Send us a text

“oglinda” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 19 februarie 2021.

Poemul arată astfel :

oglinda

aproape tu

departe ea ea

afară cer de tinichea

din poarta mea

la poarta ta

se leagănă tăcerea grea

la poarta ta

din poarta mea

afară cer de tinichea

aproape eu

departe ea

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast haiku-ul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“ mesajul din sticlă cel călător cu umbra” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 16 februarie 2021.

Poemul arată astfel :

mesajul din sticlă cel călător cu umbra

răsfoindu-te ca pe o frunză uscată

întoarsă către sine

ca o foiță de țigară uitată pe marginea unei clipe desprinse

din podea

viața mea devine o călătorie fără sfârșit

ca și moartea care potrivește ceasul aiurea

mereu cu toamna înainte

și care privită de la spate

seamănă cu un răsărit

de lună însângerat

vântul se va înteți curând

din sânge va curge o pasăre iute pe strigăt

și noaptea se va frânge în mii de cioburi

cu același accent de tristețe diluvial

a spune că sunt când nu ești

înseamnă a grăi în propria moarte

oricât ne-ar tulbura talazurile de cuvinte

inima mea e veche precum o piatră de mormânt

pe un țărm de iubire

în care urmele pașilor tăi plâng sărat

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

în anul de restriște 7529 de la facerea lumii

în luna lui făurar în a șaisprezecea zi în București

Copyright © 2021 ADRIAN CONSTANTIN BURDUȘA™

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast haiku-ul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“haiku” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 9 februarie 2021.

Poemul arată astfel :

haiku

pe străzi mucede

frigul despică pași

nici o pasăre

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast haiku-ul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“greața” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 24 martie 2021.

Poemul arată astfel :

Greața

despărțirea este

în fapt

o pierdere a echilibrului

de aici și spaima

acea umbră iute și ascuțită care trece prin tine în primul moment

ca și cum ai trece printr-o ușă batantă

și ușa aleargă imediat după tine

așa

fără rost

apoi

începe vertijul

și dai nas în nas cu 

Greața

o ființă greu suportabilă

cu care te-ai mai întâlnit de câteva ori în viața aceasta

Greața merge alături de tine

o bună bucată de drum

sărind pe lângă tine

în jurul tău

ca un copil tâmpit

și neastâmpărat

și culmea este că nu scapi

de apăsarea aceea din piept

răul acela dus

până la strigăt

ascuțit

care te rănește până la lacrimi

senzația aceea a ruperii cerurilor

a tuturor punctelor cardinale

care cad în devălmășie peste o primăvară asasinată

în care mugurii nu mai au rost

de fapt

rostul este esența

lipsa rostului

duce la pierderea echilibrului

stai de vorbă cu tine însuți

și nu te afli

în apropierea ta

nu mai este nimic și nimeni

devine dureros și să trăiești

viața devine o rană deschisă

e mai rău decât a muri

Greața

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“grafitti” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 25 martie 2021.

Poemul arată astfel :

