un conținut evaziv, fără a spune direct că voturile au fost fraudate, totuși există foarte multe ONG-uri care monitorizează alegerile și care susțin că probele aduse de ele, evidente, nu au fost acceptate de Comisia Electorală Centrală din această țară. De asemenea, și observatorii internaționali, în afară de misiunea OSCE, au spus același lucru sau au subliniat că acele ONG-uri din interior trebuie să fie ascultate, pentru că probele lor sînt evidente. A existat și o acțiune a societății, „Votul meu”, care a monitorizat din inițiativă proprie, nefiind susținută financiar de vreo organizație internațională sau din interiorul țării, care a prezentat dovezi. Dar Comisia Electorală Centrală le-a respins ca fiind insuficiente sau nefondate. De aceea, atît opoziția, cît și Salome Zurabișvili, președinta Georgiei, insistă ca aceste alegeri să fie anulate și să fie organizate alegeri noi.”

După confirmarea de către Comisia Electorală Centrală a acestui scrutin, există și alte căi de atac legale, cu privire la alegeri?
Angela Grămadă: „După prezentarea raportului, pe 15 noiembrie, conform legislației în vigoare, Parlamentul georgian ar trebui să se întrunească în decurs de zece zile. Asta înseamnă că prima ședință a noului legislativ de la Tbilisi ar trebui să aibă loc pe data de 25 noiembrie. Mai există o prevedere legală, conform căreia, dacă nu se găsesc 100 de deputați care să-și ridice mandatele, atunci parlamentul nu este legitim și nu are bază să fie declarat funcțional. În momentul de față, 53% din voturile exprimate înseamnă 89 de mandate. Visul Georgian are 89 de mandate. Pentru ca parlamentul georgian să fie declarat legitim, trebuie să existe 100 de mandate. Formațiunile politice (de opoziție) și-au dat seama de acest lucru și au declarat că nu-și vor ridica mandatele de deputat.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  
Un produs Radio România Cultural  

Defne Suman ne spune în „Tăcerea Șeherezadei” povestea Smirnei (Izmirul de azi), din perioada destrămării Imperiului Otoman. Orașul-port de la Marea Egee în care au trăit în pace și bunăstare greci, armeni, turci, evrei, francezi, britanici, italieni, un fel de paradis terestru, a fost distrus în mare măsură de Marele Incendiu din 1922, de la finalul războiului greco-turc. Zeci de mii de oameni, greci și armeni, au murit atunci sau au fost uciși. Povestea este spusă din perspectiva unei femei care trece prin ororile istoriei și pune în cuvinte ceea ce nu trebuie uitat. În vocea ei se topesc și vocile altor personaje feminine, astfel că avem în acest roman o perspectivă pe care nu o găsim în cărțile de istorie.
Defne Suman a participat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde a fost înregistrat acest interviu, tradus de Sorina Chiper.

De ce v-ați oprit asupra acestui episod sîngeros din perioada destrămării Imperiului Otoman şi din istoria mișcărilor naționaliste?
Defne Suman: „Locuiam în Grecia cînd am început să scriu la această carte. Și pentru prima dată am auzit o altă poveste despre Smirna, diferită de cea pe care am învățat-o la orele de istorie. A fost ca și cum mi-aș fi scos o haină și aș fi purtat-o pe dos. Auzeam aceeași poveste de pe partea cealaltă a Mării Egee. Și, dacă povestea pe care o știam eu era neagră, povestea nouă, pe care o auzeam de pe cealaltă parte a malului, era albă. Ceea ce m-a făcut să mă gîndesc că probabil există multe alte culori, la mijloc. Așa am decis să scriu povestea Smirnei.”

Ați ales să spuneți povestea Smirnei, a mișcărilor naționaliste, a Marelui Incendiu din perspectiva unei voci feminine în care se topesc și vocile altor femei. Ce aduce perspectiva femeilor asupra evenimentelor istorice?
Defne Suman: „Cred că doar rescriind istoria prin vocile personajelor feminine, ale femeilor care au acționat în istorie, nu neapărat la nivel politic, pentru că politica este teritoriul bărbaților, putem găsi un spațiu comun unde diferențele nu mai sînt subliniate, ci lăsate deoparte și, în schimb, asemănările sînt îmbrățișate. Și exact de acest lucru avem nevoie astăzi: să ne îmbrățișăm asemănările și nu să ne mai concentrăm atît de mult pe diferențe.”

Personajul principal, o Șeherezadă mută vreme de 52 de ani, este o femeie care a străbătut secolul XX, a fost foarte aproape de moarte de mai multe ori iar pe parcursul poveștii se transformă într-o figură mitică. Se naște dintr-o mamă pe jumătate franțuzoaică, pe jumătate grecoaică și un tată turc, e crescută de o familie de greci, e salvată de un turc și familia lui – identitatea ei se compune deci din mai multe etnii, la fel ca identitatea orașului Smirna. Într-o scenă simbolică, se identifică cu amazoana care a fondat orașul și i-a dat numele. Și, la fel ca orașul Smirna, arde și renaște. Cum ați construit acest personaj atît de puternic?
Defne Suman: „Așa este, am vrut să am toate componentele Smirnei în această fată. Poate unii se întreabă de ce am avut nevoie de un tată grec pentru Edith și de un iubit turc pentru Edith. Am avut nevoie de acest ADN. În două locuri din roman Edith spune că, dacă ar fi avut o fiică, ar fi numit-o Smirna. Și, cînd Panagiota aleargă prin flăcări și apare acel cal, ea își spune «Eu sînt Smirna, luptătoarea amazoană». Într-adevăr, Șeherezada e Smirna.”

„Tăcerea Șeherezadei” a apărut la Humanitas Fiction, în traducerea Irinei Bojin.

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

Uniunea Europeană a adoptat un set de legi privind conținutul online, legi care se concentrează pe protejarea drepturilor fundamentale ale tuturor utilizatorilor și pe stabilirea unor condiții de concurență echitabile. Cum se vor aplica aceste norme la nivelul Uniunii Europene și în fiecare țară? L-am întrebat pe Bogdan Manolea, de la Asociația pentru Tehnologie și Internet, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor. Recent, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România a organizat conferinţa „Reglementarea conţinutului digital – de la Uniunea Europeană la proba practică în România”.

Bogdan Manolea: „Domeniul internetului este de mult reglementat în mod unitar la nivelul Uniunii Europene, face parte din piaţa serviciilor care intră sub tratatul UE şi este foarte bine că e aşa. Pentru că altfel, România nu ar fi avut nici o putere de a impune nişte reguli giganţilor globali din domeniu.”

Este Uniunea Europeană capabilă să genereze legislație la timp pentru a ține pasul cu evoluția din domeniul tehnologiei, cu toate noutățile care apar în ritm tot mai accelerat în acest domeniu?

Bogdan Manolea: „Uniunea Europeană încearcă să facă lucrul acesta dar problema nu e neapărat la text şi la legislaţie, ci la aplicarea ei. Mi se pare că stăm foarte mult să discutăm despre text, dacă e necesar sau nu, dar interesul e din ce în ce mai scăzut în momentul în care vorbim despre aplicarea legii pe termen mediu şi lung.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural