Astăzi ne întoarcem de pe tărâmul englez spre iluminismul german, concentrându-ne pe două figuri emblematice: Lessing și Mendelssohn, prieteni apropiați, născuți în același an și legați de o profundă formație teologică. Tatăl lui Lessing era pastor luteran, iar al lui Mendelssohn, rabin – ceea ce le oferă un fundament comun, dar și o perspectivă complementară asupra toleranței și religiei. Lessing este autorul piesei Nathan cel înțelept, o capodoperă a teatrului iluminist, în care ideea centrală este celebra parabolă a inelului – simbol al celor trei mari religii monoteiste și apel la o frăție dincolo de credințe, bazată pe rațiune și iubire de semeni.

Lessing a fost o personalitate complexă și influentă: filozof, estetician, dramaturg, critic, inovator al teatrului german. În Nathan cel înțelept, dar și în alte scrieri, promovează o religie filtrată prin rațiune, un ideal iluminist care caută reconcilierea între raționalitate și credință. Controversa privind presupusul său spinozism – iscată de Iacobi – a agitat scena intelectuală a epocii. Spinoza, văzut ca un simbol al ateismului și determinismului, era o figură riscantă. Mendelssohn, prietenul și apărătorul lui Lessing, argumentează în favoarea unui „panteism rafinat”, încercând să recupereze elemente din gândirea lui Spinoza fără a cădea în extremism dogmatic sau ateism filozofic.

Amândoi s-au implicat profund în dialogul interreligios și au susținut ideea separării dintre stat și religie. În același timp, nu era vorba de o toleranță pasivă, ci de o valorizare profundă a spiritualității celuilalt. Lessing și Mendelssohn discutau nu doar teologie și filozofie, ci și estetică – ambii fiind preocupați de artă și formă. Lessing distinge între pictură și poezie, între artele vizuale și cele narative, susținând că fiecare are un limbaj propriu. În mijlocul secolului XVIII german, între Leibniz și Kant, el rămâne o voce esențială a iluminismului și un simbol al curajului intelectual.