
Sign up to save your podcasts
Or


„Repetiție pentru o lume mai bună” este cel mai recent roman al lui Mihai Radu. O poveste tragică, tragi-comică, traversată de umor negru, grotesc uneori, avîndu-l în centru pe Paul, un bărbat de vreo 50 de ani, aflat într-o relație conflictuală cu fosta soție, și care se pomenește că trebuie să aibă grijă de tatăl său bolnav de demență, muribund. Am vorbit cu Mihai Radu despre literatura sa, despre umor și despre relațiile de familie ca temă constantă a prozei. „Repetiție pentru o lume mai bună” a apărut la Polirom.
O emisiune de Adela Greceanu.
Un produs Radio România Cultural.
Gazoductele Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, au fost avariate în urma unor explozii. UE și NATO consideră că e vorba de un sabotaj. Rusia a deschis o anchetă privind un posibil „act de terorism internațional”. Care ar fi părțile interesate de distrugerea gazoductelor - care oricum nu funcționau la momentul exploziilor? Ce înseamnă distrugerea acestor elemente de infrastructură pentru importurile de energie - și pentru viitorul relațiilor dintre Europa și Rusia. Ce impact au scurgerile de gaze în Marea Baltică asupra mediului? Am întrebat-o pe Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie la Expert Forum.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Ce mai înseamnă spirit civic, ce putere are societatea civilă în România de azi? Sociologul Gelu Duminică face o analiză a sectorului organizațiilor nonguvernamentale și a relațiilor acestora cu statul. Astăzi are loc Gala Societății Civile. Gelu Duminică este unul dintre membrii juriului.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, din estul Ucrainei, au organizat, începînd de vinerea trecută, referendumuri pentru alipirea la Federația Rusă. Moscova e pregătită să anexeze aceste teritorii. Un anunț oficial va fi făcut de președintele Vladimir Putin cel mai probabil peste cîteva zile, într-un discurs adresat Dumei de Stat. L-am întrebat pe Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare, de ce are nevoie Putin de acest simulacru electoral pe care comunitatea internațională oricum nu îl va recunoaște.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Partidul populist de dreapta Fratelli d'Italia s-a clasat pe primul loc la alegerile de duminică, din Italia, potrivit rezultatelor parțiale, obţinînd aproximativ 26% din voturi. Liga lui Matteo Salvini a primit aproape 9% din voturi iar partidul conservator Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi, puțin peste 8%. Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d'Italia, revendică funcția de prim-ministru al Italiei. Cum se explică ascensiunea dreptei şi a dreptei extreme în Italia? Ce se va schimba în relaţia dintre Roma și Bruxelles? I-am întrebat pe politologul Andrei Țăranu şi antropologul Bogdan Iancu de la SNSPA.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Anca Vieru a publicat recent volumul de proză scurtă „Fără poză de profil”, la Editura Polirom. O carte care surprinde subtilitățile relațiilor dintre oameni și e traversată, ca de un fir roșu, uneori discret, alteori incandescent, de ideea că lumea de azi e dominată, chiar copleșită de imagine, de fotografie.
O emisiune de Adela Greceanu.
Un produs Radio România Cultural.
Proteste violente au loc de cîteva zile în Iran, după ce o tînără arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar a decedat. Manifestanţii au distrus afişe cu liderul suprem al ţării, ayatollahul Ali Khamenei, şi au strigat „Moarte dictatorului!”. Reacţii au venit şi din partea ONU şi a unor state occidentale. Invitatele noastre sînt jurnalista Carmen Gavrilă şi istoricul Fatma Yilmaz.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Vladimir Putin a decretat mobilizarea militară parțială. De asemenea, președintele Federației Ruse afirmă că susține referendumurile pentru alipirea la Rusia a celor două republici separatiste Lugansk și Donețk. Aflat în SUA, la Adunarea Generală a ONU, președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Vladimir Putin nu poate păstra teritoriile ocupate abuziv și că trebuie să dea înapoi Ucrainei inclusiv peninsula Crimeea. Am vorbit cu analistul politic Dragoș Mateescu despre război și (perspectivele de) pace.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
La Pitești a fost inaugurat un monument dedicat foștilor lucrători ai Securității, la inițiativa Asociației Cadrelor Militare în Rezervă din SRI Argeș. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a cerut „îndepărtarea monumentului și delimitarea instituțiilor statului de această manifestare cu caracter totalitar”. La Pitești a avut loc în comunism unul dintre experimentele atroce de reeducare a deținuților politici prin tortură. Invitații noștri sînt scriitoarea și publicista Doina Jela și președintele IICCMER, Daniel Șandru.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
Președintele Vladimir Putin s-a întîlnit cu omologul său chinez, Xi Jinping, în Uzbekistan, pentru prima oară de la începutul războiului din Ucraina. Liderul chinez nu a oferit sprijin militar dar s-a arătat îngrijorat de evoluția evenimentelor după ce armata rusă s-a retras masiv din zona Harkiv. China nu s-a grăbit nici să sprijine Rusia, dar nici s-o condamne pentru invadarea Ucrainei. Ce semnificație are poziția rezervată a Chinei în acest conflict? L-am întrebat pe Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin.
Un produs Radio România Cultural.
From the publisher's feed
Politică. Societate. Cultură. Un talkshow despre lucrurile care contează, cu Adela Greceanu și Matei Martin. Interviuri și analize despre actualitatea din România, Europa și lumea de azi. Un produs…

12 Listeners

2 Listeners

0 Listeners