grafitti

un poem îmi cere să am încredere în el

într-o zi batantă cu care dau de pereți soarta

si simt cum mi se crapă din țâțâni drumul

îi văd ridurile desculțe și demodate

stau suspendat între două cuvinte

și-o primăvară șchiopă

un necrolog trece în grabă

și nu-mi dau seama din ce parte a lacrimii vine tristețea

așa

dând năvală

peste după-amiaza gârbovă a zilei

și nici din ce latură a strigătului

cad disperările

eu văd doar cerul mut cum curge printre gândurile mele ude

ca o pasăre dodo rătăcită din pasiune

pentru trecut

printre cunoscuții care nu mai sunt

pentru că nici nu au fost

descurc niște amintiri din păr

încurcate în niște resturi sentimentale de rime

este târziu și cam violet

de plictiseală fereastra se aruncă pe fereastră

într-o gălăgie verde de frunze asurzitoare

mașina de scris despică echilibrul singurătății

într-un ritm hrăpăreț și gelos

poemul încă pare însăilat pentru o probă fadă de eșafod

mă tot uit după mine

nu înțeleg de ce întârzii

nu am întârziat niciodată la această durere

care alunecă dintr-odată pe șinele de tramvai

scârțâind  dezacordat

întreaga casă mototolită

ajunge la coș

într-un gest asumat

de sinucigaș

cu talentul prăfuit și la fel de demodat

aud ușa dându-se cu capul de pereți

nu

nu sunt eu

nici nu știu unde aș putea fi

este greața

greața ca o floare dulce de gheață

îmbrăcată în hainele mele de gală

rupte în genunchi și coate și suflet

învinsă

o umbră căzută cu capul pe masă

apune

hohotind

sunt singur de un infinit de iubiri desperecheate

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“durerea” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 19 martie 2021.

Poemul arată astfel :

durerea

cu greu îți poți imagina cât de tare poate să doară

pentru că nu există cuvinte suficiente

și nici destul de încăpătoare

încarc în ele lopeți întregi de durere

și în lumină văd cum durerea curge din lopeți

și lasă dâre de suferință lichefiată

cuvintele se umplu neputincioase

și zac scufundate pe jumătate

din pricina greutății prea mari

cum să-ți explic ca să poți înțelege

este ca și cum m-ai despica în două de viu

fără nici un fel de logică

fără nici un fel de simetrie

fără nici un fel de armonie

durerea curge ca un fluviu uriaș

și distruge totul în cale

nici măcar țărmuri nu mai rămân

cărările au dispărut de mult

și sângele țâșnește de peste tot

pretutindeni

nori grei de disperare

se adună pe ultimul cer deschis

și-n urechi rămâne doar strigătul

ca un semnal continuu

de o intensitate uluitoare și prelungă

ucigând orice urmă de împotrivire

corpul devine amorf si dezarticulat

în stomac un gol inexplicabil și dureros

nu-și înțelege rostul

și îmi spun

ar fi mult mai bine să nu fie nimic

ar fi cu mult mai bine să nu fie nimic

dar

este

trădarea umblă țanțoșă cu cizmele pline de sângele meu

care țâșnește la nesfârșit

urmele pline de sânge se scurg pe pereții zilei despicate și ea

este doar sentimentul acela infinit de dureros al neputinței

în fața trădării

inexplicabilul schimonosit

ce rost ar mai avea pasărea

dacă brusc

ai rupe zborul

din țâțânii ei

oare nu ar rămâne doar durerea

cea fără de chip

și fără de margini

moartea devine doar un țărm

o liniște

un capăt de zbucium

unde să reazem fruntea

la un infinit

de patimă

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“dizidență la rid” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 18 martie 2021.

Poemul arată astfel :

dizidență la rid

m-am uitat pe fereastră la propria mea viață

ploua torențial și era cam frig

strada era pustie

până la ultima gară

m-am uitat prin foșnetul ploii și mi-am zis:

Dumnezeu există

și eu sunt un om bun

dar nimic nu s-a schimbat

nici oamenii nu s-au schimbat

nici cuvintele

porțile deschise au rămas închise

și porțile închise au îmbătrânit în balamalele lor ruginite

către sufletul topit de o respirare

noaptea șoaptele curgeau cu susurul lor abscons

printre pernele așezate

cruciș

peste trupurile piezișe ale visului

undeva

o femeie plângea

cu durerile ei de femeie

cu tăcerile ei de femeie

cu iubirile ei de femeie

se vedea colțul ierbii printre șine

acolo unde se opreau rechinii 

să privească refluxul

apoi dădeam draperia de o parte

dădeam istoria de cealaltă parte

și nimeream tot în gară

și vă spuneam că ar fi trebuit să ascultați

ceea ce aveam să vă spun

în calitate de fiu rătăcitor

eram mereu pe mare

și priveam întotdeauna apusul de la răsărit

și-mi spuneam

sunt chit cu mine însumi

eu sunt legea

sau poemul

depinde cum răsar cuvintele

din roua tăcerii

ploua infernal și neîntrerupt

Dumnezeu

pusese ploaia în loop

viața se umplea de amar 

ca un pahar cu urme de degete încleștate

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“cel ce măsoară cuvintele cu pasul său curgătoriu. Despre jertfă” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 27 martie 2021.

