Timpul prezent

De Ziua Culturii Naţionale vă propunem un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu despre literatura sa şi succesul romanelor sale în străinătate, despre traducătorii lui, despre cititori, precum și despre rolul și rostul scriitorului în lumea de azi. Discuția a fost înregistrată la Librăria Humanitas de la Cișmigiu în decembrie 2024.

Mircea Cărtărescu: „Sînt două feluri de lucruri pe lume. Unele care te fac să poți trăi, cum este industria, cum este agricultura. Îți dau mijloace de trai. Și alte lucruri îți dau motive de trai. De acest fel este arta. Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta nu-ți dă nici mîncare, nici băutură, dar îți dă a reason to be alive. Este un motiv ca să rămîi viu. Este o bucurie care depășește concretețea jignitoare a lumii, a materiei. Plutește deasupra ei. Și prin asta ne trage și pe noi. Este un fel de antigravitație. Arta te ridică, te înalță. Cred că toți avem nevoie de acest lucru.”

Nevoia de poveste, de ficțiune, probabil că nu va dispărea. Doar că azi, această nevoie pare să fie satisfăcută, în tot mai mare măsură, de alte medii, de rețelele de socializare, de pildă, unde narațiunea se reduce tot mai mult, oamenii ajung să nu mai aibă răbdare nici cîteva minute să citească un text, ba chiar nu mai au răbdare să citească, ci consumă doar clipuri, cu cît mai scurte, cu atît mai bine. Ce soartă credeți că va avea literatura în lumea în care se consumă clipuri de sub un minut?

Mircea Cărtărescu: „Niciodată nu s-a citit mai mult decît în clipa de față. Umanitatea a crescut enorm, prin urmare a crescut și numărul cititorilor. În secolul al XIX-lea erau mult mai puțini cititori, nu mai vorbesc de secolele precedente. Părerea mea e că tot ce e de calitate e de nișă. Cum se zice, lucrul scump e și în cantitate mică. Eu cred că întotdeauna literatura a fost de nișă. Nu a existat o epocă în care literatura era pe toate drumurile. (...) Cred că în societatea noastră există un nucleu dur de cititori – aș zice între 50.000 și 200.000 de români care citesc cărți de toate felurile –, un grup de oameni bine educat. Pentru că educația face diferența. Nu vom dispărea ca artiști pentru că sînt tentațiile mari, pentru că sînt rețelele de socializare. Vom rămîne autori de nișă, care nu vom avea milioane de auditori, precum influencerii, nici nu vrem lucrul ăsta. Eu nu cred că un autor are nevoie de mai mult de 10.000-15.000 de oameni care să-i citească cărțile. Dacă vrei să ai mai mulți, trebuie să faci concesii. Cu foarte puține excepții. Cîțiva mari scriitori într-adevăr se întîmplă să aibă milioane de cititori.”

E, totuși, o pierdere semnificativă de influență a scriitorilor, a intelectualilor publici, în favoarea acestor influenceri de pe rețelele sociale. Cum și-ar putea recîștiga scriitorii și scrisul influența?

Mircea Cărtărescu: „Influența scrisului e de alt fel. Niciun influencer nu va ajunge vreodată un profet care să împingă națiunea într-o direcție sau alta. El, de unul singur. Pe când un scriitor are șansa să fie influencer pentru generații întregi de oameni. Eminescu a fost un influencer de când a început să scrie și până astăzi. El nu a terminat după moarte să fie influencer, dimpotrivă, a fost din ce în ce mai mult. Să ne gândim la Homer: acum 3.000 de ani și-a cîntat epopeile. Cum Dumnezeu au durat 3.000 de ani? Pentru că ăsta este unul dintre miracolele literaturii: literatura nu este pentru un moment – am făcut o mișculație în TikTok și a ieșit un președinte. Literatura poate să țină sute de ani, poate să influențeze oameni, nu numai de aici. Literatura se întinde în timp și spațiu, mult mai mult decît orice fenomen contemporan. Ea pare diminuată astăzi dar eu cred că o scriere cu adevărat mare și importantă nu poate dispărea.” 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

România se confruntă cu o situație economică dificilă: inflație ridicată, încetinire a creșterii economice și un deficit bugetar semnificativ. Sînt trei indicatori importanți care măsoară starea de sănătate a economiei – și care, pentru România, arată un risc crescut de turbulențe. Sîntem deja în criză? La ce să ne aşteptăm în 2025? „Petrecerea s-a terminat!”, avertizează profesorul de economie Radu Crăciun.

