Recorder Talks

Captivi în labirintul lui Putin


Listen Later

În urmă cu o săptămână, Vladimir Putin începea un război pentru propria glorie. Antrenată în decenii să creadă într-o realitate diformă, adesea răsturnată, o bună parte din societatea rusă își apără încă președintele, deschis sau prin tăcere complice. Dar nu toți rușii gândesc și simt la fel.

Există o parte a Rusiei, atât cât e, încercată de tristețe și de rușine. În locul „operațiunii militare speciale” această mică Rusie spune răspicat „război” și „cruzime”. În locul salvatorului închipuit vede un dictator în stare nu doar să ucidă, ci și să își trimită propriul popor la moarte.

Pentru că niciun război nu poate fi explicat, am ales să vă arătăm azi gândurile și mărturiile unor oameni în al căror pașaport scrie, ca o povară a prezentului, „cetățenie rusă”.

Dar înainte de a-i asculta, trecem prin Kiev, acolo unde o echipă de jurnaliști Recorder a trăit o noapte apăsarea și necunoscutul războiului, alături de ucraineni, într-un adăpost subteran.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorderși susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Recorder TalksBy Recorder

  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8

4.8

22 ratings


More shows like Recorder Talks

View all
Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

4 Listeners

Brussels Playbook Podcast by POLITICO

Brussels Playbook Podcast

109 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

15 Listeners

UPGRADE 100 Podcasts by UPGRADE 100 by Dragos Stanca

UPGRADE 100 Podcasts

1 Listeners

The Intelligence from The Economist by The Economist

The Intelligence from The Economist

2,582 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

BT Talks by Banca Transilvania

BT Talks

2 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

8 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1 Listeners

Конкуренты by libo/libo

Конкуренты

35 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners

Prea Sărac by Media DoR

Prea Sărac

0 Listeners