Recorder Talks

Democratizarea Inteligenței Artificiale. Cât poate schimba un chatbot lumea în care trăim


Listen Later

Începută de ceva timp, conviețuirea noastră cu sistemele de inteligență artificială devine, în aceste zile, și mai interesantă. ChatGPT, chatbot-ul lansat de OpenAI capabil să poarte conversații scrise a depășit 100 de milioane de utilizatori unici în numai două luni de la lansare, iar 5 milioane de oameni îl deschid deja în fiecare zi.Democratizarea aproape peste noapte a unui sistem de inteligență artificială generativă a împins Google să anunțe săptămâna aceasta lansarea propriului chatbot, testat deocamdată cu un public restrâns.

Dar, unde încă se cioplește, sar și așchii. Dincolo de uimirea în fața unor răspunsuri complexe primite în câteva secunde, dincolo de hazul stârnit de stângăciile unor mașinării imperfecte, suntem datori să ne întrebăm la ce sunt cu adevărat buni ChatGPT și semenii lui și cât pun în pericol lumea noastră, cu regulile ei de până acum.

Cum e de așteptat să schimbe aceste mașinării ordinea socială, discursul public și dacă ne pot influența alegerile explică, în acest episod, Constantin Vică, lector universitar și coordonatorul masterului de Etică Aplicată la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder. Partener: Aqua Carpatica.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Recorder TalksBy Recorder

  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8
  • 4.8

4.8

22 ratings


More shows like Recorder Talks

View all
Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România by RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

4 Listeners

Brussels Playbook Podcast by POLITICO

Brussels Playbook Podcast

108 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

15 Listeners

UPGRADE 100 Podcasts by UPGRADE 100 by Dragos Stanca

UPGRADE 100 Podcasts

1 Listeners

The Intelligence from The Economist by The Economist

The Intelligence from The Economist

2,558 Listeners

Mind Architect by Mind Architect

Mind Architect

49 Listeners

BT Talks by Banca Transilvania

BT Talks

2 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Catalin Striblea, Radu Paraschivescu, Radu Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

8 Listeners

Podcastul de Filosofie by Octav Eugen Popa

Podcastul de Filosofie

2 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

2 Listeners

Конкуренты by libo/libo

Конкуренты

35 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners

Prea Sărac by Media DoR

Prea Sărac

0 Listeners