Dacă ne uităm în jurul nostru, în Europa, vedem că peisajul e asemănător în multe locuri. Stagnare sau chiar recesiune și inflație par să fie simptome care se repetă. Ce e diferit în România? Prin ce se distinge situația economică de la noi?

Radu Crăciun: „România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. România are cel mai mare defict bugetar din Uniunea Europeană. În UE inflaţia este undeva între 2% şi 3%. La noi a fost, anul trecut, de 5,1%. Pe de altă parte este un context dificil pentru România din perspectiva unei încetiniri economice. Economia României e o economie deschisă, care exportă foarte mult, care se află pe lanţuri de furnizare către companii situate în Germania, în Franţa... În măsura în care aceste economii încetinesc, asta, fără doar şi poate, se va propaga şi-n economia românească, care va încetini la rîndul ei. Pentru că cererea pentru produsele şi serviciile ei va fi în scădere. Acest amestec e potenţial exploziv. Spunînd potenţial vă răspund indirect la întrebarea dacă sîntem în criză. Nu cred că sîntem încă în criză dar este un risc de a intra în criză. Pentru că, pe de-o parte avem această încetinire economică iar pe de altă parte avem acest deficit bugetar foarte mare, care se cere finanţat prin împrumuturi şi în paralel avem şi o inflaţie care scade mai lent decît se aştepta Banca Naţională, care prevedea o inflaţie de 4,9%.”

Ce ar trebui să știe un român obișnuit despre cum să se protejeze în fața unei posibile crize economice?

Radu Crăciun: „Prima recomandare este întotdeauna să punem bani de-o parte, să nu-i cheltuim pe toţi. Din păcate, românii nu sînt persoane care să economisească. Deci, în primul rînd ar trebui să punem de-o parte bani albi pentru zile negre, oricît de puţini. Important este să-i punem constant, lună de lună. În al doilea rînd, în funcţie de cîţi bani punem de-o parte, să ne gîndim cum îi investim. Sigur, toată lumea ştie de depozitele bancare. Dar există şi fonduri de investiţii, care nu sînt neapărat riscante – cele care investesc, de exemplu, în titluri de stat sau într-un amestec de titluri de stat şi acţiuni. Unde nu sînt necesare sume mari. Ceea ce este necesar este să ai capacitatea de a accepta că aceste fonduri pot avea momente în care cresc şi altele în care scad. Pe termen lung ele cresc, dar pe termen scurt e posibil să aibă fluctuaţii şi trebuie să nu te sperii. Din păcate, ceea ce fac mulţi astfel de investitori în fonduri, în momentul în care văd că ele scad, se sperie şi îşi retrag banii. Şi-atunci, o pierdere care iniţial era o pierdere pe hîrtie, în momentul în care îşi retrag banii devine o pierdere în buzunarul lor.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

În 2024 au avut loc scrutinuri în zeci de țări din întreaga lume. Peste o treime din populația globului a fost implicată în aceste alegeri. Au votat cetățeni din SUA, Rusia, India, Taiwan, Mexic, Iran, Pakistan, Marea Britanie precum și din țările Uniunii Europene, între care Franța, Austria, Slovacia, România. De asemenea, cetățenii Uniunii Europene au ales un nou Parlament European. Care este bilanţul acestor alegeri în ceea ce priveşte democraţia? Ce rămîne după acest an super electoral? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Înainte de alegerile din 2024 au avut loc o serie de crize majore care au afectat zone întregi de pe glob: pandemia și situațiile generate de ea, cu crize în sistemele de sănătate, restricții impuse de autorități, invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, războiul din Gaza, conflictele recente din Orientul Mijlociu. Ce rol a jucat situația complexă la nivel internațional în alegerile oamenilor?

