gc | totul este gata...

Solia care chema la nuntă pe invitații Împăratului este în continuare respinsă. De peste 130 de ani, invitația stă aruncată prin sertarele arhivelor adventiste, iar prietenii Împăratului își văd de holda și negustoria lor, fără să fie șocați de ceea ce se întâmplă. Ei se miră de ce Martorul Credincios este încă afară, bătând la ușă; dar ei refuză să creadă că motivul pentru această stare gravă este lunga împotrivire, de peste 130 de ani, față de scopul etern al lui Dumnezeu, acela de a face din biserica Sa „continuarea întrupării lui Hristos."

„Solia neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea,” așa cum numea sora White solia trimisă de Domnul în 1888, nu este compatibilă nici cu vechiul adventism conservator, nici cu noul adventism liberal. Și aceasta pentru simplul motiv că ambele refuză cateogoric poziția lui Hristos ca începător al noii rase umane: Oameni uniți cu divinitatea prin părtășie de natură divină. Oricât s-ar crampona ele de marile teme ale evangheliei, ambele tabere se află ancorate iremediabil în Sfânta, la tronul părăsit de Hristos, deoarece ambele văd solia 1888 ca fiind neprihănirea prin credință, pe care au acceptat-o fără rezerve.

De ce a trebuit să moară Hristos? Sau, o altă întrebare la fel de serioasă: „Trebuia să moară Hristos?” Unde era Dumnezeu în acest conflict? Ce dorea El să se întâmple? Care era planul Său? Unde era Satana în acest conflict? Ce dorea el să se întâmple ca și domnitor al acestei planete? Dacă sângele lui Hristos a spălat păcatele întregii lumi, cum se face că întreaga lume “zace în cel rău”? Şi dacă jertfa lui Hristos a pus în pericol mortal împărăţia lui Satana, de ce a fost el aşa de zelos în instigarea mai marilor lui Israel spre a obţine de la Pilat o condamnare la moarte prin crucificare? Dacă răscumpărarea prin sânge are un rol atât de proeminent, înseamnă că Satana şi fariseii au contribuit substanțial la mântuirea noastră, căci fără ei Hristos nu ar fi reuşit să ajungă pe cruce. Eu zic că pentru cei care doriți să vă aplecați serios peste această problema că există dovezi incontestabile că Dumnezeu nu dorea ca Hristos să ajungă pe cruce. Și dacă Hristos nu trebuia să moară atunci care a fost misiunea lui Hristos? Domnul Hristos a declarat nu de puţine ori că misiunea Sa este aceea de a face cunoscut fraților Săi pe Tatăl, şi că în aceasta ar consta viaţa veşnică. A mai spus că El a venit să “strice” lucrările diavolului, iar aceste lucrări însemnau o permanentă luptă de a perverti adevărul despre caracterul lui Dumnezeu, despre natura păcatului şi despre adevăratele puncte în discuție din marea controversă.

Îngerul Domnului a spus, la Minneapolis, că poporul repetă revolta lui Core, Datan, Abiram și On. Doar că noi am crezut că revolta s-a încheiat atunci, în 1888. Nu am înțeles că ea s-a întins pe toată perioada laodiceană, cu stâlpii ei din fiecare generație, de la Uriah Smith la Edwin Froom, la Desmond Ford, la George Knight. Toți oameni cu nume, din adunarea poporului, dintre fruntașii adunării. Și toți porniți împotriva luminii pe care Domnul o revărsa prin Ellen White, primul declarând că solia este „o lucrare de inovație și dezintegrare,” iar ultimul declarând că a făcut tot ce se poate pentru a demonstra că „Jones a fost aberant de la început până la sfârșit.” Stâlpii rebeliunii, în toată splendoarea lor!