Poemul arată astfel :

cel ce măsoară cuvintele cu pasul său curgătoriu. Despre jertfă

am căzut și m-am ridicat de atâtea ori

încât cu greu aș putea spune

dacă sinusoida tinde către zero sau către infinit

așa cum cu greu aş putea afirma

dacă infinitul meu tinde către minus sau către plus

sau către infinitul său

m-am așezat pe prispa tăcerilor mele

măcinate de valuri

și mi-am aprins pipa ca un om bătrân

şi am privit zorii ca un copac bătrân

şi am iubit marea ca un munte bătrân

atât am putut eu face în viața asta

să bat cuvintele în cuvinte

și să le răsucesc după respirația mea

răstignindu-le până la semn

atâta tot am putut eu face în toamna asta perpetuă

să îmbătrânesc în cuvintele mele

cuvintele mele care acum au rădăcini mai mari decât mine

și care se transformă în pietre

și pietrele se ridică în picioarele lor de pietre

și se împlinesc în biserica curgătoare a numelui meu

aud deja un clopot cum bate înlăuntrul poemului

cu numele meu de strigăt de luptă

căci din întuneric vine lumina

și din lumină vine întunericul

așa cum la capătul iubirii e trădarea

iar la capătul trădării e iubirea

de la mânerul și de la vârful sabiei nu se vede decât lupta

numai paşii mei rămân mai grei şi mai lâncezi

ca şi cum

ca şi când

lumea s-ar vărsa într-o deltă a gândului

și gândul s-ar vărsa într-o infinitezimală lume a timpului

dintr-un cuget

bâtut in cuie pe-o prispă de semne

iar eu aș dansa într-o clepsidră sentimentală

iar drumul ar scrie ultimele cuvinte

dintr-un poem scris altfel de nouă ori

de fiecare dată piatră și pas

pas și piatră

curgere a curgerii

în care

mă întreabă neputincios

ce am putea face cu dragostea

rămasă fără stăpân

încă de când consideram dragostea o stare de grație

ce să facem

o legăm la grindă

și o zidim în acest zid al bisericii poemului meu

ca jertfă

a nemuririi

@ndrei filip ©onstantin burdușa™

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“Bărbatul în măsura lui” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 21 martie 2021.

Poemul arată astfel :

Bărbatul în măsura lui

ce face un bărbat când și-a pierdut sensul

și când lumea lui s-a scufundat deja în întuneric

ce face un bărbat când tot ceea ce a construit

cu toată viața lui

s-a pierdut cu un singur gest de nechibzuire

ce face un bărbat când femeia lui l-a părăsit

și nu mai vede nici o cale

spre nicăieri

spre niciunde

ce face un bărbat când de jur împrejur

nu a mai rămas decât strigătul

ascuțit

tăios

aspru

disperat

nu face nimic

absolut nimic

se preface în piatră

și se lasă spălat de apa rece

atât

să fie hotar pentru un alt început

devale de piatră o femeie spală tristeți

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show

Send us a text

“atât cât se poate spune în cuvinte” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 16 martie 2021.

Poemul arată astfel :

atât cât se poate spune în cuvinte

știi

fluturii sunt lacrimile neliniștii

ei mărginesc dorul 

de-o parte şi de alta a aripilor

știi

florile sunt păcatele iubirii

ele își poartă parfumul

de-o parte şi de alta a durerii visului

știi

eu mă împletesc cu fluturii

în brațele tale ude

eu mă împletesc cu florile hohotului nesfârșirii

răsăritului cel din apusul în care te ard

și m-aș întinde sub sărutul tău de vișină putredă

şi nici din zbor nu m-aș putea opri

doar că nu am aripi să te îmbrățişez cu setea fântânii mele

de-o parte și de alta a curgerii

și strigătul mi-e străin

dar mă prefac în suspin și în cuvânt

și sunt a ta infernal

până la orizontul acesta spart într-un răsărit de nisip

să știi

să fiu

să fii

de nesfârșire curbă

pentru nesfârșitul

poem al lui

π

În podcast poemul este recitat chiar de către autor.

Support the show