GÂNDUL CARE CONTEAZĂ

Majoritatea dintre noi am trecut prin situații dificile care ne-au făcut să credem că dacă am putea da timpul înapoi, poate că n-am mai repeta aceleași greșeli. Însă realitatea ne arată că nu este necesar să dăm timpul înapoi dacă am putea, ci dimpotrivă circumstanțele viitoare ne vor așeza cu siguranță în fața testului de a acționa diferit. De aceea, întrebarea este cum am reacționa dacă am fi din nou în aceeași situație ? Putem să ne schimbăm, să ne pocăim și să creștem ?

Ceea ce distruge și împarte lumea în oameni ai luminii și oameni ai întunericului, este tocmai impresia de a ne considera oameni de treabă chiar și când suntem răi, totodată crezând că ceilalți sunt răi. Ar putea omenirea să găsească acea experiență morală capabilă să înfrângă acest dualism “noi suntem buni” vs “alții sunt răi” ?

Nu întotdeauna direcția lucrurilor este cea la care am sperat. Mai mult, în situații disperate nu se întâmplă în mod obligatoriu miracole. Uneori ne pierdem locul de muncă. Uneori ne pierdem familia. Ne pierdem rostul în viață. Există multe provocări la care trebuie să facem față. De cele mai multe ori miracolele din trecut își pierd importanța când avem de înfruntat criza prezentă. Cum putem reuși să vedem dincolo de obstacole ?

Există mulți creștini care sunt legați de o religie a supranaturalului. Mulți nu recunosc decât un mod senzațional de a fi conduși de Dumnezeu. O religie a miraculosului, a senzaționalului este fondată pe sentimente. O religie dependentă de miracole și de trăiri emoționale intense ca o confirmare a lucrării lui Dumnezeu nu este sănătoasă. Religia care nu este satisfăcută cu modul obișnuit de a fi condus de Dumnezeu, este sortită necredinței.

Era social media (Facebook, YouTube, etc.) oferă o gamă largă de predicatori și urmăritori. Stilul acestora și nevoile audienței sunt diferite: unii simt nevoia să ajungă la Hristos, alții să li se vestească o altă Evanghelie. Uneori ceea ce se predică nu e Evanghelie deloc, ci o pervertire, o contrafacere a Evangheliei. Există multe persoane particulare care nu reprezintă pe nimeni altcineva decât pe ei înșiși și care urmăresc numai satisfacerea propriilor lor interese.

Situațiile de „lockdown” au pus la grea încercare toată diversitatea de credincioși. Creștini și necreștini deopotrivă au fost nevoiți să-și închidă lăcașurile de rugăciune. S-a întâmplat peste tot în lume. Chiar dacă între timp ușile bisericilor s-au redeschis, preocuparea majoră este cu privire la ce va urma. Mersul la biserică este un obicei, și ca orice alt obicei, odată ce acesta este întrerupt devine foarte greu să-l reiei.

De aceea, ce se întâmplă cu ideea de închinare dacă oamenii vor fi uitat obiceiul participării la închinare ?

În Mișna, „se povestește că patru înțelepți faimoși au ajuns în Pardes, paradisul mistic din viziunea apocaliptică. Totuși niciunul nu a rămas întreg în urma vizitei. Primul a murit pe loc, al doilea și-a pierdut credința, iar al treilea, mințile. Cât despre al patrulea..., ei bine, a ajuns să se creadă Mesia.” Această parabolă ne transmite în mod amar, un avertisment foarte important: conceptul de apocalipsă poate fi periculos. Asta deoarece, conceptul apocaliptic este învăluit într-o aură de moarte, de catastrofă, de frică.

Pocăința este asociată cu credința și este considerată de Evanghelie ca fiind esențială pentru mântuire. Cu alte cuvinte, fără pocăință nu există mântuire. Cu toate acestea, mulți sunt încurcați cu privire la ce anume constituie primii pași în procesul mântuirii. Se crede că pocăința este o lucrare pe care cel păcătos trebuie să o îndeplinească singur, ca să poată veni la Hristos. Deși este adevărat că pocăința trebuie să preceadă iertarea, deoarece numai sufletul smerit este vrednic să fie primit de Dumnezeu, totuși se ridică întrebarea dacă pocăința este lucrarea celui păcătos sau este darul lui Hristos ?

Mulți creștini consideră că atunci când vor recunoaște anumite evenimente care prevestesc revenirea Domnului Isus Hristos, vor recupera în semn de penitență și în timp record tot ceea ce au neglijat până atunci. Desigur, aceasta este o mentalitate contraproductivă. Nu doar că nu putem recupera timpul pierdut dar evenimentele de zi cu zi ne iau prin surprindere ! Nu reușim să ținem pasul cu avalanșa de situații noi care bulversează. Din 2020 încoace, agenda lumii s-a dat peste cap și aproape nimeni nu mai privește spre viitor la fel ca ieri. De aceea, apare mai mult decât oricând nevoia de a oferi la timp atenție Sfintei Scripturi.

În vremuri de criză, este foarte posibil ca mulți să ajungem la limita încercării din punct de vedere material, fizic, și spiritual. Însă criza poate reprezenta și o oportunitate de a experimenta încrederea în Dumnezeu.