Cum s-ar transforma formula din Ioan 17:3 „și viața veșnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine” dacă Adam nu cădea în păcat? În ce fel putea fi făcut cunoscut caracterul lui Dumnezeu, stopate acuzațiile diavolului și ajutați îngerii să scape de ultimele „legături de simpatie” față de rebeliunea heruvimului acoperitor fără păcatul lui Adam? Cum s-ar fi demonstrat „scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice” în populația pământului rămasă de partea lui Dumnezeu?

Vineri, 27 septembrie 2024 - Cărturarii bisericii de azi batjocoresc ideea că Dumnezeu ar putea fi cumva justificat în procedura Sa cu păcatul, la acest sfârșit de istorie, de niște netrebnici de păcătoși. Dumnezeu nu are nevoie de nimeni ca să-și facă dreptate, spun ei. Apără această poziție deoarece nu au ținut pasul cu lumina. Domnul a trimis, la timpul potrivit, prețioase raze de lumină ca să ne avertizeze că în judecata bibilică nu oamenii sunt inculpații, ci chiar Creatorul universului. Da, a fost acuzat de cei mai străluciți slujitori ai Săi că este tiran, inflexibil, arogant, dictator. Iar El a acceptat ca juriul ceresc să decidă adevărul, pe baza faptelor. Așa a apărut timpul și marea controversă. Vă invităm să analizați personal pozițiile exprimate de doi prieteni ai lui Dumnezeu, care au văzut eroarea noastră capitală de a socoti că noi oamenii suntem judecați în acest proces: 

Robert J. Wieland:  http://gsm1888.ro/articol.php?articol=autori/instanta.html

A.Graham Maxwell:  http://gsm1888.ro/articol.php?articol=autori/procesul.html

Oricine poate constata obsesia omenirii pentru construirea unei lumi mai bune. Guvernele sunt prinse într-o permanentă cursă pentru pace, deşi consideră că impunerea ei nu se poate realiza decât prin forță. Bisericile se coalizează şi ele în lupta pentru pace, dreptate socială şi dezvoltare economică, sperând că astfel împlinesc mandatul evangheliei. Şefii de guverne şi capii bisericilor vorbesc tot mai des despre beneficiile unei noi ordini mondiale, în care să domnească pacea, unitatea, echitatea, demnitatea umană şi buna înțelegere între popoare. În ciuda profundelor deosebiri culturale, religioase şi ideologice, toți vor să pună umărul la ridicarea unei lumi mai bune. Cei care mai ştiu câte ceva despre istoria civilizației umane nu pot să nu remarce asemănările izbitoare ale globalizării moderne cu proiectele generației de după potop, sau cu cele ale Imperiului Babilonian din timpul lui Nebucadnețar.

Unitatea creștină despre care se vorbește astăzi este doar un efort teologic și administrativ de a aduce înapoi într-un singur trup creștinismul făcut zob de ambiția oarbă a unui cler ilegitim care a uzurpat locul și rolul lui Hristos. Unitatea despre care vorbește Scriptura este despre unire în Adevăr, adică în Hristos, adică unirea dintre divin și uman, nicidecum între oameni și alți oameni: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Unirea care era între Hristos și Tatăl este produsul autentic de care omenirea are disperată nevoie, nicidecum alianțele teologice, politice, religioase sau doctrinale.

Uleiul, ni s-a spus, este neprihănirea lui Hristos, singurul lucru care face deosebirea între fecioarele înțelepte și cele neînțelepte. Unele doresc neprihănirea lui Hristos, celelalte doresc neprihănirea prin credință; unele apreciază lucrarea din Sfânta, altele pe cea din Sâfnta Sfintelor.

Creștinismul a cunoscut cea mai neagră epocă a existenței lui atunci când a transformat metaforele mântuirii în sacramente. Tragedia din anul 34 s-a produs din aceleași cauze: Preoții nu au reușit să vadă nimic dincolo de simbol. Același blestem a lovit și Laodicea, când moștenirea ei slăvită a devenit un simplu joc de societate.