Camil Pârvu: „Fiecare dintre aceste crize a jucat un rol important. Mă gîndesc de exemplu la cum s-a reorientat votul diasporei româneşti. În 2019-2020, diaspora încă vota pentru candidaţi ai establishment-ului. Astăzi votul masiv este tocmai împotriva establishment-ului. Chiar dacă şi atunci era gîndit ca un vot de protest, votul de protest în 2019-2020 era în interiorul unei constelaţii de partide mainstream. Or, în ultimul an, acest vot de protest a căpătat cu totul alte forme de exprimare, din ce în ce mai destructurante pentru instituţiile care au guvernat şi gestionat cultura politică şi organizaţională din ţările din Vestul Europei şi din SUA.”

Se poate identifica un trend global electoral?

Camil Pârvu: „Chiar azi am citit în Financial Times o ipoteză destul de interesantă şi anume că în Nordul global sau în Europa şi SUA a predominat un vot de protest împotriva elitelor politice şi a establishment-ului, în timp ce în ţările aşa-zis în curs de dezvoltare, gen India sau Mexic, cei care erau deja la putere au rămas la putere, au fost într-un fel confirmaţi – în Mexic prin succesoarea preşedintelui dinainte. Există o nemulţumire mai mare în ţările vestice decît în restul lumii.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Colm Tóibín este prozator, poet, dramaturg, jurnalist și critic literar irlandez. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și au primit importante premii literare. L-am întîlnit în octombrie, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Și am vorbit cu el despre romanul „Magicianul”, care a apărut în limba română în traducerea lui Mihnea Gafița, la editura Humanitas Fiction. 15 ani s-a documentat Colm Tóibín pentru a scrie acest roman care-l are în centru pe scriitorul Thomas Mann. Un portret complex, construit pe fundalul epocii tumultuoase în care a trăit și a creat prozatorul german, laureat al premiului Nobel. Interviul a fost tradus de Dana Bădulescu.

De ce v-ați oprit la figura lui Thomas Mann, de ce l-ați ales pentru a face din el un personaj de roman?
Colm Tóibín: „Cred că este o figură de mare ambiguitate și complexitate. Nimic din persoana lui nu este fixat sau rezolvat, știm lucrul acesta din jurnalele lui. Deci poți mereu să dramatizezi distanța dintre figura publică și figura privată a omului. Dar ceea ce mă interesează pe mine este să vă imersez pur și simplu în spiritul acestui om. Nu vreau să fac biografia lui, să dau detalii despre viața lui, ci mă interesează anumite scene care aruncă o lumină asupra acestui spirit.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu
Un Produs Radio România Cultural  

Am văzut în ultimele săptămîni amenințări cu moartea primite de jurnaliști, de persoane publice, de membrii unei organizații precum Roma for Democracy Romania. Asociația MozaiQ, care reprezintă minoritățile sexuale, a depus o plîngere penală după ce în mediul online au apărut mesaje care îndeamnă la distrugerea sediului său. În contextul proliferării mesajelor care incită la ură și la violență, asociația ACCEPT a lansat platforma „Raportează Ura”, prin care românii pot raporta anonim comportamentele și infracțiunile motivate de ură la adresa persoanelor LGBT și altor grupuri vulnerabile: https://raporteazaura.acceptromania.ro/  Am vorbit cu Luca Istodor, managerul proiectului, și Victor Ciobotaru, director executiv al asociației ACCEPT, despre proliferarea în ultimele săptămîni a discursului care incită la ură și violență.

Victor Ciobotaru: „Organizația noastră a fost ținta discursului urii dintotdeauna, inclusiv a vandalizărilor. Aproape anual au existat vandalizări ale sediului asociației ACCEPT, pe care noi le-am raportat către autorități, însă aceste raportări nu au dus și la o soluționare, nu au fost identificate persoanele care au atacat sediul în care lucrăm. Însă, ceea ce am observat anul acesta, în analiza pe care am făcut-o prin instrumente de monitorizare online, este că, odată cu apariția surpriză, pe primul loc, a unui candidat de extremă dreaptă la alegerile prezidențiale, în mediul online a existat o explozie a conținutului care targetează comunitatea LGBT. Și vă pot da un exemplu, e o analiză pe care am făcut-o pe luna noiembrie. După ce s-a aflat rezultatul alegerilor din 24 noiembrie, a existat o creștere cu pînă la 33.000 de linkuri unice care abordau tematici ce vizau comunitatea LGBT. Multe dintre aceste mesaje îndemnau la violență, erau mesaje denigratoare la adresa comunității LGBT și mesaje dezumanizante, exact ca în perioada campaniei pentru referendumul din 2018. Acele aproximativ 33.000 de linkuri unice au generat o multitudine de comentarii și aproape 33.000.000 de vizualizări unice. O creștere fără precedent a conținutului care a targetat comunitatea LGBT. Pentru prima dată, în ultimii ani, am auzit persoane din comunitate care spun că nu se simt în siguranță sau se gîndesc de două ori la cît de siguri se simt atunci cînd ies pe stradă.”

