Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire?

 

Un eseu scris și citit de Ioana Burtea, publicat în septembrie 2021 pe dor.ro

 

„Eram împreună de două săptămâni și râdeam goi în garsoniera lui din Crângași, într-o seară cu miros de tei.
În cameră pluteau nori de Lucky Strike, pe noptieră zăcea o sticlă goală de vin de Recaș, iar noi stăteam pe marginea canapelei extensibile pe care tocmai o rupseserăm făcând sex. Mijlocul s-a scufundat în forma scândurii frânte și nu mai putea fi folosită pentru nimic, nici pentru somn. Râdeam isteric, el cu capul în palme, eu înfășurată în cearșaful înflorat de la mama lui. Nu ni se mai întâmplase așa ceva în scurtele noastre vieți sexuale. Mă simțeam regina sexului, deși reacția mai realistă ar fi fost să mă îngrijoreze calitatea mobilei. 
 
Calcula dacă ar putea să pună niște cărți sub scândura ruptă, ca să țină măcar noaptea aia. Atunci a sunat telefonul și mi-a făcut semn că merge în bucătărie, dar a rămas în cameră.
Era gagică-sa, trebuia să răspundă, că n-avea niciun motiv să nu răspundă la miezul nopții. Asta e, trebuia să înțeleg, îmi spusese zilele trecute, că n-are cum să-i dea papucii cu o lună înainte de Bac. Mie un fost mi-a dat papucii cu o lună înainte de Bac. Adică nu mi i-a dat, m-a tărăgănat până când mi-am dat seama că nu mai suntem împreună. Presupun că Răzvan era ceva mai integru de atât, dacă „atât” înseamnă „deloc”.

 

Autor și voce: Ioana Burtea

Montaj: Oana Sandu
Colaj: Anna Grozavu

★ Support this podcast ★