Continuăm seria dedicată principatului roman cu urmașul lui Tiberius – Caligula. După ce se folosește de ajutorul lui Macro, șeful gărzii pretoriene, Gaius „Caligula” preia conducerea oferind Romei jumătate de an de bucurie și trei ani de groază. „Caligula” e o poreclă pe care o purta micul Gaius, fiul lui Germanicus, în timp ce îl plimba tatăl lui în campanie în Germania, printre legiuni, unde devenise mascota unității - nimeni nu ar fi avut curajul să-i spună tânărului Gaius astfel în timpul principatului său.

Depravat? Sigur. Abuziv? Crud? Oh, da. Dar stăm un pic strâmb să judecăm drept, și e imposibil să nu vedem și calomnia la care e supus Caligula. Regretabil, singurele surse istorice din antichitate pe care le avem sunt Suetonius - prea des interesat de faptul divers - și Cassius Dio - foarte des inexact. Suetonius ne descrie un om cu două fețe - un principe și un monstru. Dio e mai rezervat, confirmând totuși cruzimea lui Caligula.

Despre toate astea și despre calul făcut senator, în episodul 103.

Curtea lui Caligula – Virgilio Mattoni de la Fuente

Caligula – statuie