Cum funcționează platforma „Raportează Ura”?
Luca Istodor: „E vorba despre un formular simplu, prin care oricine poate să raporteze o infracțiune motivată de ură, nu doar pe bază de orientare sexuală. Rapoartele pot fi anonime. Persoanele care raportează pot fi victime ale infracțiunilor, pot fi martori sau pot fi persoane care văd o emisiune la televizor care folosește un discurs homofob. Mai mult, persoanele direct afectate de infracțiuni motivate de ură și de discursul urii pot solicita, tot prin intermediul platformei, diverse servicii de sprijin pe care le oferim la ACCEPT. E vorba despre asistență juridică, asistență psihologică, acces la grupurile de suport pe care le organizăm pentru comunitate, acces la un facilitator pentru comunitatea trans sau îi putem recomanda altor organizații prietene cu ACCEPT.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Criză politică în Franța: după ce Michel Barnier a fost îndepărtat de la conducerea guvernului, după numai trei luni de mandat, noul premier desemnat, François Bayrou, încearcă să formeze un nou guvern și apoi să treacă proiectul de buget pe 2025 printr-un parlament divizat. De ce nu a rezistat Michel Barnier în funcția de premier decît cîteva luni? Ce-l recomandă pe François Bayrou pentru rolul de prim-ministru al Franței într-o perioadă dificilă, cu un parlament fragmentat, cu un deficit bugetar estimat la 6,1%? L-am întrebat pe politologul Alexandru Gussi.

Alexandru Gussi: „Misiunea pe care a primit-o Bayrou mi se pare aproape imposibilă. Misiunea pe care a primit-o în mod explicit este să caute o majoritate de la dreapta – Les Républicains, care au făcut parte din guvernul Barnier, Barnier însuşi era membru Les Républicains, principalii miniştri, cei mai populari, ministrul de interne, ministra culturii, vin din partea Les Républicains – deci dreapta nu poate fi evitată în următorul guvern. Însă, stînga – mai ales Partidul Socialist, care are foarte mulţi aleşi, dar ei sînt dependenţi de extrema stîngă, La France Insoumise – a declarat că nu vrea să intre în guvern dar că eventual ar putea să facă un fel de pact de nonagresiune, adică nu va vota o moţiune de cenzură. Asta ar asigura pînă la sfîrşitul mandatului prezidenţial o stabilitate viitorului guvern. Însă stînga a spus clar că anumite politici pe care le propune ministrul de interne sînt inacceptabile.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Cancelarul german Olaf Scholz a pierdut votul de încredere al Parlamentului. Criza politică din Germania a început odată cu plecarea liberalilor din coaliția semafor, cum a fost numită, formată din social-democrați, verzi și liberali, o coaliție între partide cu viziuni diferite, chiar divergente pe anumite subiecte. Vor fi alegeri anticipate în Germania, în 2025. Care e miza lor? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Era previzibilă destrămarea coaliţiei tripartite?
Valentin Naumescu: „Într-adevăr, coaliţia semafor a mers greu de la început, din decembrie 2021. Sînt trei ani de mandat, au fost multe asperităţi, multe diferenţe de viziune între cancelarul social-democrat Olaf Scholz şi, în special, Partidul Liberal care voia o orientare de politici economice mai deschisă, mai spre dreapta. Era previzibil, pentru că după ieşirea liberalilor de la guvernare, toate partidele parlamentare au acceptat că nu se poate merge mai departe şi trebuie să se intre în alegeri anticipate.”

Olaf Scholz a fost perceput de la început ca un politician mai degrabă pragmatic decît ca un vizionar. El a venit la guvernare ca o soluţie, nu ca o promisiune, la scurt timp după încheierea pandemiei. A fost acesta un avantaj sau un dezavantaj în gesionarea crizei economice de după pandemie?

