GÂNDUL CARE CONTEAZĂ

Nimic nu este mai grăitor în aceste vremuri decât încălcarea cu premeditare a legilor civile și a legilor divine, de către oameni. Ce arată de fapt nerespectarea cu bună stiinta a legilor? După cum un lanţ nu e mai tare decât cea mai slabă verigă a sa, tot aşa omul nu e mai tare decât cel mai slab element din caracterul său.

Mulți dintre oameni se luptă cu un fals simţământ de siguranţă. Omul este vulnerabil în multe puncte şi adesea acea caracteristică despre care el crede că e cea mai tare se dovedeşte, în încercare, a fi cea mai slabă. Seriozitatea timpurilor de astăzi şi dificultăţile care abundă ar trebui să ne determine la o strictă autodisciplină. Asta cu atât mai mult în domeniul spiritual.

Unii oameni consideră că le va cădea totul din cer fără ca ei să depună nici cel mai mic efort. Au impresia că dacă ei stau așa, pur și simplu, doar dorindu-și anumite lucruri, viața le va pune direct în brațe ceea ce își doresc. Au impresia că dacă tânjesc după o viață mai bună, mai frumoasă, mai fericită, tot ce au de făcut este să stea, să aștepte, cu mâinile în sân. Lenevia nu este doar cauza sărăciei ci şi a multor nenorociri provocate de cei plictisiți de prea mult bine.

Expresia „a plânge cu lacrimi de crocodil” este o expresie pe care o întânim în aproape toate culturile, referindu-se la o durere făţarnică, la o suferinţă nesinceră, manifestată cu scopul ipocrit de a păcăli, de a induce în eroare, de a stârni compasiunea cuiva, prin viclenie. Există numeroase rupturi sociale, politice, religioase, interumane, care produc mâhnire psihicului. Mâhnirea este o condiție spirituală bună atât timp cât omul reușește să se mâhneasca în primul rând de el însuși și nu să se mărgineasca lamentabil spre exteriorul său.

Omul este mai mult decât un “animal social”nevoile lui cele mai urgente nefiind de natură biologică şi materială. Filosofia materialistă în orice formă ar apărea ea, nu este bună deoarece posedarea de bunuri nu este scopul ultim şi nici măcar de dorit a vieţii.

În călătoria vieţii, oamenii adesea se află în situaţii care îi fac să fie nesiguri şi cu teamă, dar Dumnezeu Îşi face cunoscută prezenţa Sa în contrast cu mersul lumii. Dumnezeu nu doar apelează la metode diferite ci arată și care este cauza îndoielilor noastre.

Sunt oameni care obișnuiesc să decidă asupra marilor chestiuni, nu pe baza învăţăturii Bibliei sau pe ceea ce este logic şi raţional, ci pe baza semnelor pe care ei înşişi le-au fixat. Pe urmă, se întâmplă ca semnul cerut să fie explicabil sau interpretat ca o coincidenţă, mai degrabă decât o intervenție divină. În consecință, oamenii încep să se îndoiască.

Unde e Dumnezeu când sufăr? Iată o întrebare pe care indiferent de fermitatea credinței, toți oamenii și-o adresează când trec prin evenimente nefericite. Ironia este nu doar că suferim, dar trebuie să ne mai gândim și la faptul că suferim.

Așadar, la ce să ne așteptam când în disperarea noastră îl căutam agonizant pe Dumnezeu?

Uneori ajungem să fim deprimaţi de slaba noastră capacitate şi de lipsa mijloacelor pentru a ne atinge obiectivele dorite.

Însă este posibil ca cel mai mare obstacol pare să fie tocmai în mintea noastră.

Multe din soluțiile noastre eșuează atunci când nu reușim să ne clarificăm criteriile de eligibilitate. De aici rezultă multă frustrare și cinism.