Unul dintre lucrurile distructive care i se pot întâmpla unui om este să nu-și dea seama când este debusolat. Și, în cele din urmă, realizând acest lucru să fie absolut convins că nu se mai poate face nimic pentru el.

Atât credincioșii cât și scepticii au nevoie să-și reevalueze imaginea despre Dumnezeu și despre lume. Asta deoarece planul lui Dumnezeu, misiunea și dragostea Sa sunt extrem de largi și pun sub semnul întrebării toate ideile preconcepute ale oamenilor.

Există suficiente împrejurări în care inevitabil suntem nevoiți să ne prezentăm afilierea religioasă și crezurile pe care se presupune că le practicăm. De asemenea, în astfel de circumstanțe nu toți reușim să răspundem cu promptitudine și în mod demn. De aceea, uneori situațiile sunt stânjenitoare când ne lovim de întrebări esențiale dar pe care le percepem ca fiind incomode. Ca atare, care este maniera prin care am putea să ne exprimăm credința ?

Există diverse povesti memorabile legate de tragicul eveniment al scufundării vasului Titanic. Una dintre acestea, înfățișează o femeie care a cerut sa părăsească barca de salvare pentru a se intoarce pe vas. A alergat repede spre camera sa, si odata ajunsă acolo s-a întins peste raftul cu bijuterii, doar pentru a ajunge la un alt raft pe care se aflau cateva portocale. A luat cateva si a alergat in graba inapoi spre barca de salvare. Cu doar treizeci de minute inainte de lovirea icebergului, nimeni nu s-ar fi gandit ca doar cateva portocale vor valora mai mult decat cele mai scumpe bijuterii.

Este extraordinar felul in care valorile se schimba in functie de imprejurari. Exista valori pe care sa ni le însușim permanent ?

Interacțiunea socială este componenta cea mai importantă a tuturor grupurilor ce compun societatea în ansamblul ei. Interacțiunea cu oameni de altă credință este inevitabilă. De aceea, orice credincios e nevoit să se întrebe care este modul prin care trebuie să ne raportăm față de cei care nu împărtășesc aceeași credință ? Acest aspect este important deoarece are implicații fundamentale asupra concepției despre noi înșine și despre ceilalți.

Blaise Pascal afirma că „cel ce nu vede deșertăciunea lumii este el însuși plin de deșertăciune.” Știința, tehnologia, piețele libere, democrația, ne-au făcut să atingem realizări fără precedent în cunoaștere, libertate, speranță de viață, standard de viață, etc. Tehnologia ne oferă putere dar nu poate să ne arate cum să folosim puterea. Piețele ne oferă o gamă largă de alegeri ne lasă neinstruiți în felul în care putem face alegerile. Cu alte cuvinte, sec. XXI ne-a întâmpinat cu un maximum de alegeri și cu un minimum de sens.

Doi prieteni se plimbau prin junglă, când deodată, aud răgetul puternic al unui leu. Unul căuta în mod grăbit un loc unde să se adăpostească amândoi, în timp ce celălalt s-a încălțat cu tenișii de alergat. Surprins de gest, cel dintâi întrebă mirat :

- Ce-ți veni ? Cu siguranță nu poți alerga mai repede decât leul !

Cel de al doilea răspunse :

- N-am nevoie să fug mai repede decât leul. Este suficient să fug mai repede decât tine.

Această anecdotă prezintă una dintre tensiunile fundamentale ale condiției umane. Cel dintâi caută o soluție colectivă. El caută o modalitate prin care să se salveze amândoi. Cel din urmă, optează pentru „selecția naturală.” El se gândește la o soluție care să-l salveze doar pe el, sacrificându-l pe prietenul său. El știe că, într-un fel sau altul, unul dintre ei va muri și preferă să nu fie el acela. Aceasta este în esență dilema umană. Ce vine mai întâi ? Altruismul sau supraviețuirea ? Binele comun sau propriul interes ?

„Fizicienii care analizează spectrele galaxiilor îndepărtate, arheologii care analizează descoperirile dintr-un oraș dintr-o Epocă anume și politologii care studiază apariția capitalismului nu ignoră tradițiile trecute. Ei încep prin a studia ce au spus și scris înțelepții trecutului. Însă din primul lor an de facultate fizicienii, arheologii și politologii aspiranți sunt învățați că e misiunea lor să meargă mai departe de ce știau Einstein, Heinrich Schliemann și Max Weber.” (Yuval Noah Harari, Scurtă istorie a omenirii, p. 217).

Dincolo de relativizarea Adevărului, lumea în care trăim a ajuns să dezvolte fobii față de o sumedenie de lucruri cu adevărat profunde. Unii se tem de cuvântul „moralitate”. Pe alții, îi trec fiori reci la „gândul ascultării unei predici”. Deseori se întâmplă ca dezinteresul spiritual să fie pus pe seama secularismului. Cu toate acestea, problema pare să fie de altă natură. Unii sociologi consideră că ne aflăm într-o eră post-secularism caracterizată de sectarianism. Un sectarianism care acțtionează atât pe plan religios cât și pe cel secular. Sectarianismul este caracterizat de rigiditate, elitism, exclusivism, lozinci, etc.

Dacă acest proces se va perpetua, s-ar putea să vină timpul când omul nu mai înțelege deloc valoarea Adevărului și se va refugia în atotsuficiență. De aceea, care este limita până la care Adevărul trebuie mărturisit ?

Prea adeasea în istoria religiilor, oamenii au ucis în numele Dumnezeului vieții, au pornit războaie în numele Dumnezeului păcii, au urât în numele Dumnezeului iubirii și au practicat cruzimea în numele Dumnezeului compasiunii. Dumnezeu se delimitează de astfel de acțiuni conduse în numele Său ! Dumnezeu nu se identifică cu ideologii și strategii politice ci cu oameni care Îl cunosc, și pe care la râdnu-I, Dumnezeu îi cunoaște.