Valentin Naumescu: „Şi una, şi alta. Olaf Scholz a venit după Angela Merkel. E destul de greu să fii succsorul unui cancelar care a stat la putere 16 ani, o figură puternică, o figură carismatică. Olaf Scholz era mai degrabă opusul. I se spunea contabilul din politica germană. Un om mai degrabă aplicat, bun la finanţe, destul de tern, de puţin carismatic dar altminteri un politician experimentat, de cursă lungă, care cunoştea bine problemele guvernării în Germania şi care, pe măsura posibilităţilor – ale partidului său, ale coaliţiei, ale contextului internaţional –, a făcut faţă acestor ani de tranziţie post-pandemie. Însă, din păcate, acum a venit din nou acest val al recesiunii economice, deja Germania are un an de cînd este pe minus, o scădere mică deocamdată, de cam 0,5%-1%, dar care trebuie oprită pentru că altminteri, dacă se asociază şi cu o criză la uzinele Volkswagen, această recesiune poate arăta mult mai urît. Trebuie admis cu luciditate că, în momente de cădere economică, de obicei nu este stînga cea care reuşeşte să scoată lucrurile la liman, ci e nevoie de politici deschise, liberale, de stimulare a pieţei, a investotorilor privaţi, a interesului economic, a profitului, or asta de obicei o fac partidele de centru dreapta.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!  

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural 

Se împlinesc zilele acestea 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, în urma căreia a căzut regimul dictatorului Nicolae Ceauşescu. Istoria comunismului românesc devine materie obligatorie la liceu începînd cu 2025. Ce mai înseamnă azi valori precum libertatea și democrația, pentru care, în decembrie 1989 s-a murit? Cum arată România după 35 de ani de la căderea comunismului? Cum se explică nostalgia după comunism? L-am întrebat pe Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Cum arată România după 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989?
Daniel Șandru: „Economic şi cultural România arată foarte bine. Mai ales după momentul integrării în Uniunea Europeană. Avem o clasă de mijloc consistentă, avem posibilitatea de a circula. Avem, pe de altă parte, o diaspora cu privire la care trebuie să găsim explicaţii – de ce sînt aşa de mulţi şi de ce sînt reorientaţi brusc de la un vot care, în 2019 era democratic şi antitotalitar, înspre un vot care susţine mentalităţi autoritariste şi pro-totalitare? Şi avem, cred, cea mai bună perioadă pe care o are România de cînd este stat modern, de la 1918 încoace.”

Ce mai înseamnă azi valori precum libertate și democrație, pentru care, în decembrie 1989 s-a murit?
Daniel Șandru: „Simplu spus, libertatea e preţuită mai mult atunci cînd nu o ai. Noile generaţii, care n-au cunoscut în mod direct ce înseamnă un regim autoritar şi care, poate, prin poveştile bunicilor sau ale părinţilor, sînt îndemnaţi să creadă că atunci era mai bine, aceste generaţii nu mai au un obiect de comparaţie. Libertatea li se pare un dat, e ca şi cum e normalitatea şi nu poate exista altceva în afară de tipul ăsta de a trăi, însă lipsa libertăţii e la un pas distanţă. Pentru că prin decizii electorale bazate pe ignoranţă, pe discursuri mitologizante şi pe promovarea unor utopii – sîntem cei mai buni din lume, putem produce totul în ţara noastră, de ce ne fură străinii ţara, de ce ascultăm de ordinele de la Bruxelles – putem reveni într-o lume pe care copii ăştia n-au cunoscut-o dar care în mod cert va însemna şi sfîrşitul libertăţii lor.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

În romanul „Fiica Estului” Clara Usón spune povestea tragică a Anei Mladić, fiica lui Ratko Mladić, fostul lider militar sîrb din Bosnia, cunoscut drept „măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, din anii ’90. De fapt spune povestea tragică a acestui spațiu măcinat de conflicte interetnice și naționalism. Am întîlnit-o pe Clara Usón la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), unde mi-a acordat un interviu, tradus de Amelia Sandu Andrieș. Romanul „Fiica Estului” a apărut la Polirom, în traducerea Marianei Sipoș.

