Mulți credincioși practicanți sunt lipsiți de credință. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu necredința chiar în profesiunea credinței. Cum se explică faptul că deși se află în legatură cu practica religioasă, credinciosul denotă necredință ?

Astăzi totul se întâmplă abrupt și neașteptat. Înlănțuiți de criză ne străduim să fim acei eroi ai credinței despre care am studiat în Biblie, sau am auzit la biserică. Cum va supraviețui cel credincios în prezentul încercării ?

Mulți oameni abandonează încercarea de a se apropria de Dumnezeu deoarece se consideră nevrednici. Deși neconcordanța și incompatibilitatea pe care o observăm e justă, totuși ea nu constituie o barieră de neînlăturat.

Faptul că simțim și știm că suntem păcătoși este un argument suficient pentru a cere harul lui Dumnezeu. Condiția pentru a putea să venim la Dumnezeu nu este aceea de a fi sfinți, ci aceea de a-I cere lui Dumnezeu să îndepărteze obstacolele dintre noi și El.

Sărbătoarea Paștelui a trecut, și odată cu ea mulți L-am lăsat în urmă și pe Isus Hristos. Uneori e chiar decizia Sa de a mai merge mai departe spre locuri unde prezența Sa e dorită.

Suntem martorii unei societăți în care o religie tot mai formală intră în coliziune frontală cu un mediu înconjurător foarte generos în opțiuni prin care ne putem crește confortul fizic, standardul de viață, calitatea vieții. Aflat în fața acestor realități, omul modern ajunge fie să accepte superficialitatea, fie să renunțe în a mai căuta sensuri autentice.

De cele mai multe ori suntem aruncați în deznădejde nu atât de negativism, cât de speranță. Speranța legată de carierele noastre, de viața noastră familială, de copii, de politicieni, este principala vinovată pentru mânia și anxietatea noastră. Incompatibilitatea dintre grandoarea aspirațiilor noastre și realitatea lâncedă a condiției umane generează dezamăgiri crunte care ne umbresc zilele și ni se întipăresc pe chip. Așadar, de ce este atât de important să obținem premeii efemere ? De ce să luptăm cu atâta înverșunare ca să dobândim ceva ce dispare aproape de îndată ce se ivește ?

Argumentele care duc la cunoașterea lui Dumnezeu sunt diferite de la caz la caz. Însă cel mai important aspect în acest proces îl are caracterul fiecărei persoane. În orice caz, descoperirea lui Dumnezeu nu este o operație abstractă, ci reprezintă un zbucium al întregii ființe care încearcă să-l simtă pe Dumnezeu prezent în propria viața.

Fie că-i cer sau nu lui Dumnezeu, oamenii își doresc diverse binecuvantari. Alții daca nu le primesc și le făuresc prin propriile mijloace. Conform Scripturii Dumnezeu “da ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepti.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu binecuvântează fără deosebire. Însă, pe ce criterii ni se rezervă binecuvantarile ?

În contextul pandemiei, am ajuns să vorbim despre moarte fie în cifre statistice de sănătate publică fie ca oportunitate jurnalistică. Moarte este “sarea și piperul” titlurilor de “breaking news”. Știrile nu sunt un bun indicator în ceea ce privește speranța. Moartea ca informație statistica și alarmistă nu aduce mângâiere, speranta, sau o alta perspectiva asupra vieții.

Sunt multe acte prin care omul își poate demonstra solidaritatea cu semenii săi defavorizați. De pildă, caritatea te poate face în stare, să dormi o noapte sau două, printre oamenii fără adăpost însă nu te va face să devii unul din ei. De altfel, la scurt timp te vei întoarce în patul tău cald, uitând aceasta fază experimentală. Filantropia nu vindecă rana socială și nu poate rezolva problema păcatului și a morții.