A Fost Odată

Ca toate poveştile şi Legenda lui Moș Nicolae începe cu a fost odată… un băieţel pe nume Nicolae. El va fi eroul poveştii noastre de azi, mai ales pentru că băieţelul acesta a devenit, în timp, îndrăgitul Moş Nicolae care pune daruri în ghetuţe în fiecare an, pe 6 Decembrie.

Despre Moş Nicolae s-au scris multe legende şi povestiri, dar iată ce a ajuns la urechile noastre!

Se spune că Nicolae locuia într-un satuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi mostenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie.

Ca toate poveştile, şi aceasta începe cu… a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, un împărat mare şi soţia sa, amândoi tineri şi frumoşi. Deşi iubeau copiii şi îşi doreau să aibă unul al lor, împărăteasa nu rămânea însărcinată.

Într-o zi, împăratul auzi că într-un sat vecin există un unchiaş care ar putea să îi ajute, aşa că porni cu mic, cu mare spre casa omului.

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu a fost odată… un vânător harnic. Deși era îndrăgit de toți oamenii din jurul lui și avea noroc la vânătoare, pe omul nostru îl supăra tare un boier lacom din ținutul acela.

Boierul avea o moșie fără margini, se scălda în aur și argint, dar continua să îi chinuie pe toți cei din jurul lui. Cine își construia casă în apropierea moșiei era ca și sclavul său.

Tare și-ar mai fi dorit vânătorul nostru o soție, dar era sigur că, dacă se însoară, boierul o să îi ceară și mai multe taxe și o să îl pună să muncească înzecit.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un marinar. În cele ce urmează îți vom spune cea mai veche poveste marinărească, așternută pe hârtie acum 4000 de ani, pe Țărmul Mării Roșii.

Așa cum îți spuneam, a fost odată un marinar foarte ghinionist pe care nenorocul îl pândise pretutindeni. După o călătorie lungă pe mare, clătinându-se încă pe valuri, el privi spre țărm cu melancolie și începu să le povestească celor câțiva oameni care mai rămăseseră cu el pe corabie așa.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un pescar pe nume Martin care trăia, alături de soția sa, pe malul unui lac, într-o casă sărăcăcioasă.

Martin iubea lacul, mai ales că în zilele senine apa strălucea ca solzii argintii de pește, iar când era înnorat, lacul părea că ascunde ceva misterios. Deși Martin mergea în fiecare zi cu barca la pescuit, nu reușea să prindă mare lucru și adesea se întorcea cu năvodul gol-goluț.

– Se spune din bătrâni că e bine să atârni de năvod un os din aripa unei găini negre, dacă vrei să prinzi mult pește, îi spuse într-o zi soția lui Martin.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un biet om care nu avea altă avere decât un măgar prăpădit și jigărit. Cineva îi dăduse ideea să meargă într-o cetate îndepărtată unde, acest animal, nefiind cunoscut, ar fi putut obține ceva galbeni.

Ajunse în cetatea pomenită și începu să-și laude animalul.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… o broască țestoasă care avea o fiică frumoasă, foarte frumoasă, nemaivăzut de frumoasă. Într-o zi, mama îi spuse:

– Draga mea, a venit timpul să te mărit. Dar, să știi, am să te dau unui bărbat înțelept. Unuia care va ști să lege o grămadă de apă!

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… o bătrânică pe nume Berta care locuia dincolo de Tibru, într-un cartier frumos din Roma. Cât era ziua de lungă Berta torcea și cânta, torcea și cânta.

Într-o zi, trecu pe acolo Nero, împăratul roman de care toți se temeau, o auzi pe Berta cântând și se opri.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… un rege maimuță care domnea peste supușii săi într-o pădure întinsă. În împărăția lui Jinko trăiau un șoarece, o pisică, un câine, un băț năzdrăvan care alerga de colo-colo și se juca cu animalele, un foc care nu se stingea niciodată, un lac cu apă limpede, un elefant, o furnică și primul sfătuitor al regelui, Tancat șacalul.

Tancat era trist când ceilalți erau veseli și era nemulțumit că nu putea găsi pe nimeni cu care să se certe. Pisica și Șoarecele erau prieteni la cataramă. Bățul, fiind jucăuș, prefera să țopăie și îl îndrăgea mult pe Câine. Lacului îi plăcea la nebunie să stea de vorbă cu Focul, iar Elefantului, îi era așa de dragă Furnica, încât deseori o purta în spinare zile întregi.

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… un tâmplar bogat și vestit în toate satele din jur pentru talentul său. Bătrânul avea și patru fii, frumoși și voinici, harnici și cuminți. Deși avea toate motivele să fie fericit și mulțumit, tâmplarul avea totuși o mare nemulțumire. Toată viața sa nu călătorise mai departe de orașul cel mai apropiat. Deși culmea, satul lui era așezat pe malul mării, iar marea, când o vezi cât de întinsă și de frământată e, îți înfinge-n inimă un dor de ducă, de-ți vine să lași totul și să fugi unde vezi cu ochii.