 Clara Usón: „Nu mi-am propus să scriu despre conflictul naționalist, interetnic, nici despre dezintegrarea Iugoslaviei. M-am văzut împinsă să scriu cartea din următorul motiv: m-a interesat și m-a impresionat drama acestei fete. Am găsit în ziarul londonez The Times povestea Anei Mladić, fiica unui lider sîrbo-croat, comandantul sîrb care a comis genocid dar pe care cei din tabăra lui îl vedeau ca pe un erou. În acel articol am citit că Ana Mladić, într-o călătorie la Moscova și probabil în urma unor conversații cu prietenii, s-a văzut confruntată cu un adevăr pe care nu-l cunoștea: faptul că tatăl ei s-ar putea să nu fi fost de fapt un erou, ci un criminal. Descoperirea a condus-o la gestul de a-și lua viața. Ca să pot povesti acest lucru, a trebuit să văd în tragedia personală tragedia unei întregi națiuni.”

Cum se vede Estul Europei și, în particular, această zonă din Est, fosta Iugoslavie, dinspre Vest?
Clara Usón: „Depinde din care Vest privești. Pentru că Anglia nu e deloc același lucru cu Spania. Ca om care a trăit pînă la 14 ani într-o dictatură, în Spania, mă pot identifica cu multe lucruri din ceea ce înseamnă o dictatură, de exemplu cu ceea ce înseamnă să trăiești într-o zonă considerată periferia Europei. Vreau să spun că cei din periferia Europei, cum eram cei din Spania, sîntem văzuți cam așa de europenii din Nord: dacă ne purtăm bine, sîntem considerați europeni, dar dacă nu ne purtăm bine, sîntem considerați africani. Cînd Uniunea Europeană a primit premiul Nobel pentru Pace nu s-a menționat războiul din fosta Iugoslavie, ca și cum n-ar fi existat.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural  

De ce se lasă oamenii seduși de figuri care spun enormități sau bazaconii? De ce oamenii continuă să creadă informații dovedite a fi false? Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? L-am întrebat pe psihiatrul Vlad Stroescu. 

Vlad Stroescu: „Cînd eram proaspăt psihiatru, acum 20 de ani, ce m-a surprins, intrînd în contact cu marile psihoze şi cu delirurile, a fost că sînt foarte asemănătoare între ele. Adică nu observăm nişte poveşti fantastice nemaipomenit de variate de la om la om, ci răni psihice foarte diferite şi de naturi foarte diferite par să conveargă în aceeaşi zonă. Care are un conţinut cultural – delirurile de acum 100 de ani nu sînt aceleaşi cu cele de azi. Părerea mea este că, atunci cînd există o rană, de orice fel – şi trăim cu nişte răni în zilele noastre –, mintea noastră, lovită ca un muşuroi, se organizează cît poate ea de repede şi se agaţă de cele mai la îndemînă explicaţii care ne sînt servite pe tavă. Pentru că orice este mai bun decît nonsensul. Şi uneori e greu să construieşti sens, e greu să găseşti explicaţii raţionale. Nu oricine este specialist, nu oricine are alfabetul necesar să înţeleagă nişte lucruri. Cred că nimeni dintre noi nu e cu adevărat invulnerabil la lucrurile astea.” 

Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? 

Vlad Stroescu: „Atunci cînd vorbesc cu cineva despre nişte lucruri la care nu am acces – se întîmplă şi în practica mea să fie lucruri de care nu mă pot atinge, pentru că sînt de nezdruncinat –, încerc să mă concentrez pe realitatea presantă, pe ce avem totuşi, în comun. Toţi avem copii de care trebuie să avem grijă, avem servicii pe care trebuie să ni le păstrăm, toţi avem o viaţă care merită păstrată. Aş lăsa autorităţile să dezmintă şi să informeze corect. Aici n-am nici un control. Fenomenala dezinformare din jurul nostru şi dificultatea teribilă de a alege sursele de încredere, pe mine mă dezarmează. Şi-atunci ce pot eu să fac este să încerc mereu să aduc discuţia pe un teritoriu comun, să încerc să caut acel teritoriu comun. Cu siguranţă există. Acuma pare că nu există, că sîntem pe planete diferite şi asta e foarte trist. El cu siguranţă există şi poate că e o misiune foarte importantă să-l regăsim şi să tragem discuţia pe acel teritoriu.”  

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural